Baze ruseşti în Republica Moldova!

Serghei Karaganov (foto), un apropiat al

preşedintelui Vladimir Putin, susţine că Republica
Moldova ar fi acceptat prezenţa unor baze militare
ruse pe teritoriul său, spune BBC. Postul britanic
afirmă că:
 "Într-un interviu acordat ziarului Komsomolskaia Pravda din Rusia, Serghei
Karaganov, afirmă că integritatea Republicii Moldova va fi restabilită, iar regiunea
transnistreană va avea un statut special, în cadrul unui stat federativ.În
Transnistria, spune Serghei Karaganov, vor rămâne baze militare ruseşti, iar o
înţelegere în acest sens cu Republica Moldova ar exista deja.Totodată, analistul
susţine că Uniunea Europeană, dar mai ales SUA, s-ar opune acestei formule de
reglementare, întrucât nu doresc ca ea să fie realizată după un scenariu rusesc"

Chişinăul a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Karaganov.

Metamorfoza noii puteri de la Răsărit

By Theodore BUCUR (France)

Politica haotica si peseudo-liberala dusa in timpul «domnirii» Boris Eltsin
s-a dovedit dezastruosa pentru viitorul imediat al Rusiei din mai multe
motive. Privatizarile trucate, speculatiile financiare si imobiliare precum si
traficurile generalizate au intarit o patura de oligarhi (constituita din mafia
moscovita si locala a carei prosperitate se datora unei economii subterane,
intretinuta voit in perioada comunista, devenita ulterior economie paralela,
gruparile de aparatchnici constituiti in famiglii de presiune politica si santaj
sau grupuri de interese, instrumentele kgb-iste, ale Politiei, inaltei
administratii si ale fostei Armate Rosii) care au delapidat mijloacele,
resursele si tehnologiile esentiale pentru mentinerea Rusiei in competitia
accelerata de fenomenul mondializarii economice. Liberalizarea economiei a
condus la lupte fraticide intre acesti noi milionari-miliardari (care si-au apropriat in
interes propriu beneficiile exporturilor de armament si resurse energetice in loc,
din lipsa de viziune strategica, sa le re-directioneze spre dezvoltarea si
modernizarea economiei) iar din lipsa acestora de fonduri proprii pentru investitii
directe in economie, coroborata cu fenomenul de devalorizare al rublei (obligata
sa treaca de la troc-ul specific pietei in cadrul COMECOM la o paritate reala cu
 dolarul) la pierderea eficacitatii comerciale rusesti pe pietele externe, si implicit
ridiculizarea statului incapabil de a elabora strategii de dezvoltare pe lung termen
si reluarea controlului atat la nivelul exporturilor cat si la nivel economic,
financiar, militar, reglementar, social, normativ ca sa nu mai vorbim de cadrul
juridic.

Pentru a reda Rusiei puterea de temut avuta in timpul Razboiului Rece proiectul
politic al lui Vladimir Putin s-a focalizat pe doua atuuri simbolice, ca parghii de
politica externa : RESURSE ENERGETICE (petrol, gaze, nuclear) si
ARMAMENT (arsenalul militar inclusiv din domeniul spatial). In ultimii ani, aceste
doua sectoare-cheie (de convergenta politica) au permis concentrarea puterii in
mainile liderului de la Kremlin, cresterea rolului Statului Rus in economia
nationala (prin crearea de societati care sa serveasca interesele publice, deci de
Stat) si mondiala (prin alimentarea unor tensiuni legate de ambitiile Rusiei de re-
pozitionare geo-strategica pe piete si zone de influenta ... istorica precum fostul
spatiu CCCP, Europa de Centru si de Est, Orientul Mijlociu, Asia industrializata,
Africa, Extemul Orient iar mai nou in tarile troskiste latino-americane ca element
de zazanie si propaganda anti-americana). Articularea acestor doua parghii
economice s-a trasformat treptat intr-o arma eficace de politica externa de Stat,
cu scopul de a reda demnitatea Rusiei ca putere economico-militara si a-i intari
influenta internationala. Asa se face ca sistemul de cooperare tehnico-militara si
energetica este sub directa autoritate a Kremlinului:
1.controlul direct al resurselor financiare realizate din exportul de armament si
indirect al activelor considerate strategice : crearea intreprinderii
Rosoboronexport (in dec 2000), ca «ghiseu» si interlocutor unic, insarcinata
exclusiv (din dec 2006) cu exporturile de armament, ceea ce a pus capat luptelor
fatise intre fostele agentii comerciale habilitate in export de material militar si
producatorii autorizati de armament ; prin prietenul sau Serguei Tchemezov -
Directorul Rosoboronexport, Putin a instaurat un monopol complet asupra
exporturilor de armament si a fluxurilor financiare asociate, in ciuda Ministrului
Apararii si serviciilor subordonate ; din 2002 incoace Rosoboronexport a devenit
un holding industrial aflat la originea oricaror restructurari in domeniul militar :
elicoptere, monopolul aeronautic OAK, rachete, santiere navale publice,
 electronica, optronica, motorizate, munitii, metale speciale (dupa cumpararea
primului producator mondial de titan VSMPO Avisma) si pana la controlul
constructorului de automobile AvtoVAZ.

