Sunteți pe pagina 1din 7

Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

Camil petrescu
-roman realist psihologic subiectiv modernistPentru a demonstra apartenenta unei opere la specia roman
modernist subiectiv selectez opera lui Camil Petrescu Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi.
Generatia 30 din care face parte autorul racordeaza proza la
modelul occidental. Romanul lui Camil Petrescu subiectiv, psihologic
moderinist noua structura cum a numit-o el, raspunde cerintelor lui
Lovinescu privind evolutia de la rural la citadin.
Romanul este scris in estetica realismului psihologic. Consider
necesar a da cateva date despre realism: realismul este un curent literar si
artistic care apare in prima jumatate a secolului al 19-lea ca reactie la
idealizarea romantica punand accent pe reflectarea veridica a realitatii. In
tara noastra s-au cultivat urmatoarele tipuri de realism: realism critic,
relism obiectiv Ion de Liviu Rebreanu, realism mitic Baltagul de M.
Sadoveanu, realism balzacian Enigma Otiliei de G. Calinescu, realism
psihologic Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi de C.
Petrescu, romanul experientei Maitreyi de M. Eliade si realism
postbelic Morometii de M. Preda.
Daca in Franta intre Balzac si Proust au trecut aproape 100 de ani,
in perioada interbelica, datorita tendintei culturii nostre de a arde etapele,
modelul balzacian si proustian au coexistat. Foucault considera ca lumea
nu exista in afara subiectivitatii umane, aceasta viziune defineste
modernitatea si explica mutatia care se produce de la romanul realist
obiectv la romanul psihologic. Romanul subiectiv psihologic a aparut
odata cu conceptiile moderniste care promoveaza ideea ca singura
realitate accesibila cunosterii este cea interioara psihologica. De aici apar
o serie de efecte in planul constructiei narative: narator la persona 1,
perspectiva avec, accent pe starile interioare (introspectie, monolog
interior), temporalitate subiectiva, discurs fragmentat, anularea
omogenitatii lumii imaginare. Daca romanul obiectiv pune accent pe
verosimilitate, romanul subiectiv pune accent pe autenticitate care se
realizeaza prin tehnica jurnalului, naratiune la persoana 1, apelul la texte
memorialistice sau autobiografice. Problematica acestui roman vizeaza
investigarea starilor de constiinta fara a exclude cadrul social.
La nivelul constructiei se produce fragmentarea scriiturii,
rasturnandu-se cronologia evenimentelor si anulandu-se omogenitatea
lumii, fiind deschis. Intriga este subordonata analizei, romanul devenind
un joc de triburi telescopice-Cioculescu.
1

