Moromeţii - Marin Preda (roman realist, tradiţional, postbelic)

Romanul este specia epică în prozã, de mare întindere, cu o acţiune complexă, desfăşuratã pe
mai multe planuri, în care evolueazã numeroase personaje şi cu o intrigã complicată.
Moromeţii de M. Preda este un roman realist, tradiţional (cu elemente moderne), postbelic
pentru că se caracterizează prin: respectarea tiparelor scrisului convenţional, accesibil; omniscienţa şi
obiectivitatea naratorului; naraţiune la persoana a III-a; atitudinea detaşată în descriere; preferinţă
pentru tipuri de personaje; veridicitate.
Cele două volume apărute în 1955 şi 1967 realizează o operă unitară pentru că se reconstituie
imaginea satului românesc înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial, se prezintă destrămarea
unei familii, și apariția unei noi viziuni despre lume.
Temele abordate sunt : timpul, familia și criza comunicării.
Pentru Marin Preda, literatura (în special romanul) reprezintă reflectarea unor sentimente ale
scriitorului în diferite momente ale vieții sale; personajul Ilie Moromete a existat în realitate, a fost
tatăl meu, mărturisea autorul. Astfel viziunea despre lume este conturată prin perspectiva acestui
personaj asupra vieții și întâmplărilor.
Textul este realizat prin simetrie și echilibru în jurul lui Ilie Moromete. Volumul întâi este
conturat prin tehnica decupajului. Are trei părți cu acțiune concentrată, desfășurată vara, cu 3 ani
înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prima parte prezintă scene rurale desfăşurate de
sâmbătă seara până duminică noaptea: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea de duminică în poiana lui
Iocan, hora, fuga Polinei cu Birică. A doua parte surprinde două săptămâni, de la plecarea lui Achim cu
oile la Bucureşti, până la serbarea şcolară la care Niculae ia premiul întâi. Ultima, de la seceriş până la
sfârşitul verii, culminează cu fuga feciorilor la Bucureşti.
Volumul al doilea este realizat prin tehnica rezumativă; evenimentele sunt selecţionate (elipsa),
existând şi reveniri (alternanţa). Are cinci părţi ce prezintă viaţa rurală din timpul şi de după război. Se
urmăresc, în principal, dramele individuale ale protagoniştilor: Ilie (deşi se străduieşte, familia i se
destramă şi se retrage treptat din centrul evenimentelor) şi Niculae (nu-şi găseşte locul în sat, devine
activist de partid şi inginer horticultor).
Romanul prezintă destinul ţăranului român la confluenţa a două epoci istorice: înainte şi după
cel de-al Doilea Război Mondial. Spaţiul este real (satul Siliştea-Gumeşti, din Câmpia Dunării) şi
simbolic (stănoaga podiştii, casa, ograda, poiana lui Iocan, câmpia).

1
 Incipitul face referire la timpul îngăduitor, o iluzie contrazisă de evenimentele ulterioare: timpul
avea cu oamenii nesfârşită răbdare. Grijile şi nevoile par nesemnificative cât timp pot fi amânate,
ocolite.
Finalul primului volum este simetric cu incipitul: timpul nu mai avea răbdare. Se creează
aşadar sfericitatea volumului care cuprinde o epocă încheiată a satului tradiţional românesc. Astfel
romanul prezintă relaţia omului cu timpul, dispariţia ţărănimii tradiţionale care se vede înlocuită de
societatea nouă, comunistă.
Un triplu conflict destramă familia Moromete: cei trei băieți sunt supărați pe tatăl lor pentru că
nu știe să transforme în bani produsele agricole precum Tudor Bălosu; Catrina își cere înapoi pogonul
de pământ vândut, dar Ilie râde pe seama ei; Maria, sora lui Ilie, are o influentă negativă asupra
nepoților și va contribui la decăderea familiei. Un conflict secundar se declanșează între tată și fiu:
Niculae își dorește să meargă la școală, dar Ilie nu vrea să-i plătească taxele. In volumul al doilea
conflictul se dezvoltă între mentalitatea tradiționalistă (personaj-reflector Ilie) și mentalitatea impusă,
colectivistă (personaj-reflector Niculae).
Ĩn prim-planul naraţiunii apare familia Moromeţilor. Aceasta se compune din: Ilie Moromete
tatăl, Catrina - cea de a doua soţie, cu zece ani mai tânără decât Ilie, Paraschiv, Nilă şi Achim - băieţii
din prima căsătorie a lui Moromete, Tita, Ilinca şi Niculae - copiii celor doi soţi.
Catrina îi crescuse de mici pe băieţii lui Moromete, dar aceştia încep sã o urascã. Nemulţumirile
sunt alimentate şi de sora lui Ilie, Maria, poreclitã Guica. Ea este supărată că fratele s-a recăsătorit şi
are pretenţii asupra casei părinteşti şi a locului din spatele ei, pe care l-ar fi dăruit unuia din nepoţi,
dacă ar fi stat cu ea. Vecinul familiei, Tudor Bălosu, pândea şi el lotul casei. Era un ţãran înstărit, care
scotea bani frumoşi din vânzarea cerealelor la munte.
Moromeţii aveau acum paisprezece pogoane de pământ, iar recolta din acel an era bună. Catrina
îşi cerea înapoi pogonul de pământ pe care îl vânduse în timpul foametei de după război, pentru a-i
îngriji pe băieţii lui Moromete, dar acesta nu se ţine de cuvânt. Datoriile la bancă, plata fonciirei îl
obligă pe Moromete să vândă salcâmul, care străjuia tot satul, lui Tudor Bălosu. Achim îl convinge pe
Ilie să-l lase să plece la Bucureşti cu oile, pentru a face bani. Dacă în primele pagini ale romanului,
Moromeţii, întorşi de la câmp, se strâng toţi în jurul mesei, în final asistăm la fuga lui Paraschiv şi Nilă
la Bucureşti.
