Istoria biologiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Zeiţa Artemis dezvăluind Natura, alegorie reprezentată pe volumul de versuri The Temple of
nature a lui Erasmus Darwin

Istoria biologiei urmărește evoluția studiului lumii vii din cele mai vechi timpuri și până în zilele
noastre. Deși conceptul de biologie, care să definească o știință de sine-stătătoare, a apărut abia
în secolul al XIX-lea, științele biologice au apărut din medicina tradițională și din științele naturii,
pornind de la medicina Egiptului antic, lucrările lui Aristotel și Galenus din antichitate. Au evoluat
în evul mediu în cadrul medicinei islamice, unde s-au remarcat savanți ca Al-Jahiz, Avicenna, Ibn
al-Baitar, Ibn al-Nafis și alții.

Renașterea europeană și începutul epocii moderne au adus o revoluție în gândirea biologică prin
readucerea în centrul atenției a metodei științifice empirico-experimentale și printr-o serie de
descoperiri mai ales în domeniul anatomiei. Principalii exponenți ai acestei perioade au fost
Andreas Vesalius și William Harvey, care au făcut apel la experiment și observație minuțioasă în
domeniul fiziologiei, și naturaliști ca Linnaeus și Buffon, care încep să realizeze clasificarea
diversității vieții, studiul fosilelor, dar și dezvoltarea și comportamentul organismelor.
Microscopia a dezvăluit lumea până atunci necunoscută a microorganismelor, punând bazele
teoriei celulare.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, științe ca botanica și zoologia au devenit discipline științifice.

Lavoisier și alți savanți încep să realizeze legătura dintre materia vie și cea fără viață prin
intermediul fizicii și chimiei. Naturaliști exploratori, precum Alexander von Humboldt, au studiat
interacțiunea dintre organisme și mediul înconjurător, punând astfel bazele biogeografiei,
ecologiei și etologiei. Acești oameni de știință încep să respingă esențialismul și iau în
considerare fenomenul de dispariție (extincție) a speciilor și de mutabilitate a acestora.

Teoria celulară deschide o nouă perspectivă înțelegerii fundamentelor vieții. Toate aceste
progrese, ca și rezultatele din embriologie și paleontologie, au fost sintetizate prin teoria
evoluționistă a lui Charles Darwin și prin mecanismul selecției naturale. La sfârșitul secolului al
XIX-lea, asistăm la decăderea teoriei generației spontane, o dată cu descoperirea germenilor ca
agenți patogeni.
Dar mecanismul eredității rămâne încă un mister. La începutul secolului al XX-lea, redescoperirea
operelor lui Gregor Mendel conduce la o rapidă dezvoltare a geneticii, la care se remarcă aportul
lui Thomas H. Morgan și a discipolilor săi. Teoria sintetică a evoluției apare prin anii 1930 prin
asimilarea rezultatelor din genetica populațiilor și a teoriei selecției naturale, reconsolidând
teoria evoluționistă. Se dezvoltă rapid noi discipline biologice, mai ales după ce James D. Watson
și Francis Crick propun structura ADN-ului. După elaborarea teoriei fundamentale a biologiei
moleculare și descoperirea codului genetic, biologia se ramifică în două mari direcții, una
referitoare la studiul organismelor și a grupurilor de organisme și o alta referitoare la domeniile
celular și molecular. Pe la sfârșitul secolului al XX-lea, apar noi ramuri ca genomica (studiul
genomurilor organismelor) și proteomica (studiul structurii și funcțiilor proteinelor pe care le
conține un organism).

Cuprins

1 Etimologie

2 Antichitate

2.1 Preistorie

2.2 Lumea orientală

2.3 Grecia antică

3 Evul mediu

3.1 Lumea islamică

4 Renașterea

5 Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea

6 Secolul al XIX-lea

6.1 Istoria naturală

6.2 Geologia și paleontologia

6.3 Biogeografia

6.4 Fiziologia
6.4.1 Teoria celulară și embriologia

6.4.2 Chimia organică și fiziologia experimentală

7 Secolul al XX-lea

7.1 Ecologia

7.2 Genetica și teoria sintetică a evoluției

7.3 Biochimia, microbiologia și biologia moleculară

7.4 Biotehnologia, ingineria genetică

7.4.1 ADN recombinant

8 Note

9 Bibliografie

10 Vezi și

11 Legături externe

Etimologie

Termenul biologie provine din combinarea cuvintelor grecești βίος (bios, "viață") și λεγειν
(legein, "a aduna", "a strânge", cf. λόγος, logos, "cuvânt"). Acest termen, în accepțiunea sa
modernă, a fost introdus independent de către Karl Friedrich Burdach (în 1800), Gottfried
Reinhold Treviranus (Biologie oder Philosophie der lebenden Natur, 1802) și Jean-Baptiste
Lamarck (Hydrogéologie, 1802).[1]

Înainte de crearea acestui cuvânt, pentru descrierea animalelor și plantelor erau utilizati alți
termeni. Astfel, prin istorie naturală se făcea referință la aspectul descriptiv al biologiei și se
includeau și aspecte legate de alte științe, ca de pildă mineralogia, care astăzi nu aparțin
domeniului biologiei. Din evul mediu până la Renaștere, toate domeniile istoriei naturale se
contopeau, fiind desemnate sub termenul scala naturae sau Marele lanț al vieții.[2] Filozofia
naturii și teologia naturală includeau bazele conceptuale ale vieții și încercau să răspundă
chestiunilor legate de existența organismelor animale și vegetale.

Antichitate

Preistorie
Încă din cele mai vechi timpuri, pentru a putea supraviețui, omului primitiv îi erau necesare
cunoștințele legate de plante și animale. De exemplu, trebuia să știe cum să evite (sau să
utilizeze) plantele și animalele veninoase sau cum să captureze și să imobilizeze animalele
aparținând diferitelor specii. Așadar, putem spune că primele cunoștințe biologice sunt
anterioare apariției scrisului în istoria omenirii.

Primul mare salt în evoluția cunoașterii biologiei s-a înregistrat o dată cu așa-numita revoluție
neolitică. Atunci comunitățile umane au trecut de la modul de viață nomad, bazat pe cules,
vânătoare și pescuit, la cel sedentar, bazat pe agricultură. Perioada este plasată cu peste zece
milenii în urmă, în zona Orientului Mijlociu. Aici încep să fie cultivate plantele și domesticite
animalele.[3]

Lumea orientală

Vechile culturi și civilizații orientale și-au creat sisteme filozofice și științifice avansate, prin care
încercau să explice toate problemele majore ale realității, inclusiv cele legate de lumea vie.
Astfel, mesopotamienii cunoșteau faptul că polenul joacă un rol important în fertilizarea
plantelor. O serie de texte indiene înfățișau aspecte din viața păsărilor. În vechiul Egipt s-au făcut
descrieri ale metamorfozelor insectelor și broaștelor. Egiptenii și babilonienii stăpâneau o serie
de cunoștințe privind anatomia și fiziologia omului.

