Moş Goriot

Honoré de Balzac

Honoré de Balzac s-a născut la Tours la 20 mai 1799.Si-a consacrat întreaga viaţă
creaţiei literare care a însumat 90 de romane şi 2000 de personaje.Opera sa îi mobilizează
energia, îi devorează timpul şi sfârşeşte prin a-i epuiza forţele.Balzac a vrut să fie la fel de mare
ca Napoleon şi a lansat următoarea provocare: „Ceea ce Napoleon a întreprins cu sabia, eu voi
împlini cu pana”.Scriitorul este un specialist al studiului moravurilor contemporane.Imaginaţia sa
îl poartă şi spre studiul fenomenelor paranormale pe care el le integrează ficţiunii romaneşti.
Anii 1835 – 1840 au fost cei mai productivi din toată cariera sa.Acum compune marile
romane (Iluziile pierdute, César Birotteau) şi semnează în 1841 un contract pentru publicarea
tuturor operelor sale sub titlul Comedia umană.Ambiţia de a scrie istoria completă a moravurilor
timpului său îl împinge pe autor să conceapă alte proiecte, alte titluri care anunţă Cuvântul
înainte, publicat in 1842.Ambiţia lui Balzac în Comedia umană este de a efectua un studiu
exhaustiv şi detaliat despre societatea în care trăia, comparabil cu cele realizate de naturalisti
despre varietăţile zoologice.
In Comedia umană, Balzac ne oferă o frescă la nivelul umanităţii, o epopee franceză, un
tablou fidel al societăţii franceze din prima jumatate a secolului al XIX-lea; aici întâlnim Parisul
şi provincia, aristocraţia şi burghezia.Dar scriitorul nu se multumeşte să zugrăvească diferitele
tipuri sociale; el inventează „adevărul”, adică descoperă ceea ce se ascunde în cele mai intime
unghere ale societăţii, în familii, în conştiinţe.De aici şi importanţa acordată incidentelor minime
ale vieţii private, ale vieţii domestice pentru a revela dramele şi luptele care se arată în secret în
fiecare zi.Căci societatea, prin duritatea sa vis-à- vis de cei slabi, înfăptuieşte pe neaşteptate
crime sociale: abandonul unui tată, dezmoştenire, ruinarea unui om cinstit etc, Balzac, un istoric
al moravurilor, demască mecanismele acestor drame ascunse.
Comedia umană este, în acelaşi timp, povestea şi critica societăţii.Prima idee pe care a
avut-o autorul în realizarea acestei opere a venit dintr-o comparaţie între Umanitate şi
Animalitate.Balzac observa că fiinţele umane, ca şi animalele, îşi pun amprenta asupra mediului
în care trăiesc.Acest fapt explică împortanţa pe care scriitorul o acordă descrierilor.Sunt descrise
locurile, locuinţele, mobilierul, etc.Unii oameni trăiesc în strânsă legătură cu mediul şi acesta îşi
pune amprenta asupra lor.Descrierea la Balzac nu se limitează deci la pitoresc.Situată deja la
începutul romanului, aceasta are deja o veritabilă valoare psihologică.Majoritatea romanelor lui
Balzac sunt romane de formare, în care eroii se avântă în cucerirea lumii, ghidaţi de această
speranţă arzătoare de reuşită.Dar romanescul balzacian pune în evidenţă contradicţia între
această dorinţă şi obstacolele pe care le opune realitatea.Personajele Comediei umane sunt foarte
bine individualizate pentru că se înscriu într-un real foarte precis; ele sunt de asemenea tipizate,
fiind încarnarea unei idei sau expresia unui mediu sau a unei epoci.
 Lumea lui Balzac este o lume codată; totul în text devine semn: haina revelează omul,
limbajul trădează apartenenţa socială, e o lume închisă.Se vorbeşte de tema celui puternic şi a
celui slab, iar această tipologie reuneşte tema eşecului şi a reuşitei.In Comedia umană avem de-a
face cu o lume închisă: aceleaşi oraşe, aceiaşi medici, aceiaşi avocaţi, aceiaşi cămătari; autorul
îşi trimite cititorul dintr-un roman în altul, confundă personajele reale şi personajele fictive şi ia
ca garant al adevărului societatea imaginară pe care a creat-o el însuşi.Lumea balzaciană este un
microcosmos al lumii reale, mai coerent, mai semnificant şi nu mai puţin bogat.
