James Clerk

Maxwell
 James Clerk Maxwell s-a născut pe 3 iunie
1831, Edinburgh, Regatul Unit și a decedat pe
5 noiembrie 1879, Cambridge, Regatul Unit. A
fost un om de știință scoțian, activ în domeniul
fizicii matematice. Cea mai notabilă realizare
a sa a fost formularea teoriei clasice a
radiațiilor electromagnetice, care reunește,
pentru prima dată, electricitatea, magnetismul
și lumina ca manifestări ale aceluiași fenomen.
Ecuațiile lui Maxwell pentru electromagnetism
au fost numite „a doua mare unire în fizică”
după cea realizată de Isaac Newton.
Edinburgh
Cu publicarea lucrării sale ”O teorie dinamică a câmpului electromagnetic” în 1865,
Maxwell a demonstrat că câmpurile electrice și magnetice se deplasează prin spațiu ca
niște unde cu viteza luminii. Maxwell a avansat ipoteza că lumina este o mișcare
ondulatorie în același mediu care este și cauza fenomenelor electrice și magnetice.
Unificarea luminii cu fenomenele electrice a condus la predicția existenței undelor radio.

Câmp electromagnetic
 Maxwell a contribuit la dezvoltarea
distribuției Maxwell–Boltzmann, un
mijloc statistic de a descrie aspecte
din teoria cinetică a gazelor. El este
cunoscut și pentru prezentarea primei
fotografii color durabile în 1861 și
pentru lucrarea fundamentală privind
analiza rigidității cadrelor din grinzi
și articulații de genul celor din multe
poduri.

Prima imagine fotografică color durabilă

prezentată de către James Clerk Maxwell
într-o prelegere din 1861
 Descoperirile sale au contribuit la intrarea în epoca
fizicii moderne, a stabilit fundamentul pentru domenii
cum ar fi teoria relativității și mecanica cuantică. Mulți
fizicieni îl consideră pe Maxwell a fi omul de știință al
secolului al XIX-lea care a avut cea mai mare influență
asupra fizicii secolului al XX-lea. Contribuțiile sale în
această știință sunt considerate de mulți a fi de aceeași
amploare ca cele ale lui Isaac Newton și Albert Einstein.
În sondajul mileniului—un sondaj privind cei mai
importanți 100 de fizicieni—Maxwell a fost votat al
treilea cel mai mare fizician al tuturor timpurilor, numai
după Newton și Einstein. Cu ocazia centenarului zilei de
naștere a lui Maxwell, Einstein a descris opera lui
Maxwell ca „cea mai profundă și mai fructuoasă de care
a avut parte fizica din vremea lui Newton”.
Teoria relativității
 James Clerk Maxwell s-a născut la 13 iunie 1831 în India Street
nr. 14, Edinburgh, în casa lui John Clerk Maxwell a Middlebie,
avocat, și a soției sale, Frances Cay, fiica lui Robert Hodshon
Cay și sora lui John Cay. Tatăl său trăia o viață confortabilă în
familia Clerk din Penicuik, titularii ai titlului de baronet de
Clerk de Penicuik. Fratele tatălui său a fost al 6-lea baronet. El
s-a născut „John Clerk”, adăugând și numele Maxwell după ce
a moștenit (în copilărie, în 1793) moșia rurală Middlebie, aflată
lângă Corsock, Kirkcudbrightshire, de la rudele sale din familia
Maxwell, ei înșiși deținători ai unui mic rang nobiliar. James a
fost văr primar al artistei Jemima Blackburn (fiica surorii
tatălui lui) și cu inginerul constructor William Dyce Cay (fiul
fratelui mamei). Cu acesta din urmă a fost prieten apropiat, iar
Cay a fost cavaler de onoare la nunta lui Maxwell.

Casa lui John Clerk Maxwell a

Middlebie pe India Street nr. 14,
Edinburgh
 Părinții lui Maxwell s-au căsătorit când aveau în jur de
treizeci de ani; mama lui avea aproape 40 de ani când l-a
născut. Ei au mai avut un copil, o fiică pe nume
Elizabeth, care a murit în copilărie.