Camil Petrescu isi expune conceptia despre roman in studiul Noua


structura si opera lui Marcel Proust. In acest eseu el pledeaza pentru
scriitura la persoana intai eu nu pot vorbi onest decat la persoana
intai. Aceasta conceptie romanesca este vizibila in opera selectata, fapt
care confera romanului caracter subiectiv. Tot in acest eseu, scriitorul
vorbeste despre conceptul de substantialitate. Opera selectata este
substantiala pentru ca autorul recurge la esente (problematica romanului o
constituie moartea, viata, iubirea). In viziunea creatorului acestea sunt
situatii limita in care omul poate fi prezentat in autenticitatea sa
structurala.
Un concept central al viziunii camilpetresciene il constituie
autenticitatea. Aceasta inseamna ca evenimentele exterioare sunt
deierarhizate, realitatea fiind trecuta prin constiinta personajului. Din
aceasta perspectiva, romanul selectat se inscrie in estetica autenticitatii
sustinuta de tehnica jurnalului si naratiunea la persoana intai.
Un alt concept al viziunii sale il constituie luciditatea. Personajul
camilpetrescian isi analizeaza trairile cu luciditate, fiecare dintre
personajele sale ar putea spune precum Gelu Puscanu cata luciditate,
atata drama. Acesta introduce un nou tip de personaj: intelectualul lucid,
insetat de absolut, o constiinta intransigenta pentru care setea de absolut
reprezinta o forma a revoltei. In romanul psihologic modernist personajul
este prezentat in stituatii de criza, limita.
Scriitorul pune in discutie si conceptul de relativizare, element care
confera autenticitate romanului modern subiectiv. Acest principiu este
atins in Patul lui Procust. In romanul selectat faptele sunt prezentate
exclusiv din perspectiva naratorului-personaj, Stefan Gheorghidiu,
perspectiva fiind unica si unitara.
La nivelul actiunii pot fi identificate doua planuri etice care se
intretaie, faptele nemaifiind prezentate cronologic, incat se poate vorbi de
un inceput de deconstructie. Nicolae Manolescu in studiul Arca lui Noe
considera ca acest roman ramane tributar doricului prin
complementaritatea celor doua carti pe care le contine. El ordoneaza
faptele in functie de momentul nararii: capitolul 1 si intreaga parte a doua
prezinta romanul de razboi si relateaza evenimentele aproximativ
simultane acestei trairi. Capitolele 2,3,4,5 prezinta povestea de iubire
recuperata in maniera proustiana prin tehnica retrospectivei.
Temele romanului sunt doua suprateme ale litaraturii universale:
dragostea si razboiul. Aceste teme genereaza implicit si o viziune despre
lume generata de factori culturali, sociali, filosofici ai epocii in care
autorul a trait. Clujeanul Aurel Codoban in studiul Amurgul iubirii
(2003) sublinia faptul ca istoria Occidentului inregistreaza trei paradigme
ale conceptului de iubire: iubirea-pasiune specifica Evului Mediu, apoi
odata cu aparitia mitului lui Don Juan, fiinta devine obiectul dorintei mai
2

multor persoane. In lumea contemporana este respinsa iluzia ca prin


iubire putem avea acces la cunoasterea absolutului: lumea moderna pune
accept pe corporeism, adica pe senzatii, nu pe sentimente,
nemaicautandu-si sufletul pereche. Prin urmare, iubirea are fatete
multiple, sentimentul nu poate fi trait in afara conditionarilor culturale.
Emil Cioran in studiul Pe culmile disperarii considera ca este greu sa
gasesti un sambure central sau o forma tipica a iubirii. Aceste 2 abordari
filosofice pot fi identificate in roman, care apare in 1930 in plin proces de
manifestrae a viziunii moderne despre lume si viata. Iubirea este
prezentata in roman ca o experienta personala asumata.
Cele 2 teme fundamentale ale romanului sunt prezente si in titlu, in
urma trairii acestor experiente personajul isi va reconsidera sinele.
Cuvantul noapte din titlu reprezinta o metafora a incertitudinilor, care
vor fi in final catalogate de catre personaj. Iubirea reprezinta o forma de
cunoastere si autocunostere in acest roman, care poate fi considerat unul
al conditiei umane prin raportarea individului la istorie si prin relectarea
raportului dintre libertate si necessitate. Aceste elemente pun proza
camilpetresciana in rezonanta cu literatura lui Camus sau Sartre.
Tema intelectualului inadaptat este sustinuta de arii tematice
precum dragostea,razboiul, mostenirea, setea de absolut, lumea
bucuresteana in preajma Primului Razboi Mondial. Cartea intai cuprinde
6 capitole, cartea a doua 7, ultimul avand functia de epilog, titlurile
capitolelor fiind rezumative sau metaforice.
Formula narativa este aceea de roman in roman, romanul iubirii
fiind inserat in cel al razboiului. Exista un singur eu narator care se
raporteaza atat la evenimentele timpului istoric, cat si la cele rememorate
care ii dezvaluie lumea interioara. Printr-un artificiu compozitional, in
primul capitol se produce iesirea personajului din timpul obiectiv si
intrarea sa in timpul psihologic. Retrospectiva lui Stefan Gheorghidiu nu
este declansata de o senzatie ca la Proust, ci de disputa polemica a
ofiterilor din regimentul 20.
Incipitul prezinta intrari multiple . Primele enunturi au functie
descriptiva de orientare si prezinta realitatea obiectiva, primavara anului
1916 in preajma razboiului. Se face apel apoi la tehnica punerii in abis,
modalitate a naratiunii autodiegetice de a prezenta spatiul simbolic al
constiintei lucide a personajului. Finalul romanului este deschis,
despartirea de trecut a personajului fiind validata cu maxima luciditate. In
notele de subsol din romanul Patul lui Procust vom afla ca personajul a
dezertat, a fost prins si condamnat la ocna pe viata. Aceste relatari au
functia de epilog. Finalul romanului este deschis, despartirea de trecut
este facuta cu maxima luciditate.
Camil Petrescu este un artist lucid pentru care actul creatiei este o
aventura ontologica (existential) si gnoseologica (de cunostere). Autorul
3

