Realismul european

Definitie
Realismul este un curent literar care a aparut n secolul al XIX-lea, continund n forme specifice pna astazi si reunind scriitori cu principii de creatie comune, de la Balzac pna la Liviu Rebreanu. (Zoe Dumitrescu - Busulenga). Aparut ca reactie antiromantica, acest curent literar se dezvolta, totusi, aproape simultan cu romantismul, fapt dovedit de impunerea termenului si a notiunii de realism, precum si de activitatea unor scriitori ai epocii. Folosit si in filosofie, termenul de realism se reduce, in esenta, la conceptia potrivit careia omul trebuie sa se intoarca la natura si la sine insusi ca individ. Daca in plina Renastere Shakespeare declarase : Natura, tu esti zeita mea! , dezvaluindu-si astfel intentiile de a armoniza natura cu omul, de a stiliza realitatea prin arta, valorificand-o creator, Diderot, unul dintre promotorii realismului burghez, va lansa lozinca: Natura! Studiati natura! Accentul se va muta deci pe observatie si analiza, pe descrierea fidela a constantelor umanitatii, urmarindu-se si implicatiile sociale, psihologice, sociologice si etice. Realismul se pronunta pentru reproducerea exacta, completa si sincera a mediului social, a epocii, pentru ca o anumita directie de studiu este justificata de ratiune, de necesitatile inteligentei si de interesul publicului si pentru ca ea exclude orice minciuna, orice mistificare. Aceasta reproducere trebuie asadar sa fie pe cat posibil de simpla, in asa fel incat sa fie inteleasa de toata lumea.

Aparitie
Cadrul social-istoric n care s-a cristalizat aceasta manifestare culturala a conjugat circumstante dintre cele mai diverse, care au schimbat dinamica societatii: marile evenimente din istoria moderna a Frantei si atmosfera ulterioara creata de acestea (Revolutia de la 1789, Imperiul napoleonian, Restauratia, Revolutia burgheza de la 1848); formarea unor clase noi, burghezia, consolidata n urma revolutiei industriale, care acapareaza puterea economica si politica n spatiul european; dezvoltarea stiintelor naturii, afirmarea filososfiei materialiste si pozitiviste (Auguste Conte), care canalizeaza interesul catre societate si om.

Teoreticieni
Realismul, apare folosit ca notiune de istorie literara nca din 1826, n revista "Mercure de France", prin urmare, n plina epoca romantica. Un autor ca Stendhal se face cunoscut nti ca teoretician al romantismului, prin studiul Racine si Shakespeare, dar se consacra ca autor de romane realiste (Rosu si negru, Manastirea din Parma). De altfel, acest scriitor surprinde cel mai bine zona de inspiratie a artei realiste, consistenta ei si metoda de lucru, sugernd ca literatura este viata si aceasta din urma nu poate fi mistificata: "Romanul este o oglinda purtata de-a lungul unui drum. Cteodata se reflecta cerul albastru, alta data noroiul de la picioarele dumneavoastra. Vreti sa acuzati de imoralitate omul care poarta oglinda? Acuzati mai bine drumul pe care se afla baltoacele sau, mai bine, inspectorul de drumuri, care permite ca apa sa se adune si baltoacele sa se formeze."

Un alt teoretician al realismului in secolul al XlX-lea este scriitorul francez Jules Husson , care nu va emite o definitie, ci, dimpotriva, va demonstra cu patima imposibilitatea de a se putea elabora vreuna. Dezvoltarea curentului este legata de teoriile scientiste si pozitiviste ale secolului al XlX-lea, de atitudinea materialista fata de realitate, ale carei concepte presupun observatia, descriptia, determinismul experienta. Epoca realista nu mai incurajeaza expansiunea sensibilitatii subiective, fiind un moment de intarire a spiritului critic; acum imaginatia este o facultate privita cu neincredere; se apreciaza cunoasterea lucida si spiritul stiintific, incat Flaubert declara ca literatura trebuie sa ia felul de a fi al stiintei . Realismul refuza, in numele prezentului, idealizarea trecutului, abordand cu precadere subiecte din contemporaneitate sau din trecutul foarte apropiat si refuzand clar romanul istoric sau de epoca preferat de curentele anterioare.

Principii estetice
Operele cu caracter programatic ale acestei manifestari culturale sunt prefata din 1842 la Comedia Umana, redactata de nsusi autorul cartii, Honore de Balzac, si studiul Realismului, scris de Champfleury, n 1857. Astfel, n cuprinsul acestor texte, este cristalizata ideologia curentului, ale carui principii estetice se regasesc n operele literare ale epocii si n cele de mai trziu: - reprezentarea veridica a realitatii, surprinderea exclusiva si cu detasare a vietii prin observarea existentei reale; - observatia asupra tipurilor umane caracteristice pentru societatea vremii, astfel nct sa rezulte personaje tipice n mprejurari tipice; - alegerea, ca zona de inspiratie, a vietii sociale, prezentnd fiinta umana ca produs al mediului n care traieste; - lipsa de idealizare n prezentarea mediului social si a personajelor, rezultnd din impartialitatea totala a scriitorului; - atitudinea critica fata de societatea prezentata; - acordarea unei importante majore descrierilor minutioase, realizate prin cultul detaliului semnificativ; - tendinta de a prelua metode din stiintele exacte, n vederea realizarii impresiei de verosimil si a valorii documentare; - cultivarea, cu precadere, a genului epic (desi este reprezentat si cel dramatic prin comedie si drama), n cadrul caruia sunt abordate, n special, schita, nuvela si romanul. - impunerea preciziei si a sobrietatii ca marci ale stilului impersonal, impus de tematica sociala; - aportul substantial al limbajului la caracterizarea personajelor (selectarea eroilor din toate categoriile sociale impune utilizarea tuturor registrelor limbii).

Opere reprezentative
n cea de-a doua parte a secolului XIX, realismul cap t , pe plan european, caracterul unui curent, al unei orient ri estetice, teoretizate de c tre arti ti i de c tre critici i ilustrate prin numeroase crea ii. Autori celebri de romane realiste sunt considera i a fi Honor de Balzac (Comedia umana), Stendhal (Rosu si Negru), i Gustave Flaubert (Doamna Bovary) n Fran a, Charles Dickens (Marile sperante) i William Makepeace Thackeray (Blciul desartaciunilor) n Anglia, Lev Nikolaevici Tolstoi (Razboi si pace), Feodor Mihailovici Dostoievski (Crima si pedeapsa )n Rusia.

Concluzii
Realismul a avut un impact major n epic , n special asupra romanului i n dramaturgie. Una dintre tr s turile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de c tre scriitori raporturilor dintre om i mediu, dintre individ i societate. Elementeleale unui stil realist pot fi identificate n diferite culturi i epoci istorice. De asemenea, acesta a ap rut ca o reac ie mpotriva romantismului si are o tendinta de a critica atat mediul cat si individual.

Ce este romancierul ? (Mic joc de cuvinte)

Romancierul realist este "un om ntre oameni", care scrie despre "o padure a spnzuratilor", spernd ca cititorul sa regaseasca, n paginile oferite, un "concert din muzica de Bach".

Bibliografie http://www.autorii.com http://www.inffo.ro http://www.ipedia.ro Pentru poze la reprezentati punem si http://ro.wikipedia.org