Când era tânăr, familia lui Maxwell s-a mutat în Casa

Glenlair, pe care părinții săi au construi-o pe moșia
Middlebie de 610 ha. Toate indiciile sugerează că
Maxwell a menținut o curiozitate nesecată de la o vârstă
fragedă. De la vârsta de trei ani, tot ce mișca, strălucea,
sau făcea zgomot atrăgea întrebarea: „what's the go
o'that?” Într-un pasaj adăugat la o scrisoare a tatălui său
către cumnata sa, Jane Cay, în 1834, mama lui descria
acest simț înnăscut de curiozitate.
Casa Glenlair
Recunoscând potențialul băiatului, mama lui Maxwell, Frances, și-a asumat responsabilitatea
educației timpurii a lui James. La opt ani, el putea recita pasaje lungi din Milton și întregul
psalm 119 (176 de strofe). Mama lui s-a îmbolnăvit de cancer abdominal și, după o operație
nereușită, a murit în decembrie 1839, când el avea opt ani. Educația lui James a fost apoi
supravegheată de tatăl lui și de cumnata acestuia, Jane, care a jucat un rol esențial în viața lui.
Școlarizarea sa formală a început fără succes, sub îndrumarea unui tutore angajat, în vârstă de
șaisprezece ani. Se cunosc puține despre tânărul pe care John l-a angajat să-i instruiască fiul, cu
excepția faptului că el îl trata pe mai tânărul său elev cu severitate, dojenitor-l pentru că era încet
și capricios. John l-a concediat pe tutore în noiembrie 1841 și, după ce s-a gândit bine, l-a trimis
pe James la prestigioasa Academie din Edinburgh. În timpul școlii, el locuia în casa mătușii sale,
Isabella. În acest timp, pasiunea lui pentru desen a fost încurajată de către verișoara sa mai mare,
Jemima.

Academia din Edinburgh, unde a studiat Maxwell.

 La zece ani, Maxwell, crescut în izolare pe moșia de la
țară a tatălui său, nu se încadra bine la școală. Primul
an era plin, iar el a fost obligat să se înscrie în anul al
doilea, colegii lui de clasă fiind mai mari cu un an.
Manierele și accentul din Galloway le păreau celorlalți
băieți cam țărănești. După ce a venit în prima zi de
școală îmbrăcat cu o pereche de pantofi făcuți în casă
și cu o tunică, el și-a câștigat pe nedrept porecla de
„Daftie”. El nu părea să respingă epitetul, pe care l-a
purtat fără să se plângă mulți ani. Izolarea socială de la
Academie s-a încheiat când i-a cunoscut pe Lewis
Campbell și Peter Guthrie Tait, doi băieți de aceeași
vârstă, care aveau să devină cunoscuți oameni de
știință mai târziu în viață. Ei au rămas prieteni pe viață.

Peter Guthrie Tait

Maxwell era fascinat de geometrie de la o vârstă fragedă, redescoperind poliedrele
regulate înainte de a fi primit o instruire formală. În ciuda faptului că a câștigat premiul la
biografii pe școală în al doilea său an, activitatea sa academică a rămas neobservată până
când, la vârsta de 13 ani, a câștigat medalia de matematică pe școală și premiul întâi la limba
engleză și poezie.

Poliedru regulat

Există numai cinci tipuri de astfel de figuri geometrice, numite și „corpurile lui Platon”.

Formula lui Euler: dacă F este numărul fețelor, V numărul vârfurilor și M

numărul muchiilor unui poliedru regulat atunci F + V - M = 2
 Interesele lui Maxwell variau mult dincolo de programa
școlară și el nu acorda o atenție deosebită notelor de la
examinare. El a scris prima sa lucrare științifică la vârsta
de 14 ani. În ea, el descria un mijloc mecanic pentru
desenarea curbelor matematice cu o bucată de sfoară,
precum și proprietățile elipselor, ovalelor carteziene, și
ale curbelor similare cu mai mult de două focare. Opera
sa, Oval Curves, a fost prezentată la Societatea Regală
din Edinburgh de către James Forbes, un profesor de
filozofie naturală la Universitatea din Edinburgh, dar
Maxwell a fost considerat prea tânăr pentru a ține el
însuși prezentarea. Opera lui nu era în întregime
originală, întrucât René Descartes examinase și el
proprietățile unor astfel de elipse multifocale în secolul
al XVII-lea, dar el simplificase construcția lor.