situeaza constructia romanesca in registrul analizei starilor de constiinta


si a proceselor sufletesti. Prin urmare, creatia devine un act de creatie ce
sta sub semnul autenticitatii. Proza camilpetresciana este in rezonanta cu
filosofia, stiinta si arta timpului. De la Berkson va prelua durata interioara
(intuitionism) si de la Husser fenomenologia, adica primatul constiintei
asupra existentei . De la Proust va prelua naratiunea homodiegetica (la
persoana intai). Situarea scriitorului in mijlocul lumii evocate in ipostaza
de eu narator confera romanului caracter subiectiv. Evenimentele si
personajele nu apar decat in masura in care naratorul homodiegetic ia
cunostiinta de ele. Scrierea lui Camil Petrescu este un roman realistpsihologic ce analizeaza viata interioara a personajului facand apel la
dosare de existenta, fiind centrat pe o idee sau pe o pasiune.
Din punct de vedere structural, romanul are 2 planuri, la randul lor
etajate. Primul plan prezinta constiinta personajului narator, realitatea
interioara a acestuia. Un palier al acestui plan prezinta evenimentetele
rememorate, anotimpurile iubirii, exista si un palier analitic care
radiografiaza stari de constiinta, emite judecati de valoare, avand pe
alocuri caracter eseistic. Al doilea plan reprezinta realitatea obiectiva:
societatea bucuresteana, mediul studentesc, mediul de afaceri, viata
politica, mondena, viziunea demitizata a razboiului. Realitatea observata
este dublata de reactii ale eului in constiinta. Notele intrapaginale
alcatuiesc un plan auctorial, fapt care confera romanului autenticitate.
Planurile prezentate sunt in raport conflictual, sugerand antiteza dintre
idealitatea la care aspira constiinta personajului si realitatea. Pendularea
personajului intre cele doua planuri asigura modernitatea acestei structuri
contrapunctice.
Personajul este raportat la un dublu conflict. Pe de o parte el
traieste un conflict psihologic, structurat pe opozitia ratiune-pasiune, iar
pe de alta parte un conflict exterior de natura morala in raport cu familia,
societatea, lumea.
Persnajul
Camil Petrescu introduce in literatura romana o tipologie umana noua:
intelectualul lucid, insetat de absolut care traieste in sfera ideilor pure,
facand parte din categoria celor care au vazut idei. Setea de absolut si
hipersensibilitatea definesc personajele camilpetresciene. Stefan
Gheorghidiu ar putea spune, precum Gelu Puscanu, prototipul care
inaugureaza seria, cata luciditate, atata drama. Misterul acestor
personaje, indeterminarea lor, le confera modernitate.
Stefan Gheorghidiu este proiectia scriitorului in creatie, un alterego al acestuia, eu narator, eu constiinta, protagonistul care se povesteste
pe sine. Un astfel de narator este autodiegetic. El reflecta ipostaza
4

