Teoria întregului

Stephen Hawking
Ghiorghiță Alexandra
 Viata de geniu
S te p h a n H awk i n g, n ă s c u t p e 8
ianuarie 1942(la 300 de ani după
m o a r te a l u i G a l i l e o G a l i l e i ) î n O x fo rd ,
A n gl i a , e s te u n fi z i c i a n e n gl e z ,
te o r i t i c i a n a l o r i g i n i i u n ive r s u l u i ș i
u n u l d i n t re ce i m a i m a r i co s m o l o g i
co n te m p o ra n i , p ro f e s o r l a c a te d ra d e
Ma te m a t i c ă l a Un ive r s i t a te a
C a m b r i d ge , d e ț i n u t ă c â n dva d e Is a a c
Ne w to n .
 Părinții săi s-au mutat în Oxford după al doilea război
mondial, iar când Stephen a împlinit 8 ani și-au schimbat
lăcașul în St. Albans. De la vârsta de 11 ani, a început
studiile la Colegiul Universitar Oxford; vechiul colegiu al
tatălui său. Stephen a dorit să studieze matemnatica, deși
tatăl său voia medicina.
Dar fiindcă matematica
nu era disponibilă la
Universitate, a ales să
continue să studieze fizică.
După 3 ani a continuat
studiile la Cambridge
pentru a face cercetări în
cosmologie.
 În 1962, la vârsta de 20 de
ani, obține titlul de Doctor
în Fizică la “Trinity Hall”
din Cambridge, unde-și
începe activitatea didactică
și științifică.
Din păcate, la vârsta de 21
de ani (1963), Hawking
observă slăbiciunea
mușchilor, constatându-se
că are o boală progresivă de
neuron motor.
 Activitate științifică
În anii ’65-’70 descoperă un model matematic asupra
originii și evoluției universului în expansiune, din
momentul ”marii explozii” ( The Big Bang). Cercetările
sale l-au dus la concluzia că aceste găuri negre au o
durată de existență limitată, ducând la o ”evaporare”
treptată a acestora sub forma radiației Hawking.
La Conferința Internațională asupra Relativității
Generale și Gravitației din 21 iulie 2004, Hawking a
emis ideea că găurile negre ar putea transmite , într-o
manieră deformată informații asupra întregii materii pe
care au asimilat-o.
 Radiația Hawking – radiația emisă de găurile negre, susține
că tocmai această radiație ar putea să alimenteze Terra cu
energie pe o perioadă de timp extrem de lungă care să provină
de la o gaură neagră care orbitează în jurul planetei noastre.
Problema este că... nimeni nu a văzut până acum o astfel de
gaură neagră și nu știm dacă există. Teoretic, găuri negre de
acest gen ar fi putut lua naștere imediat după Big Bang și ar
putea exista și în prezent. Chiar dacă am observa astfel de
gărui negre, poziționarea lor în orbită în jurul Pământului ar fi
o problemă extrem de
compexă. În plus, transfor-
marea radiației lui Hawking
în energie electrică nu este
simplă și mai mult, noi ar tre-
bui să fim protejați cu ajuto-
rul unor ecrane de această
radiație periculoasă pentru
sănătate.
Stephen Hawking
 Foarte cunoscute sunt cărțile sale de
popularizare a științei, pentru nespecialiști:
-O scurtă istorie a timpului (2004)
-Visul lui Enstein și alte eseuri (2004)
-Universul într-o coajă de nucă (2005)
-O mai scurtă istorie a timpului (2007)
-George și cheia secretă a Universului –
coautor Lucy Hawking, carte SF pentru
copii
-George și vânătoarea de comori în cosmos
-Marele Plan (2012)
-Teoria Universală (2014)
 Scurtă istorie a timpului
Nicio carte de știință nu s-a bucurat vreodată de popularitatea
Scurtei istorii a timpului: timp de mai bine de 4 ani s-a aflat pe
lista bestseller-uri din ”Sunday Times”,
mai mult decât orice altă carte. Explicația
acestui succes ține de natura întrebărilor pe
care le pune aici Stephen Hawking: Cum s-a
născut universul? Este timpul reversibil?
Este spațiul nemărginit? Există alte dimen-
siuni spațiale, care scapă percepției noastre?
Arta lui Hawking de a găsi imagini intuiti-
ve prin care stimulează fantezia
și curiozitatea oricărui cititor, fie că este
sau nu inițiat în fizica fundamentală , a dus
la succesul cărții.
