Alexandru Lă puşneanul

Inspirata din istoria nationala si urmarind elementele cheie formulate de Mihail

Kogalniceanu, conducatorul revistei ,,Dacia literara”, in articolul-program ,,Introductie”, ,,
Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi apartine prozei romantice din perioada pasoptista
si reprezinta prima nuvela istorica din literatura romana. Aparuta in prima editie a revistei
mentionate anterior, nuvela este un adevarat model artistic pentru literatura aparuta ulterior,
reusind sa intruchipeze un exemplu exceptional al ideiilor sustinute de M. Kogalniceanu, ce
avansa promovarea unei literaturi originale, inspirate din istoria naţională.

,, Alexandru Lăpuşneanul” este o lucrare epica, scrisa in proza, cu o constructive

riguroasa, avand un fir narativ central, un conflict concret si cu personaje putine, insa bine
evidentiate, astfel incadrandu-se in specia nuvelei. In cazul de fata, acţiunea se bazează pe
conflictul bine evidenţiat dintre domnitor şi boierii care-l trădaseră în prima domnie şi-l siliseră
să părăsească tronul Moldovei. Naratorul obiectiv şi omniscient (heterodiegetic) şi naraţiunea la
persoana a III-a, cu focalizare zero definesc viziunea narativă „dindărăt” a nuvelei. Modalitatea
narativă (situaţia diegetică) se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale naratorului
obiectiv, de unde reie”se distanţarea acestuia de evenimente şi caracterul obiectiv al nuvelei, deşi
vocea auctorială face adesea aprecieri despre personaje („tiran”, „urâtul caracter”, „gingaşa
Ruxanda”). Este o nuvela romantica prin tema de inspiratie istorica, personaje exceptionale
insituatii exceptionale, construite in antiteza.

Fiind o nuvela cu caracter atat romantic cat si realist, ,, Alexandru Lăpuşneanul” reuseste
prin polimorfismul sau sa se incadreze in multiple curente literare. In acest sens, realismul
operei este insuflat de trasaturi precum originea din fapte reale cu intenția de a surprinde epoca
în complexitatea ei, preferinta pentru o tema sociala, personaje realiste, complexe ce au o
dinamică interioară, preferința la nivel naratologic pentru narațiunea la persoana a III-a, pentru
un narator obiectiv, impersonal, omniprezent, omniscient si preferinta pentru un stil
subru(piramid din capete pe nivele sociale este absolut morbida). Sursa de inspirație o constituie
Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche şi cel al lui Miron Costin din care valorifică
personaje şi evenimente: revenirea cu ajutor turcesc în a doua domnie a lui Alexandru
Lăpuşneanu -1564-1569, întâmpinarea domnului de către solii lui Ştefan Tomşa, promisiunea de
împăcare făcută boierilor, omorârea celor 47 de boieri, călugăria sub numele Pahomie (Paisie în
nuvelă), otrăvirea lui de către propria soţie şi înhumarea la Slatina; domnitorul, soţia sa,
Ruxanda, Tomşa, Moţoc vornicul, Spancioc spălnicul Veveriţă au făcut parte din istoria
Moldovei, dar autorul le modifică destinul şi încadrarea în timp, introducând licențe istorice -
Negruzzi va opera importante modificări atât asupra faptelor, cât şi asupra persoanjelor : a pornit
de la aceste surse istorice si a accentuat in mod intentionat anumite trasaturi de caracter ale
personajului, urmarind crearea unui personaj romantic prin caracterul sau exceptional in situatii
exceptionale si prin realizarea lui in antiteza cu alte personaje din opera.

Tema nuvelei, în concordanţă cu estetica romantică, predilectă în context pașoptist,

prezentarea trecutului istoric, respectiv prezentarea celei de-a doua domnii a voievodului
Alexandru Lăpuşneanu intr-un context social si politic ce a marcat trecutul unei natiuni. Tema
secundară, de factură romantică, este cea a destinului unui tiran, urmărind mărirea și prăbușirea
acestuia.

Justificarea titlului, element paratextul ce surprinde esenta operei, este redata prin
articolul hotarat enclitic ce subliniază caracterul exceptional al personajului (unicitate,
individualitate). Acesta orientează atenția lectorului asupra figurii centrale a operei, personajul
principal, complex, eponim,devenit memorabil.

