CIUCAȘ DIANA

ANUL III

ROMÂNĂ-ENGLEZĂ

REALISMUL EUROPEAN ȘI REALISMULROMÂNESC

Realismul este curentul literar care tinde sa dea o reprezentare veridica realitatii, sa infatiseze cu
obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala. Impresia deosebita produsa la jumatatea
secolului al XIX-lea de prograsul stiintelor naturii ii indeamna pe scriitori sa incerce aplicarea, in
creatia literara, a unor metode impuse de dezvoltarea stiintei.

Scriitorii realisti se indreapta spre viata sociala, reprezentand omul ca produs al mediului in care
traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si
sociala.Intre curentele literare apar frecvent interferente. Astfel, in opera unor mari scriitori
relisti, ca Balzac sau Stendhal se intalnesc multe elemente romantice.

In concluzie, realismul poate fi definit prin trasaturile sale definitorii:

- reprezentarea veridica a realitatii, obiectivitatea scriitorului, prezenta unor persanoje tipice in

imprejurari tipice, preocuparea pentru social, libsa idealizarii sau a abstractizarii, atitudinea
cristica fata de societate exprimata intr-un stil sobru si impersonal.

Marii autori realisti europeni (Sthendal,H. Balzac, Charles Dickens, N. Gogol, G. Flaubert, L.
Tolstoi, H. Ibsen) nu s-au dezmintit de la aceste principii stabilite cu toate influentele existente in
acea epoca (in special influenta romantismului).

Asemeni oricarui curent literar de o importanta maxima in dezvoltarea ulterioara a prozei si

poeziilor, curentul romantic a avut un sef de scoala si un teoretician care a dat nastere acestui
curent, l-a denumit si si-a sustinut opinia in decursul intregii cariere artistice. Pentru realism
principiile au fost fundamentate si teoretizate de Sthendal (pseudonimul lui Henry Boyle - 1783-
1842 - prozator si eseis francez) care a apreciat ca romanul realist nu este decat o oglinda ce
reflecta atat cerul albastru -frumusetea vietii, bucuria de a trai- cat si noroiul din baltoace -partea
neplacuta, mizera a vietii. Oglinda este cea care prezinta universul nedeformat de sufletul
oricarui scriitor, de aceea realistii nu pot fi acuzati ca ar fi prezentat altceva decat adevarul.

Cautand un vinovat pentru aceast prezentare, acesta nu va fi gasit in persoana autorului, ci in

insasi firea societatii umane, romanul realist fiind echidistant in prezentarea partilor bune si rele
ale vietii si ale individului prezentat.
Romanul este o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Cateodata ea reflecta cerul albastru, alta
data noroiul din baltoacele de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul
care poarte oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele, sau, si mai bine, pe
inspectorul de drumuri, care permite ca apa sa se adune si baltoacele sa se formeze.

In cultura si literatura romana curentul realist a fost contaminat in mare masura de alte curente
contemporane ceea ce nu afecteaza insa creatia marilor nostri realisti (Ioan Luca Caragiale, Ioan
Slavici, Liviu Rebreanu sau George Calinescu.

