Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Our studies encompass the main religions of the world: hinduism, judaism, christianism,
buddhism, islam.
09 février 2005
Radu Iliescu, René Guénon despre Occident si alteritatea sa
A spune ca Occidentul este bolnav, e cea mai vaga afirmatie de facut din perspectiva
guénoniana. A descrie simptomele bolii si metodele de vindecare, de acest lucru (si nu
doar de acesta!) s-a ocupat Guénon în aproape toate lucrarile sale. Tot despre boala
civilizatiei noastre vor fi deci si rândurile urmatoare.
Civilizatia moderna are pentru tot ce i-a fost anterior si tot ce îi este exterior o relatie
bazata pe neîntelegere si dispret, dovedindu-se incapabil de empatie atât pentru evul
mediu occidental, cât şi pentru culturile orientale contingente. Fapt remarcat neîndoielnic
si de medievistii proprii, lipsa de receptivitate pentru tot ce este pre-renascentist apeleaza
la aceleasi mecanisme care sunt utilizate pentru descrirea Indiei profunde sau a Islamului.
În fapt, respingerea Celuilalt îmbracă forma exclusivismului, termenul de „civilizatia”
referindu-se, în multe contexte, doar la Sinele occidental: „Mais ce qu’il y a peut-être de
plus extraordinaire, c’est la prétention de faire de cette civilisation anormale [la nôtre] le
type même de toute civilisation, de la regarder comme «la civilisation» par excellence,
voire même comme la seule qui mérite ce nom.” (Orient et Occident, p. 22) Oricât de
suparator ar fi (si este!), nu putem sa nu remarcam ca cele mai multe dintre discursurile
occidentale axate pe domeniile politic/social/cultural/economic abuzeaza de formula
metonimica a termenului „lume” acolo unde este vorba de fapt de civilizatia moderna
occidentala (lucru care revine la a lua partea drept întreg).
Ca lume în lume si rupta de restul lumii (precizia m-a dus spre aceasta formula, si nu
cautarea de aliteratii), Occidentul e traversat de propriile imagini-forta care îmbraca
functii mitice (le mai putem numi si dogme ale unei religii lipsite de Dumnezeu), pe care
le imagineaza, fireste, ca fiind absolute si nascute odata cu el (tendinta nominalista, care
consta în înlocuirea unei idei printr-un cuvânt sau o imagine fiind din ce în ce mai
raspândita în sec. XX). O parte dintre ele sunt:
- Progres;
- Stiinta (dar numai acea parte care este susceptibila sa conduca la aplicatii industriale; a
cunoscut apogeul în secolul XIX);
- Justitie;
- Libertate;
- Democratie;
- Egalitate (în practica fiind vorba de nivelare, în cel mai jos punct posibil;
- Toleranta (suntem chiar sugestionati ca epoca moderna a inventat acest concept, când ar
fi suficient sa ne uitam la atitudinea romanilor în provinciile cucerite, sau la un Alexandru
Macedon, sau la Califatul de la Cordoba);
- Drepturile omului.
Imperativul Progresului, nascut in secolul XVIII, odata cu materialismul, este fals, stim
foarte bine ca suficiente civilizatii pot muri fara sa transmita altora cunostintele de care
dispun. În sine, credinta sincera în aceasta imagine este conditionata de supersititia
timpului-havuz (folosesc conceptul lui Blaga), care stabileste ca fiecare moment ulterior
este superior oricarui moment anterior. În afara notei anesteziante de optimism social pe
care o aduce, aceasta superstitie pacatuieste prin simplism si falsitate pur si simplu, stiut
fiind ca suficiente civilizatii pot stagna, pot înregistra momente de regres, deviatii, sau
perioade de înflorire accelerata. Or, desi stim foarte bine aceste lucruri, dintr-un reflex
schizoid refuzam civilizatiei noastre cel mai mic risc, considerându-ne eterni.
