Moromeții

Marin Preda

Marin Preda a fost un scriitor român de mare valoare pentru literatura română, nuvelist,
membru al Academiei Române. Se impune în literatură ca o adevărată conștiință, ca un autor
care a rezistat în epoca amenințată de cenzura comunistă, prin romanele sale(Risipitorii, Delirul,
Moromeții)
Primul roman postbelic scris de Marin Preda, pregătit de proza scurtă din volumul de
debut „Întâlnirea din pământuri“(1948), respectiv nuvelele „Dimineață de iarnă“, „O adunare
liniștită“ și „În ceață“, este alcătuit din două volume publicate la 12 ani distanță: volumul I-
1955, iar volumul II-1967. Modelul de la care a pornit autorul în vederea constituirii eroului
central, Ilie Moromete, a fost chiar tatăl său, acesta mărturisind „eroul meu preferat, Moromete,
care a existat în realitate, a fost tatăl meu.“.
Romanul se încadrează în realism prin: cronotop, fapte verosimile, caracterul
monografic(este surprinsă viața sub toate aspectele ei), simetria incipit-final, obiectivitatea
narării, tema socială.
O primă trăsătură care face posibilă încadrarea operei în realismul postbelic este
încadrarea personajelor în tipologii. Personajul Ilie Moromete reprezintă tipul țăranului
patriarhal din Câmpia Dunării, având o personalitate puternică și extrem de bine conturată.
Catrina, soția bărbatului, reprezintă femeia de la țară pentru care familia și gospodăria sunt cele
mai importante,iar Niculae Moromete, este copilul sărac, care vrea să învețe pentru a-și depăși
limitele, ilustrând condiția intelectualului. Tudor Bălosu este țăranul înstărit care își dorește să
fie apreciat de cei din jur pentru avuțiile sale.
O altă trăsătură care face posibilă încadrarea romanului în neorealism este oralitatea
stilului. Narațiunea se realizează la persoana a III-a, din perspectiva narativă a unui narator
omniscient, omniprezent și se completează cu cea a reflectorilor (Ilie Moromete în primul
volum și Niculae în al II-lea) și cea a informatorilor (Scămosu care îi spune lui Ilie Moromete
despre intențiile băieților lui de a pleca de acasă la București). Această trăsătură are rolul de a
limita omnisciența naratorului.
Tema romanului o constituie destrămarea unei familii de țărani din satul Siliștea-Gumești
din Câmpia Dunării, în perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Problematica
celor două volume este diferită, dar tematica este unitară, reconstituindu-se imaginea satului
românesc într-o perioadă de criză și înregistrând transformări ale instituțiilor și mentalităților.
O secvență ilustrativă pentru temă este scena cinei, în care ne sunt prezentate personajele
ce alcătuiesc familia aflată în prim-plan: ,,Moromeții mâncau în tindă, la o masă joasă și
rotundă pe niște scăunele cât palma, așezați unul lângă altul, după fire și neam”. Cei trei frați
mai mari stăteau pe partea dinafara tindei, ,,ca și cum ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de
la masă și să plece”, detaliu semnificativ care anticipează plecarea lor la București. În partea
dinspre vatră, aproape de oalele cun mâncare, stătea ,,întotdeauna” Catrina, având lângă ea pe
Niculae, Ilinca și Tita (,,copiii făcuți cu Moromete”). Autoritatea capului familiei este sugerată
de secvența: ,,Moromete stătea parcă deasupra tuturor”. Locul lui era pe pragul celei de-a doua
odăi, de pe care stăpânea cu privirea pe fiecare.
O altă secvență reprezentativă este scena tăierii salcâmului. Depășit de multitudinea
datoriilor, Ilie Moromete decide să taie salcâmul din spatele curții pentru a-l vinde vecinului său
înstărit, Tudor Bălosu. Acesta dorește de mult timp copacul, dar atunci când îl întreabă pe
Moromete dacă îl vinde, i se răspunde printr-o previziune asupra vremii, care nu are legătură cu
subiectul discuției: ,,Să ții minte că la noapti o să plouă”. Așteptarea ploii reprezintă speranța că
se va coace grâul și din vânzarea lui un preț bun, familia Moromete și-ar putea achita datoriile.
Previziunile nu se împlinesc, iar sacrificarea copacului devine iminentă. În zorii unei zile, tatăl,
împreună cu Nilă, doboară salcâmul, acesta fiind primul semn al declinului familial, dar și al
satului rămas, parcă, fără apărare: ,,...acum totul se făcuse mic.”. Salcâmul tăiat făcea parte atât
din viața familiei Moromete, cât și din existența satului: ,,toată lumea cunoștea acest salcâm”,
simbolizând un element de stabilitate.
Un element de structură semnificativ îl constituie titlul. Titlul operei este un substantiv
propriu care, denotativ, face referire la membrii unei familii, iar acesta cuprinde pluralul
numelui propriu ,,Moromete”, sugerând faptul că în centrul acțiunii se află o familie devenită
deja personaj colectiv. Conotativ, titlul desemnează o comunitate în care mentalitatea și modul
de viață conduc, în feluri diferite, destinele umane: mentalitatea arhaică a lui Ilie Moromete și
cea nouă a viitorului satului. Autoritatea protagonistului reiese din titlu, numele său dominând
întregul roman.
Un alt element de structură și de compoziție important îl reprezintă structura și
compoziția operei. Structural și compozițional, primul volum al romanului, alcătuit din trei
părți, propune două conflicte principale, din care se dezvoltă în manieră arborescentă și alte
conflicte secundare. Acţiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative.