De fapt, apariţia Realismului nu a fost condiţionată numai de împrejurări estetice (precum reacţia
antiromantică), ci și de cauze istorico-sociale distincte: Revoluţia din Franţa (1789), Revoluţia
industrială din Anglia, Revoluţiile de la 1848 din Europa (inclusiv în Ţările Române), conflictul
dintre nobilimea decadentă care îşi conservă privilegiile şi noua burghezie, cât și influenţa
dezvoltării ştiințelor naturii, a ideilor pozitiviste, materialiste în filozofie. Astfel, putem afirma că
tema omului în conflict cu societatea: aventurierul, parvenitul, arivistul, bancherul lipsit de
scrupule şi criminalul, cât și cea a tânărului provincial ambițios care luptă pentru a avansa în
lumea competitivă, va fi mereu explorată de marii scriitori contemporani. Prin urmare, Honoré
de Balzac apare ca un observator şi cronicar suprem al societăţii franceze contemporane lui. El a
contribuit la consacrarea structurii şi caracteristicilor generale ale romanului realist tradiţional, în
care întâmplări logice sunt narate cronologic de către un observator mereu prezent la locul
acţiunii (naratorul omniscient), iar personajele sunt coerent creionate. De altfel, el a cercetat teme
ca: sursele îmbogăţirii burgheze şi tipurile de carieră posibile în cadrul societăţii burgheze,
parvenitismul ca fenomen social, degradarea morală a omului sub influenţa banului,
descompunerea familiei, vicierea instituţiilor, corupţia presei, sărăcirea şi mizeria oamenilor
simpli etc. „Balzacianismul” este un concept estetic ce a impus un model literar prin care se
analizează imaginea dramatică a societății franceze după revoluția de la 1789, sub toate aspectele
ei, societate în care banul și puterea acestuia prevalează asupra altor privilegii și valori reale.
Termenul provine de la autorul Honoré de Balzac, care susține că banul are o putere
distrugătoare asupra eticii unei societăți și în acest sens, afirmă: „Zeul la care se închină toți este
banul”. În literatura română, autorul George Călinescu este cel care aduce în actualitate
balzacianismul. Acest model literar este prezentat în Enigma Otiliei prin tema romanului,
întreaga acțiune construindu-se în jurul averii lui moș Costache Giurgiuveanu, care concentrează
faptele și reacțiile tuturor celorlalte personaje, interesate, mai mult sau mai puțin de moștenire.
Astfel, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea şi până astăzi, exemplul balzacian a
suscitat un interes deosebit, determinând mai multe trepte de concordanţă, de interferenţă şi
asimilare a Comediei umane. În plus, unitatea ei este asigurată printr-o temă comună – viaţa
societăţii franceze din secolul al XIX-lea în cele mai diverse şi interdependente aspecte şi
manifestări ale acesteia; idee comună – scriitorul nu numai descrie obiectiv societatea, dar o şi
judecă; personaje comune, care circulă dintr-un roman în altul, principiul revenirii sau recurenţei
personajelor asigurând unitatea operei balzaciene. În consecință, romanul Enigma Otiliei pune în
evidenţă două teme balzaciene: tema moştenirii și tema paternităţii – ilustrate în romanele
Eugenie Grandet şi Moş Goriot ale scriitorului francez. Sunt două teme legate de familia
burgheză, de degradarea relaţiilor dintre membrii familiei şi din societatea burgheză, dominată de
obsesia îmbogăţirii. În romanul Moş Goriot avem povestea unui bătrân burghez care se retrage
din afaceri şi îşi împarte averea celor două fiice. Acestea continuă să-l exploateze şi, în cele din
urmă, când nu mai pot obţine nimic de la el, îl abandonează şi bătrânul moare singur în mizerie,
în podul unei pensiuni. Asemenea lui Moş Goriot, Costache Giurgiuveanu dominat de avariţie,
depăşeşte limitele moralităţii şi ilustrează în unele episoade ale romanului fenomenul
dezumanizării sub influenţa banului care îi va provoca, în cele din urmă, moartea. El este pândit
de rude şi moare în momentul în care se vede prădat de Stanică Raţiu. În romanul Eugenie
Grandet, bătrânul Felix Grandet este întruchiparea avariţiei. Obsedat de bani, îşi terorizează fiica
şi pe patul de moarte o ameninţă că va da socoteală de averea lui pe lumea cealaltă.În concluzie,
noutatea științifică și originalitatea constau în faptul că studiul comparativ francez-român al
realismului balzacian și aplicarea lui în cercetarea romanelor lui Honoré de Balzac și George
Călinescu permit exploatarea amplă a realității verosimile. De asemenea, se poate spune că opera
lui Balzac este prezentă în toate stadiile de evoluţie ale prozei româneşti, rămânând un stimulent
al creaţiei originale în domeniul romanului şi al consolidării genului epic şi contribuind la
înscrierea valorilor acestei specii pe traiectoria literaturii universale.

Una dintre cele mai importante etape în ceea ceea ce priveste dezvoltarea realismului romanesc
este apariția ,,Ciocoii vechi și noi” (1863) de Nicolae Filimon.

Nicolae Filimon (1819-1865) este primul scriitor realist din literatura romana, introducand
descrierea exacta a unei epoci si a caracterelor ei, guvernata de un principiu moralist, potrivit
caruia binele invinge raul. Desfasoara mai intai activitate publicistica si de cronicar muzical, abia
catre sfarsitul vietii orientandu-se catre literatura, cu lucrarile "Escursiuni in Germania
meridionala" (1858), "Friedrich Staaps sau Atentatul de la Schonbrunn in contra vietii lui
Napoleon" (1860), "Mateo Cipriani", "Bergamo" si "Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii
de mahala" (1861). "Ciocoii vechi si noi sau Ce naste din pisica soarici mananca" (romant
original), apare la Bucuresti in 1863.

Ciocoii vechi si noi"Ciocoii vechi si noi" este primul roman realist din literatura romana: Dinu
Paturica e un nou Julien Sorel, folosind insa metode mult mai veroase pentru escaladarea scarii
sociale. Romanul, balzacian prin structura, prin tipologia personajelor si prin viziunea scriitorului
omniscient, se adreseaza tuturor noilor veniti, unei noi paturi sociale, cocotate in ierarhia sociala
prin frauda, prin ruinarea si aproprierea averii stapanilor. Romanul lui Nicolae Filimon ne
introduce intr-o lume de inceput de secol al XlX-lea, crepusculara, plina de intrigi, de lupte
pentru parvenire, duse in jurul unor acareturi, mosii si functii ale unei tari pustiite, pline de
oameni mercantili, cu porniri rapace, pusi pe capatuiala prin orice mijloc, fara scrupule. Epoca
fanariota, ajunsa in roman la asfintit, este perioada cea mai lipsita de stralucire din istorie, fiind
plina de jafuri, masacre si lupte pentru putere dirijate din afara tarii, din inima putreda a
Imperiului Otoman.
Din punct de vedere structural, romanul contine 32 de capitole, o "Dedicatie", un "Prolog" si un
"Epilog" ."Prologul" chiar explica aceasta predilectie a scriitorului pentru moralizarea unei
intregi epoci corupte.