René Descartes

Colegiul Vechi, Universitatea din Edinburgh
Maxwell a plecat de la Academie în anul 1847 la vârsta de
16 ani și a început să participe la cursurile Universității din
Edinburgh. Între cadrele didactice se numărau unele
extrem de apreciate; între profesorii din anul I se numărau
Sir William Hamilton, care a predat logica și metafizica,
Philip Kelland la matematică, și James Forbes la filosofia
naturii. Cursurile sale de la Universitatea din Edinburgh nu
i se păreau foarte exigente, și, prin urmare, a putut să se
ocupe cu studiile sale particulare în timpul liber de la
universitate și, în special, atunci când se întorcea acasă la
Glenlair. Acolo, el experimenta cu aparatură chimică,
electrică și magnetică improvizată, dar principala sa
preocupare o constituiau proprietățile luminii polarizate. El
a construit blocuri de gelatină cu anumite forme, le-a supus
la diverse tensiuni mecanice, și cu o pereche de prisme de
polarizare pe care i le dăduse William Nicol, vizualiza
franjele de culoare care se dezvoltau în jeleu. Prin această
practică, el a descoperit fotoelasticitatea, un mijloc de a
determina distribuția tensiunii în structurile fizice.
 La vârsta de 18 ani, Maxwell a contribuit cu două
lucrări la „Tranzacţiile de Societăţii Regale din
Edinburgh”. Una dintre acestea, Despre echilibrul de
solidelor elastice, a pus bazele unei descoperiri
importante pe care avea să o facă mai târziu, şi
anume dubla refracţie temporară produsă în lichide
vâscoase, supuse forţelor de forfecare. Cealaltă
lucrare a sa a fost Curbe rulante şi, la fel ca şi cu
lucrarea Curbe ovale scrisă de el la Academia din
Edinburgh, a fost din nou considerat prea tânăr pentru
a ţine el însuşi prezentarea. Lucrarea a fost susţinută
în faţa Societăţii Regale de către profesorul său
Kelland.

Tranzacţiile de Societăţii
Regale din Edinburgh
 În octombrie 1850, deja un matematician realizat,
Maxwell a plecat din Scoţia la Universitatea din
Cambridge. Iniţial el a studiat la Peterhouse, dar
înainte de sfârşitul primului său semestru s-a
transferat la Trinity, unde el credea că ar fi mai
uşor să obţină o bursă. La Trinity a fost recrutat de
societatea secretă de elită cunoscută sub numele
de Apostolii de la Cambridge. Înţelegerea
intelectuală credinţei creştine şi a ştiinţei de către
Maxwell a crescut rapid în timpul anilor de la
Cambridge. El s-a alăturat „Apostolilor”, o
societate exclusivistă de dezbateri a elitei
Universitatea Cambridge intelectuale, unde, prin eseurile sale, a căutat să
rezolve această înţelegere.
 În 1854, Maxwell a absolvit Trinity cu o diplomă în
matematică. El a luat a doua cea mai mare notă la
examenul final, după Edward Routh și a câștigat el
titlul de șef de promoție secund. Mai târziu, lucrarea
sa a fost declarată egalul lui Routh în mai exigenta și
mai dura examinare pentru Premiul Smith. Imediat
după și-a obținut diploma, Maxwell și-a citit lucrarea
”Despre transformarea suprafețelor prin îndoire” la
Societatea Filosofică din Cambridge. Aceasta era una
dintre puținele lucrări pur matematice scrise de el,
care a demonstrat statura în creștere a lui Maxwell ca
matematician. Maxwell a hotărât să rămână la Trinity
după absolvire și a cerut o bursă, proces care se
aștepta să dureze vreo doi ani. Încurajat de succesul
său ca student cercetător, el era liber, în afara unor
îndatoriri de predare și examinare, să urmărească
interesele științifice la discreție.
Despre transformarea
suprafețelor prin îndoire
 Natura și percepția culorii erau un astfel de interes pe
care el l-a căpătat la Universitatea din Edinburgh, în
timp ce era student al lui Forbes. Cu titirezele
colorate inventate de Forbes, Maxwell a reușit să
demonstreze că lumina albă rezultă dintr-un amestec
de lumină roșie, verde și albastră. Lucrarea lui,
”Experimente de culoare”, a stabilit principiile
combinării culorilor și a fost prezentată la Societatea
Regală din Edinburgh în martie 1855. De această
dată, Maxwell a fost lăsat să o susțină el însuși.

Experimente de culoare
 Maxwell a fost făcut membru al Trinity College pe
10 octombrie 1855, mai devreme decât era normal,
și a fost rugat să pregătească prelegeri de
hidrostatică și optică și să stabilească lucrări de
examinare. În februarie următor, el a fost îndemnat
de Forbes să ceară să ocupe recent vacanțatul post
de profesor universitar de filozofie naturală la
Marischal College, Aberdeen. Tatăl său l-a asistat
în sarcina pregătirii referințelor necesare, dar a
murit pe 2 aprilie, la Glenlair, înainte ca vreunul
din ei să afle rezultatul candidaturii lui Maxwell.
Maxwell a acceptat postul de profesor la Aberdeen,
și a plecat de la Cambridge în noiembrie 1856.