 Fragment:
”Un savant bine cunoscut (unii spun că a fost Bertrand
Russell) a ţinut odată o conferinţă publică de
astronomie. El a arătat cum pământul se învârteşte în
jurul soarelui şi cum soarele, la rândul său, se învârteşte
în jurul centrului unei colecţii vaste de stele numită
galaxia noastră. La sfârşitul conferinţei sale, o bătrânică
din fundul sălii s-a ridicat şi a spus: "Ceea ce ne-aţi spus
sunt prostii. În realitate, lumea este un disc aşezat pe
spatele unei broaşte ţestoase gigantice." Savantul a avut
un zâmbet de superioritate înainte de a replica: "Şi pe ce
stă broasca ţestoasă?" "Eşti foarte deştept, tinere, foarte
deştept," a spus bătrâna doamnă. "Dar sunt
broaşte ţestoase până jos."
Majoritatea oamenilor ar găsi ridicolă imaginea
universului nostru ca un turn infinit de broaşte
ţestoase, dar de ce credem că noi ştim mai bine? Ce
ştim despre univers, şi cum o ştim? De unde vine
universul şi încotro merge? Are universul un început şi
dacă da, ce s-a întâmplat înainte de acesta? Care este
natura timpului? Va ajunge el la un sfârşit? Progrese
recente ale fizicii, posibile în parte datorită unor
tehnologii fantastice,sugerează răspunsuri la unele
dintre aceste întrebări vechi. Poate că într-o zi aceste
răspunsuri vor părea tot atât de evidente ca şi mişcarea
pământului în jurul soarelui sau poate tot aşa de
ridicole ca un turn de broaşte ţestoase. Numai timpul
(oricare ar fi acesta) ne va spune.”
 MARELE PLAN
În ”Marele plan”, Stephen Hawking și
Leonard Mlodinow ( fizician la Institutul
Tehnologic din California. Este autorul
mai multor best-seller-uri si coscenarist la
serialul Star Treck) își confruntă cititorii
cu unele dintre cele mai profunde și grave
întrebări pe care și le pot pune oamenii:
Când și cum a apărut Universul? De ce ne
aflăm aici? De ce există ceva mai degrabă
decât nimic? Care este natura realității?
De ce legile naturii sunt atât de fin reglate,
încât să permită apariția unor ființe ca
noi? Este oare aparentul ”Mare plan” al
Universului nostru dovada existenței unui
Creator, sau poate știința oferi o altă
explicație?
 FRAGMENT:
”În mod tradițional, acestea sunt întrebări pentru
filozofi dar filozofia e moartă. Filozofia nu a ținut pasul
cu dezvoltarea științei moderne, în special cu fizica.
Oamenii de știință au devenit putătorii torței
descoperirilor în încercarea de a cunoaște lumea.
Scopul cărții este să dea răspunsuri sugerate de
descoperirile recente și de progresele teoretice. Ele ne
conduc spre o nouă imagine a universului și a locului
nostru în el, care diferă mult de imaginea tradițională,
ba chiar și de cea pe care o puteam reprezenta cu doar
10-20 de ani în urmă.”
 3.
Ce este realitatea?
”Acum câțiva ani, consiliul municipal din Monza,
Italia, a interzis ținerea peștișorilor în acvarii de
formă sferică. Inițiatorul măsurii a explicat interdicția
spunând că e o cruzime să ți peștii într-un vas cu
pereți curbați, deoarece ar avea o perspectivă
distorsionată asupra realității. De unde știm însă care
este adevărata, nedistorsionata imagine a realității?
Nu cumva ne aflăm și noi înșine într-un imens
acvariu sferic, iar perspectiva noastră e distorsionată
de o lentilă uriașă? Imaginea pe care și-o fac peștișorii
despre realitate e diferită de a noastră, dar de unde
știm că e mai puțin reală?
 Imaginea peștișorilor nu e aceeași cu a noastră, dar și
ei ar putea formula legi științifice care să guverneze
mișcarea obiectelor pe care le observă în afara bolului.
De pildă, din cauza distorsiunii, un obiect care se
mișcă liber, pe care noi îl vedem deplasându-se în linie
dreaptă, va avea, pentru peștișori, o traiectorie curbă.
Cu toate acestea, peștișorii ar putea formula legi
științifice în sistemul lor de referință distorsionat, legi
care ar fi mereu valabile și pe baza cărora ar putea face
predicții despre mișcarea viitoare a obiectelor din afara
bolului. Legile lor ar fi mai complicate decât legile din
sistemul nostru de referință, dar simplitatea e o chestie
de gust. Dacă un peștișor ar formula o astfel de teorie,
ar trebui să acceptăm că perspectiva lui e o
reprezentare valabilă a realității.”
 Până la urmă, întrebarea rămâne: care
este motivul existenței Universului și
cum s-a creat acesta? Dar Stephen are
răspunsul:
” Dacă vom găsi răspunsul la acest
mister, ar fi cel mai mare succes al minții
umane - când vom ajunge acolo, vom
descoperi mintea lui Dumnezeu.”
Stephen Hawking