DRAMELE LUI STEFAN GHEORGHIDIU

CARACTERIZAREA PESONAJULUI PRINCIPAL DIN ROMANUL

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE INTAIA NOAPTE DE RAZBOI
DE CAMIL PETRESCU
Romanul Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi al lui Camil
Petrescu este o formula realist- reflexiva a romanului ionic. Romanul analizeaza o
experienta existentiala, o devenire spirituala intr-o formula estetica particulara.
Romanul lui Camil Petrescu este structurat pe doua volume. Romanul de
iubire al lui Gheorghidiu se desfasoara pe axele unei realitati interne, alcatuita din
ardoarea erotica si din prabusiri de straturi morale prin invazia treptata a geloziei;
romanul lui de razboi este jurnalul patetic al unui intelectual deformat de asprimile
campaniei si care isi inregistreaza, cu aceeasi lucida sinceritate, acum mai mult
plastic decat analist, variatiile unui eu de un accentuat si constient individualism.
Eroul traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic- frontul- si
realitatea timpului psihologic- trairile interioare trecute.
Stefan Gheorghidiu este un personaj problematic, un intelectual, student la
filozofie, cu preocupari teoretice, un tip orgolios, avid de cunoastere absoluta atat
prin dragoste cat si prin experienta directa, traita a razboiului. Ultima noapte de
dragoste intaia noapte de razboi este un roman de experienta, de
cunoastere(G. Calinescu).
Prima experienta a cunoasterii, iubirea, traita sub semnul incertitudinii, e
semnalata direct, la persoana intai, la inceputul capitolului ce nareaza faptele
retrospective: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si
banuiam ca ma insala. Acesta este inceputul drumului spre cautarea adevarului,
al clarificarii interioare. Suferinta lui capata dimensiuni cosmice, in consens cu
nevoia sa de absolut: Prabusirea mea launtrica era cu atat mai grea cu cat mi se
rupsese totodata si axa sufleteasca: increderea in puterea mea de deosebire si
alegere, in vigoarea si eficacitatea inteligentei mele.
Personalitatea sa se defineste in functie de acest ideal- dragostea.
Confesandu-se si reinviind intamplari trecute, Stefan Gheorghidiu le
ordoneaza, le analizeaza cu luciditate, o luciditate care inseamna pentru el
implicarea profunda in drama existentiala (Gh. Lazarescu).
Casatorit cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, in care a fi gasit idealul
femeii iubite, tanarul cuplu cunoaste o schimbare radicala a existentei lor datorita
unei mosteniri neasteptate lasate de un unchi bogat, Tache.

Viata mondena capata pentru Ela o importanta deosebita, intrand in

contradictie cu idealul de feminitate al eroului: As fi vrut-o mereu feminine
deasupra discutiilor acestea vulgare.
Ela isi dezvaluie, in noile imprejurari, preocuparile pragmatice: Aveam
impresia ca intamplarea cu mostenirea trezise in femeia mea porniri care dormitau
lent, din stramosi in ea.
Aspirand la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura
reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Gheorghidiu aduna, progresiv,
semen ale nelinistii si indoielilor sale interioare si le diseca cu minutiozitate.
Ceea ce izbuteste mai bine autorul nu este afundarea in regiunile obscure ale
constiintei, cat exactitatea aproape stiintifica in despicarea complexelor sufletesti
tipice, remarca Tudor Vianu.
Viata lui Stefan Gheorghidiu a devenit curand o tortura; nu mai putea citi
nici o carte, parasise universitatea.
Despartirea temporara si intalnirea, intamplatoare, cu Ela in fata chioscului
de ziare de la Independenta, intr-o dupa-amiaza de vara bucuresteana, stanjeniti, ca
doi straini, prijeluiste personajului limpezirea launtrica, o adevarata revelatie:
Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama
mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii.
Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si
incertitudinea iubirii, pune sub semnul indoielii fidelitatea femeii iubite. Stefan
Gheorghidiu este in acelasi timp si subiect si obiect al analizei lucide. Manolescu
observa ca in romanul lui Camil Petrescu evenimentele par scuturate de
semnificatie, si astfel, egalizate Toate evenimentele exterioare sunt pe acelasi
plan. Singurele care conteaza sunt evenimentele din constiinta.
Faptele, gesturile, cuvintele Elei se reflecta in constiinta eroului: De
altminteri, toata suferinta asta monstruoasa imi venea din nimic. Mici incidente,
care se hipertrofiau, luau proportii de catastrofe. Era o suferinta de neinchipuit
care se hranea din propria substanta.
Un element exterior banal, lipsit de importanta, un fapt, o intamplare obisnuita
declanseaza reactii interioare, in planul constiintei, determinand stari sufletesti
complexe.
Compania domnului G., avocet obscure, dar barbat monden, acordata sotiei
sale, Ela, care cocheta, amplifica suspiciunile lui Stefan Gheorghidiu. Scriitorul
noteaza gesture, vorbe, reactiile dureroase ale geloziei, se observa pe sine, pe cei
doi- Ela si G.-, pe cei din jur, studiind totul cu minutiozitate: apropierea instinctive
a Elei si G., pe drum nevasta-mea n-a simtit decat prezenta lui avea o voce
usor emotionata, imi descopeream nevasta cu o uimire dureroasa.