inadaptatului superior, spirit lucid, absolutizant, inflexibil, orgolios, care


traieste drama incertitudinii si a incomunicarii.
Acest tip de roman aduce un nou statut al personajului.
Temporalitaea romanului sugereaza criza lumii moderne, dar si a
personajului care resimte lipsa de consistenta atat a timpului cronologic,
cat si al celui psihologic. Comportamentul personajului se raporteaza la
cele trei forme de iubire identificate de Aurel Codoban: iubirea-pasiune,
dragostea o cale de atingere a absolutului, dragostea de tip Don Juan-are
legaturi cu diverse prostituate razbunandu-se pe comportamentul Elei si
corporeismul cand isi manifesta regretul ca nu a manifestat pe deplin
iubirea carnala. Relatia de iubire cu Ela nu poate fi incadrata intr-o
tipologie, are multiple fatete, aceasta abordare relativizanta a ideii de
iubire fiind de factura modernista.
Cartea intai este o fabulatie care s-a ordonat in functie de timpul
subiectiv, o rememorare voluntara a iubirii, Spre deosebire de Proust care
face apel la memoria involuntara, avand ca strategie fluxul constiintel, la
Camil Petrescu opereaza memoria voluntara, adica amintirile sunt
ordonate de constiinta treaza. Capitolele 1 si 6 prezinta evenimente
contemporane, capitolele 2,3,4,5 reprezinta timpul subiectiv recuperat
prin tehnia retrospectiei. Capitolul 7 si volumul al doilea prezinta frontul,
personajul preia memorialul de campanie al autorului, sporindu-se efectul
de autenticitate. Nicolae Manolescu in studiul Arca lui Noe considera
ca autorul nu face apel la tehnica fluxului constiintei, adica la memoria
involuntara, deoarece personajul este dispus sa interpreteze trecutul, nu
sa-l retraiasca.
Experienta razboiului va produce o criza de valori in constiinta
personajului, iubirea isi va pierde rangul de valoare absoluta, sfarsiinduse in oboseala si indiferenta. Personajul este prezentat in situatii limita,
intalnirea cu dragostea si razboiul fiind conturat prin tehnici narrative
moderne precum analiza, introspectia, observatia, memoria voluntara.
Personajul traieste din dorinta de a atinge absolutul, o serie de
antinomii la nivelul constiintei. Antinomiile politice sunt singurele care
sunt in afara constiintei personajului caruia ii repugna demagogia vremii.
Antinomiile sociale vizeaza mediul citadin bucurestean, lumea moderna.
Intre el si aceasta lume mediaza erosul. Mostenirea neasteptata ii va
propulsa pe cei doi studenti saraci in sfera lumii moderne in care el se va
simti un inadaptat, tentativa de a conduce fabrica mostenita de la unchiul
sau dovedindu-se a fi un esec. Si la nivelul familiei pot fi identificate
aceste antinomii: dupa procesul intentat de mama si surori, nemultumite
de mostenirea lasata de unchi. Cele mai pregnante sunt antinomiile
erotice traite de personaj, nemultumit de lumea in care traia, doreste sa
atinga absolutul in aceasta iubire, pentru inadaptatul erou camilpetrescian,
acestea fiind o forma a revoltei.
5