Totuși, nivelul scăzut al cunoștințelor acelei perioade a lăsat loc liber superstițiilor și speculațiilor
metafizice. Astfel, în Babilon și Asiria, organele de animale erau folosite pentru predicții (obicei
transmis și în lumea greco-romană), iar în Egipt actul medical presupunea și elemente mistice și
de ritual. Mitul creației, frecvent în religiile acestor popoare, cuprindea aspecte privind originea
sau apariția vieții. Totuși, rădăcinile biologiei moderne pot fi găsite în cadrul culturii și civilizației
Greciei antice.[4]

Grecia antică

Filozofii presocratici și-au pus multe întrebări privind viața, dar nu au găsit răspunsuri
satisfăcătoare deoarece nivelul cunoștințelor acelei perioade era scăzut. Teoriile medicale ale lui
Hippocrate și ale urmașilor săi, spre exemplu teoria umorală, au avut un puternic impact în acea
perioadă.[5]

Aristotel a fost personalitatea cu cea mai mare influență în întreaga antichitate clasică. Deși, în
ansamblu, opera sa a fost mai mult speculativă, ultimele lui scrieri au fost mai empirice,
caraterizate printr-o mai multă atenție acordată cauzalității și diversității biologice. Aristotel a
clasificat peste 540 de specii de animale și a disecat cel puțin 50. Marele savant și filozof antic și
mai târziu toți cei care i-au urmat, până în secolul al XVIII-lea, au considerat în mod idealist că
toate ființele sunt ordonate ierarhic pe o scală a perfecțiunii, care urca de la cele mai simple
plante către animale, pentru a ajunge apoi la om. Este vorba de așa-numita scala naturae.[6][7]
Aristotel clasifica lumea vie în trei nivele:

plantele, înzestrate cu spirit vegetativ, care le permitea să crească și să se înmulțească;

animalele, dotate atât cu spirit vegetativ, cât și senzitiv, ceea ce le conferea mobilitatea și
capacitatea de a recepta senzații;

omul, care, în plus, posedă capacitatea de a gândi, de a reflecta.

Marele filozof observă că animalele de pe treptele superioare nasc pui vii, pe când majoritatea
celor de rang inferior se înmulțesc prin ouă.

Teofrast, succesorul lui Aristotel în cadrul celebrei școli Lyceum, în cărțile sale, ce alcătuiesc
Istoria plantelor, își expune rezultatele cercetării amănunțite pe care a efectuat-o asupra
plantelor. Opera sa va servi drept model pentru studiul botanicii secole de-a rândul. Astfel,
Teofrast descrie amănunțit înmulțirea sexuată la plantele superioare și introduce termenii de
carp pentru fructe și pericarp pentru vasele conducătoare din țesutul vegetal.

De asemenea, Plinius cel Batrân s-a făcut remarcat pentru cunoștintele sale privind plantele și
animalele, fiind considerat unul dintre cei mai prolifici compilatori în domeniul zoologiei.[8]

În perioada elenistică, Herophilos din Calcedonia și Erasistrate din Keos, efectuând disecții și
vivisecții, au reușit să aducă unele corecții teoriilor lui Aristotel din domeniul fiziologiei.[9] Astfel,
Herophilos consideră că sediul inteligenței se află în creier, nu în inimă, cum susținea Aristotel;
conștientizează, de asemenea, legătura dintre sistemul nervos, mișcare și senzații. Herophilos și
Erasistrate sunt primii care au studiat vasele de sânge și fasciculele nervoase, întocmind o
adevarată o hartă a acestora. De asemena, Erasistrate stabilește legătura dintre suprafața dată
de circumvoluțiunile cerebrale umane și inteligența omului, comparativ cu cea a animalelor.

Către sfârșitul antichității, una dintre cele mai importante personalități din domeniul medicinei și
anatomiei este Claudius Galenus. Considerat unul dintre fondatorii anatomiei și farmacologiei,
opera sa a influențat evoluția de mai târziu a medicinei islamice și, timp de peste un mileniu,
medicina vest-europeană.

Evul mediu

Lumea islamică

După căderea Imperiului Roman, cunoștințele și tradiția civilizației greco-romane au fost preluate
de cea bizantină și mai ales de cea islamică.[10] În epoca de aur a islamului, perioada cuprinsă
între secolele al VIII-lea și al XIII-lea, savanți, medici și filozofi islamici au adus o contribuție
însemnată la tezaurul cunoștințelor despre lume, în particular în domeniul biologiei. Astfel, Al-
Jahiz (781 - 869) este unul dintre primii care prezintă concepte evoluționiste,[11] ca lupta pentru
existență.[12] De asemenea, introduce ideea de lanț trofic[13] și este susținătorul ideii de
determinism geografic și de mediu, concepte avansate pentru acea epocă.[14]

Biologul kurd Al-Dinawari (828 - 896) este considerat fondatorul arab al botanicii. În lucrarea sa,
Cartea plantelor, descrie peste 600 de plante și discută amănunțit etapele creșterii vegetale.[15]

În domeniul anatomiei și fiziologiei, medicul persan Al-Razi (sau Rhazes) (865 - 925) utilizează pe
scară largă experimentul și ajunge să critice teoria umorală a lui Galenus.[16]

În cadrul medicinei experimentale, se remarcă marele savat, dar și filozof, Avicenna (980 - 1037).
Tratatul său, Canon de medicină,[17] care prezintă o serie de teste și experimente clinice și de
farmacologie, va rămâne o lungă perioadă (până în secolul al XVII-lea) o lucrare de referință
pentru medicina europeană.[18][19]

Medicul andaluz Avenzoar (1091 - 1161), adept al metodelor empirico-experimentale, utilizează

în mod curent disecția și autopsia. Acesta demonstrează că scabia este o boală a pielii cauzată de
un parazit, aducând astfel un argument contra teoriei umorale.[20] De asemenea, promovează
chirurgia experimentală[21] și efectuează teste pe animale, cu mult înainte ca europenii să facă
același lucru.[22]

