Roman

Romanul este specia genului epic, în proza, de mare întindere, cu

o actiune complexa ce se poate desfasura pe mai multe planuri,
cu personaje numeroase a caror personalitate este bine
individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de
caracter si întâmplarile ce constituie subiectul operei. Specia
literara apare odata cu burghezia iar primele romane se adresau
mai curand unui public feminin.
Romanul poate fi istoria unui accident, unui incident, poate fi o
lume, o lume fictiva, detaliata pana la ultima resursa posibila de
imaginatie a scriitorului respectiv. Este cea mai adânca forma de
scriere ce exista. Nu e neaparat structurata pe planuri de actiune
dar implica niveluri de semnificatie paralele.
Structura romanului este dialogica sau panoramica, potrivit altor
teoreticieni ai romanelor.
Spunem în mod curent că un roman este o ficţiune în proză de
dimensiuni mari. Poate fi un roman de acţiune, poliţist, de
dragoste poate prezenta valori pshihologice sau doar un studiu
social.
Cum spunea Raymond Queneau, « nu contează dacă cineva
priveşte un număr nedeterminat de personaje aparent reale într-
un spaţiu ficţional prelungit de-a lungul unui număr nedeterminat
de pagini sau capitole. Rezultatul va fi întotdeauna un roman».
Naratologia îl defineşte însă drept o operă extinsă în proză care
are forma unei povestiri în cele mai multe dintre cazuri. Romanul
este mai lung şi mai complex decât o povestire sau o nuvelă şi nu
respectă restricţiile impuse prezente în teatru sau poezie.
Trăsăturile romanului sunt:
au rol de agrement
au caracter beletristic
Subiectul unui roman este ficţional în întregime .
Un autor de romane se numeşte romancier.
Psihanaliza romanului
Marthe Robert a efectuat o psihanaliză a romanului în eseul său
Romanul originilor, originile romanului ( Roman des origines,
origine du roman ). În acesta pornind de la teoria « romanului
familial» extrasă dintr-un eseu celebru al lui sigmund freud şi de
la celebrul complex oedipian ea distinge între două mari categorii
de roman :
1. Romanul « bastardului realist»
2. Romanul «copilului găsit»
Nicolae Manolescu,
Romanul european s-ar putea încadra într-unul din aceste trei
tipuri (conform structurii ternare propuse de criticul
literar Nicolae Manolescu): doric (clasic), ionic (modern),
corintic (romane criptice, postmoderne). Clasificarea criticului
român porneşte de la tipurile de capiteluri existente în arhitectura
Greciei Antice, care aparţin stilurilordoric, ionic sau corintic.
[modifică] Romanul doric
Romanul clasic( sau realist), caruia i se subscriu scriitorii români
de pâna în a doua jumatate a perioadei interbelice (se considera
anul 1928/1930) respecta un set de norme stricte în alcatuire.
Este structurat pe mai multe planuri de actiune si e împartit
formal în capitole, volume etc. Se scrie la persoana a III-a,
scriitorul este omniprezent ( poate nara ceea ce se întampla
simultan în mai multe locuri), este ubicuu (prezenta lui nu e
obligatorie, dar el descrie sentimentele personajelor, descrie
actiunile, pe care le prevesteste), prefera istorismul (comenteaza
trecutul personajelor). El e asemenea unui papusar, rezultatul
nefiind oricând veridic. Reprezentanti: Mihail Sadoveanu -
"Nicoara Potcoava", "Fratii Jderi" etc., Cezar Petrescu - "Calea
Victoriei", Liviu Rebreanu - "Ion", "Rascoala" etc.
Romanul ionic
Romanul modernist se manifesta prin interiorizare. Lumea e
vazuta prin ochii unui personaj, ce este naratorul si
reprezentantul autorului. Se scrie la persoana I, se foloseste
adesea fluxul amintirilor (nu se mai scrie în "prezent istoric", ci se
porneste dintr-un punct unic, considerat prezentul, si se scrie
întocmai cum "personajul cheie" îsi aminteste). Se foloseste
scrisoarea, jurnalul (redarea unor asemenea pseudo-creatii ale
personajelor), pentru a le deduce sentimentele. Metoda poarta
numele de "dosar de existente". Nu mai sunt prezentate
sentimentele altora, eventual cele care sunt deduse de
"personajul cheie", nu mai exista omniprezenta, totul rezultând
fie din dosarul de existente, fie din întâlnirile directe ale
personajelor. Romanul e mult mai veridic. Ex: Camil Petrescu -
"Patul lui Procust" si "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
razboi", cât si H.P. Bengescu în "Concert din muzica de Bach". Se
poate considera ca si M. Preda în "Viata ca o prada" si în "Cel mai
iubit dintre pamanteni" este un scriitor modernist.
Romanul corintic
Este supranumit şi postmodernist sau neomodernist poate şi un
roman liber. Se poate scrie la persoana I sau III, poate fi un
amestec între tipul ionic si doric, se abordează un stil liber, mai
adânc. Sentimentele sunt spuse direct, simplu, de către
personajul-narator, care este întruparea uneia din ipostazele
autorului. Se foloseste pastisa, colajul, se includ chiar si taieturi
din ziare (vezi Mircea Nedelciu : Maistrul Ilie Ilie Razachie îsi dă
concursul), pentru a arăta un punct de vedere cifrat.
De altfel, în opinia postmodernistilor, textul (ce se mai cheama si
scriitura) este interminabil, infinit, dar, pentru nevoile tipografice,
trebuie taiat în bucati de diferite lungimi. In acest tip de roman
intra postmodernistii (generatia 80 si 90 - printre care : Mircea
Cartarescu - "Orbitor", Nedelciu etc., neomodernistii în proza lui
H. Simionescu, O. S. Crohmalniceanu, , dar si precursorii directi si
indirecti ai acestora - dandistii si generatia 1900 - Mateiu
Caragiale: "Craii de Curtea Veche".