Tema și viziunea despre lume

Moromeții (volumul 2) – de Marin Preda

Marin Preda, născut pe 5 august 1922, în Siliștea-Gumești, județul

Teleorman și decedat pe 16 mai 1980, în Mogoșoaia, a fost un scriitor român
postbelic, reprezentant al realismului obiectiv și directorul editurii „Cartea
Românească”.
Romanul Moromeții, de Marin Preda, aduce în prim-plan condiția
țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci, cea de dinainte și cea de
după al Doilea Război Mondial. Criza ordinii sociale se reflectă în criza
valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării.
Titlul romanului sugerează ideea unui roman de familie. Moromeții sunt
toți cei care reprezintă familia lui Ilie Moromete: cei trei băieți din prima
căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, cei trei copii din a doua căsătorie: Ilinca,
Tita și Niculae și Catrina, cea de-a doua soție a lui Ilie Moromete, care nu a fost
acceptată în familie de către Maria Guica, sora lui Ilie.
Tema destrămării se amplifică nemăsurat de la scindarea familiei la
dispariția unui mod de viață, cel al țărănimii tradiționale. Ea se asociază cu tema
libertății morale în luptă cu fatalitățile istoriei.
Perspectiva narativă este obiectivă, specifică romanului realist creat de
Marin Preda, narațiunea realizându-se la persoana a III-a, de către un narator
omniscient, omniprezent, cu viziunea „dindărăt”.
Romanul este structurat pe două volume. Primul volum apare în 1955,
iar al doilea, în 1967. Volumul al doilea este alcătuit din cinci părți, însumând
91 de capitole. Acesta urmărește o nouă viziune despre lume, o nouă viață
rurală, după cel de-al Doilea Război Mondial, când deceniile 4 și 6 ale secolului
al XX-lea sunt marcate de evenimentul istoric al colectivizării.
Acțiunea romanului se concentrează asupra a două momente istorice
semnificative: reforma agrară din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce și
transformarea „socialistă” a agriculturii, după 1949, percepută ca un fenomen
abuziv. O istorie nouă, tulbure și violentă, transformă radical structurile de viață
și de gândire ale țăranilor. Satul tradițional intră într-un ireversibil proces de
disoluție.
Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusă, fiind înlocuită de o alta,
lipsită de glorie. Autoritatea lui în sat se diminuează, iar unitatea distrusă a
familiei nu se reface. Ceilalți țărani își schimbă atitudinea față de acesta. Foștii
prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi îi par mediocri. Cu toate acestea, în
familia lui Moromete continuă vrajba. Guica moare, fără ca relațiile cu fratele
său să se schimbe, iar acesta nu se duce nici la înmormântarea ei.
Moromete se apucă de negoț, treburile îi merg bine, câștigă bani, dar îl
retrage pe Niculae de la școală pe motiv că ‘studiile băiatului nu-i aduc niciun
«beneficiu»’. Toată energia tatălui se concentrează în încercarea de a-i aduce
acasă pe băieții fugari. De aceea, cumpără la loc pământurile vândute odinioară
și pleacă la București pentru a-i convinge să revină în sat. Paraschiv, care lucra
ca sudor la tramvaie, Nilă, ca portar la un bloc, și Achim, care avea un mic
magazin de consum alimentar, resping încercarea de reconciliere a tatălui. Mai
mult decât atât, aflând de propunerea făcută fiilor, Catrina îl părăsește pe Ilie.
Familia Moromete pare atinsă de un blestem, fiindcă soțul Titei, deși scapă din
război, moare într-un accident stupid în sat.
Niculae reprezintă mentalitatea impusă, el este acum protagonistul care,
în calitatea sa de activist de partid, vine în satul natal să aplice procesul de
colectivizare și să-i lămurească pe săteni să cedeze pământurile statului.
Moromete se stinge încet, trăindu-și ultimii ani de viață în singurătate și
tăcere.
Romanul se încheie zece ani mai târziu. Niculae a devenit inginer
horticultor și este căsătorit cu o fată din sat, pe nume Marioara. La
înmormântarea tatălui, Niculae află de la Ilinca, sora lui, că Moromete, așa cum
îi spusese și doctorul, ‘nu murise de vreo boală, ci de bătrânețe’. În finalul
romanului, tatăl și fiul se împacă în visul băiatului.
În concluzie, Moromeții este un roman al deruralizării satului,
încadrându-se cu o viziune aparte în tematica rurală, reprezentată în literatura
interbelică prin romanele lui Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu.
În opinia mea, romanul Moromeții surprinde dramatic iluzia
protagonistului că viaţa îşi poate continua cursul în tiparele tradiţionale, în timp
ce istoria modifică relaţiile de la nivelul vieţii de familie şi de la nivelul
comunităţii rurale, schimbând chiar rostul celei mai vechi şi numeroase clase,
ţărănimea. Viziunea despre lume se conturează în roman mai ales prin
perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor, personaj
principal şi reflector al evenimentelor prezentate; în volumul al doilea, Niculae
devine reflector al mentalităţilor colectiviste, al lumii de după război.