În timpul foametei din Egipt din 1200, medicul (dar și istoricul) Abd al-Latif (1162 – 1231)
studiază și examinează un număr mare de schelete și observă faptul că Galenus avea concepții
eronate în ceea ce privește formarea oaselor maxilarului și a celui sacrum.[23]

La începutul secolului al XIII-lea, biologul andaluz Abu al-Abbas al-Nabati utilizează metoda
științifică la studiul botanicii, introducând tehnici empirice și experimentale pentru testarea,
descrierea și identificarea substanțelor medicamentoase.[24] Discipolul său, Ibn al-Baitar (d.
1248) a scris o enciclopedie farmaceutică în care a descris peste 1.400 de plante, principii
alimentare și substanțe farmaceutice, 300 din acestea fiind propriile sale descoperiri. Traducerea
în latină a operei sale a servit drept lucrare de referință biologilor și farmaciștilor europeni până
în secolul al XIX-lea.[25]

Medicul arab Ibn al-Nafis (1213 - 1288) a promovat utilizarea disecției experimentale și
autopsiei.[26] În 1242, acesta a descoperit circulația pulmonară și cea coronară, care constituie
baza sistemului circulator.[27] A descris conceptul de metabolism și a discreditat teoria umorală
a lui Galenus și Avicenna.

Renașterea

O dată cu renașterea europeană, se remarcă un interes crescut pentru științele naturale și

pentru fiziologie.

În 1543, prin tratatul de anatomie De humani corporis fabrica, Andreas Vesalius inaugureaza
epoca modernă a medicinei vest-europene. Prin lucrarea sa, bazată pe observație în cadrul
disecțiilor, scolastica este înlocuită prin empirism. Locul teoriilor devenite dogme inatacabile sau
al rațiunilor abstracte, speculative, este luat de studiile și experimentele efectuate direct în
natură. În acest context, atenția se îndreaptă și asupra fitoterapiei. Otto Brunfels, Hieronymus
Bock și Leonhart Fuchs au scris lucrări valoroase privind studiul plantelor.[28] Nici regnul animal
nu este uitat; în această perioadă apar celebrele bestiarii, tratate bogat ilustrate care descriu o
multitudine de specii. Printre autori putem menționa: William Turner, Pierre Belon, Guillaume
Rondelet, Conrad Gessner, și Ulisse Aldrovandi.[29]

Artiști ca Albrecht Dürer și Leonardo da Vinci și-au manifestat talentul în acest domeniu, studiind
și reprezentând cu multă minuțiozitate detalii din lumea vie.[30]

Alchimiști precum Paracelsus au contribuit la dezvoltarea ulterioară a farmacologiei.[31]

Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea

Continuând lucrările lui Vesalius, William Harvey efectuează observații și experimente pe ființe
vii (oameni și animale). Studiind vasele de sânge, în 1616, acesta descoperă aparatul circulator.
Lucrarea De motu cordis, publicată în 1628, în care Harvey expune noua teorie a circulației
sanguine, marchează sfârșitul teoriei lui Galenus. De acum înainte, studiul fiziologiei va urmări și
aspectele cantitative ale proceselor și fenomenelor, lucru vizibil și în cercetările lui Santorio
Santorio privind metabolismul.[32]

Prima reprezentare a unei celule vegetale, așa cum apare în Micrographia lui Robert Hooke

La începutul secolului al XVII-lea, apariția microscopului deschide drumul unei noi științe,
microbiologia. În 1665, Robert Hooke publică celebra Micrographia, în care își expune
observațiile sale din lumea microorganismelor și unde este prezentată, pentru prima dată, celula
vegetală. Ulterior, îmbunătățirile aduse microscopului de către Antonie van Leeuwenhoek au
permis descoperirea spermatozoidului, a bacteriei, a infuzoarelor și a altor minuscule organisme.
Investigații similare, efectuate de Jan Swammerdam, au pus bazele entomologiei, a disecției
microscopice și a tehnicii colorării pentru observații microscopice mai fine.[33]

Multitudinea de descoperiri din domeniul lumii vii conduce la necesitatea clasificării

organismelor. Botanistul John Ray încearcă să întocmească o taxonomie, însă fără a depăși cadrul
teologiei naturale.[34]

În 1669, Nicholas Steno publică un eseu privind organismele fosilizate în straturile de zăcăminte.
Acesta ar putea fi considerat începutul paleontologiei, domeniu care avea să suscite o serie de
dispute, mai ales datorită controverselor dintre știință și religie în ceea ce privește erele
geologice și dispariția speciilor.[35]

Dar adevărata sistematizare este realizată în secolul următor. Carl Linné publică, în 1735, Systema
naturae ("Sistematica naturii"), devenită lucrare de referință, deoarece o mare parte a
conținutului acesteia este și astăzi acceptat. În această lucrare, Linné așază omul în ordinul
primatelor și îl denumește "Homo sapiens".
Secolul al XIX-lea

Progresul general al cunoașterii a condus și la dezvoltarea biologiei. Aceasta se ramifică în mai

multe domenii care treptat vor evolua de sine-stătător.

Istoria naturală

Călătoriile efectuate de naturaliști au furnizat o multitudine de informații privind diversitatea și

distribuția lumii vii. De o deosebită valoare sunt contribuțiile lui Alexander von Humboldt, care a
analizat relația dintre organisme și mediu (adică domeniul istoriei naturale) făcând apel la studiul
cantitativ specific filozofiei naturale (fizică, chimie). Opera lui Humboldt a pus bazele
biogeografiei și a influențat generațiile următoare de oameni de știință.[36]

Geologia și paleontologia

Geologia, știință care se conturează tot mai puternic în această perioadă, realizează apropierea
dintre istoria naturală și filozofia naturală. Stratigrafia stabilește corelația dintre distribuția
spațială (geografică) a organismelor vii și cea temporală (istorică) și mai târziu avea să conducă la
ideea de evoluție. În jurul anului 1800, contribuțiile lui Georges Cuvier și ale altor naturaliști aduc
progrese importante în anatomia comparată și în paleontologie. În scrierile sale, Cuvier
argumentează detaliat faptul că fosilele descoperite în urma săpăturilor sunt mărturiile unor
specii demult dispărute și că cele actuale prezintă unele modificări, în opoziție cu teoriile fixiste
de până atunci.[37] Fosilele descoperite de Gideon Mantell, William Buckland, Mary Anning și
Richard Owen conduc la ideea că a existat o epocă a reptilelor, chiar anterioară celei a
mamiferelor preistorice. Toate aceste descoperiri au captivat atenția publicului și au îndreptat
atenția către studiul istoriei vieții pe Pământ.[38] Pentru explicarea trecutului geologic s-au emis
diverse teorii, precum unitarianismul și catastrofismul, ambele opuse una alteia, între ele
menținându-se o continuă dispută.