Soluţia pentru a asigura prompta reuşită a personajelor ar fi refularea oricărui idealism şi
acceptarea corupţiilor sociale.Intre probitatea care le condamnă la singurătate şi oportunismul
care le garantează succesul, slabul Lucien Rubempré nu întârzie să aleagă.In lupta lor pentru
reuşită, eroii balzacieni sunt foarte departe de a fi cavaleri ce ar avea ca arme onoarea sau
virtutea.Cei mai străluciţi, „les dandys”, mondenii sunt redutabili „piraţi în mănuşi galbene”,
ambiţioşi şi fără scrupule.Societatea pusă în joc în Comedia umană este un loc al conflictelor în
care se înfruntă interesele.Balzac o compară fie cu jungla în care victimele sunt devorate, fie cu o
mecanică „ dont les rouages broient aveuglement ceux qui s`y engagent”.
Societate fără suflet, ea consacră triumful egoismului şi eliminarea celor curaţi.Drama dintre
cei puternici şi cei slabi o constituie anacronismul: un om revine în lumea în care nu mai are
loc(cazul lui Chabert), în care el nu evoluează cu societatea care îl înconjoară.Inferioritatea poate
veni şi din dezrădăcinare.Aceasta poate fi socială: omul de rând dispreţuit de lumea aristocratică
(Lucien la începutul Iluziilor pierdute) sau tânărul de familie bună dar declasat pentru că nu are
bani (Raphael la începutul romanului La peau de chagrin).Dezrădăcinarea poate fi geografică: e
drama provincialului la Paris, inadaptat, pierzându-şi probitatea şi iluziile ( ex: Lucien de
Rubempré si Rastignac) pentru că personajul se înscrie clar în peisajul pe care îl ocupă.Portretele
Comediei umane se inspiră din medicina timpului lui Balzac, de care autorul era foarte interesat:
fenomenologia lui Gall, fizionomia lui Lavater,care vedea o relaţie ştiinţifică între trăsăturile
fizice şi cele de caracter.Căci omul se schimbă repede, în comparaţie cu animalele.Modelat de
evenimente, el este reflectarea timpului său.
Tema pasiunii distrugătoare este pentru Balzac un sistem filozofic.Dar este mai ales o
dimensiune psihologică şi dramatica esenţială a universului său romanesc.Căci marii eroi
balzacieni sunt ei înşişi posedaţi de o idee fixă care sfârşeşte prin a-i ucide.Aceste răvăşiri ale
gândirii se traduc printr-un anumit număr de semne: distrugerea unei familii, decăderea
progresivă, mărcile pasiunii înscrise în sfârşit asupra fizicului fiinţei.Aceste obsesii sunt adesea
egoiste ( avariţia bătrânului Goriot) dar orice sentiment, dacă este împins până la extreme, poate
distruge orice individ epuizându-i voinţa şi forţele ( ex: dragostea paternă a lui Mos Goriot sau
grija obsedantă a falsului abate Carlos Herrera pentru Lucien Rubempré).
Balzac a fost pasionat de ştiinţă.Plecând de la ideea că societatea seamănă cu natura prin
compoziţia şi organizarea sa, el îşi propune să studieze speciile sociale aşa cum naturaliştii
studiază speciile animale.Balzac studiază societatea pe care o descompune, o reconstruieşte si îi
uneşte părţile într-un tot.Aceasta este Comedia umană.
 O sucesiune de povestiri fără legatură între ele nu pot să-l mulţumească pe Balzac pentru
care măreţia scriitorului ţine înainte de toate de unitatea pe care acesta o dă operei: „ Nu este
suficient să fii om, trebuie să fii un sistem”.
In romanele balzaciene, personajele circulă ca strategie de autenticitate dintr-o carte în
alta.Cititorul le surprinde sub diferite faţete, în diferite sfere sociale, la vârste diferite.Această
recurenţă asigură de asemenea unitatea lumii balzaciene; reuneşte romanele şi crează iluzia unui
univers familiar.In lumea care populează Comedia umană, forţa şi slăbiciunea pot să se succeadă
în destinul individual: ex: Lucien Rubempré, Rastignac(trece în câmpul celor puternici şi devine
ministru.Tipologia puternicului şi a celui slab reuneşte aici tema eşecului şi a reuşitei.Impinsă
până la extreme, povestea acestor schimbări de putere produce arhetipul balzacian al urcării şi al
decăderii ( ex: Măreţia şi decadenţa lui César Birotteau, Splendeurs et misères des courtisanes),
simbolul unei societăţi deschise dar fără milă pentru eroi.
