Colegiul Național "Mihai Eminescu" Petroșani

STUDIU DE CAZ

MODELE EPICE ÎN ROMANUL INTERBELIC

Profesor coordonator
Doinița Găldean

Grupă elevi:
Ititesc Andrei
Lungu Andrei-Alexandru
Sanda Daniel-Adrian

1
Stendhal)
" Romanul este o oglindă purtată pe un drum
principal".(Stendhal)

Plan tematic 1. Definiție și trăsături ale romanului ........................................ 4

2. Elemente de istorie și de tipologie a romanului ......................................... 5-6

2
Caracteristici ale principalelor modele de roman ……………………………6

1. Romanul realist-obiectiv, epic ,,Ion" de Liviu Rebreanu ………………….7

2. Romanul realist de tip balzacian ,,Enigma Otiliei" de George Călinescu

…………………………………………………………………………. 8-9-10

3. Romanul psihologic ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de

Camil Petrescu .............................................................................................11-12

4. Romanul experienței ,,Maitrey' de Mircea Eliade ………………........... 12-13

5. Romanul mitic ,,Baltagul" de Mihail Sadoveanu ............................ ……14-15

6. Romanul istoric ,,Frații Jderi" -epopee a domniei lui Ștefan cel Mare ... 16-17

7. Anexe……………………………………………………………………..18

8.Bibliografie………………………………………………………………..19

PLAN TEMATIC 1. Definiție și trăsături ale romanului:

 termenul provine din fr. roman și definește o specie epică în proză, de mare întindere, cu o
acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri, la care participă un număr mare de

3
personaje, supuse unor conflicte puternice; romanul este o structură epică deschisă
modificărilor de conținut și de formă; definiția termenului evoluează odată cu istoria speciei
și în raport cu epoca și idealurile ei estetice;

 romanul are o structură narativă complexă, într-un cadru spațial și temporal de depășește
spațiul operei, și un număr mare de personaje, situație ce creează o relație complexă între
narator și personaj, în funcție de momentul istoric și estetic în care se manifestă;

 tipologia romanului:

- după situarea în timp, romanele sunt: pitorești, eroice, istorice, contemporane, de

anticipație;

- după cadrul social sau geografic: urbane, rurale, exotice;

- după substanța epică: frescă, saga, ciclic, roman-fluviu;

- după perspectiva narativă: roman subiectiv, roman obiectiv;

- după epocă: roman interbelic, postbelic etc.;

- după tehnica organizării discursului, romanul este de tip balzacian, stendhalian, tolstoian,
proustian, gidian;

- după curentul literar în care se încadrează: roman tradiționalist, modernist, avangardist,

postmodernist;

- După clasificarea lui Nicolae Manolescu în Arca lui Noe, există:

-roman doric, cu o structură bine definită, constituită în jurul unui nucleu epic (de exemplu
Ion, de Liviu Rebreanu),

-roman ionic, cu o structură suplă, opus romanului doric (de exemplu Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu), roman corintic, specific experiențelor
literare postmoderne, marcând dizoluția personajului.

2. Elemente de istorie și de tipologie a romanului:

 în literatura universală:

4
- ca specie literară, romanul există încă din Antichitate prin Daphnis și Chloe, de Longos sau prin
Satyricon de Petronius;

- în Franța, în secolul al XII-lea, Chretien de Troyes fixează tipul romanului medieval, curtean și
cavaleresc care cunoaște o mare dezvoltare în Europa apuseană în secolele următoare cu opere
precum: Pantagruel și Gargantua de Rabelais, Don Quijote, de Cervantes;

- treptat, se ajunge la romanul de tip realist, prin romanul sentimental, Noua Eloiză, de Rousseau, prin
romanul englez din secolul al XIII-lea, prin romanul francez cu operele lui Balzac.

- naturaliști sunt Zola, Thomas Hardy;

- neorealismul este promovat de Hemingway, Faulkner, Virginia Woolf;

- romanul absurd e reprezentat de Kafka;

- memoria involuntară și fluxul conștiinței sunt modalități moderne de creașie la Marcel Proust și
James Joyce;

- antiromanul, noul roman, apare în Franța, în anii `60; - romanul latino-american este reprezentat de
Mario Vargas Llosa și Gabriel Garcia Marquez.
 în literatura română:

-istoria romanului românesc începe cu Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir;

-la jumătatea secolului al XIX-lea, Dimitrie Bolintineanu scrie Manoil și Elena iar Nicolae Filimon,
Ciocoii vechi și noi; apar romanele Mara, de Ioan Slavici, Viața la țară și Tănase Scatiu de Duiliu
Zamfirescu;

-romanul românesc modern se întemeiază odată cu apariția romanului Ion, de Liviu Rebreanu și se
diversifică tematic și compozițional în perioada interbelică, activând în acea perioadă scriitori precum:
Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade. în
a doua jumătate a secolului al XX-lea, romanul este reprezentat de scriitori precum: Marin Preda,
Eugen Barbu, Zaharia Stancu, Fănuș Neagu, Mircea Cărtărescu.