În prim plan, se află Moromeţii, o familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite.
Ţăran din clasa de mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest,
pământul familiei sale, pentru a-l transmite apoi băieţilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete,
Paraschiv, Nilă şi Achim îşi doresc independenţa economică. Ei se simt nedreptăţiţi pentru că,
după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a căsătorit cu o altă femeie, Catrina, şi că are încă trei
copii. Îndemnaţi de sora lui Ilie , Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieţi pun la cale un
plan distructiv. Ei intenţionează să plece la Bucureşti, fără ştirea celorlalţi membri ai familiei,
pentru a-şi face un rost. În acest scop, ei vor să ia şi să vândă oile cumpărate printr-un
împrumut la bancă şi al căror lapte constituie principala hrană a familiei şi caii, indispensabili
pentru munca la câmp. Achim îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile la Bucureşti, să le
pască în marginea oraşului şi să vândă laptele şi brânza la un preţ mai bun în capitală.
Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă si vinde o
parte din lotul familiei pentru a-şi putea plăti impozitul pe pământ, „fonciirea”. Însă Achim
vinde oile la Bucureşti şi aşteaptă venirea fraţilor. După amânări generate de refuzul lui Nilă de
a-şi lăsa tatăl singur în preajma secerişului, cei doi fug cu caii şi cu o parte din zestrea surorilor.
Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-şi reface gospodăria, pentru
a plăti „fonciirea”, rata la bancă şi taxele de şcolarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.
După prezentarea micului univers, familia Moromeţilor, scriitorul se îndreaptă spre viaţa
comunităţii rurale. Alte istorii, aceea a lui Birică şi a Polinei, a bolii lui Boţoghină, a răzvrătirii
ţăranului sărac Ţugurlan, vin să coloreze viaţa unui sat de câmpie în care oamenii, trăind sub
ameninţarea unui timp capricios, continuă imperturbabil să se nască, să iubească, să treacă prin
întâmplări vesele și triste şi să moară în cele din urmă, lăsând locul altora.
În volumul al doilea, acţiunea se concentrează asupra a două momente istorice
semnificative: reforma agrară din 1945 şi transformarea socialistă a agriculturii după 1949,
percepută ca un fenomen abuziv. Satul tradiţional intră într-un ireversibil proces de disoluţie.
Volumul debutează cu o întrebare retorică: „În bine sau în rău se schimbase Moromete?”.
Foştii săi prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi (Matei Dimir, Nae Cismaru, Giugudel,
Costache al Joachii) îi par mediocrii.Vechile duşmănii se sting, Tudor Bălosu devine chiar
binevoitor faţă de vecinul său. Guica murise, fără ca relaţiile cu fratele său să se amelioreze, iar
acesta nu se duce nici la înmormântarea ei.
Moromete se apucă de negoţ, treburile îi merg bine, câştigă bani frumoşi, dar îl retrage pe
Niculae de la şcoală pe motiv că „nu-i aduce nici un beneficiu”. Toată energia tatălui se
concentrează în încercarea de a-i determina pe băieţii fugari să se întoarcă acasă. De aceea,
cumpără pământurile vândute odinioară si pleacă la Bucureşti pentru a-i convinge să revină în
sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nilă, ca portar la un bloc şi Achim care
avea un mic magazin de „Consum alimentar”, resping încercarea de reconciliere a tatălui.
Aflând de propunerea făcută fiilor, Catrina îl părăseşte şi se duce să locuiască la Alboaica, fiica
ei din prima căsătorie. Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război. Fetele se
căsătoresc, dar familia Moromete pare atinsă de un blestem,fiindcă soţul Tiței, deşi scapă de
război, moare într-un accident stupid în sat.
Niculae Moromete devine adeptul ideologiei socialiste şi se înscrie în Partidul Comunist,
prilej pentru numeroase dispute cu tatăl său. Tânărul este trimis la o şcoală de activişti şi se
întoarce în sat cu sarcina de a supraveghea buna desfăşurare a primelor forme colective de
muncă: strângerea cotelor şi predarea lor către stat. Dar se iscă o agitaţie agresivă în timpul
căreia un sătean moare înecat în apele râului de la marginea satului. Aşa că activistul Niculae
Moromete este destituit, se retrage din viaţa politică şi îşi continuă studiile.Romanul se încheie
zece ani mai târziu. Niculae a devenit inginer horticol. La înmormântarea lui Moromete,
Niculae află de la Ilinca, sora lui, că tatăl se stinsese încet, fără a fi suferit de vreo boală. Chiar
dacă moartea lui Moromete lasă multe remuşcări în sufletul lui Niculae, în finalul romanului,
tatăl şi fiul se împacă în visul băiatului.
În concluzie, romanul "Moromeții" de Marin Preda se dovedește a fi o frescă complexă a
vieții satului românesc și a transformărilor sociale și politice din perioada interbelică și
comunistă. Prin intermediul personajelor sale și a relațiilor intricate dintre ele, autorul aduce în
prim-plan teme precum tradiția versus modernitatea, lupta pentru supraviețuire în fața unor
schimbări radicale și complexitatea relațiilor umane. De asemenea, prin portretizarea
moravurilor, a corupției și a impactului politicului asupra vieții individuale, Preda oferă o
analiză profundă a societății românești în diferite perioade istorice. În final, "Moromeții"
rămâne nu doar o operă literară de referință, ci și un studiu captivant al condiției umane și al
evoluției unei națiuni.