Biogeografia

Articol principal: Istoria gândirii evoluționiste.

Cea mai semnificativă teorie evoluționistă pre-darwinistă este cea a lui Jean-Baptiste de
Lamarck. Bazată pe ipoteza moștenirii caracterelor dobândite, această teorie, cunoscută și sub
numele de lamarckism, a fost acceptată până la începutul secolului al XX-lea. Idei asemănătoare
fuseseră enunțate încă din antichitate de către Aristotel și Hippocrate, dar nu au fost luate în
considerație. Lamarck descrie un fel de lanț al evoluției care începe de la microbii inferiori și se
încheie cu omul.[39]
Combinând abordarea biogeografică a lui Humboldt, geologia uniformitarianistă a lui Lyell,
concepțiile lui Thomas Malthus privind creșterea populației, naturalistul britanic Charles Darwin,
în urma cercetărilor efectuate de-a lungul a zeci de ani, elaborează celebra sa teorie
evoluționistă. Bazată pe ipoteza selecției naturale, această teorie a avut un succes răsunător,
stârnind dispute încă de la început, printre care controversa creație-evoluție. La o concluzie
similară privind evoluția ajunsese și Alfred Russel Wallace.[40]

Publicarea, în 1859, a teoriei lui Darwin, în lucrarea "Originea speciilor prin selecție naturală sau
păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență", poate fi considerată un moment epocal în
istoria biologiei. Totuși, selecția naturală a fost acceptată ca principal mecanism al evoluției abia
un secol mai târziu, o dată cu apariția geneticii și cu explicarea modalităților prin care operează
ereditatea.[41]

Fiziologia

De-a lungul secolului al XIX-lea, aria fiziologiei s-a extins înafara domeniului strict medical,
ajungând să aibă ca obiect studiul proceselor fizice și chimice care au loc la nivelul organismelor.
Așadar ne referim nu numai la oameni, ci și la plante, animale și chiar microorganisme. În lumina
complexității acestor procese ce încep să se dezvăluie oamenilor de știință, comparația dintre
ființa vie și o mașină rămâne o simplă metaforă.[42]

Teoria celulară și embriologia

Progresele realizate în domeniul microscopiei au avut un puternic impact asupra gândirii

biologice. Astfel, la începutul secolului al XIX-lea, o serie de biologi și-au îndreptat atenția către
celulă. Se ajunge la concluzia că acesta posedă următoarele proprietăți:

celula este unitatea structurală de bază a oricărui organism;

fiecare celulă, luată individual, deține toate caracteristicile vieții;

oricare celulă provine din diviziunea altei celule.

Primele două concepte au fost promovate în 1838, respectiv 1839 de către Schleiden și Schwann.
La a treia ipoteză s-a ajuns grație lucrărilor lui Robert Remak și Rudolf Virchow, astfel că din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, cele trei idei sunt aceptate unanim, formând ceea ce astăzi
numim teoria celulară.[43]
Chimia organică și fiziologia experimentală

În chimie, unul din marile progrese ale acestei perioade a constat în apariția chimiei organice ca
domeniu de sine-stătător. Bazându-se pe rezultatele lui Lavoisier, studiind procese ca fermentația
alcoolică și putrefacția, Friedrich Wöhler, Justus von Liebig și alți pionieri ai acestui noi discipline
au demonstrat că lumea organică poate fi analizată prin metodele fizicii și chimiei. Astfel, în
1828, a demonstrat că deși ureea este o substanță organică, ea poate fi creată doar din
substanțe anorganice, fără a fi necesară prezența materiei vii. Aceasta a dat o puternică lovitură
vitalismului, proprietate atribuită încă din antichitate (chiar de Aristotel) acestor procese și
substanțe organice.

Ulterior, la sfârșitul secolului al XIX-lea, se descoperă enzimele, catalizatori ai reacțiilor

biochimice — reacții complexe la care teoriile cineticii chimice vor putea fi aplicate abia înspre
sfârșitul secolului al XX-lea.[44]

Fiziologi ca Claude Bernard au explorat (prin vivisecție sau alte metode experimentale) funcțiile
fizice și chimice ale organismelor punând bazele endocrinologiei (domeniu care s-a dezvoltat
rapid după descoperirea primului hormon, secretina, în 1902), biomecanicii, precum și studiului
nutriției și digestiei. Importanța și diversitatea metodelor experimentale de studiu al fiziologiei s-
au dezvoltat puternic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Controlul și reglarea proceselor
din cadrul organismelor devin preocupări principale, fiind studiate în centre universitare
specializate în biologie.[45]

Secolul al XX-lea

La începutul secolului al XX-lea, metoda experimentală în biologie a căpătat o puternică

amploare. Descoperiri ca mecanismul eredității și cel al metabolismului au reliefat clar
importanța experimentului, în defavoarea metodelor de studiu ale științelor naturii, care puneau
accentul pe analiza morfologică și filogenetică.[46]

Ecologia

Articol principal: Istoria ecologiei.

Ecologia a apărut ca o combinație între biogeografie și studiul ciclului biogeochimic al materiei.

Necesitatea creșterii acurateței cunoașterii biologice a mutat centrele de efectuare a
experimentelor și analizelor din laboratoare în mijlocul naturii. Institute, precum Carnegie
Station for Experimental Evolution sau Marine Biological Laboratory, au realizat medii naturale
semicontrolate (grădini botanice sau rezervații) în care au studiat organismele în întregul lor ciclu
de viață.[47] Apar noi concepte și teme de cercetare, precum:

succesiunea ecologică (introdusă la începutul secolului de către Henry Chandler Cowles și

Frederic Clements);

ecuațiile Alfred Lotka de studiu al dinamicii biologice;

studiul biogeochimic al lacurilor și râurilor (limnologia), introdus de G. Evelyn Hutchinson;

studiul lanțurilor trofice, inițiat de Charles Elton.

Astfel, ecologia devine o disciplină independentă. La jumătatea secolului al XX-lea, Eugene P.