- există un roman tradiționalist (Duiliu Zamfirescu), balzacian, („Enigma Otiliei", ,,Bietul Ioanide"),
un roman al perioadei comuniste, de obicei roman-parabolă, cu note critice şi contestatare la adresa
regimului, reprezentat de Marin Preda, Augustin Buzura, Alexandru Ivasiuc, Dinu Săraru, Ion
Lăncrănjan, Dumitru Radu Popescu, un roman postmodern (,,Orbitor", de Mircea
Cărtărescu, ,,Femeia în roşu", de Adriana Babeți, Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu);

- romanul este obiectiv, în cazul lui Liviu Rebreanu ori G. Călinescu,

subiectiv, ,,autentic", ,,substanțial" și ,,anticalofil" la Camil Petrescu, rural la Liviu Rebreanu,
citadin la Hortensia Papadat-Bengescu, mitic (,,Creanga de aur", de Mihail Sadoveanu),
iniţiatic (,,Maitreyi", de Mircea Eliade), antiroman (,,Pâlnia şi Stamate", de Urmuz), metaroman
(,,Zmeura de câmpie", de Mircea Nedelciu);

- după clasificarea lui Nicolae Manolescu, în ,,Arca lui Noe": roman doric, cu o structură bine
definită, constituită în jurul unui nucleu epic ce conduce la reprezentări narative pregnante (de
la ,,doric", ,,ordin arhitectonic grec, caracterizat prin sobrietate şi simplitate, friza fiind decorată cu
triglife şi metope", un exemplu fiind romanul ,,lon", de Liviu Rebreanu);

5
roman ionic, cu o structură suplă, opus romanului doric; un exemplu este ,,Ultima noapte dedragoste,
întâia noapte de război", de Camil Petrescu (de la ionic", ordin architectonic reprezentat prin coloane
zvelte, având capitelul împodobit cu volute, iar friza continuată şidecorată cu basoreliefuri"); roman
corintic, specific experienţelor literare postmoderne, marcând disoluția personajului, prin aglomerarea
obiectuală a spațiului, într-o viziune ironică, grotescă,burlescă, alegorică (de la ,,corintic", ordin
arhitectonic, caracterizat prin supleţea coloanei decorate cu caneluri și prin capitelul ei ornamentat cu
sculpturi").

CARACTERISTICI ALE PRINCIPALELOR MODELE DE ROMAN

Tipuri de roman:
- obiectiv
- subiectiv
Romanul obiectiv se împarte în:
- roman realist
- roman realist balzacian
- roman de inspiraţie istorică
- roman mitic
Ilustrează tipul de roman care îşi propune să descrie lumea în mod imparţial, în toată
realitatea ei socială, morală şi psihologică. De obicei, romanul obiectiv aparţine esteticii
realismului. Prin opoziţie cu romanul modern, romanul obiectiv este numit şi roman
tradiţional sau vechiul roman.
Exemplul tipic de roman obiectiv este ,,Ion” de Liviu Rebreanu, în care naratorul este o
instanţă invizibilă,demiurgică, omniscientă. Un roman obiectiv este şi ,,Pădurea
spânzuraţilor”, în care dimensiunea psihologică a vieţii personajului principal este prezentată
prin intermediul persoanei aIII-a. Tot romane obiective sunt şi ,,Baltagul” de Mihail
Sadoveanu, ,,Concert din muzica de Bach” de Hortensia Paoadat-Bengescu sau ,,Enigma
Otiliei” de G. Călinescu. În ,,Arcă lui Noe”, Nicolae Manolescu a numit romanul obiectiv,
roman doric.
Romanul subiectiv se împarte în:
- roman de analiză psihologică
- roman al experienţelor
Este definit astfel prin opoziţie cu romanul obiectiv sau cu romanul tradiţional. Cele
mai pregnante caracteristici ale sale au în vedere instanţele narative (povestirea la persoana I),
o problemă nouă care constă în sondarea lumilor interioare, a conştiinţei naratorului, dar şi
modul de organizare a textului, foarte apropiat de jurnalul interior. Naraţiunea clasică din
romanul obiectiv este frencvent înlocuită cu monologul.
Un exemplu de astfel de roman îl constituie ,,Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război”de Camil Petrescu. Romanul subiectiv mai poartă numele de roman
modern, noul roman sau romanul ironic (Nicolae Manolescu).