Stefan Gheorghidiu, student, preocupat de sfera abstracta a ideilor


generale traieste si antinomii filosofice. Despartit de Ela, se dedica
filosofiei si crede ca a gasit o noua modalitate de a explica filosofia lui
Kant. Intamplator afla ca Giovani Papini realizase acelasi demers si
fusese considerat diletant. Intalnirea cu moartea inseamna pentru personaj
o experienta fundamentala in urma careia isi va reconsidera valorile.
Nutrit din inalte idealuri filosofice si morale, eroul traieste relativ
ca o fiinta autonoma, independenta, e atras insa de o alta fiinta prin
puterea iubirii, pe de alta parte e angrenat intr-o serie de colectivitati si
grupuri sociale, neputand sa ignore structurile societatii in care traieste. In
imposibilitatea de a pune in paranteza datele lumii reale si de a fi
suficient siesi, Stegan Gheorghidiu observa, analizeaza si se zbuciuma cu
o febrilitate devastatoare, cu constiinta lucida a unei personalitati, toate
acestea ducand treptat la conturarea tragediei sale. Romanul tinde sa
refaca graficul interior al personajului, intelectualul care traieste atat
drama unei iubiri nerealizate, cat si pe cea a inadaptarii la un mediu
social corupt-si care intra in conflict cu sine insusi si cu universul.
Esecul erotic al personajului se explica poate, inainte de toate, prin
conceptia inalt filosofica despre iubire-experienta fundamentala, in care
personajul se angajeaza cu toata fiinta sa. Orice iubire mare, gandeste
eroul este la inceput un proces de autosugestie, un monodeism voluntar,
determinat de mila, indatorire si duiosie.
Ela abandoneaza prescriptiile morale ale iubirii, pierde sensul
idealitatii, spulberand mitul trairii in absolut. Pentru ea, mirajul se inscrie
exclusiv in limitele placerii, nu ale daruirii totale. De fapt, momentul de
armonie in iubire si casnicie nu-I releva o fizionomie morala exemplara,
ea fiind doar reflexul profilului interior al lui Gheorghidiu. Ela nu are o
personalitate proprie: evolutia ei e in functie de mediu. Traind in lumea
studentiei, e fascinata de inteligenta celui mai elevat. Apoi ajunge sa
aprecieze o alta scara a valorilor- in conventiile lumii moderne, pentru ca
aici gaseste un nou apenaj adus frumusetii sale. Ori ea se poate aprecia
numai pentru frumusetea fizica , nu si pentru cea morala sau intelectuala..
Eroina care parea atat de umana, dezinteresata, capabila sa realizeze prin
iubire comunicarea totala cu o alta fiinta, devine acum mercantile, cedand
egoismului ei congenital si instinctual de conservare.
Din perspectiva cuplului Ela-Gheorghidiu iubirea e esentializata
prin infruntarea a doua entitati contradictorii. E o lupta intre doua
categorii morale si refuzul de contopire a doua esente biologice. Barbatul
isi angajeaza in experienta erotica intreaga personalitate, reprezinta o
constiinta intransigenta, in timp ce femeia e un animal cochet, inferior
sufleteste, ispita a simturilor si primejdie a echilibrului interior. In toata
aceasta confruntare dramatica, Ela pare impasibila, preocupata de
mondenitati la modul frivol, fara probleme de constiinta, in vreme ce
6

Stefan Gheorghidiu trece fiecare amanunt prin lupta terorizanta a


luciditatii, devine victima propriei crize de gelozie, oscileaza intre
extremele disperarii si euforiei, incearca sa se mangaie temporar aplicand
relativismul kantian la iubire si casnicie, se zbate intre certitudine si
incertitudine.
In timp ce Ela se desprinde cu usurinta de un episod nereusit al
vietii sale, continuandu-si existenta intr-o lume mai potrivita structurii
sale, Stefan Gheorghidiu are nu numai revelatia adevaratului chip al
femeii, dar si pe aceea a ruperii tuturor resorturilor interioare ale finite
sale, mergand pana la consecinta finala- desfiintarea mea ca
personalitate. Pentru el drama erotica e, totodata, o drama a cunoasterii.
Mai grava decat necredinta sotiei, este ideea de a fi inselat el insusi in
convingerile si nazuintele sale esentiale.
Camil Petrescu demitizeaza imaginea razboiului care e prezentat
nu din perspectiva colectiviatii, ci a individului si a dramelor acestuia.
Fata in fata cu moartea, personajul isi da seama ca sunt pe lume lucruri
mai importante decat iubirea si gelozia. Alexandru Paleologu sublinia
faptul ca autorul a stiut sa faca din drama razboiului, o drama a
spiritului. Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu este
relevant pentru a sublinia spaima, frica pe care o traieste individul pus
fata in fata cu moartea. Experienta razboiului il lumineaza, scrisoarea pe
care i-o trimite Elei, in care ii spune ca ii lasa tot de la bunuri personale,
pana la amintiri, adica tot trecutul, dovedeste capacitatea personajului de
a-si depasi incertitudinile. Experientele trecute devin timp castigat in
adancime, iar personajul va fi pregatit pentru o noua experienta.