Odum, sintetizând rezultatele ecologiei ecosistemelor, stabilește relația dintre diversele grupuri
de organisme (în special din punct de vedere material și energetic) ca fiind obiectul principal de
studiu al ecologiei.[48]

Genetica și teoria sintetică a evoluției

În 1900, Hugo de Vries, Carl Correns și Erich von Tschermak au redescoperit în mod independent
legile lui Mendel.[49] La scurt timp, cercetătorii din domeniul citologiei au emis ipoteza conform
căreia materialul genetic ar fi constituit din cromozomi. Între 1910 și 1915, Thomas H. Morgan,
studiind Drosophila melanogaster (devenită ulterior organism-model în genetică),[50] elaborează
teoria cromozomială a eredității.[51]

Hugo de Vries a încercat să aplice aceste rezultate ale geneticii (ereditate și hibridare) în cadrul
evoluționismului și a elaborat teoria mutațiilor genetice, care a fost acceptată pe scară largă
imediat după publicare. Un număr mare de aderenți câștigase și teoria eredității caracterelor
dobândite a lui Jean-Baptiste de Lamarck. De asemenea, John Burdon Sanderson Haldane,
Ronald Fisher și Sewall Wright au elaborat conceptul de genetica populațiilor. Toate aceste
rezultate au condus la crearea sintezei moderne a teoriei darwiniene a evoluției, și anume teoria
sintetică a evoluției.[52]

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, teoria geneticii populațiilor începe să fie aplicată în
discipline de graniță nou apărute, sociobiologia și psihologia evoluționistă. În anii 1960, W. D.
Hamilton și alții au elaborat noi metode legate de teoria jocului pentru a explica altruismul din
cadrul grupurilor sociale de animale, mai ales în ceea ce privește perpetuarea speciei.[53]

Prin anii 1970, Stephen Jay Gould și Niles Eldredge au elaborat teoria echilibrului punctat, prin
care se explică faptul că multe schimbări evolutive pot avea loc în intervale scurte de timp.[54]

În 1980, Luis Alvarez și Walter Alvarez formulează ipoteza conform căreia dispariția dinozaurilor a
fost cauzată de un impact cu un corp ceresc.[55] Tot în acea perioadă, analiza statistică a fosilelor
de organisme marine, publicată de Jack Sepkoski și David M. Raup, a condus către o estimare
mai riguroasă a evenimentelor de extincție în masă care au survenit în istoria timpurie a Terrei.
[56]

Biochimia, microbiologia și biologia moleculară

La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a reușit explicarea, în linii mari, a metabolismului

medicamentelor, a sintezei proteinelor, a acizilor grași și a ureei.[57] În primele decenii ale
secolului al XX-lea încep să fie izolate și sintetizate vitaminele. Tehnici de laborator perfecționate,
ca electroforeza și cromatografia, aduc progrese semnificative în cadrul chimiei fiziologiei,
domeniu care, ca și biochimia, devine de sine-stătător încă din momentul apariției sale. În
perioada anilor 1920 și 1930, Hans Adolf Krebs, Carl Ferdinand Cori, Gerty Cori și alții au început
să studieze căile metabolice fundamentale ale vieții: ciclul acidului citric, glicogeneza, glicoliza și
sinteza steroizilor și a porfirinei. Către jumătatea secolului, Franz Lipmann și alții au stabilit rolul
ATP-ului (purtător universal de energie la nivelul celulei) și al mitocondriei (producătoare de
energie). Aceste tipuri de cercetări se efectuează și în prezent.

Biotehnologia, ingineria genetică

Biotehnologia, în sensul ei general, a fost o ramură a biologiei până către sfârșitul secolului al
XIX-lea. În momentul când agricultura și industria băuturilor alcoolice au atins cote industriale,
chimiștii și biologii au devenit conștienți de marele potențial pe care îl prezintă utilizarea
proceselor biologice controlate. Prin anii 1970 a fost inventată o gamă largă de biotehnologii ce
vizau obținerea unor substanțe medicamentoase precum penicilina și steroizii, a unor substanțe
alimentare din alge (precum Chlorella), a biocombustibililor sau crearea unor soiuri de plante
hibride (care s-au dovedit foarte performante în cadrul Revoluției verzi, începută în agricultură în
jurul anului 1945).[58]

ADN recombinant
Biotehnologia, în accepția domeniului modern al ingineriei genetice, ia ființă abia prin anii 1970,
o dată cu descoperirea ADN-ului recombinant. La sfârșitul anilor 1960 fuseseră descoperite și
descrise enzimele de restricție; a urmat descoperirea tehnicii duplicării și apoi a sintezei genelor
virale. În 1972, în laboratorul biochimistului american Paul Berg, se creează primele organisme
modificate genetic. La scurt timp, alți cercetători, utilizând macromolecula plasmidă și genele
care să determine rezistența la antibiotice, au obținut noi rezultate în domeniul tehnicii
recombinării.[59]

Conștienți de potențialele pericole (de exemplu bacteriile prolifice cu gene virale cancerigene),
oamenii de știință — dar și publicul larg — manifestă, pe lângă entuziasm, și o oarecare rezervă
față de aceste descoperiri. S-a ajuns la solicitarea unui moratoriu asupra experimentelor de
recombinare a ADN-ului, până la realizarea unui cadru juridic adecvat. În acest scop, în februarie
1975, a avut loc la Asilomar (California), Conferința asupra Tehnicii Recombinării ADN-ului.[60]

În prezent asistăm la o evoluție vertiginoasă a ingineriei genetice. Sunt puse la punct noi tehnici,
cum ar fi secvențializarea ADN-ului (grație lucrărilor de pionierat întreprinse de Fred Sanger și
Walter Gilbert), sinteza oligonucleotidelor și tehnica transfecțiilor.[61] Firma Genetic Engineering
Technology, Inc reușește sintetizarea insulinei umane, un alt rezultat răsunător, care marchează
suprapunerea caracterelor biologic, social și tehnologic al acestor descoperiri științifice.[62]

Note

^ Junker, Geschichte der Biologie, p8.Coleman, Biology in the Nineteenth Century, pp 1–2.

^ Dictionary of the History of Ideas.

^ Magner, A History of the Life Sciences, pp. 2–3.

^ Magner, A History of the Life Sciences, pp. 3–9.

^ Magner, A History of the Life Sciences, pp 9–27.

^ Mayr, The Growth of Biological Thought, pp 201–202; see also: Lovejoy, The Great Chain of
Being.

^ Dictionary of the History of Ideas

^ Mayr, The Growth of Biological Thought, pp. 90–91; Mason, A History of the Sciences, p. 46.

^ Barnes, Hellenistic Philosophy and Science, p. 383–384.

^ Mayr, The Growth of Biological Thought, pp 91–94.