1.Romanul realist-obiectiv, epic

„Ion”
de Liviu Rebreanu
„Ion” este un roman considerat de critică o capodoperă a literaturii române. (vezi
anexa 1) Romanul aparţine curentului realist fiind o frescă a satului românesc din

6
Transilvania. În această carte scriitorul reuşeşte să surprindă cele mai importante momente
din viaţa satului precum şi modul în care sunt percepute ele de către toate categoriile de
săteni: ţăranul sărac (Ion al Glanetaşului), învăţătorul satului (Herdelea), ţăranul bogat
(Vasile Baciu şi George Bulbuc), preotul satului (Belciug) etc.
Cartea este structurată în două parţi cu titluri semnificative: Glasul pământului şi
Glasul iubirii. Romanul începe prin prezentarea succintă a satului după care ne este înfăţişat
unul dintre cele mai importante momente din viaţa satului - hora. Aici facem cunoştiinţă cu
personajul principal, Ion, un fecior de ţăran chipeş şi destul de deştept, dar foarte sărac. Cea
mai fierbinte dorinţă a acestuia, care treptat se transformă în obsesie este de a avea cât mai
mult pământ pe care să-l muncească și să se îmbogăţească.
Ion este îndrăgostit de Florica, o tânără frumoasă foc, dar săracă şi ea, insă mai
îndrăgostit este de pământurile lui Vasile Baciu, unul dintre bogaţii satului. Acesta are o fată
numai bună de măritat, Ana, pe care Ion deşi nu o place, fiind mai urâţică, se gândeşte să o ia
de soţie pentru a obţine pământurile dorite. Acesta este un lucru foarte greu de realizat
deoarece Vasile nu şi-ar fi măritat fata de bună voie după un sărăntoc ca Ion, fata lui fiindu-i
promisă lui George Bulbuc, un fecior la fel de bogat ca şi ea. În dorinţa de a pune mâna pe
pământurile visate Ion pune la cale un plan prin care să-l oblige pe Vasile Baciu să-i dea fata
de soţie. Astfel el o seduce pe Ana, o lasă insărcinată, după care are grijă ca tot satul să afle
despre ruşinea care s-a abătut asupra lui Vasile Baciu.
În acest moment ne sunt dezvăluite viclenia, egoismul şi răutatea lui Ion care face
orice şi nu ţine cont de nimeni şi nimic pentru a-şi atinge ţelul. Deşi Vasile îşi bate crunt fata,
Ion refuză să o ia de nevastă până când nu obţine de la acesta promisiunea că odată căsătoriţi
va trece toate pământurile sale pe numele lui Ion. Prima parte a cărţii se termină cu nunta lui
Ion cu Ana.
Văzându-i căsătoriţi Baciu se răzgândeşte şi nu mai vrea să treacă pământurile pe
numele lui Ion. În prima fază acesta încearcă să-şi convingă socrul cu vorba bună, văzând
însă că nu reuşeşte se răzbună pe Ana pe care, deşi gravidă fiind, o bate crunt, după care îşi
dă socrul în judecată pentru obţinerea pământului promis. Într-un final, speriat de idea
procesului, Vasile renunţă şi trece toate pământurile sale pe numele lui Ion.
Între timp, Ana naşte un copil pe care-l botează Petru. Nici copilul, nici faptul că a
obţinut pământurile nu schimbă sentimentele lui Ion faţă de Ana, acestuia fiindu-i efectiv silă
de ea, şi ca atare el se poartă fie foarte urât cu aceasta, fie este indiferent faţă de soţia sa. În
aceste condiţii se reaprinde dragostea lui Ion faţă de Florica, care între timp s-a căsătorit cu
George Bulbuc.
Neglijată şi tot mai nefericită, conştientă de atracţia dintre Ion şi Florica, Ana se
sinucide.
După moartea acesteia copilul lor se îmbolnăveşte şi moare. Ion, rămas liber şi bogat
se gândeşte să se căsătorească cu Florica fără a-i păsa că aceasta este măritată.
Înainte de a încheia vreau să vă spun că o bună parte din carte surprinde în paralel cu poveste
lui Ion şi viaţa familiei învăţătorului Herdelea.