Toate gesturile, clipele rememorate care alcatuiau intimitatea iubirii, tulburata

dramatic de strainul intrus -G.- sunt acut inregistrate de Gheorghidiu, sufletul si
toate simturile lui sunt in alerta.
Personajul sufera nu numai din amor propriu ranit, din neputinta si deziluzie,
ci mai ales pentru ca se dedubleaza: isi ascunde framantarile, afisand indiferentaMa chinuiam launtric ca sa par vessel si eu, ma simteam imbecile si ridicol si
naiv.
Confesandu-se si analizandu-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca
gelos: Nu, n-am fost miciodata gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii.
Suprema coordonata existentiala, implinirea sa ca personalitate umana, prin
iubire, determina luciditatea analizei: Eu jucasem totul pe aceasta femeie si
trebuia sat rag acum toate consecintele care se impuneau: desfiintarea ca
personalitate.
Drama erotica capata alte dimensiuni prin cealalta ipostaza existentiala a
eroului plecat pe front din acelasi orgoliu al cunoasterii, dar si din sentimental
onoarei, al loialitatii fata de sine: Camil Petrescu asociaza in mod essential si
solitary onoarea cu inteligenta (Al. Paleologu).
Orgoliului meu i se pune acum, de altfel, si o alta problema. Nu pot sa
dezertez caci, mai ales, n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea
pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact sa lipseasca ea din intregul meu
sufletesc. Ar avea fata de mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi se
pare inacceptabila. Ar constitui pentru mine o limitare. Imi putusem permite atatea
gesture pana acum, pentru ca aveam un motiv si o scuza: cautam o verificare si o
identificare a eului meu. Cu un eu limitat, in infinitul lumii, nici un punct de
vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibila si deci nici o putinta de
realizare sufleteasca.
Experienta razboiului constitue pentru Gheorghidiu o experienta decisive, un
punct terminus al dramei intelectuale, o drama a personalitatii. Demistificat,
razboiul e tragic si absurd, inseamna noroi, arsita, frig, foame, umezeala, paduchi,
murdarie, diaree si mai ales frica, asa cum e descries intr-o viziune realista, in
numele autenticitatii si al adevarului.
Stefan Gheorghidiu, intellectual lucid, priveste situatiile cu acelasi interes ca
ale savantului, urmarind cristalizarea unei reactiuni chimice (P. Constantinescu).
Faptele sunt transmise cu scrupulozitatea exactitatii dintr-un jurnal de front al
autorului insusi.
Gheorghidiu devine alt om in primele ceasuri de razboi. Gelozia ramane
undeva, departe, si lipsita de insemnatate. Jurnalul de front al lui Stefan
contureaza o personalitate complexa, aflata in imprejurari inedited, confruntanduse cu moartea, dar mai ales confruntata cu ea insasi. Eroul nu inceteaza sa

gandeasca, sa faca asociatii, de o luciditate neobosita, chiar in aceste momente de

apocalips.
Ziua retragerii, cea mai cumplita zi, cum reiese din notele de la subsolul
paginilor, a fost cea mai groaznica pentru mine si prin consecintele ei, timp de
noua ani am retrait-o mereu in vis.
In conditiile frontului, pentru individual redus la cateva reactii, timpul exterior
sic el interior coincide. Frontul este o alta dimensiune a vietii, o experienta traita
intens si concentrat in constiinta individului; de pe scena istoriei, razboiul se muta
pe aceea a constiintei individului (N. Manolescu). Gandindu-se la suferinta din
cauza Elei, Stefan Gheorghidiu se simte detasat parca de sine si de tot ce a fost.
Acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca e firul de ata al gandului
intamplator. Drama iubirii lui este acum definitive intrata in umbra.
Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul Ultima noapte de
dragoste intaia noapte de razboi este un neintrerupt mars tot mai adanc in
constiinta (Perpessicius).
Eroul lui Camil Petrescu este un intelectualist, o natura reflexiva si
patrunzatoare, care sufera pentru ca gandeste si analizeaza (T. Vianu).

Diana Andreoiu
Clasa a X-a D
4