James David Forbes

 La 25 de ani, Maxwell era cu cincisprezece ani
mai tânăr decât orice alt profesor de la
Marischal. El și-a asumat responsabilitățile de
șef de departament, respectiv elaborarea
programei și pregătirea cursurilor. S-a implicat
în activitatea de predare 15 ore pe săptămână,
inclusiv la o prelegere săptămânală pro bono
ținută la colegiul local pentru muncitori. El
locuia în Aberdeen în primele șase luni din
anul academic și își petrecea verile la Glenlair,
proprietate pe care a moștenit-o de la tatăl său.

Colegiul Marischal
Și-a concentrat atenția pe o problemă care scăpa oamenilor de știință de două sute de ani: natura inelelor
lui Saturn. Nu se știa cum pot ele să rămână stabile, fără să se dezmembreze, să se disipeze sau să se
prăbușească pe Saturn. Problema avea o rezonanță deosebită în acel moment pentru că St John's
College a ales-o drept subiect pentru Premiul Adams din 1857. Maxwell a dedicat doi ani studiului
problemei, dovedind că un inel solid regulat nu ar putea fi stabil, în timp ce un inel lichid ar fi obligat de
acțiunea ondulatorie, să se dezmembreze în bule. Din moment ce nu se observa niciunul din cele două
fenomene, Maxwell a concluzionat că inelele trebuie să fie compuse din numeroase particule mici pe
care le-a numit „brick-bats” („șrapnele”), fiecare orbitând planeta Saturn independent.
Maxwell a primit Premiul Adams de 130 de lire în 1859 pentru
eseul său Despre stabilitatea mișcării inelelelor lui Saturn; a fost
singurul participant care a făcut suficiente progrese pentru a
propune o lucrare. Lucrarea lui era atât de detaliată și
convingătoare că, atunci când a citit-o George Biddell Airy, el a
comentat: „este una dintre cele mai remarcabile aplicații ale
matematicii în fizică pe care am văzut-o vreodată.” A fost
considerat ultimul cuvânt în această chestiune până când
observațiile directe de către zborurile lui Voyager din 1980 au
confirmat predicția lui Maxwell.
Inelele lui Saturn
 În 1857 Maxwell s-a împrietenit cu preotul Daniel
Dewar, care era pe atunci director la Marischal. Prin
intermediul lui Maxwell, a întâlnit-o pe fiica lui
Dewar, Katherine Mary Dewar. S-au logodit în
februarie 1858 și s-au căsătorit în Aberdeen pe 2 iunie
1858. Pe actul de căsătorie, Maxwell este trecut ca
profesor de filozofie naturală la Marischal College,
Aberdeen. Despre Katherine se știu puține, afară de
faptul că era cu șapte ani mai mare ca Maxwell, că l-a
ajutat în laboratorul său și că a lucrat la experimente
de viscozitate. Biograful și prietenul lui Maxwell,
Lewis Campbell, a adoptat o neobișnuită reticență cu
privire la subiectul Katherine, deși descria viața lor de
familie ca fiind „una de un neasemuit devotament”.

James și Katherine Maxwell, 1869

 În 1860, Marischal College fuzionat cu vecinul său
King's College, pentru a forma Universitatea din
Aberdeen. Nu era loc pentru doi profesori de
filosofie naturală, deci, Maxwell, în ciuda reputației
științifice, s-a văzut disponibilizat. El nu a reușit să
obțină nici locul recent eliberat de Forbes de la
Edinburgh, post în care a fost preferat Tait. În
schimb, lui Maxwell i s-a acordat postul de profesor
de filosofie naturală la King's College din Londra.
După recuperarea de la o criză de variolă care era
să-l coste viața în 1860, Maxwell s-a mutat la
Londra împreună cu soția sa.

King's College din Londra.

 Perioada petrecută de Maxwell la King's a fost probabil
cea mai prolifică din cariera sa. El a fost decorat cu
Medalia Rumford a Royal Society în 1860 pentru
munca sa în domeniul culorilor și mai târziu a fost ales
membru al Societății în 1861. În această perioadă a
vieții sale a expus prima fotografie color cu expunere
scurtă din lume, și-a dezvoltat în continuare ideile cu
privire la viscozitatea gazelor, și a propus un sistem de
definire a mărimilor fizice—acum denumit analiză
dimensională. Maxwell participa de multe ori la
prelegerile de la Royal Institution, unde a intrat regulat
în legătură cu Michael Faraday. Relația dintre cei doi nu
a putut fi descrisă ca fiind apropiată, pentru că Faraday
era mai vârstnic cu 40 de ani decât Maxwell și dădea
semne de senilitate. Cu toate acestea ei și-au purtat un
puternic respect fiecare pentru talentul celuilalt.