2. Romanul realist de tip balzacian

„Enigma Otiliei”
de George Călinescu

7
Ipoteză. Opera literară ,,Enigma Otiliei” de G. Călinescu este un roman realist cu elemente
moderniste, aparţinând prozei interbelice. De asemenea este roman balzacian, social şi
citadin.
Formularea argumentelor. Opera literară ,,Enigma Otiliei” este roman prin amploarea
acţiunii, desfaşurată pe mai multe planuri, cu conflict complex, la care participă numeroase
personaje. Este roman realist prin: temă, structură, specificul secvenţelor descriptive,
realizarea personajelor, dar depăşeşte modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin
spiritul critic şi polemic, prin elemente ale moderinităţii.
Dezvoltarea argumentelor. Proza realist-obiectivă se realizează prin naraţiunea la persoana
a III- a. Naratorul este omniscient ştie mai multe decât personajele sale şi omnisprezent,
controlează evoluţia lor. El plăsmuieşte traiectoriile existenţei personajelor, dar acestea
acţionează automat, ca nişte marionete.
Deşi naratorul adoptă un ton obiectiv, nu este absent, ci comunică, prin postura de
spectator şi comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative. Naratorul se
ascunde in spatele personajelor, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Caracterul citadin este un aspect al
modernismului. Moravurile epocii, a burgheziei bucureştene de la începutul secolului al
XX-lea, prezentată în aspectele ei esenţiale, sub determinare social-economică (banul ca
valoare într-o societate degradată moral), imaginea societaţii constituie fundalul pe care se
întocmeşte maturizarea unui tânar care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa
iubirii şi a relaţiilor de familie. Roman al unei familii şi istorie a unei moşteniri, romanul este
realist-balzacian prin motivul moştenirii şi al paternitaţii.
Titlul iniţial, Părinţii Otiliei, reflectă ideea balzaciană a paternitătii, pentru că fiecare
dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte ,,părinţi”. Autorul schimbă
titlul din motive editoriale şi deplasează accentul de la un aspect realist, tradiţional, la tehnica
modernă, prin care este realizat personajul titular.
Romanul, alcătuit din 20 de capitole este construit pe mai multe planuri narative,
care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix,
al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică, etc.
Un plan urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui
Costache Giurgiuveanu şi înlaturarea Otiliei Mărculescu.
Al doilea plan prezintă destinul tânarului Felix Sima care, rămas orfan, vine la
Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la tutorele lui şi trăieşte iubirea adolescentină
pentru Otilia. Autorul acordă interes şi planurilor secundare, pentru susţinerea imaginii
ample a societăţii moderne.
Secvenţele narative sunt redate prin înlănţuire (respectarea cronologica a faptelor),
completată prin inserţia unor micronaraţiuni in structura romanului. Unele secvenţe narative
se realizează scenic (de exemplu capitolul I si al XVIII-lea), prin dispunerea personajelor,
prin spontaneitatea dialogului sau expresivitatea discursului, notarea gesturilor şi
vestimentaţiei. Dialogul conferă veridicitate şi concentrare epică. În proza realistă,
descrierea spaţiilor (strada, arhitectura, decorul interior-camera) şi a vestimentaţiei susţine
impresia de univers autentic, iar prin observaţie şi notarea detaliului seminificativ devine
mijloc de caracterizare indirectă (de conturare a caracterelor).
Incipitul romanului realist fixează cadrul temporar (,,într-o seară de la începutul lui
iulie 1909”) şi spaţial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moş Costache, a
interioarelor), prezintă principalele planuri epice.
Finalul este închis prin rezolvarea conflictului şi este urmat de partea finala care
cuprinde concluziile autorului. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea
străzii şi a casei lui moş Costache, din perspectiva lui Felix, străinul din familia
Giurgiuveanu, în momente diferite, ale existenţei sale.