Personaj excepţional în situaţii excepţionale, Lăpuşneanul este o întruchipare a

domnitorului crud, machiavelic, cu o voinţă de fier, un temperament vulcanic şi o autoritate
ineluctabilă, îndepărtându-se de imaginea mitică a domnitorilor precedenti pe care a incercat
superficial sa o adopte prin uniunea sa cu domnita Rucsandra, fiica raposatului Domn Petru
Rares, domnitor bun si iubi de toata lumea. Trăsăturile sale se evidenţiază în secvente
semnificative pentru afirmarea caracteristiciilor sale dezumanizate, precum cea a intâlnirii cu
boierii de lângă Tecuci, unde dovedeşte labilitate psihică prin trecerea de la aparenta stăpânire de
sine la exteriorizarea autorităţii şi la cinism în dialogul cu Moţoc sau în partea a doua a nuvelei,
în care în prezenţa Ruxandei cu greu îşi stăpâneşte instinctul de a scoate pumnalul ,,  Muiere
nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare şi mâna lui, prin deprindere, se răzăma pe
junghiul8 din cingătoarea sa; dar îndată, stăpânindu-se, se plecă “. Cea mai grăitoare dintre
situaţiile excepţionale rămâne însă cea a uciderii nemiloase a celor 47 de boieri, culminând cu
aşezarea capetelor lor în formă de piramidă(crud om) ‚ ,, După aceea, luând capetele, le aşăză în
mijlocul mesii pe încet şi cu rânduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor
mai mari deasupra, după neam şi după ranguri, până ce făcu o piramidă de patruzeci şi şepte
căpăţâne, vârful căria se închia prin capul unui logofăt mare”.

La nivelul procedeelor artistice, Negruzzi exceleaza in folosirea antitezei. Pe de o parte,

sunt plasate în opoziţie personaje, nu numai cele principale, ci şi personajele episodice: Spancioc
şi Stroici se detaşează de Moţoc prin refuzul lor de a-l sluji pe Lăpuşneanul şi prin rolul lor
important în eliminarea din scaunul Moldovei domnului tiran. Pe de altă parte, putem vorbi şi
despre scene antitetice: lipsită din cronica lui Ureche, scena discursului lui Lăpuşneanul de la
biserică este o ficţiune a lui Negruzzi cu scopul de a sublinia cruzimea măcelului de la ospăţ din
scena imediat următoare.

Tipic operelor de inspiraţie istorică, în această nuvelă regăsim triada domnitor tiranic –
domniţă angelică – boier slugarnic şi mârşav, respectiv Lăpuşneanul – Ruxanda – Moţoc.
Personajul domnitorului este creat în antiteză cu Moţoc (autoritate / slugărnicie), dar şi cu
Ruxanda in scene semnificative pentru definirea caracteristicilor celor 2 personaje romantice,
plane ce nu evolueaza pe parcursul firului precum discutia din capitolul al doilea ce corespunde
motto-ului Ai să dai samă, doamnă!… in care spiritul angelic, puritatea si frica fata de
Dumnezeu sunt puse in contrast cu cruzimea soţului sau; insa si scena uciderii lui domnitorului,
în care domniţa alege între soţ şi fiu, dovedind că instinctul matern este mai presus decât datoria
sa faţa de institutia casatoriei.

Nu în ultimul rand, tot în spirit romatic nuvela prezintă personaje aparţinând tuturor
straturilor sociale: domnitor, boierimea tânără (Spancioc, Stroici), boierimea conservatoare
(Moţoc, Veveriţă), ţărănimea – realizată pentru prima dată în literatura română ca personaj
colectiv.

Personaje extraordinare in situatii extraordinare.

Tema istorica pe care se axeaza nuvela permite dezvoltarea atat unor foarte importante
conflicte exterioare, cat si unui labirint ambiguu al moralitatii ce ia forma luptelor interne
prezentate.
 Fiind o nuvela, accentul cade asupra conflictului central, cel politic dintre domnitor şi
boierii trădători din prima domnie, conflict alimentat de setea de răzbunare a acestuia. În acest
sens, personajul este conturat şi prin conflicte exterioare cu alte personaje, cele mai grăitoare
confruntări fiind cea cu sfesnicul Moţoc şi cea cu doamna Ruxanda. În dialogurile cu Moţoc se
confruntă de fapt autoritatea unui domn puternic cu slugărnicia şi oportunismul unui boier venal
(lipsit de scrupule pt. bani), iar Ruxanda, iniţial stăpânită prin leacul de frică al piramidei de
capete, va dovedi la finalul nuvelei că instinctul matern este mai puternic decât datoria de soţie a
domitorului Moldovei.

