Femeia in rosu

1.Incadrarea intr o orientare:

 Literatura postbelica =considerata una dintre cele mai eterogene din istoria culturii
romane.
 Dupa WW2,cenzura comunista inhiba orice incercare de a promova o literatura
valoroasa estetic care nu convenea regimului.=>Se naste,astfel,o literatura de sertar
care se presupune ca va vedea vreodata lumina tiparului .
 Dupa literatura “obsedantului deceniu” ( cum il numeste Marin Preda) literatura scrisa
in maniera realist socialista (cu o dezvoltare exploziva in anii 60-70 ),se evidentiaza in
special proza scurta ,sporadica ,autoreferentiala(care face referire la actul propriei
scrieri) cu numeroase implicari parodice ce imbina avangarda si modernismul.
 Majoritatea scriitorilor din generatia 70-80 realizeaza proza scurta dupa care
evolueaza spre roman.
 In aceasta perioada ,se adopta ca stil -postmodernismul  (care in viziunea lui Matei
Calinescu presupune permanenta dedublare +multiplicare a inceputurilor ,a finalurilor
si a actiunilor narate prin atentia acordata atat actiunii si fictiunii cat si realitatii .
 Se remarca in scrierea postmodernista interes pentru
autoreferentialitate,multiplicarea vocilor narative,cultivandu-se astfel un tip de roman
cu naratori necreditabili pana la extrem.

2. Femeia in rosu
 = primul roman experiment de scriere colectiva din literatura romana.
 Scris de 3 autori :
 1 scriitor-Mircea Nedelciu (care in roman se numeste Emunu)
 2 teoreticieni literari+critici :-Adriana Babeți(profesor universitar la Timisoara; in
roman se num"A.") - -Mircea Mihăieș (Profesor la
Timișoara ; in roman se numeste "Emdoi")
 = realizat in 17 zile in plin regim comunist (1986) =>publicat in 1990 (imediat dupa
schimbarea regimului)
 In viziunea lui Cartarescu ,"Femeia in rosu" este cea mai importanta creatie
postmodernista din literatura română.
 Caracteristici postmoderniste:
 Carte puzzle (imbina diferite tipuri de registre stilistice /de scriitura/de tehnici
narative ce se concretizeaza intr-un roman despre un roman senzational)=>Stau
marturie ,numeroase comentarii ale naratorilor despre procesul scrierii ,la
culegerea datelor /notarea detaliilor.
 Autorii =prezenti in interiorul romanului ( strategie des intalnita in postmodernism
=>granitele traditionale intre fictiune + realitate =abolite +amestecul dintre cele
doua = vizibil exploatat )
 Stilurile traditionale =parodiate( fiindca opera apare ca o scriere pe dos)
 Ceea ce constituia romanul inainte( actiune ,cronotop ,personaje) trece pe locul 2
(intrucat actiunea nu mai respecta un fir narativ cronologic + se ramifica )
 Personajele poarta masti (pe care naratorii le modifica in functie de necesitatile
narative) in timp ce actul scrierii (scheletul )= adus in prim plan.

1
2.Titlul romanului are drept punct de plecare o ecranizare a povestii de dragoste dintre
romanca Ana Cumpănaș-Sage si banditul John Dillinger in care aceasta si-a tradat iubitul
la iesirea de la cinema prin scaparea batistei .
 Caracterul misterios al femeii = reflectat in titlu intrucat ea este mentionata intr-o
maniera metonimica "Femeia in rosu"
 Pe parcursul romanului ,ambiguitatea creste din pricina faptului ca Dillinger = insotit
la iesirea de la Cinema "Biograph" de doua fete :Polly si Ana.
3.Structura:Circulara
 14 capitole :-Primul si ultimul capitol intitulandu-se "Autopsie"
-Celelalte capitole au titluri in limba latina care trimit spre stilul juridico-
administrativ: Iter spectrorum (stricto sensum) sau Animus Narrandi .
 Se poate vorbi despre 3 romane intr-unul singur :
 Optzecist (in care Ana = prezentata in mod negativ,de la care decurg celelalte
doua ,ea fiind vazuta fie ca o tradatoare fie ca o femeie aventuriera )
 De tip documentar nefictional (riguros realizat ,incluzand procese verbale ,articole
de ziar,studii si tratate medicinale +militare ,pagini de jurnal )
 Care vizeaza propria scriitură ( in care naratorii desconspiră procesul creativ)

4.Relatia incipit-final contureaza caracterul simetric al romanului.

 In primul capitol ,intitulat "Autopsie" se prezinta demersul si cateva reguli esentiale
subliniate de autori ale procesului prezentat intr-un stil juridico-administrativ .
 Textul pare a fi raportul medicului legist dar care poate fi citit in cheie dubla :
autopsie a personajului cat si autopsie a cartii.
 Finalul reia acelasi proces dar de data aceasta in stil memorialistic si se incheie cu
aceeasi fraza "La inceput se deschid ochii ,urechile si se inchide gura " , putin
modificata in final "La inceput se deschid ochii,urechile ...".
 Cele doua sensuri din incipit se dezambiguizeaza in final atat in planul naratiunii cat si
in planul laboratorului artistic.
 Finalul nu ofera o finalitate in ceea ce o priveste pe Ana Cumpanas ci o realitate in
ceea ce priveste romanul prin prezentarea unei postfețe care ar fi aparut in publicatia
"New-york times" dar care nu este altceva decat un alt joc al autorilor .