8
 Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix, orfan, absolvent al Liceului
Internat din Iaşi, la Bucureşti, în casa unchiului şi tutorelui său legal, pentru a urma
Facultatea de Medicină. Costache Giurgiuveanu este rentier avar, care o creşte în casa lui pe
Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia. Aglae o consideră un pericol
pentru moştenirea fratelui ei.
Expoziţiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acţiunii în
timp şi spaţiu, adevărul este susţinut prin detalii grafice, descrierea străzii în maniera realistă,
fineţea observaţiei şi notarea detaliului seminificativ.
Caracteristicile arhitectonice ale străzii şi ale casei lui moş Costace sunt surprinse
de ,,ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului specializat, deşi observaţia îi este atribuită
personajului intrus, care caută o anumită casă. Familiarizarea cu mediul, prin procedeul
restrângerii treptate a cadrului, stradă, la casă, la interioare, la fizionomia şi la gesturile
locatarilor (tehnica focalizării), este o modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor din
acest spaţiu, prin reconstituirea atmosferei. Pentru Balzac, o casă este un document sociologic
şi moral. Strada şi casa lui Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre
pretenţia de confort şi bun gust a unor locatari bogaţi, burghezi îmbogăţiţi cândva, şi realitate:
inculţi (amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile), de la zgârciţi (case mici, cu
ornamente din materile ieftine), snobi (imitatea arhitecturii clasice), delăsători (urme vizibile
ale umezelii şi ale uscăciunii, impresia de paragină). Arhitectura sugerează imaginea unei
lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu şi fondul
cultural.
Pătruns în locuinţă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, un omuleţ straniu care îi răspunde
bâlbâit: ,,nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc”, pe verişoara Otilia şi asistă la scenă de familie:
jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a personajelor prezente îi
odaia înaltă în care este introdus. Sunt realizate portrete fizice ale personajelor, cu detalii
vestimentare şi fiziologice cere sugerează, în manieră clasică, trasături de caracter şi este
prezentată, în mod direct, starea civilă, statutul în familie, elemente de biografie. Toate aceste
aspecte configurează atmosfera neprimitoare, imaginea mediului în care pătrunde tânărul şi
prefigurează cele două planuri narative şi conflictul. Replicile Aglaei anticipează conflictul
succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix.
Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund:
I. istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu;
II. destinul tânărului Felix Sima.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite, care sugerează
universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu,
posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soţii decedate.
Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la Bucureşti pentru a studia
medicina şi locuieşte la tutorele său legal, moş Costache. Un alt intrus este Leonida
Pascalopol, prieten al bătrânului, pe care îl aduce în familia Giurgiuveanu afecţiunea pentru
Otilia, pe care o cunoaşte de mică şi dorinţa de a avea o familie care să-i umple singurătatea.
A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este familia
surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din soţul Simion Tulea, cei trei copii ai lor:
Olimpia, Aurica şi Titi. În această familie pătrunde Stănică Raţiu pentru a obţine zestrea ca
soţ al Olimpiei.
Istoria unei moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii
lui moş Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al doilea
destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea bătrânului). Conflictul erotic
priveşte rilvalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană a descrierii
mediului şi fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Portretul baltacian porneşte

9
de la carecterele clasice (avarul, ipohondrul, gelosul), cărora realismul le conferă dimensiune
socială şi psihologică, adăugând un alt tip uman, arivistul. Romanul realist tradiţional devine
o adevărată comedie umană, plasând în context social personaje tipice. Tendinţa de
generalizare conduce la realizarea unei tipologii; moş Costache-avarul iubitor de copii,
Aglae-,,baba absolută fără cusur în rău”, Aurica-fata bătrână, Simion-dementul senil, Titi-
debil mintal, infantil şi antipatic, Stănică Raţiu-arivistul, Otilia-cocheta, Felix-ambiţios,
Pascalopol- aristocratul rafinat.
În general, caracterizarea personajelor se realizează ca în romanul realist-balzacian.
Prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele
exterioare ale existenţei lor: prezentarea mediului, descrierea locuinţei, a camerei, a
fizionomiei, a gesturilor şi a obişnuinţelor. În mod direct, naratorul dă lamuriri despre gradele
de rudenie, stare civilă, biografia personajelor reunite la începutul romanului, la jocul de
table. Caracterele dezvăluite iniţial nu evoluează pe parcursul romanului, dar trăsăturile se
îngroaşă prin acumularea detaliilor în caracterizare indirectă (prin fapte, gesturi, replici,
vestimentaţie, relaţii între personaje).
Excepţie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul şi
reflectarea poliedrică. Până în capitolul al XVI- lea, Otilia este prezentă exclusiv prin
comportamentism (fapte, gesturi, replici), fără a-i cunoaşte gândurile din perspectiva unică a
naratorului, cu excepţia celor mărturisite chiar de personaj. Această tehnică este dublată, pe
acelaşi spaţiu narativ, de reflectarea poliedrică a personalităţii Otiliei în conştiinţa celorlalte
personaje, ceea ce conferă ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugerează enigma,
misterul feminităţii.
Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele măştilor sale, care sunt
personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat. În limbajul personajelor se utilizeată
aceleaşi mijloace lingvistice, indiferent de situaţia socială sau de cultura lor. Cu toate acestea,
Aglae pronunţă învechit unele cuvinte, marcă a înculturii şi a snobismului (Otilia e ,,falşă”).
Descrierea se realizează prin aglomerarea detaliilor (principiul enumerativ) sau prin
hiperbolizare (imaginea romantică a Bărăganului). Precizia notaţiei are uneori rolul
didascaliilor şi susţine împreună cu dialogul sau monologul discursului) caracterul scenic al
secvenţelor.
Concluzii. ,,Enigma Otiliei” este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea
critică a unor aspecte ale socetăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, motivul
paternitaţii şi al moştenirii, structură, specificul secvenţelor descriptive (observaţia şi detaliul
semnificativ; rolul vestimentaţiei şi al cadrului în caracterizare), realizarea unor tipologii,
verdicitatea, utilizarea naraţiunii la persoana a III-a. (vezi anexa 2)