2. cu exceptia Rosatom condusa de Serguei Kirienko si filiera Atomstroiexport

specializata in exporturi nucleare, Statul Rus mentine un monopol absolut asupra
gazoducturilor si oleducturilor care-i traverseaza teritoriul pentru a controla strict
firmele energetice rusesti si a influenta capacitatile lor de productie de
hidrocarburi in functie de cursul devizelor si cererea pe piata internationala.
Constituirea de mari grupuri in jurul Gazprom si Rosneft, dupa dezmembrarea
Iukos, ilustreaza o politica industriala si un amestec indirect al Statului Rus
asupra productiei de hidrocarburi pe cale : reglementara (instaurarea de
monopoluri sectoriale, decretarea unei legi de investitii in aceste sectoare
privilegiate considerate strategice), capitalistica (control strict prin participari ale
Statului ca actionar majoritar), clientelista si birocratica (toate Directiile sunt
atribuite exclusiv oamenilor apropiati si de incredere ai presedintelui rus).Insa
externalizarea acestor monopoluri de tip dictatorial sub forma unei diplomatii de
hegemonie politico-economica este perceputa in strainatate in functie de gafele
inerente ale Moscovei – prea grabita sa redea Rusiei grandoarea pierduta dupa
caderea comunismului. Dupa criza gazului provocata in Ucraina, spre exemplu,
precum si tensiunile provocate cu Belarus, Polonia, tarile baltice si indirect cu
UE, Rusia si-a pierdut credibilitatea, fiindca mai nou este perceputa ca o
amenintare impotriva securitatii aprovizionarii energetice a clientilor sau clasici,
cu precadere europeni. Acordurile recente semnate cu Algeria, Venezuela si Iran
sunt incurajante doar pentru rusi, pentru ca aceste «piete» au fost cucerite prin
diminuari de datorii in schimbul unor acorduri pe lung termen in domeniul
 energetic (gaz, petrol, tehnologie nucleara) si asistenta tehnico-militara dupa
vanzarea de armament. Dincolo de interesele tactice si comerciale, vanzarile de
arme in favoarea Siriei, Iran-ului si Venezuelei au reusit sa crispeze sau chiar sa
gripeze relatiile ruso-americane, fiindca un embargou american impotriva
Rosoboronexport si Sukhoi ar avea consecinte negative asupra programelor
aeronautice si spatiale comune.Dincolo de cangrena coruptiei generalizate si de
faptul ca peste 500 de mari intreprinderi care opereaza in sectoarele-cheie ale
industriei ruse sunt controlate de retelele de crima organizata, un aspect
agravant al acestei noi orientari politice moscovite este legat de ingrijoratoarea
ambiguitate a noii politici industriale rusesti fata de potentialii parteneri si
investitori straini, ceea ce denota tensiuni interne mocnite sau fatise intre liberalii
rusi (favorabili deschiderii economice spre Occident si piete emergente) si
nationalisti – partizani ai unei economii si politici absolut etatiste. Doctrina
nationalista se izbeste insa de nevoia de finantari externe si
internalizarea/implementarea de tehnologii de varf in industriile locale, cu urgenta
in domeniul exploatarii si trasformarii hidrocarburilor sau pt punerea in aplicare
de noi programe militare, nucleare, aeronautice si spatiale. Ca exemplu,
acordarea de licente de exploatare marilor grupuri straine (Total, Shell, BP) a
facut obiectul unor negocieri aprinse, presarate sau urmate de restrictii brutale.
Revizarea legii legate de cuantum-ul investitiilor straine in sectoare rusesti
considerate strategice, a indus o oarecare suplete, legata de nivelul de
participare la investitii pana la 49% sau chiar peste insa exclusiv prin decizie ad
hoc al presedintelui Rusiei. In domeniul aeronautic, daca programul avionului
regional SuperJet100 va fi dezvoltat si produs de Sukhoi in partenariat cu
Boeing, Thales si Snecma, esecul cooperarii OAK cu EADS obliga Rusia sa-si
reorienteze strategia de dezvoltare exclusiv la nivel national si din resurse proprii
sau in cel mai fericit caz impreuna cu alti parteneri precum China sau India.
