Plan de recapitulare

Realismul interbelic
Definitia realismului:

Realismul este un curent literar- artistic ce desemnează concepția artistică conform

căreia artistul reflectă realitatea în datele ei esențiale, veridice. Scriitorul realist nu trebuie să
idealizeze realul, dimpotrivă să-l observe așa cum este, să-l înfățișeze obiectiv.

În literatura română, realismul cunoaște mai multe perioade și forme de manifestare.

I. In a doua jumătate a secolului al 19-lea, epoc marilor clasici, realismul este

ilustrat în operele lui Ioan Slavici (Moara cu noroc), în nuvelele realist-
psihologice ale lui Caragiale ( În vreme de război) și comediile acestuia ( O
scrisoar pierdută) și chiar în poveștile și amintirile lui Ion Creangă.
II. În perioada interbelică, realismul este reprezentat de operele lui Liviu Rebreanu
(Ion), Mihail Sadoveanu (Baltagul) și George Călinescu (Enigma Otiliei). Fiecare
din aceste opere ilustrează o altă formulă estetică: Ion este romanul realist obiectiv,
Baltagul e un roman realist și tradiționalist, Enigma Otiliei desemnează romanul
realist-balzacian.
III. Realismul postbelic este ilustrat de opera lui Marin Preda și a prozatorilor
afirmați atât în obsedantul deceniu, cât și după 1960.

Trăsăturile realismului:

- Reflectă obiectiv și verosimil realitatea;

- Preocuparea pentru problematica socială: condiția țăranului, a intelectualului din satul
ardelenesc, soarta oierului și a văduvei, societatea burgheză etc
- Viziunea critică a autorului;
- Teme preferate de realism sunt: moștenirea, familia, patima banului, parvenitismul;
- Lipsa de idealizare;
- Reflectă tipurile umane specifice unei epoci sau unei societăți: parvenitul (Ion, Sănică
Rațiu), avarul (Costache Giurgiuveanu), carieristul (Felix Sima), senilul (Simion
Tulea), curtezana (Georgeta), demagogul (Stănică Rațiu), etc.
- Personajele sunt surprinse în mediul lor specific de viață: lumea satului, societatea
burgheză;
Personajele sunt reprezentative pentru categoria socială pe care o reprezintă;
Analiza psihologică contribuie la caracterizarea personajului;
Limbajul individualizează personajele;
- Descrie cu obiectivitate mediul în care trăiesc și evoluează personajele;
- Obiectivitatea perspectivei narative: relatara se face la persoana a III-a de către un
narator omniscient, omniprezent, cu viziune dindărăt.
- Operle realiste dobândesc caracterul de frescă socială: Ion, Enigma Otiliei;
 - Încipitul fixeză coordonatele spațiale și temporale în concordanță cu ralitatea ( Ion,
Enigma Otiliei):
- Simetria și caracterul circular al operei ( Ion, Enigma Otiliei):
- Descrierile ample, minuțioase ce insistă asupra detaliilor semnificative ( Ion, Enigma
Otiliei):

Prin aceste trăsături, scrierile realiste dobândesc valoare documentară.

Speciile narative cultivat de realism sunt romanul, nuvelași schița.

Specii dramatice cultivate de realism sunt comedia și drama.

Realismul interbelic este ilustrat prin operele lui Liviu Rebreanu ( Ion, Pădurea
spânzuraților, Răscoala), Mihail Sadoveanu ( Baltagul) și George Călinescu ( Enigma
Otiliei).

Deși trăsăturile sunt aceleași, se poate observa că stilul, tehnicile narative, viziunea
diferă de la un scriitor la altul , de la o operă la alta.

Pentru ora următoare vă propun un plan de recapitualare pt romanul Ion de L. Rebreanu și

apoi pentru următoarele. Dacă aveți alte propuneri, vă rog să le transmiteți.

Fișa nr 1

Subiectul II

Comentează în minimum 50 de cuvinte semnificația textului următor, evidențiind două

trăsături ale ralismului.

Pe prispă stăpânește Simion Butunoiu, care acum vreo douăzeci de ani a fost
învățător în sat, iar azi mănâncă o pensie de cinci zloți pe lună și muncește la pământ mai
abitir ca un flăcău. Împrejurul lui s-au adunat Macedon Cercetașu cu straja Cosma
Ciocănaș, cu Simion Lungu, cu Toader Burlacu, cu Ștefan Ilina și cu alții, ascultând cu
evlavie palavrele dascălului, auzite și răsauzite. Din când în când Simion Butunoiu strănută
atât de zgomotos că toate femeile se întorc spăimântate, sau se pornește pe tusa lui obișnuită
cu care de multe ori scoală noaptea tot satul din somn. Macedon așteaptă cuviincios până ce
isprăvește dascălul cu tusea, apoi ia din fereastră o sticlă cu rachiu, închină foarte
ceremonios, trage o dușcă zdravănă și trece băutura bătrânului care mormăie scurt ,,să ne
ție Dumnezeu pe toți" și pune gârliciul la gură. Sticla pe urmă umblă din mână în mână.
Macedon e cam cherchelit și comandă militărește tuturor să bea:
— Forverț, Simioane! Vaităr, Cosma!... Vaităr, vaităr!... A făcut oastea doisprezece ani, i-a
fost dragă foc și, când e beat, ș-acuma numai în comenzi nemțești se ceartă cu nevastă-sa.
Altminteri însă are o inimă de ceară și în douăzeci și opt de ani nu și-a bătut muierea
niciodată; mai curând Floarea s-a întâmplat să-l muștruluiască. (L. Rebreanu, Ion)
Fișa nr 2

Subiectul II

Comentează în minimum 50 de cuvinte semnificația textului următor, evidențiind două

trăsături ale ralismului.

Ramas singur, Felix cauta o scapare din aceasta ciudata situatie si se retrase spre
fundul odaii, unde, in semiobscuritate, se zarea o canapea de plus rosu. Vazandu-se uitat de
toti, isi lasa in sfarsit valiza jos si se aseza. O tuse apropiata il facu sa tresara speriat. Abia
atunci observa ca in apropierea sa, la o masuta, se mai afla un om. Un barbat in varsta, cu
papuci verzi in picioare si cu o broboada pe umeri misca mainile asupra mesei, tintind atent.
Avea mustati pleostite si un mic smoc de barba. Individul ridica asupra lui Felix niste ochi
grozav de spalaciti si-i lasa apoi asupra masutei, fara sa scoata o vorba. Abia dupa ce se mai
adapta obscuritatii, Felix constata cu surprindere ca domnul cu broboada broda cu lana de
felurite colori o bucata de etamina intinsa pe un mic gherghef. (G. Călinescu, Enigma Otiliei)