^ Mehmet Bayrakdar, "Al-Jahiz And the Rise of Biological Evolutionism", The Islamic Quarterly,
Third Quarter, 1983, Londra.

^ Conway Zirkle (1941), Natural Selection before the "Origin of Species", Proceedings of the
American Philosophical Society 84 (1): 71-123.

^ Frank N. Egerton, "A History of the Ecological Sciences", Partea 6: "Arabic Language Science -
Origins and Zoological", Bulletin of the Ecological Society of America, aprilie 2002: 142-146 [143]

^ Lawrence I. Conrad (1982), "Taun and Waba: Conceptions of Plague and Pestilence in Early
Islam", Journal of the Economic and Social History of the Orient 25 (3), pp. 268-307 [278].

^ Fahd, Toufic, "Botany and agriculture", pp. 815, in Morelon, Régis & Roshdi Rashed (1996),
Encyclopedia of the History of Arabic Science, vol. 3, Routledge, ISBN 0-415-12410-7

^ G. Stolyarov II (2002), "Rhazes: The Thinking Western Physician", The Rational Argumentator,
Issue VI.

^ D. Craig Brater and Walter J. Daly (2000), "Clinical pharmacology in the Middle Ages: Principles
that presage the 21st century", Clinical Pharmacology & Therapeutics 67 (5), p. 447-450 [449].

^ Canonul de medicină la Encyclopædia Britannica.

^ Amber Haque (2004), "Psychology from Islamic Perspective: Contributions of Early Muslim
Scholars and Challenges to Contemporary Muslim Psychologists", Journal of Religion and Health
43 (4), p. 357-377 [375].

^ Hutchinson Encyclopedia, Islamic Medicine.

^ Rabie E. Abdel-Halim (2006), "Contributions of Muhadhdhab Al-Deen Al-Baghdadi to the

progress of medicine and urology", Saudi Medical Journal 27 (11): 1631-1641.

^ Rabie E. Abdel-Halim (2005), "Contributions of Ibn Zuhr (Avenzoar) to the progress of surgery:
A study and translations from his book Al-Taisir", Saudi Medical Journal 2005; Vol. 26 (9): 1333-
1339.

^ Emilie Savage-Smith (1996), "Medicine", in Roshdi Rashed, ed., Encyclopedia of the History of
Arabic Science, Vol. 3, p. 903-962 [951-952]. Routledge, London and New York.

^ Huff, Toby (2003), The Rise of Early Modern Science: Islam, China, and the West, Cambridge
University Press, p. 218, ISBN 0-521-52994-8.

^ Diane Boulanger (2002), "The Islamic Contribution to Science, Mathematics and Technology",
OISE Papers, în STSE Education, vol. 3.
^ Dr. Sulaiman Oataya, "Ibn ul Nafis dissected the human body"

^ Chairman's Reflections (2004), "Traditional Medicine Among Gulf Arabs, Part II: Blood-letting",
Heart Views 5 (2), p. 74-85 [80].

^ ^ Mayr, The Growth of Biological Thought, pp 94–95, 154–158.

^ Mayr, The Growth of Biological Thought, pp 166–171.

^ Magner, A History of the Life Sciences, pp. 80–83.

^ Magner, A History of the Life Sciences, pp 90–97.

^ Magner, A History of the Life Sciences, pp 103–113.

^ Magner, A History of the Life Sciences, pp 133–144.

^ Mayr, The Growth of Biological Thought, pp 162–166.

^ Rudwick, The Meaning of Fossils, pp 41–93.

^ Bowler, The Earth Encompassed, pp 204–211.

^ Rudwick, The Meaning of Fossils, pp 112–113

^ Bowler, The Earth Encompassed, pp 211–220.

^ Mayr, The Growth of Biological Thought, pp. 343–357.

^ Mayr, The Growth of Biological Thought, cap. 10: "Darwin's evidence for evolution and
common descent"; și cap. 11: "The causation of evolution: natural selection"; Larson, Evolution,
cap. 3.

^ Larson, Evolution, cap. 5: "Ascent of Evolutionism"; vezi și: Bowler, The Eclipse of Darwinism;
Secord, Victorian Sensation.

^ Coleman, Biology in the Nineteenth Century, cap. 6; în ceea ce privește comparația cu mașina,
vezi și: Rabinbach, The Human Motor

^ Sapp, Genesis, cap. 7; Coleman, Biology in the Nineteenth Century, cap. 2.

^ Fruton, Proteins, Enzymes, Genes, chapter 4; Coleman, Biology in the Nineteenth Century, cap.
6.

^ Rothman and Rothman, The Pursuit of Perfection, cap. 1; Coleman, Biology in the Nineteenth
Century, cap. 7.

^ Coleman, Biology in the Nineteenth Century; Kohler, Landscapes and Labscapes; Allen, Life
Science in the Twentieth Century.
^ Kohler, Landscapes and Labscapes, cap. 2, 3, 4.

^ Hagen, An Entangled Bank, cap. 2–5.

^ Randy Moore, "The 'Rediscovery' of Mendel's Work", Bioscene, vol. 27(2), mai 2001.

^ Garland Allen, Thomas Hunt Morgan: The Man and His Science (1978), chapter 5; see also:
Kohler, Lords of the Fly and Sturtevant, A History of Genetics.

^ T. H. Morgan, A. H. Sturtevant, H. J. Muller, C. B. Bridges (1915), The Mechanism of Mendelian

Heredity, Henry Holt & Company.

^ Smocovitis, Unifying Biology, cap. 5; vezi și: Mayr & Provine (eds.), The Evolutionary Synthesis.

^ Gould, The Structure of Evolutionary Theory, cap. 8; Larson, Evolution, cap. 12.

^ Larson, Evolution, pp 271–283.

^ Zimmer, Evolution, pp. 188–195.

^ Zimmer, Evolution, pp. 169–172.

^ Caldwell, Drug metabolism and pharmacogenetics; Fruton, Proteins, Enzymes, Genes, cap. 7.

^ Bud, The Uses of Life, cap. 2 și 6.

^ Morange, A History of Molecular Biology, cap. 15 and 16.

^ Bud, The Uses of Life, cap. 8; Gottweis, Governing Molecules, chapter 3; Morange, A History of
Molecular Biology, cap. 16.

^ Morange, A History of Molecular Biology, cap. 16.

^ Krimsky, Biotechnics and Society, cap. 2; On the race for insulin, vezi și: Hall, Invisible Frontiers;
de asemenea: Thackray (ed.), Private Science.