3. Romanul psihologic
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
de Camil Petrescu

10
 Incipitul romanului îl reprezintă pe Stefan Ghiorghidiu, potrivit jurnalului de front al
acestuia, ca proaspăt sublocotenent rezervist în primăvara anului 1916, contribuind la
amenajarea fortificaţiilor de pe Valea Prahovei şi din apropierea Dâmbovicioarei.
Romanul începe printr-o disctutie de la popotă, când Ghiorghidiu aduce în prezent
(timpul subiectiv) experiența erotică, pe care o notează în jurnalul de campanie: “Eram
însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşeală”.
Căsnicia este liniştită o vreme, mai ales că duc o viaţă modestă, aproape de sărăcie, iubirea
fiind singura lor avere.
Moartea unui unchi de-a lui Ghiorghidiu, pe nume Tache, îi aduce lui Ștefan o
moştenire substanţială, fapt care schimbă radical viaţa tânărului cuplu, societatea mondenă
capăta pentru Ela importanță primordială.
Sub influenţa unei verişoare a lui Ștefan, Ela este atrasă într-o lume mondenă, lipsită de
griji, dar şi de adevărate orizonturi, preocupată numai de modă, distracţii nocturne sau
escapade, lume în care ea se simţea uimitor de bine. În casa acestei verişoare cei doi cunosc
”un vag avocat, dansator, foarte căutat de femei”, domnul G. Ștefan observă că Ela pare
foarte fericită în preajma lui, ba mai mult, se străduia să se afla mereu alături de el. Ștefan
începe să fie din ce în ce mai suspicios că Ela l-ar putea înşela.
Excursia de la Odobești pune sub semnul îndoielii fidelitatea soţiei. Altă dată, sosind pe
neaşteptate într-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrate de două săptămâni, nu-s
găseşte soţia acasă. Ela ajunge pe la opt dimineaţa. Stefan o alungă, fiind convins
că ,,niciodată femeia asta nu mă iubise” şi-i cere să divorţeze.
După un timp, cei doi se împacă şi sublocotenentul Ghiorghidiu, fiind concentrate în
armată pe Valea Prahovei, aranjează ca Ela să petreacă vara la Câmpulung. Îl zăreşte în oraş
pe domnul G. şi atunci nu se mai îndoieşte că acesta ,,venise pentru ea aici, îi era deci sigur
amant”. Plănuieşte să-I omoare pe amândoi, dar se întâlneşte cu locotenent-colonelul care îl
sileşte să meargă împreună la regiment.
Cartea a doua începe cu capitolul “Întâia noapte de război”, care ilustrează o imagine de
groază a frontului, cu o armată dezorganizată, ofiţeri incompetenţi şi ostaşi cu totul
dezorientaţi.
Deprinderea eroului din drama tortuara a incertitudinii se face prin trăirea unei experienţe
cruciale, mult mai dramatice, aceea a războiului la care Ghiorghidui participa efectiv, luptând
pentru libertatea Ardealului de sub ocupaţia trupelor austro-ungare.
Pe front Stefan Ggiorghidiu este rănit. Se intoarce în Bucureşti, în convalescenţă. Acum
Ela îi pare o străină. Îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut ,,găsi alta la fel”. Îi
dăruieşte casele de la Constanța, bani, ,,absolut tot ce era în casă, de la obiecte de preţ la cărţi
[…] Adică tot trecutul”, rămânând singur.

Caracteristici/trăsături:
Romanul este structurat în două cărţi, cu titluri semnificative: ,,Ultima noapte de
dragoste”, care exprimă aspiraţia către sentimental de iubire absolută şi ,,Întâia noapte de
război”, care ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, ca iminenţa a morţii.
Dacă prima parte a romanului este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit şi
nici nu trăiește o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este însă o
experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei romane, în timpul primului război mondial.
Este un roman modern deoarece: Ștefan Ghiorghidiu este intelectual, foloseşte
mijloace moderne de analiză psihologică (introspecţia, monologul interior), demitizări
(iubirea, războiul, statul).