Literatura propusă de Balzac face concurenţă stării civile şi crează tipuri sociale (specii
sociale).In ceea ce priveşte organizarea structural-tematică a studiului de moravuri balzacian,
acesta propune: scene din viaţa particulară, din viaţa de provincie, politică, militară, de ţară şi
pariziana.In realitate, un roman se aşază pe mai multe secvenţe: Moş Goriot înfăţişează scene din
viaţa particulară( acţiunea se petrece la Paris; două fiice ale lui Moş Goriot sunt implicate în
politică), Modest Mignon e o carte din începuturile literare ale scriitorului – roman romantic şi
realist, Eugénie Grandet înfăţişează scene din viaţa de provincie, la fel şi roma
Iluziile pierdute.O carte de continuare de scene din viaţa pariziană „Splendoarea şi mizeria
curtezanelor” – acţiunea se petrece la Paris.Elementele de intrigă politică acoperă scene din viaţa
de lux.Romanul O afacere tenebroasă prezintă scene din viaţa politica cu încărcătură
fantastică.Balzac este un scriitor în care autorul trăieşte cu personajele sale.Descrierea este un
procedeu de introducere în caracterizarea personajului şi a mediului social; aceasta nu
funcţionează ca naraţiune şi nu are rol decorativ.Finalul romanului este unul explicativ şi
sugerează destinul personajelor(prolepsa).
Dacă în Moş Goriot intenţia iniţială a autorului era să reprezinte o dramă a paternităţii, reluând
tema clasică dar cu implicaţii mai ales psihologice, în timpul redactării romanului accentul cade
asupra aspectului social al vieţii pariziene, pe descrierea moravurilor ei, ceea ce îl face pe Balzac
să situeze romanul în ciclul Scene din viaţa privată. Început la Paris şi terminat în provincia
Touraine, în 1834, romanul va fi publicat întâi ca roman-foileton în „La Revue de Paris”, apoi în
două volume. În 1835, precedate de o prefaţă în care autorul respinge acuzaţia de imoralitate pe
care i-o adusese critica timpului.
Acţiunea romanului se desfăşoară în mare parte în pensiunea doamnei Vauquer, ai cărei
chiriaşi sunt totodată şi eroii romanului. Este vorba de tânărul Eugene de Rastignac, fiul unui
nobil scăpătat, student la drept şi cu ambiţii sociale, de cinicul Vautrin, despre ale cărui afaceri
nu se ştie nimic, de acra domnişoară Michonneau, prietena anonimului domn Poiret, apoi de
domnişoara Victoriile Taillefer, fiica renegată a unui bogătaş, de mătuşa acesteia, doamna
Couture şi, în cele din urmă, de insignifiantul Goriot, fost fabricant de făinoase retras din afaceri
la bătrâneţe, şi ţinta batjocurii celorlalţi.
 Ambiţios, Rastignac vrea să pătrundă în cercurile înalte servindu-se de înfăţişarea lui
agreabilă, de eleganţa sa şi favorizat fiind de protecţia unei femei. Folosindu-se de îndepărtata sa
rudenie cu regina balurilor şi a modei pariziene, contesa de Beauseant, Rastignac pătrunde în
lumea mondenă şi o cunoaşte pe contesa de Restaud, de care se simte atras. Uimit de legătura
dintre aceasta şi Goriot, vecinul său de pensiune. Rastignac pomeneşte numele acestuia în timpul
unei vizite de curtoazie la contesă, gafă care îi va închide orice cale de apropiere cu familia de
Restaud. Dezorientat, caută ajutorul frumoasei sale verişoare de la care află că Goriot este tatăl
celebrelor parvenite Anastasie, contesa de Restaud, şi Delphine, baroană de Nucingen, care
datorită frumuseţii şi averii lor au reuşit să se căsătorească în înalta aristocraţie. Cum tatăl nu
corespundea exigenţelor sociale ale celor două ilustre familii, fetele îl vedeau rar şi pe ascuns,
cerându-i mereu bani pentru toalete şi pentru amanţii lor costisitori, aducându-l în sărăcia în care
se zbătea acum.
Întovărăşind-o pe contesă la teatru, Rastignac o cunoaşte pe baroana de Nucingen, de care se
îndrăgosteşte. Eleganţa saloanelor pariziene solicită din partea lui Eugene eforturi financiare
mari. acesta văzându-se nevoit să ceară bani de acasă, familia trimiţându-i însă banii ceruţi cu
mari sacrificii. Vautrin, văzându-i eforturile, îi va propune o afacere prin care Rastignac ar fi
devenit bogatul soţ al domnişoarei Taillefer, care îl iubea, iar el ar fi primit destui bani pentru a-
şi începe afacerile pe plantaţiile americane. Singurul inconvenient, faptul că Victorine era
dezmoştenită de tatăl său, care îşi încredinţase averea celuilalt fiu, putea fi uşor înlăturat - după
Vautrin - printr-un mic duel aranjat, în care fratele Victorinei ar fi fost ucis, fapt ce avea s-o
readucă pe fată în sânul familiei şi să-i dăruiască averea de care fusese lipsită.
