PLUMB, de GEORGE BACOVIA

(Tema și viziunea despre lume. Operă aparținând simbolismului)

Introducere
Curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea ca o reactie impotriva
romantismului, simbolismul se afirma concomitent si in tara noastra, fiind teoretizat de
Alexandru Macedonski in cateva articole, cel mai important fiind „Poezia viitorului”.
Reprezentantul cel mai stralucit al simbolismului romanesc a fost George Bacovia,
semnificativa in acest sens fiind poezia „Plumb” care deschide volumul cu acelasi titlu din
1916.
R1
Trasaturile generale ale simbolismului, evidentiate si in poezia lui George Bacovia,
sunt cultivarea simbolului (plumbul simoblizeaza monotonia, plictisul, uratul, apasarea),
cultivarea sugestiei si a corespondentelor dintre elementele realitatii exterioare si trairile
interioare ale eului poetic (mortul si celelalte cuvinte din aria semantica a mortii sunt
elemente prin care poetul isi exprima starile sufletesti vagi, nedefinite, ca tristetea, pustiul,
singuratatea, chemarea mortii). Temele si motivele specifice justifica incadrarea poeziei in
simbolism (plumbul, targul provincial nascator de angoasa, culoarea obsesiva, iubirea vazuta
ca o nevroza). La acestea se adauga muzicalitatea versurilor si laitmotivul plumb.
R2
Tema reprezentata de conditia poetului intr-o societate mediocra, precum si viziunea
despre lume a lui Bacovia, dominata de sentimentul de tristete, de angoasa si de nevroza ale
unei constiinte inspaimantate de lumea in care traieste sunt relevate de cateva idei poetice
semnificative.
O prima idee poetica reiese din semnificatia unor cuvinte ca sicriu, cimitir, cavou, prin
care este descrisa realitatea exterioara in prima strofa si care sunt simboluri ale unei lumi ce il
determina pe individ la izolare si la singuratate intr-un spatiu sufocant, inchis, apasator.
Sicriele, florile, coroanele de plumb si „funerarul vestmant” izoleaza acest spatiu aflat sub
semnul iminentei morti.
A doua idee poetica relevanta o reprezinta spaima de moarte, senzatia de vid sufletesc,
singuratatea evidentiata prin aglomerarea decorului funerar, semnificand viziunea lumii ca un
imens cimitir si prin imagini auditive. Prima imagine auditiva e realizata prin intermediul
verbului „scartaiau” si sugereaza dezacordul eului cu lumea, iar a doua realizata prin
intermediul verbului „sa strig” in care strigatul sugereaza spaima fiintei, neputinta in fata
mortii, a distrugerii, a degradarii interioare.
R3
Cateva elemente de structura si de compozitie sunt relevante pentru tema si viziunea
despre lume a poetului.
Titlul este un simbol, plumbul fiind in realitate un metal maleabil, de culoare cenusie,
cu o greutate specifica mare. Aceste caracteristici ale metalului creeaza mai multe sugestii
privind semnificatiile titlului. Prin culoare, plumbul sugereaza o existenta cenusie si
monotona, orasul de provincie devenind spatiul pierderii esentelor luminoase ale vietii.
Greutatea plumbului, evidentiata de metaforele si epitetele realizate cu acest cuvant („sicrie de
plumb”, „coroane de plumb”, „flori de plumb”) sugereaza singuratatea incremenita parca intr-
un cavou ca un univers inchis, sensul intregii poezii fiind prabusirea in moarte sub apasarea
plumbului.

1
 PLUMB, de GEORGE BACOVIA
(Tema și viziunea despre lume. Operă aparținând simbolismului)
Incipitul, reprezentat de primul vers in finalul caruia se reia pentru prima data
cuvantul din titlu, evidentiaza imaginea de orizont inchis din care nu se poate evada. Aria
semantica a mortii se completeaza cu un alt cuvant „sicriele”, intregul vers subliniind motivul
somnului redat de verbul la imperfect „dormeau” si adverbul „adanc”. Adormirea adanca nu
inseamna decat moartea.
In ceea ce priveste structura compozițională, poemul e alcatuit din doua catrene,
primul reprezentand planul obiectiv al realitatii exterioare, iar al doilea reprezentand planul
subiectiv al realitatii interioare. Realitatea exterioara este evidentiata vizual de sicriele masive
de plumb, de coroanele si florile de plumb, iar in plan moral, atmosfera este una de apasare
sufleteasca, de presiune morala, deprimare. Metafora „amorul de plumb” comunica ideea unei
existente morale apasatoare care nu poate sfarsi decat in moarte.
Finalul este reprezentat de ultimul vers („Si-i atarnau aripele de plumb”) care, in
stransa legatura cu primul vers al strofei a doua („Dormea intors amorul meu de plumb”),
exprima ideea ca intr-o asemenea idee funebra, nici dragostea nu este inaltatoare, nu are
perspective de implinire. Metafora „aripele de plumb” semnifica imposibilitatea implinirii
iubirii, iar verbul „atarnau” proiecteaza sentimentele eului liric in eternitate fara nicio
finalitate.
R4 NOTĂ: Acest reper nu se mai cere și nu trebuie învățat.
In opinia mea, tema poeziei este data de conditia omului inzestrat cu talent intr-o lume
superficiala, artificiala, lipsita de aspiratii, care nu il intelege. In aceste conditii, poetul se
interiorizeaza, se inchide in sine, deoarece nu gaseste posibilitatea de comunicare cu lumea
exterioara. Cateva motive simboliste completeaza tema, scotand in evidenta starile vagi,
nedefinite ale eului liric: uratul, plictisul, tristetea, monotonia, nevroza, melancolia, depresia,
toate avand corespondente, atat in cromatica prin cenusiul plumbului, precum si in
semnificatiile simbolului „cavou”.
Viziunea despre lume a poetului poate fi explicata pornind de la faptul ca a fost
inspirat in scrierea acestei poezii, de o vizita la cavoul Sturdzestilor din Bacau. Atmosfera
stranie, terifianta, dominata de imaginea sicrielor, coroanelor, frunzelor si florilor de plumb, s-
a conjugat cu o criza de constiinta prin care a trecut poetul in perioada 1900-1903 si s-a
potentat la maximum cand ideea mortii devine coplesitoare. De aceea, viziunea despre lume e
dominata de sentimente de tristete, angoasa, nevroza, stari provocate de sentimentul apropierii
mortii.
Incheiere
In concluzie, prin atmosfera, muzicalitate, folosirea simbolului si a corespondentelor
prin zugravirea starilor vagi, precum si prin tema si prin motivele specifice (moartea, iubirea,
tristetea, angoasa, nevroza), poezia lui George Bacovia se inscrie in estetica simbolismului,
iar autorul ramane cel mai stralucit reprezentant roman al acestui curent.