Michael Faraday

Comemorarea ecuațiilor lui Maxwell la King's College.
Această perioadă este deosebit de remarcabilă
pentru progresele făcute de Maxwell în
domeniul electricității și magnetismului. El a
examinat natura câmpurilor electrice și
magnetice lucrarea sa în două părți ”Despre
liniile fizice de forță”, publicată în 1861. În
ea, el a oferit un model conceptual pentru
inducția electromagnetică, constând din mici
celule de flux magnetic în rotație. Mai târziu
s-au adăugat alte două părți și au fost
publicate în aceeași revistă la începutul anului
1862. În prima parte suplimentară a discutat
despre natura electrostaticii și a curentului de
deplasare. În cea de-a doua parte
suplimentară, s-a ocupat de rotația planului de
polarizare a luminii într-un câmp magnetic,
fenomen descoperit de Faraday și este
cunoscut astăzi sub numele de efectul Faraday.
 În 1865, Maxwell a demisionat din funcția de la
King's College, Londra, și a revenit la Glenlair cu
Katherine. În lucrarea sa ”Despre figurile
reciproce, cadre și diagrame de forțe” (1870) a
discutat despre rigiditatea diferitelor modele de
grilă. El a scris manualul ”Teoria căldurii” (1871)
și tratatul ”Materie și mișcare” (1876). Maxwell a
fost, de asemenea, primul care a utilizat explicit
analiza dimensională, în 1871.

Despre figurile reciproce, cadre și diagrame de forțe

 În 1871, el a devenit primul profesor Cavendish
de Fizică la Cambridge. Maxwell a fost însărcinat
cu dezvoltarea Laboratorului Cavendish, unde a
supravegheat fiecare pas al procesului de
construcție și de achiziție de aparatură. Una dintre
ultimele mari contribuții ale lui Maxwell la știință
a fost editarea (cu abundente note originale) a
cercetării lui Henry Cavendish, din care a rezultat
că Cavendish a cercetat, printre altele, chestiuni
ca densitatea Pământului și compoziția apei.

Henry Cavendish
 Maxwell a murit în Cambridge de cancer
abdominal pe 5 noiembrie 1879, la vârsta de 48 de
ani. Mama lui murise la aceeași vârstă de același
tip de cancer. Preotul care îl vizita în mod regulat
în ultimele săptămâni a fost uimit de luciditatea și
de imensa putere și acuitate a memoriei sale.

Piatra de mormânt de la Parton

Kirk (Galloway) a lui James Clerk
Maxwell, a părinților și soției lui
 Numele lui este cinstit în mai multe moduri:

• Maxwellul (Mx), o unitate compusa derivată în

sistemul CGS pentru fluxul magnetic.
• Premiul James Clerk Maxwell pentru Fizica
Plasmei al Societății Americane de Fizică.
• Premiul Maxwell al IEEE.
• Maxwell Montes, un lanț muntos de pe Venus.
• Golul Maxwell în Inelele lui Saturn.
• Telescopul James Clerk Maxwell, unul dintre cei
mai mari telescopi astronomici din lume în
lungime de undă submilimetrică, cu un diametru
de 15 metri.
• Clădirea James Clerk Maxwell de la Universitatea
din Edinburgh, în care își au sediul facultățile de
matematică, fizică și meteorologie.
Telescopul James Clerk Maxwell
 Numele lui este cinstit în mai multe moduri:

• Clădirea James Clerk Maxwell din campusul

Waterloo al King's College din Londra, un post la
catedra de fizică și o societate a studenților la fizică
sunt numite după el în această Universitate.
• Centrul James Clerk Maxwell al Academiei din
Edinburgh.
• Centrul Maxwell de la Universitatea din Cambridge,
dedicat interacțiunii între mediile academic și
industrial în domeniul științelor fizice și tehnologiei.
• O statuie pe Strada George din Edinburgh.
• Producătorul de GPU Nvidia a numit arhitectura
GeForce din seria 900 după Maxwell.
• O propunere de sculptură numită Steaua Caledoniei
în cinstea lui James Clerk Maxwell
• Un software ANSYS pentru analiza electromagnetică
denumit Maxwell
Monumentul lui James Clerk Maxwell
din Edinburgh