Eugene refuză cu demnitate acest târg, dar, pe măsură ce datoriile cresc, începe să o
privească pe Victorine cu alţi ochi, tăcând-o pe fată să spere, însă eroul uită totul repede, pentru
că Delphine îl copleşeşte cu atenţia şi încrederea ei după ce el reuşise să-i salveze onoarea
achitând o poliţă pe care baroana o avea la fostul amant. Pătrunzând în intimitatea celor două
aristocrate, fiicele lui Goriot, Rastignac descoperă cum căsniciile în înalta societate se menţineau
de convenienţă, în timp ce fiecare femeie căsătorită avea relaţii cu alţi bărbaţi, cunoscute de toată
lumea, pentru care risipea sume considerabile, deseori nereuşind să le acopere şi fiind nevoită să
îndure umilinţe. Pe de altă parte, Vautrin încearcă să-i dezvăluie realitatea putredă a societăţii
meschine, calculele şi tranzacţiile necurate, sacrificiile şi lipsa de scrupule a acestei lumi înalte
de care el era fascinat.
Toate grijile financiare ale lui Rastignac vor dispărea însă şi îl vor face să uite definitiv de
biata Victorine, în clipa în care Delphine îi dăruieşte un apartament luxos, aranjat cu ajutorul lui
Goriot, acesta declarându-se fericit că aici putea cel puţin să-şi vadă mai des fiica. Întors la
pensiune pentru a anunţa că se mută, Eugene află că duelul este deja aranjat şi încearcă să evite
această crimă, însă Vautrin, intuindu-i reacţia, îl împiedică să o facă. În acest timp, domnişoara
Michonneau, ajutată de domnul Poiret, este solicitată de comisarul Gondureau în operaţia de
capturare a faimosului ocnaş Jacques Collin, zis şi Păcăleşte-Moartea, bănuit a-şi fi schimbat
identitatea în Vautrin, nimeni altul decât chiriaşul doamnei Vauquer. Contra unei sume de bani,
cei doi chiriaşi ai pensiunii urmează să se convingă, cu ajutorul unui drog. dacă respectivul este
cel căutat de poliţie şi apoi să faciliteze arestarea acestuia.
În aşteptarea marelui bal al contesei de Beauseant, Parisul e în fierbere. Faptul că această
mare doamnă fusese părăsită de curând de iubitul ei. care se logodise, sporeşte atracţia
evenimentului la care oamenii se grăbesc să asiste „ca la o execuţie”. Cele două fiice ale lui
Goriot îl vizitează disperate. Anastasie are nevoie de bani pentru a-şi plăti rochia de bal şi pentru
a scoate de la amanet bijuteriile de familie care garantaseră plata poliţelor lăsate în urma sa de
iubitul ei. Maxime, după ce acesta o părăsise, iar Delphine află că soţul ei, investind riscant, e pe
punctul de a da faliment, şi atunci ea solicită ajutorul tatălui pentru a salva cel puţin proprii săi
bani. Goriot rezolvă aceste probleme, dar e grav afectat şi are un prim atac de congestie.
Deşi avertizate de iminenta moarte a tatălui lor şi de făptui că acesta doreşte să le vadă
pentru ultima oară, nici una dintre fiice nu poate ajunge la timp. Contesa e obligată de Restaud să
îşi cedeze averea soţului ei în schimbul banilor cu care achitase datoriile amantului ei. iar
baroana nu vrea să lipsească de la bal. Aşteptatul eveniment se sfârşeşte cu hotărârea contesei de
Beauseant de a se retrage îndurerată la ţară, pentru totdeauna, cu o admirabilă demnitate şi tărie
de caracter, părăsind astfel scena pariziană.
La pensiune, Goriot îşi dă obştescul sfârşit chemându-şi în zadar fiicele şi este înmormântat
pe cheltuiala lui Rastignac şi a prietenului său. Anastasie, contesa de Restaud, şi Delphine,
baroană de Nucingen, nu au bani nici măcar pentru a-şi îngropa tatăl. Scârbit de realitatea
sordidă a lumii în care dorise atât de mult să pătrundă, Rastignac îşi continuă totuşi ascensiunea,
folosindu-se de ocaziile oferite, acceptând să trăiască într-un mediu pe care îl detestă.