Titlurile capitolelor aduc, rand pe rand, in scena, personajele principale, "Dinu Paturica",
"Postelnicul Andronache Tuzluc", "Romanul si fanariotul", "Chera Duduca", pentru a se opri
apoi asupra pasilor spre marire ai ciocoiului, apoi asupra decaderii acestuia: "Educatia
ciocoiului", "Ipocritii in lupta", "Ce dai sa te fac ispravnic?", "Fa-te om de lume noua sa furi
closca dupa oua!", "O scena dramatica", "Cu rogojina aprinsa-n cap si cu jalba-n protap".

Epilogul, numit "Din opincar, mare spatar", descrie momentul in care Gheorghe, "fostul vataf de
curte al postelnicului Andronache Tuzluc", este ridicat la marirea de mare spatar si caimacam al
Craiovei, intr-o ceremonie solemna, el casatorindu-se cu "Maria, fata banului C..., care desi
iubise pe Gheorghe cu multa pasiune", "preferase mai bine moartea decat o fericire trecatoare si
dobandita prin calcarea indatoririlor sale de buna fiica".

Ca viziune asupra epocii, romanul lui Nicolae Filimon aduce aminte de sir Walter Scott sau de
Sienckiewicz, dar se departeaza de la un anumit punct de acestia. Daca la scriitorii amintiti,
personajele sunt proiectate pe un fundal mitic, de opera romantica, creionate ca intr-un sketch, in
tuse puternice, in "Ciocoii vechi si noi" sensul demersului scriitprului este de a demitiza istoria,
pentru ca epoca infatisata se inscrie in sfera banalului, a lumii lipsite de perspective, supuse
puterilor trecatoare, perfide si aservite numai interesului material. Filimon foloseste surse istorice
putine, iar incercarea de literarizare a istoriei este, intr-o oarecare masura, ineficienta, personajele
sale nefiind animate de idealuri inalte, ci de scenariile subtile ale unor intrigi financiare si de
dobandire a puterii, in contextul bulversant al dominarii fanariotismului. De aceea, in fata unei
rapacitati iesite din comun a parvenitului de tip nou, a "ciocoilor noi", Nicolae Filimon paraseste
de multe ori ipostaza de scriitor obiectiv, revarsandu-si aversiunea directa chiar din "Dedicatie",
cartea fiind adresata, pe un ton vehement, "domnilor ciocoi", numiti "straluciti luceferi ai
videlor", marcati de vini capitale: au "mancat starea stapanilor", ridicandu-se pe ruinarea lor, au
furat "cu zvantul din functiunele cele mici si cu miile de galbeni din cele mari", sunt "putrajunea
si mucegaiul ce sapa din temelii si rastoarna imparatiile si domniile".

Scriitorul oscileaza astfel intre povestire si discurs. Daca ar fi sa aplicam schema lui Benveniste,
dupa care, in povestire, folosirea persoanei a treia inseamna renuntarea la orice marca
autobiografica, iar discursul presupune un locutor si un auditor, romanul "Ciocoii vechi si noi"
reprezinta o impartire savanta intre perspectiva naratorului omniscient si autonomia personajelor,
dialogand unele cu celelalte.
Prin comentariul sau, Filimon dezvolta toate atributele metatextului: autorul nu este abstract,
ascuns in spatele unui decor, ci e mereu prezent, devenind omniscient si obiectiv in momentul in
care dezvolta adevarate tablouri-fresca ale unui timp istoric bine determinat.

O tehnica folosita de Filimon, existenta si la scriitorii din epoca, Eugene Sue, Fr. Soulie, este cea
a rapelului, concretizata prin aparitia unor insule de continuitate narativa cu scopul de a contura
luminile si umbrele prezente in intregul text, trecerea de la un cadru al povestirii la altul.

Gaetan Picon susține că realismul se definește prin grija de a descoperi sau de a releva orealitate
pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o.Scriitorul realist observă omul în mediul său
natural social și istoric , portretul și descrierea întemeindu-se pe reflecție morală și analiză
psihologică.

În America latină se practică o formă derealism numită realismul magic, întemeiată pe

imaginație și fantastic, prezentă în opera unor scriitori ca Alejo Carpentier, Jorje Amando, Mario
Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez, Manuel Scorza etc.

Direcția realistă se menține puternică în roman , în nuvelă și în teatru , și după cel de-al doilea
război mondial,cu nuanțări importante determinate de marile schimbări în structura societății
romînești și de conștința oamenilor, sub presiunea evenimentelor revoluționare.