Bibliografie

Allen, Garland E. Thomas Hunt Morgan: The Man and His Science. Princeton University Press:
Princeton, 1978. ISBN 0-691-08200-6.

Allen, Garland E. Life Science in the Twentieth Century. Cambridge University Press, 1975.

Annas, Julia Classical Greek Philosophy. In Boardman, John; Griffin, Jasper; Murray, Oswyn (ed.)
The Oxford History of the Classical World. Oxford University Press: New York, 1986. ISBN 0-19-
872112-9.
Barnes, Jonathan Hellenistic Philosophy and Science. In Boardman, John; Griffin, Jasper; Murray,
Oswyn (ed.) The Oxford History of the Classical World. Oxford University Press: New York, 1986.
ISBN 0-19-872112-9.

Bowler, Peter J. The Earth Encompassed: A History of the Environmental Sciences. W. W. Norton
& Company: New York, 1992. ISBN 0-393-32080-4.

Bowler, Peter J. The Eclipse of Darwinism: Anti-Darwinian Evolution Theories in the Decades
around 1900. The Johns Hopkins University Press: Baltimore, 1983. ISBN 0-8018-2932-1

Bowler, Peter J. Evolution:The History of an Idea. University of California Press, 2003. ISBN 0-520-
23693-9.

Browne, Janet. The Secular Ark: Studies in the History of Biogeography. Yale University Press:
New Have, 1983. ISBN 0-300-02460-6.

Bud, Robert. The Uses of Life: A History of Biotechnology. Cambridge University Press: London,
1993. ISBN 0-521-38240-8.

Caldwell, John. "Drug metabolism and pharmacogenetics: the British contribution to fields of
international significance." British Journal of Pharmacology, Vol. 147, Issue S1 (January 2006), pp
S89–S99.

Coleman, William Biology in the Nineteenth Century: Problems of Form, Function, and
Transformation. Cambridge University Press: New York, 1977. ISBN 0-521-29293-X.

Creager, Angela N. H. The Life of a Virus: Tobacco Mosaic Virus as an Experimental Model, 1930–
1965. University of Chicago Press: Chicago, 2002. ISBN 0-226-12025-2

Creager, Angela N. H. "Building Biology across the Atlantic," essay review in Journal of the History
of Biology, Vol. 36, No. 3 (September 2003), pp. 579–589.

de Chadarevian, Soraya. Designs for Life: Molecular Biology after World War II. Cambridge
University Press: Cambridge, 2002. ISBN 0-521-57078-6.

Dietrich, Michael R. "Paradox and Persuasion: Negotiating the Place of Molecular Evolution
within Evolutionary Biology," in Journal of the History of Biology, Vol. 31 (1998), pp. 85–111.

Davies, Kevin. Cracking the Genome: Inside the Race to Unlock Human DNA. The Free Press: New
York, 2001. ISBN 0-7432-0479-4

Fruton, Joseph S. Proteins, Enzymes, Genes: The Interplay of Chemistry and Biology. Yale
University Press: New Haven, 1999. ISBN 0-300-07608-8.

Gottweis, Herbert. Governing Molecules: The Discursive Politics of Genetic Engineering in

Europe and the United States. MIT Press: Cambridge, MA, 1998. ISBN 0-262-07189-4.
Gould, Stephen Jay. The Structure of Evolutionary Theory. The Belknap Press of Harvard
University Press: Cambridge, 2002. ISBN 0-674-00613-5

Hagen, Joel B. An Entangled Bank: The Origins of Ecosystem Ecology. Rutgers University Press:
New Brunswick, 1992. ISBN 0-8135-1824-5.

Hall, Stephen S. Invisible Frontiers: The Race to Synthesize a Human Gene. Atlantic Monthly
Press: New York, 1987. ISBN 0-87113-147-1.

Holmes, Frederic Lawrence. Meselson, Stahl, and the Replication of DNA: A History of "The Most
Beautiful Experiment in Biology". Yale University Press: New Haven, 2001. ISBN 0-300-08540-0.

Junker, Thomas. Geschichte der Biologie. C. H. Beck: München, 2004.

Kay, Lily E. The Molecular Vision of Life: Caltech, The Rockefeller Foundation, and the Rise of the
New Biology. Oxford University Press: New York, 1993. ISBN 0-19-511143-5.

Kohler, Robert E. Lords of the Fly: Drosophila Genetics and the Experimental Life. Chicago
University Press: Chicago, 1994. ISBN 0-226-45063-5.

Kohler, Robert E. Landscapes and Labscapes: Exploring the Lab-Field Border in Biology. University
of Chicago Press: Chicago, 2002. ISBN 0-226-45009-0.

Krimsky, Sheldon. Biotechnics and Society: The Rise of Industrial Genetics. Praeger Publishers:
New York, 1991. ISBN 0-275-93860-3

Larson, Edward J. Evolution: The Remarkable History of a Scientific Theory. The Modern Library:
New York, 2004. ISBN 0-679-64288-9.

Lennox, James (15 februarie 2006). „Aristotle's Biology”. Stanford Encyclopedia of Philosophy.
Parametru necunoscut |accessmothday= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |accessyear=
ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Legătură externa în |work= (ajutor)

Lovejoy, Arthur O. The Great Chain of Being: A Study of the History of an Idea. Harvard University
Press, 1936. Reprinted by Harper & Row, ISBN 0-674-36150-4, 2005 paperback: ISBN 0-674-
36153-9.

Magner, Lois N. A History of the Life Sciences, third edition. Marcel Dekker, Inc.: New York, 2002.
ISBN 0-8247-0824-5.

Mason, Stephen F. A History of the Sciences. Collier Books: New York, 1956.

Mayr, Ernst. The Growth of Biological Thought: Diversity, Evolution, and Inheritance. The Belknap
Press of Harvard University Press: Cambridge, Massachusetts, 1982. ISBN 0-674-36445-7

Mayr, Ernst; William B. Provine, eds. The Evolutionary Synthesis: Perspectives on the Unification
of Biology. Harvard University Press: Cambridge, 1998. ISBN 0-674-27226-9.
Morange, Michel. A History of Molecular Biology, translated by Matthew Cobb. Harvard
University Press: Cambridge, 1998. ISBN 0-674-39855-6.

Rabinbach, Anson. The Human Motor: Energy, Fatigue, and the Origins of Modernity. University
of California Press, 1992. ISBN 0-520-07827-6.

Rabinow, Paul. Making PCR: A Story of Biotechnology. University of Chicago Press: Chicago, 1996.
ISBN 0-226-70146-8.