În roman sunt prezentate şi alte destine de ţărani. Birică nu este acceptat ca ginere de Bălosu
pentru că este sărac. Anghelina îşi ceartă soţul, pe Vasile Boţoghină, pentru că vrea să vândă o bucată
de pământ pentru a se duce la sanatoriu. Ţugurlan făcuse şapte copii în treisprezece ani şi adăuga în
fiecare an câte o cruce la poartă, din cauza sărăciei.
2
 Inima adevărată a satului era poiana lui Iocan. Aici, în zilele de sărbătoare, Moromete, Cocoşilă
şi Dumitru al lui Nae citesc ziarul şi comentează politica ironic, cu umor.
Volumul al II-lea continuă sã-l aibă în centru pe Ilie, alături de care capătă importanţă Niculae,
singurul său copil care a vrut să înveţe carte pentru a deveni cineva. Dacă tatăl este profund dezamăgit
că satul nu mai respectă vechile obiceiuri şi tradiţii, Niculae se adaptează noilor vremuri, ajungând
activist de partid, inginer horticultor, trimis să supravegheze secerişul şi predarea cotelor către stat,
specifice perioadei comuniste.
Moromete încearcă să-şi refacă familia, mergând la Bucureşti pentru a-şi aduce băieţii acasã.
Paraschiv era sudor la tramvaie, Nilă, portar la un bloc şi Achim se ocupa de comerţ, având o dugheană
alimentară. Numai el se va descurca în viaţă, pentru că Nilă moare în război, iar Paraschiv este doborât
de o boalã de piept (tuberculoză).
Schimbările sociale sunt prezentate prin Niculae care se îndepărtase de vechiul mod de viaţă,
specific satului. Activist de partid, el supraveghează buna funcţionare a colectivizării. Este destituit din
cauza neînţelegilor dintre ţărani. Se va însura cu o asistentă medicală, Mărioara lui Adam Fântână.
Ilie este părăsit de Catrina. Autoritatea lui în sat scade treptat, pentru că în anii ‘50 apar falşii
ţărani, care nu mai cunosc tradiţia. Ultimele pagini prezintă moartea lui Moromete. Nu suferea de vreo
boală, dar, la 80 de ani, i se terminase firul vieţii.
Printre scenele semnificative ale romanului se numără cina și tăierea salcâmului. Descrierea
cinei se realizează lent, prin acumularea detaliilor. Familia se adună, cu greu, în tindă, la masa joasă și
rotundă, cu scăunele cât palma. Ilie pare a domina o familie formată din copii proveniți din două
căsătorii, învrăjbiți din cauza averii, așezați cu timpul după fire și neam.
Tăierea salcâmului, duminică în zori, în timp ce în cimitir femeile își plâng morții, prefigurează
destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete: Grădina, caii,
Moromete însuși arătau bicisnici.
Romanul prezintă muncile agricole de la sfârşitul verii până toamna târziu, măcinatul grânelor
şi încheierea socotelilor anuale. Secerişul se desfăşoară după legi nescrise, dar strict respectate: cel mai
vrednic dintre copii măsoară stanţiile pe care le secera fiecare; tatăl leagă snopii şi îi aşază în clăi.
Apar şi alte obiceiuri tradiţionale: căluşarii, parastasul, spălatul picioarelor de Rusalii,
adălmaşul băut după vânzarea salcâmului, bocitul morților, duminica, în zori, jocul bãieţilor cu
bobicul, fluieratul fetelor seara.
Naratorul nu uită de viaţa satului şi de cadrul natural: cârâitul ciudat al găinilor din pomi,
bâzâitul ţânţarilor, câinele fleşcãit de ploaie, pitit sub streaşina mică a grajdului, câmpia plină de rouă,
în zori.
3
 Toate acestea, alături de obiceiurile tradiţionale, alcătuiesc imaginea realistă a satului românesc.
Personajele exponențiale ale romanului sunt Ilie și Niculae Moromete. Acestea sunt puternic
individualizate, cu un adevărat cult al limbajului (gesturi, mimică, un fel aparte de a vorbi). Comunică
și se comunică, ilustrând vocația de povestitor a lui Marin Preda.
În realizarea personajului principal, Ilie Moromete, Marin Preda a plecat de la un model real,
reprezentat de tatăl său, Tudor Călăraşu. Este un ţăran reprezentativ pentru soarta românilor de la ţarã,
dependenţi de roadele pământului, adică de Dumnezeu şi de vreme. Spre deosebire de Ion al lui
Rebreanu, care era lacom de pământ, Ilie este un om raţional pentru care pământul reprezintã simbolul
libertăţii materiale şi al independenţei.
Perspectiva narativă obiectivă (narator˃personaj) este completată prin perspectiva reflectorilor
(Ilie - pentru volumul I şi Niculaie - în volumul al II-lea) şi informatorilor (Parizianu ne informează
despre vizita lui Moromete la Bucureşti). Naratorul pare să interfereze cu personajele mai ales datorită
elementelor biografice folosite.
Stilul se caracterizează prin oralitate, fiind folosite cuvinte şi expresii populare specifice
limbajului vorbit și familiar (- Du-te, mă, și ia-ți o pernă, dosăditule, de câte ori să-ți spui? ). Este
prezentă o ironie subtilă care creeazã o atmosferã tragicã şi comicã în acelaşi timp (Dacă vă iau de păr
şi mătur bătătura cu voi, vă scutesc de o treabă mâine dimineaţă!). Marin Preda foloseşte stilul
anticalofil (lipsit de podoabe stilistice) care conferă textului precizie, concizie şi claritate.