11
 “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman subiectiv
deoarece evenimentele sunt relatate la persoana I, naratorul relatează propriile trăiri, gânduri,
sentimente
Este un roman erotic întrucât sunt prezente mitul iubirii şi motivul cuplului. Ștefan
Ghiorghiu vede în Ela idealul de femeie (se căsătoreşte cu ea din orgoliu, deoarece era cea
mai frumoasă fată din Universitate), apoi ca pe o Madonă falsă (este uimit când observă că
ELei îi plăcea să discute politică, să intervină indiscutiile bărbaţilor). Nu o mai recunoaşte (în
ochii lui Stefan, Ela decade, devine o femeie oarecare), îşi dă seama că e îndrăgostit de o
iluzie (în capitotlul ,,Diagonalele unui testament”, viaţa celor doi se schimbă radical), într-un
final iubirea dintre cei doi eşuează. (vezi anexa 3)

4.Romanul experienţei
„ Maitrey”
de Mircea Eliade
Allan,un inginer englez de 24 de ani, aflat la începutul carierei sale în India, merge
împreuna cu un gazetar în vizită la Narendra Sen şi Maitreyi i se părea acum mult mai
frumoasă decât ultima oară când o vazuse, admirându-i vestimentaţia. Narendra Sen îl
sprijina pe Allan să ocupe un post de inspector într-o zona de junglă, dar acesta se
îmbolnăveşte de o malarie gravă şi este internat într-un sanatoriu din Calcutta. Inginerul
Narendra Sen îl invită să locuiască la el pentru toată perioada cât va trebui să rămână in India.
Englez, venit dintr-o altă civilizaţie şi cultură, Allan se simte stingherit în casa
inginerului, stă retras în bibliotecă, învaţă salutul lor tradiţional, apoi încetul cu încetul, se
împrieteneşte cu Maitreyi, care se interesează de obiceiurile europenilor, presupunând că in
ţara sa este foarte frig, deoarece cu toţii sunt albi. Allan este fascinat de povestea micuţei
Chabu, care are un pom al ei, pe care îl hrăneşte în fiecare zi cu prăjituri şi firmituri.Trăind în
preajma Maitreyiei, tânărul european este mirat de de firea inocentă şi naivă a fetei, în
contradicţie cu faptul că scria poeme filozofice. Tânăra de 16 ani avea o vastă şi profundă
cultură atât in domeniul literaturii, cât și al civilizaţiei indiene, subiectele expunerilor şi
conferinţelor pe care fata le ţinea în faţa unui auditoriu de intelectuali despre esenţa
frumosului, stârnind un adevărat interes.
În primele luni, englezul, nu avea nici un fel de sentimente faţă pentru tânăra bengaleză
fiind tulburat doar de straniul din ochii şi râsul fetei. El o învață franceza, iar ea bengaleza,
lecţiile destind relaţiile dintre ei, îi apropie din ce în ce mai mult, iar toleranţa excesivă a
doamnei Sen îl determină pe englez să se întrebe dacă nu cumva ei voiau să-l însoare cu fata
lor deşi era imposibil, pentru că ei toţi şi-ar fi pierdut casa și numele dacă ar fi îngăduit aşa o
nuntă. Ea scria mereu numele gurului ei, Robi Thakkur şi acest lucru îl irita pe Allan, pentru
că i se părea anormală pasiunea ei pentru un bărbat de 70 de ani.
Puternic impresionat şi emoţionat, Allan se simte ca în faţa unei sfinte când vede
austeritatea unde locuieşte fata, camera ei având doar un scaun, două perne şi un pat, în care
află că doarme Chabu, Maitreyi dormind pe o rogojina aflată pe jos. Englezul se simte din în
ce mai atras de frumoasa bengaleză, cei doi schimbând autografe date pe cărţi şi reviste, îşi
povestesc istorisiri insinuate, vorbesc despre căsătoria Indiana , fapte ce duc la o apropiere şi
o relaţie mai firească între ei.
Allan încă este tulburat, încearcă să înţeleagă sentimentele pe care le are pentru Maitreyi,
exprimate prin gesturi, gânduri, atitudini. Într-o seară, pe veranda casei, un ceremonial al
atingerii picioarelor goale, care era la ei un semn de respect, îi da europeanului o emoţie
deosebită .
Allan se gândeşte din ce în ce mai mult la căsătorie, mai ales că asistă la nunta lui Mantu,
un văr al lui Sen şi este copleşit de simpatia maternă a doamnei Sen care se plângea de faptul
că englezul incă îi spunea doamnă și nu mamă cum era obiceiul în India. Între cei doi se
12
manifestă o atracţie irezistibilă ce scapă uşor de sub control, Maitreyi dăruindu-se intr-o
noapte lui Allan , acesta simţindu-se jenat de faptul că Maitreyi se abandonase atât de uşor
trupului său. A doua zi, dis-de-dimineaţă, cei doi se întâlnesc în bibliotecă, iar Maitreyi
copleşită de vinovăţie îi spuse că e timpul să plece din casa lor şi îi povestise despre iubirea
pe care o avea de la 13 ani pentru gurul ei, Robi Thakkur, relatându-i cu detalii despre
scrisorile primite de la el ,din toate părţile lumii ,pe unde umblase. Cu toate acestea, gesturile
tandre continuă, Maitreyi oferindu-i o coroniţă de iasomnie, despre care englezul află mai
târziu că reprezintă semnul logodnei. Apoi tânăra bengaleză îi oferă cutiuţa dată de Tagore,
mărturisind că nu l-a iubit, că aceea a fost numai o rătăcire şi abia acum realizează ce este
dragostea adevărată. Allan hotărăşte să spună părinţilor fetei despre dragostea lor şi era
convins că aceştia aşteaptă ca el s-o ceară în căsătorie, dar din nou este derutat de reacţia
Maitreyiei care se opune spunându-i că ei îl iubesc ca pe un membru al familiei, şi aşa trebuia
sa-l iubească şi ea, ca pe un frate. Cei doi tineri trăiesc o adevărată poveste de dragoste, cu
gesturi tandre, priviri şi sărutări furate.
Iubirea lor culminează cu mirifica lor logodnă, oficiată de Maitreyi, după un
ceremonial sacru, ireal de frumos. Ea îi dă lui Allan inelul de logodnă din fier şi aur, ca doi
şerpi încolăciţi şi eroul primeşte botezul logodnei printr-o incantaţie mistică. Întâlnirile lor
devin tot mai dese, Maitreyi se ducea noaptea în camera englezului, care era fericit că păcatul
nu o deprimă, că nu vine în ceasurile de dragoste cu teama de a face rău.
Întâmplător, Chabu, sora mai mică a Maitreyiei, divulgă părinţilor o scenă văzută în
pădure între cei doi, fapt care determină o ruptură brutală a relaţiei dintre Allan şi familia
Narendra Sen.
Allan se retrage în Himalaya, pentru a se vindeca într-o singurătate deplină. În numele
iubirii, Maitreyi luptă cu toate mijloacele pentru a fi izgonită de la casa tatălui, pentru a-l
urma pe Allan. Părinţii refuză cu orice chip, ba chiar o persecută, e obigată să se mărite, dar
refuză, iar Chabu, simţindu-se vinovată, încearcă să se sinucidă.
Allan, încearcă să-şi reînceapă viaţa, având o relaţie amoroasă cu Jenia Isaac, dar se
simte dezgustat de această aventură, apoi încearcă o relaţie cu o tânără nemţoaică , Geurtie, la
care se mutase pentru că nu mai avea ce mânca.
Plecarea din India constitue pentru el o izbăvire, având un sentiment al vinovăţiei.
(vezi anexa 4)

