Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă
~particularități de constructie a protagonistului~

Ion Creangă aparţine Epocii Marilor Clasici, alături de Mihai Eminescu, I. L.

Caragiale şi Ioan Slavici. Opera lui cuprinde: un roman autobiografic (“Amintiri din
copilărie”), nuvele (“Moş Nechifor Coţcariul”.), poveşti (“Soacra cu trei nurori”),
povestiri (“Moş Ion Roată”) şi basme (“Povestea lui Harap-Alb”).
„Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă, este un basm cult publicat în
revista „Convorbiri literare”, în 1877. Pornind de la modelul popular, Creangă a
creat un text narativ complex în care evidențiază supralicitarea procesului triplicării,
umanizarea fantasticului, aralitatea stilului și umorului.
Opera lui Creangă abordează tema luptei dintre Bine și Rău care se finalizează
cu victoria forțelor binelui. Totodată, basmul ilustrează maturizarea eroului prin
parcurgerea drumului inițiatic, dobândind accente de bildungsroman.
Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcții(antagonist,
ajutoare, donatori), ca în basmul popular, dar sunt individualizate mai ales prin
limbaj.Harap-Alb, protagonistul, construiește toată acțiunea, acesta este real,
dinamic, tridimensional întrucât se schimbă pe parcursul acțiunii, evoluând de la
statutul de fiu al craiului împărat. Harap-Alb este caracterizat în mod direct de
narator: „fiul craiului”, „slab de înger”, „fricos ca o muiere”. Toate aceste structuri
indică lipsa de experiență și naivitatea eroului. Protagonistul este caracterizat
indirect prin fapte, dar și prin relația cu celelalte personaje prin fapte și limbaj.
Harap-Alb este personajul principal, eponim, care are un loc central în
desfășurarea epică, celelalte personaje evoluând din perspectiva rolului pe care îl
joacă în formarea acestuia. Numele său reprezintă un oximoron, „Harap-Alb”
desemnând o slugă de origine nobilă, dar și condiția de învățăcel supus
transformării. Cele trei nume
ale lui corespund celor trei etape ale călătoriei: la început “fiul craiului”, pe
parcursul călătoriei “Harap-Alb”, iar la final “Împăratul”.
Din punct de vedere social, eroul este unul superior încă de la începutul
operei, evidențiat prin faptul că este fiu de crai, iar drumul întreprins de el are ca
obiectiv succesiunea la tron a unchiului său, Verde Împărat. Acest statut se schimbă
în momentul în care tânărul fiu de crai este păcălit de Spân. Intrarea în fântână
înseamnă supunerea față de personajul negativ ”până va muri și iarăși va învia”.
Astfel, crăișorul devine sluga Spânului, numit mai departe Harap-Alb. Tânărul va
rămâne slujitor pe tot parcursul evenimentelor, împlinind probele date de Spân, dar
și pe cele ale Împăratului Roșu. După demascarea răufăcătorului, Harap-Alb moare,
învie și revine la statutul inițial.
Din punct de vedere moral, mezinul Craiului nu încalcă principiile morale,
întrucât este reprezentantul binelui, iar reușitele sale sunt efecte ale calităților
morale pe care le deține și le întruchipează. Întreaga călătorie reprezintă expresia
unei vieți ghidate după un set de valori morale foarte riguroase.
Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb dovedește un caracter puternic,
demonstrat prin faptele și hotărârile sale. Deși frații săi au eșuat în proba impusă de
tatăl lor, mezinul nu renunță la șansa de a-și încerca și el norocul, chiar dacă vede
cât de înfricoșați s-au întors ceilalți băieți. Ipostaza de neinițiat este evidentă în
cazul tânărului fiu de crai odată cu apariția Spânului, pe care, după ce îl alungă de
două ori, îl acceptă drept călăuză. Respectarea jurământului chiar și când probele îi
pun viața în pericol, scoate în evidență un profil uman demn de eroul din basme.
Eroul este văzut în evoluție, de la naivitate la înțelepciune, iar celelalte
personaje gravitează în jurul lui. Principala trăsătură a personajului este caracterul
său profund uman. Astfel, în prima parte a basmului, personajul se dovedeste a fi
naiv.
O scenă relevantă în acest sens este episodul coborârii în fântână, naratorul
surprinde lipsa de experiență a tânărului prin caracterizarea directă „Fiul craiului,
boboc în felul său la trebi de aiste”.Antagonistul, Spânul, îl închide pe tânăr în
fântânâ și îi cere să facă schimb de identitate , pentru a-l lăsa în viață, să devină
robul lui și să jure „ pe ascuțisul paloșului”, sugestie al unui cod al conduitei
cavalerești, să-i dea ascultare pentru toate „până când va muri și iar va învia”.
Coborârea în fântână echivalează cu o nouă naștere a eroului, sub alt nume „Harap
Alb” și cu o altă misiune, sluga răufăcătorului. Spânul personifică răul, dar este și
inițiatorul, cu cât încercările la care îl supune pe Harap-Alb sunt mai grele, cu atât
eroul dovedește calități morale care conturează portretul viitorului împărat, cum ar
fi milostenia, prietenia și onestitatea.
O altă secvență în care eroul își dovedește umanitatea este construită de a treia
probă, o altă etapă a inițierii. Drumul spre împăratul Roș începe cu trecerea unui
pod. Cum pe pod tocmai trecea o nuntă de furnici, tânărul hotărăște să protejeze
viața acestora, punând-o pe a sa în pericol pentru că alege să treacă înnotând râul
mare. Drept răsplată primește de la crăiasa furnicilor o aripă. Aceeași răsplată o
primește și de la crăiasa albinelor pentru ca le face un stup, astfel viitorul împărat dă
dovadă de milă și înțelepciune chiar și în fața popoarelor gâzelor.
Un prim element de structura semnificativ pentru constructia personajului este
titlul. Semnificaţia titlului reiese din scena în care Spânul îl pãcãleşte pe fiul
Craiului sã intre în fântânã. Naiv şi lipsit de experienţã, acesta îşi schimbã statutul
din nepot al împăratului Verde, în acela de slugă a Spânului. Numele lui este un
oximoron deoarece “harap” înseamnă “negru, rob”, iar albul exprimă puritatea,
nobleţea. Substantivul “povestea” atestă apartenenţa la genul epic, îmbinarea
realului cu fabulosul şi anunţă caracterul de bildungsroman al operei.
Un alt element de structură și compoziție semnificativ pentru construcția
personajului este conflictul.Conflictul, lupta dintre bine și rău, se încheie în basm
prin victoria forțelor binelui. Eroului se comfruntă cu doi antagoniști, după
avertismentul tatălui. Mai întâi spânul, om viclean, îi răpește identitatea flăcăului,
iar motivele narative supunerea prin vicleșug și demascarea răufăcătorului
delimitează începutul și sfârșitul inițierii feciorului de crai. Față de basmul popular,
procedeul compozițional al triplicării este amplificat.
Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin însușiri miraculoase, așa cum se
întâmplă de obicei în basme, ci prin trăsăturile sale profund umane. Bunătatea și
mila de care dă dovadă înca de la început îl situează în rândul reprezentanților
forțelor binelui. În final, el dobândește un set de valori morale care, în viziunea
autorului, sunt necesare unui om: mila, credința, generozitatea, prietenia, loialitatea
și curajul.