1) Suntem în permanent pericol. Ceilalti abia asteapta sa ne atace (în fapt, Occidentul este
cel care ataca întotdeauna, ceilalti riposteaza arareori, iar atunci când o fac, cu intensitate
ridicola în comparatie cu pierderile pe care le-au avut de suferit). [se vorbeste tot mai
mult de pericolul islamic. La începutul secolului, contemporan cu Guénon deci, era la
moda „pericolul galben”. Discursurile actuale sunt scoase de la naftalina.]
3) Suntem cu mult mai avansati decât ei (se induce astfel ideea ca ineluctabil toata lumea
ne va urma pe acelasi drum, mai devreme sau mai târziu. Este însa clar ca Occidentul
consuma o cantitate imensa de resurse, fara comuna masura cu numarul oamenilor care
beneficiaza de ele. De câte planete este nevoie ca si ceilalti sa „progreseze” în aceeasi
directie?)
1) Falsele alegeri. O alta caracteristica este cea a falselor alegeri care predomina în
Occidentul contemporan. Cele mai multe dintre dispute sunt între doua tabere strict
complementare (ca de exemplu cea dintre „materialism” si „sentimentalism”), incapabile
în caz de victorie a uneia dintre parti asupra celeilalte sa asigure o schimbare
civilizationala profunda. În fapt, este vorba de un exces de dialectica practicat fara nici un
scop, din pura virtuozitate si viciu intelectual.
Occidentalii reproseaza civilizatiilor orientale caracterul lor fix, stabil, care le apare ca o
negatie a progresului. Or, acestea din urma nu pot fi altfel, pentru ca sunt construite pe
imuabilitatea principiilor. Acolo unde Orientul pastreaza cu inversunare învataturi vechi
de secole sau milenii, Occidentul promoveaza mode valabile mai putin de un sezon, iar
aceasta tragica situatie este în legatura tocmai cu lipsa de principii a civilizatiei sale.
Occidentalul modern este schimbator si inconstant, prada unui delir activist fara capat si
unei agitatii neîncetate, din care de altminteri nici nu doreste sa iasa. Starea sa este a
cuiva care nu poate sa-si gaseasca echilibrul, iar în neputinta lui nici nu mai admite ca
acest lucru poate fi posibil. Închis în schimbarea lui continua în care se complace, careia
nici nu-mi mai cere sa-l conduca înspre un scop oarecare, pentru ca o iubeste pentru ceea
ce este ea însasi, îsi numeste conditia particulara „progres”, ca si cum ar fi suficient sa
mearga undeva ca sa avanseze, spre ce si de ce nici nu se mai întreaba. Ba chiar mai nou
aceasta agitatie sterila se numeste „îmbogatire” – cuvânt tipic prin conotatiile lui
materialiste pentru mentalitatea moderna.
Acelasi occidental nu poate tolera ca alti oameni, proveniti din alte culturi, sa prefere sa
munceasca mai putin si sa se multumeasca cu putin pentru a trai. Aflat sub tirania
propriului comportament si prada unei gândiri cantitativiste, el nu apreciaza decât
productia materiala si îl numeste pe cel care nu vede nici un folos în ea drept „lenes” si
„necivilizat”.
Încheiem cu un citat din „La crise du monde moderne” (celor care vor fi tentati sa spuna
ca este un citat care anticipeaza în 1928 situatia actuala din Iraq le voi spune ca lucrurile
cu care suntem contemporani s-au petrecut de atât de multe ori încât se poate vorbi de un
obicei, si nu de o profetie despre un fapt anume): „[…] ainsi, quand la résistance à une
invasion étrangère est le fait d’un peuple occidental, elle s’appelle «patriotisme» et est
digne de tous les éloges; quand elle est le fait d’un peuple oriental, elle s’appelle
«fanatisme» ou «xénofobie» et ne mérite plus que la haine ou le mépris. D’ailleurs, n’est
pas au nom du «Droit», de la «Liberté», de la «Justice» et de la «Civilisation» que les
Européens prétendent imposer partout leur domination, et interdire à tout homme de vivre
et de penser autrement qu’eux-mêmes ne vivent et ne pensent?” (La Crise du monde
moderne, p. 121)