Pe plan intern, personajul principal este măcinat, în scena morţii, de o luptă care se dă

între dorinţa nestăvilită de putere şi neputinţa acceptării propriului destin. Totodată, un alt
conflict interior este cel al Ruxandei, din scena orăvirii, în care are de ales între soţ şi fiu, între
calitatea de bun creştin şi cea de ucigaşă a domnului ţării.

Viziunea artistică se structurează pe planuri multiple. Se deosebesc 2 planuri principale,

respectiv un plan epic al destinului individual al cărui centru de iradiere este domnitorul,
dinamizat de conflicte puternice atat de natura politica(boieri, Tomșa Vodă și Alexandru
Lapusneanu), cat si morala si psihologica(în plan interior- capitolul IV- conflictul dintre voință și
neputință). In cel de al doile plan cadru este proiectată imaginea Moldovei în secolul al XVI-lea
impreuna cu conflictul social dintre jefuiti si jefuitori, boieri si tarani.

Desi este o nuvela preponderant romantica, “Alexandru Lapusneanul” are o structura

clasica prin armonia si echilibrul celor patru părţi, precedate de câte un moto rezumativ: Dacă
voi num ă vreţi, eu vă vreau!, Ai să dai sama, Doamnă!, Capul lui Moţoc vrem!, De mă voi
scula, pre mulţi am să popesc şi eu. ). Între aceste capitole nu există o continuitate de acțiune
explicită, ceea ce i-a făcut pe comentatori să le compare cu cele patru acte ale unei posibile piese
de teatru. Acțiunea nuvelei e spectaculoasă la modul romantic, ea cuprinde scene senzaționale
(piramida de capete) și răsturnări de situții (transformarea protagonistului din călău în victimă).

Capitolul I este precedat de mottoul “ Daca voi nu ma vreti, eu va vreu . ” ce reproduce

vorbele pe care Lapusneanul le adreseaza soliei formate din Veverita, Spancioc, Stroici si Motoc.
Cuprinde intoarcerea lui Alexandru Lapusneanul la cea de-a doua domnie, in 1564, in fruntea
unei armate de turci si tatari, intalnirea cu solia formata din cei patru boieri trimisi de Tomsa:
Veverita, Spancioc si Stroici si hotararea de nezdruncinat a voievodului de a se intoarce la tronul
Moldovei( de altfel cand Motoc ii spune ca poporul nu-l vrea, Lapusneanul intelege ca boierii
nu-l vor si ochii sai sticlesc de manie).

Capitolul al II-lea este precedat de mottoul “ Ai sa dai sama, Doamna!” ce reproduce

avertismentul pe care vaduva unui boier decapitat de Lapusneanul il adreseaza doamnei
Ruxanda, pentru ca nu ia atitudine fata de crimele sotului sau. Cuprinde o serie de evenimente
declansate de revenirea la tron a lui Lapusneanul : fuga lui Tomsa in Muntenia, incendierea
cetatilor, desfiintarea armatei pamatene, confiscarea averilor boieresti, uciderea unor boieri,
interventia doamnei Ruxanda pe langa domnitor pentru a inceta cu omorurile si promisiunea pe
care Lapusneanul i-o face.

Capitolul al III-lea contine scene romantice, prin caracterul memorabil sau exceptional si
corespunde punctului culminant: participarea si discursul domnitorului la slujba religioasa de la
mitropolie, ospatul de la palat si uciderea celor 47 de boieri, omorarea lui Motoc de catre
multimea revoltata si “leacul de frica” pentru doamna Ruxanda.

Capitolul al IV-lea incheie nuvela prin moartea tiranului prin otravire. Dupa patru ani de
la uciderea boierilor, Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului. Bolnav de friguri; domnitorul
este calugarit, dupa obiceiul vremii. Cand isi revine ii ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe
propriul sau fiu. Motivata de iubirea materna, Ruxanda gaseste resursele interioare si accepta
sfatul lui Spancioc si Stroici de a-si otravi sotul( si aceasta chiar daca omorul contravine
principiilor morale, religioase ale Ruxandei)

În concluzie, ,, Alexandru Lăpuşneanul” rămâne, prin caracterul de sinteză estetică, prin

gestul de pionierat pe care îl reprezintă, prin echilibrul compoziţional, una dintre creaţiile de
certă valoare ale perioadei paşoptiste.