Rudwick, Martin J.S. The Meaning of Fossils. The University of Chicago Press: Chicago, 1972. ISBN
0-226-73103-0

Raby, Peter. Bright Paradise: Victorian Scientific Travellers. Princeton University Press: Princeton,
1997. ISBN 0-691-04843-6.

Rothman, Sheila M. and David J. Rothman. The Pursuit of Perfection: The Promise and Perils of
Medical Enhancement. Vintage Books: New York, 2003. ISBN 0-679-75835-6.

Sapp, Jan. Genesis: The Evolution of Biology. Oxford University Press: New York, 2003. ISBN 0-19-
515618-8.

Secord, James A. Victorian Sensation: The Extraordinary Publication, Reception, and Secret
Authorship of Vestiges of the Natural History of Creation. University of Chicago Press: Chicago,
2000. ISBN 0-226-74410-8.

Serafini, Anthony The Epic History of Biology, Perseus Publishing, 1993.

Sulston, John. The Common Thread: A Story of Science, Politics, Ethics and the Human Genome.
National Academy Press, 2002. ISBN 0-309-08409-1

Smocovitis, Vassiliki Betty. Unifying Biology: The Evolutionary Synthesis and Evolutionary Biology.
Princeton University Press: Princeton, 1996. ISBN 0-691-03343-9.

Summers, William C. Félix d'Herelle and the Origins of Molecular Biology, Yale University Press:
New Haven, 1999. ISBN 0-300-07127-2.

Sturtevant, A. H. A History of Genetics. Cold Spring Harbor Laboratory Press: Cold Spring Harbor,
2001. ISBN 0-87969-607-9.

Thackray, Arnold, ed. Private Science: Biotechnology and the Rise of the Molecular Sciences.
University of Pennsylvania Press: Philadelphia, 1998. ISBN 0-8122-3428-6.

Wilson, Edward O. Naturalist. Island Press, 1994.

Zimmer, Carl. Evolution: the triumph of an idea. HarperCollins: New York, 2001. ISBN 0-06-
113840-1.
Vezi și

Istoria medicinei

Legături externe

en International Society for History, Philosophy, and Social Studies of Biology

en History of Biology

en History of Biology , link-uri referitoare la istoria biologiei

en Istoria biologiei la Citizendium.org

en Miall, L. C. (1911) History of biology. Watts & Co. London

en Life Sciences in the Twentieth Century

en Personalități și contribuții la dezvoltarea biologiei

en Timeline of Biology and Organic Chemistry

[ascunde]

v•d•m

Istoria biologiei

Domenii și discipline

Istorie naturală • Istoria agriculturii • Istoria medicinei • Istoria anatomiei • Istoria zoologiei •
Istoria geologiei • Istoria paleontologiei • Istoria gândirii evoluționiste • Istoria ecologiei • Istoria
geneticii • Istoria biochimiei • Istoria biologiei moleculare • Istoria imunologiei • Istoria
biotehnologiei

The homonculus

Institute

Rothamsted Experimental Station • Institutul Pasteur • Max Planck Society • Cold Spring Harbor
Laboratory • Stazione Zoologica • Marine Biological Laboratory • Rockefeller University • Woods
Hole Oceanographic Institute • Laboratory of Molecular Biology

Experimente celebre

Experimentul lui Griffith • Experimentul Miller-Urey • Experimentul Luria-Delbrück •

Experimentul Avery-MacLeod-McCarty • Experimentul Hershey-Chase • Experimentul Meselson-
Stahl • Experimentul Crick-Brenner • Experimentul Nirenberg-Matthaei • Experimentul
Nirenberg-Leder

Publicații

On Generation and Corruption • Historia Plantarum • De humani corporis fabrica • De motu

cordis • Micrographia • Systema Naturae • Philosophie Zoologique • Principles of Geology •
Vestiges of Creation • Originea speciilor • „Experiments on Plant Hybridization” • Originea
omului

• „The Correlation Between Relatives on the Supposition of Mendelian Inheritance” • What is

Life? • Genetics and the Origin of Species • „Molecular structure of Nucleic Acids”

Personalități

Aristotel • Andreas Vesalius • William Harvey • Antonie van Leeuwenhoek • Carolus Linnaeus •
Georges-Louis Leclerc de Buffon • Jean-Baptiste de Lamarck • Alexander von Humboldt • Charles
Lyell • Charles Darwin • Alfred Russel Wallace • Gregor Mendel • Louis Pasteur • Robert Koch •
Ernst Haeckel • Ivan Pavlov • Jacques Loeb • Hugo de Vries • E. B. Wilson • Thomas H. Morgan •
Aleksandr Oparin • Alexander Fleming • J. B. S. Haldane • Sewall Wright • R. A. Fisher • Konrad
Lorenz • Barbara McClintock • Theodosius Dobzhansky • Ernst Mayr • George Beadle • Seymour
Benzer • Rosalind Franklin • James D. Watson • Francis Crick • Fred Sanger • Max Perutz • John
Kendrew • Sydney Brenner • Joshua Lederberg • Walter Gilbert • Kary Mullis • Stephen Jay
Gould • Lynn Margulis • Carl Woese • Jane Goodall

Subiecte similare

Istoria științei • Istoria medicinei • Filozofie naturală • Teologie naturală • Explicația biologică a
religiei • Controversa creație-evoluție • Eugenism • Proiectul genomului uman • Ziua Darwin •
Creaționism evoluționist • Istoria controversei creație-evoluție

[arată]vdm

Istoria medicinei

Categorie: Istoria biologiei

Meniu de navigare

Nu sunteți autentificatDiscuțiiContribuțiiCreare
contAutentificareArticolDiscuțieLecturăModificareModificare sursăIstoricCăutare

Căutare în Wikipedia

Pagina principală

Schimbări recente
Cafenea

Articol aleatoriu

Facebook

Participare

Cum încep pe Wikipedia

Ajutor

Portaluri tematice

Articole cerute

Donații

În alte proiecte

Wikimedia Commons

Tipărire/exportare

Creare carte

Descarcă PDF

Versiune de tipărit

Trusa de unelte

Ce trimite aici

Modificări corelate

Trimite fișier

Pagini speciale

Navigare în istoric

Informații despre pagină

Element Wikidata

Citează acest articol

În alte limbi

Deutsch

Ελληνικά

English

Español

Français

Magyar

Polski

Српски / srpski

Türkçe

Încă 24

Modifică legăturile

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 19 ianuarie 2019, ora 21:53.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții
identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.