5.Cronotopul romanului surprinde 2 planuri narative :

al prezentului(1986-1987) in care cei 3 autori realizeaza o ancheta despre viata Anei

Cumpanas
 al trecutului (1920-1934) al exodului spre lumea noua ,America,in perioda
prohibitiei.
 Planul spatial este foarte vast din Romania cu satul Lunga pana in America :orasele
Chicago si New York.
 Intre cele 2 repere spatiale se construieste o intreaga mitologie ce are in centru pe
aceasta femeie in rosu.

6.Perspectiva narativa este una inovativa intrucat romanul beneficiaza de 3

naratori,relatia narator-personaj fiind una de identificare totala.
 Cei 3 autori se dedubleaza devenind naratori colportori ,un soi de transmitatori ai
povestii aflate de la martori.
 Ei devin si personaje dupa initiala prenumelui "Emunu" ,"A." Si "Emdoi" care imbina
planul fictiunii cu cel al realitatii pt ca in viziunea postmodernista, “literatura a
coborat in strada”.

2
7.Tema
Din punct de vedere tematic ,romanul este realizat intr-o maniera originala fiind vorba
despre scriitura despre senzational.
8.Secvente importante
 O secvență importantă în conturarea temei romanului este cea din capitolul al
doilea,care are un rol decisiv în ceea ce privește interpretarea creației.
 Perspectiva narativă aparține unui narator omniscient,care relatează la persoana a 3-
a, folosindu-se de o tehnică de tipul reportajului,specific caracterului documentar pe
care îl abordează textul. Acest stil se concretizează în propoziții scurte sau chiar
cuvinte aleatorii(„ E poftită în casă. Ordine. Curățenie. Bucătăria faianțată.”).
 Cei trei autori stabilesc o strategie,un plan în ceea ce privește modul în care va lua
naștere creația lor literară și cum vor contribui la actul artistic. Discuția are loc într-o
atmosferă aparent relaxantă,mâncând sandwich-urile cu roșii și ardei,care au și
provocat întâlnirea cu proiecționistul,o importantă sursă de informație în cercetarea
celor trei.
 Textul capitolului oferă concret o cheie de interpretare a mesajului care se dorește a
fi transmis,dezlegând eventualele nelămuriri care ar putea surveni pe parcursul
lecturii prin explicitarea titlurilor alese.
 Se poate constata subtila prezență a unor etape de elaborare („Drumul lor de
pildă,chiar drumul pe care-l fac,s-ar putea numi stricto sensu ”iter criminis”. Dar e
cam prea violent,îl vor înlocui cu ”iter spectrorum” ”).
 Vor numi „ animus narrandi” acele pasaje narative serioase,accentul mutându-se pe
evenimente cu o mare relevanță în derularea firului întâmplărilor.
 Aprofundarea informațiilor și a cercetărilor presupun un efort scriitoricesc substanțial
prin „intenția de a reproduce ce a aflat de la alții”,redându-se obținerea de
dovezi,amănunte,mai mult sau mai puțin semnificative, din diferite surse, care vor fi
puse cap la cap , scrise,analizate,de unde reiese și caracterul de roman-puzzle
susținut de Mircea Cărtărescu.
 În spiritul stilului optzecist,se remarcă nelipsita ironie(„ Dacă vreun cititor va crede că
este vorba despre un suflet care povestește,cu atât mai bine”) ceea ce accentuează
caracterul înșelător al utilizării limbii latine care este demnă de multiple posibilități de
interpretare. Celelalte „animusuri”,așa cum sunt menționate de narator, au , de
asemenea,un caracter ambivalent.
 În „Animus corrigendi”( „Dorința de a îndrepta”) nu numai că nu sunt corijate
„ghidușiile lui Dillinger” ci,din contră,cele care intră în vizorul critic al autorilor sunt
faptele penale ale banditului american.
 În „Animus jocandi”( „Intenția de a glumi”, hazliul nu este nicidecum prezent,procesul
penal urmând un traseu negativ. Dorința făptuitorului de a „glumi pe seama cuiva” nu
îl va scuti de o eventuală condamnare,așa cum este și cazul în „Animus consolendi”.
 Singurul titlu cu un vizibil impact incipient este „perturbatio animi”( „tulburare
sufletească”) care anticipează drama dar și unele circumstanțe atenuante.
 O particularitate esențiala ține de îmbinarea registrelor stilistice
(regional,colocvial,juridico-administrativ, telegrafic, popular , termeni neologici și