Privitor la tacticile posibile pe termen mediu, ele trebuiesc revizuite sever, fiindca
doar masuri de constituire de mari grupuri industriale cu capital majoritar sau
exclusiv de stat, repune in lumina, ca pe vremea comunismului, ineficacitatea
economica dublata de coruptie si opacitatea negocierilor, deciziilor, tranzactiilor,
fluxurilor. Modernizarea acestor doua sectoare strategice (resurse energetice si
armament) confruntate cu grave probleme de productivitate, invechirea
mijloacelor si personalului este conditionata de alocarea de resurse financiare pe
care Rusia singura nu si le poate permite momentan. Achizitionarea de tehnologii
performante ramane o prioritate nationala si impune cooperari cu occidentalii,
insa pentru a-i atrage pe piata interna, in contra-parte Rusia trebuie sa devina
credibila si sa dea dovezi de fiabilitate a mediului financiar si reglementar.
 In ajunul alegerilor prezidentiale in Rusia, obiectivele unei eficiente politici
industriale de la Rasarit risca sa fie perpetuu discutabila din cauza brutalitatii
luptei nu atat pentru putere cat pentru controlul (adica monopolul) resurselor
financiare ale acestor doua sectoare strategice : resurse energetice prin
candidatul Dmitri Medvedev (Gazprom), industria de armament prin candidatii
Serguei Tchemezov (Rosoboronexport) si Serguei Ivanov (Ministrul Apararii). In
ciuda declaratiilor belicoase ale ex-premierului Mikhail Kassianov, apropierea
dintre «Partidul Vietii» condus de Serguei Mironov (Presedintele Consiliului
Federatiei Ruse) si «Rodina» condus de Alexandr Babakov marcheaza inceputul
unui remodelaj al peisajului politic rusesc, inaintea ciclului electoral 2007-08.
Faptul ca Vladimir Putin (desi ar putea forta schimbarea Constitutiei pentru un al
treilea mandat, insa mai degraba incapand din 2012) si-a anuntat intentia de a i
se alatura, dupa incheierea actualului mandat, ex-cancelarului german Gerard
Schroeder in calitate de consilier special pentru Gazprom ar aduce probabile
indicii despre sensul inclinarii «balantei» in favoarea tanarului liberal Medvedev
devotat presedintelui si partizan al resurselor (mai pacifiste si prioritare situatiei
de criza mondiala energetica care se anunta). Dat fiind ca noul presedinte al
Rusiei trebuie absolut sa fi fost scolat in laboratoarele «inteligentei» kgb-iste si sa
fie agreat de retelele moscovite (care concentreaza peste 80% din resursele
financiare ale Rusiei), relatia privilegiata dintre Putin si Tchemezov si mai ales
coniventa cu ministrul Ivanov (din administratia Prezidentiala, ex-ofiter superior
din KGB si apoi din SVR dar care se bucura de o buna imagine internationala, cu
Medvev sunt ambii originari din St Petersburg si colegi cu Vladimir Putin de-a
lungul ascensiunii sale la putere), lasa camp deschis si celei de-a doua ipoteze,
de repliere a Rusiei spre interior, cu alimentarea sentimentelor hegemonist-
nationaliste, a conflictelor zonale si internationale armate, cu riscul crearii, pe
fondul crizelor mondiale energetice si de mediu, a premizelor unei noi lumi bi-
polare sau chiar tri-polare. Promovarea ideii de creare, la initiativa Statului Major
al Federatiei Ruse a unui bloc militar impreuna cu China si statele din Asia
Centrala, ca alianta impotriva ponderii NATO si impotrivirea instalarii scuturilor
balistice in Europa de Est, ca de altfel intretinerea tensiunilor la granitele
Moldovei (prin mentinerea Armatei a 14-a in Transnistria, cu incurajarea
 traficurilor si faradelelgilor de tot felul), ultimul Air Raid si intimidarile asupra
Georgiei, sunt semne alarmante si ingrijoratoare care demasca noile tendinte
hegemonice ale leaderilor de la Kremlin. Vigilenta-i de rigoare nu atat pentru
americani cat mai ales pentru europeni, care dispun de mijloace de negociere si
constrangere pentru ca acest continent sa nu mai devina teatrul nefericit al unor
noi tensiuni si conflicte.