3
 limba latină). Acest amalgam formează un tot unitar după ce este analizat în
laboratorul artistic.
 Încearcarea de a găsi senzaționalul tocmai în Comloș nu eșuează,biograful și
proiecționistul pensionat, pasionat de filme americane,constituind principalele puncte
de plecare în dezlegarea enigmelor vieții Anei Persida-Cumpănaș.
 Romanul se dorește a fi într-atât de senzațional încât să se dovedească „de larg
consum”, să placă tuturor categoriilor socio-profesionale și de vârstă (” Să nu-l lase
din mână nici gospodinele,nici profesorii de română,nici Nicolae Manolescu..”) și sî fie
în conformitate cu orice nivel intelectual,moral și de apreciere a artei.
 Cea de-a doua secvență reprezentativă pentru tema romanului este regăsită în
capitolul al 12-lea inserat în 1987 „iter spectrorum”,în care sunt explicitate în
amănunt sentimentele celor trei autori față de scrierea lor dar și de actul artistic
propriu-zis,locurile prin care s-au perindat,fiecare clipă a căutării lor permanente și
retrăirea emoțiilor odată cu procesul de scriere și rescriere continuă.
 Elaborarea treptată a conținutului romanului,revenindu-se asupra ideilor cu diverse
modificări și ajustări, accentuează și mai mult caracterul de roman-puzzle.
 Secvența debutează cu regretul profund în fața despărțirii de personajul Ana
Cumpănaș-Sage,căreia îi alcătuiesc o adevarată mitologie literară și pe care o
consideră „cel mai frumos personaj întâlnit”,fapt ce confirmă reușita în crearea unui
roman senzațional.
 Întâlnirea cu ea în procesul scrierii nu mai este la fel,autorii pierzând legământul
artistic stabilit în momentul incipient al redactării romanului în 1986, acum având loc
un act „palid și îndepărtat”.
 Odată cu desfășurarea evenimentelor din cadrul romanului,autorii trăiesc
emoția ,suspansul ,incertitudinea ,stările experimentate de un martor al
întâmplărilor,așa cum se doresc a fi,trecând în umbră implicarea directă, afectivă(„ Ei
ce au făcut între un paragraf si altul? Au scris. Au trăit. Fiecare după puteri.”).
 Trecerea timpului și reluarea traseului presupune capacitatea de a analiza și a privi
într-o manieră obiectivă și critică „ punctele de rezistență” dar și „fisurile”. Ei reușesc
acum să vizualizeze finalitatea actului artistic,începând cu ce și-au propus în acea
prefață domniată de „nude cogitări” așa cum se afirmă în mod ironic, până la a
ajunge la realizarea propriu-zisă. Se explicitează astfel abordarea finală a romanului,
principalele coordonate care hrănesc senzaționalul plasând dragostea pe ultimul loc
în topul factorilor în detrimentul banilor și morții.
 Personajul este ales în funcție de criterii bine stabilite. El este inspirat din
realitate,fără merite evidente,analizat în vederea reliefării aspectelor care îi aduc
celebritatea prin frescele sociale ale vremii care se răsfrâng asupra lui. Ana
Cumpănaș aduce la viață poveștile anilor 1930 în spațiul american,care este definit
prin doar câteva elemente :„Chicago,prohibiție,jazz,emigrație,criminalitate”. Autorii
nu dezmint însă implicarea imaginației,a fanteziei creatoare,deci îmbinarea registrului
ficțional cu cel al realității(„În jurul întâmplărilor adevărate din viața personajului
nostru,am fabulat fără opreliști.”). Scopul este saltul în universalitate deși limba
utilizată nu este de circulație universală. Acest aspect nu demoralizează căci este de
mai mare importanță însăși misiunea scrierii de a capta aerul unei epoci între filele

4
 prelucrate într-o „fabrică de absolut”. Micile erori sunt scuzabile,neadecvarea
limbajelor,subiectelor și a tehnicilor fiind doar o etapă în căutarea febrilă de
tonuri,nuanțe și cadre narative. Optarea pentru împletirea registrelor stilistice,de la
cel de specialitate „al rafinatului critic de artă” până la cel argotic „al interlopilor” este
o altă caracteristică specifică stilului postmodernist,care are în grijă veridicizarea și
accentuarea fidelității componentelor corpului narativ,analizat cu aceeași prudență ca
în realizarea unei autopsii.

9.Opinia Personala
În opinia mea ,tema și viziunea despre lume se reflectă într-o manieră originală în
opera „Femeia în roșu” scris de Mircea Nedelciu,Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, tocmai
prin abordarea unui stil narativ nevalorificat în literatura română și anume un roman care
are în centru etapele de creație ale scriiturii,care se dorește a fi senzațională. Personajul
ales , Ana Cumpănaș,dovedește că senzaționalul poate fi surprins acolo unde nimeni nu
s-ar fi așteptat,chiar în satul Comloș. Construcția sa trezește la viață lumea anilor
1930,realizându-se o amplă frescă a societății americane a vremii. Evenimentul care
marchează întregul fir al romanului și a cărui devoalare este urmărită încă de la
început,este demascarea lui Dillinger, banditul american, așezat lângă Al Capone,Bonnie
și Clyde. Folosirea unei rochii roșii ca instrument în captivarea lui Dillinger ajunge să o
definească,integrându-se într-un amplu portret pe care autorii îl creionează cu măiestrie
dar care își păstrează ambiguitatea în contact cu lectorul,în conformitate cu viziunea
postmodernistă.