5. Roman mitic
„Baltagul”
de Mihail Sadoveanu

13
 Romanul “Baltagul” este de critică, de specialitate un roman mitic, deoarece autorul
preia motivul baladei populare Mioriţa şi îl dezvoltă într-o naraţiune cu adevărat fascinantă.
În balada populară, cei trei ciobănei cu turmele lor coboară la iernat. Doi dintre ei se hotărăsc
să-l omoare pe tovarăşul lor, baciul moldovean. Acolo unde acţiunea baladei se rupe,
transformându-se în lirism, sadoveanu o continuă ţesând in jurul acestui motiv al uciderii din
lăcomie, povestea reconstituirii crimei şi a pedepsirii ucigaşilor de către văduva celui ucis,
model de inteligenţa, abilitate şi frumuseţe morală.
Expoziţiunea: Autorul plasează acţiunea într-un sat din munţii Moldovei – Măgura
Tarcăului.
Romanul debutează cu imaginea eroinei principale,Vitoria Lipan, stând pe prispă şi
torcând într-o zi de toamnă, amintindu-şi o poveste pe care soţul ei o spunea adesea la
cumătrii şi nunţi. Nechifor Lipan, soţul Vitoriei, a fost întotdeauna priceput în ale oieritului.
Avea stâni bine rânduite cu baci ascultători şi pricepuţi.
Gândindu-se la viaţa grea şi plină de lipsuri a oierilor, despărţiţi pentru mult timp de
familile lor, Vitoriei îi sporeşte îngrijorarea că soţul ei, plecat de mai bine de două luni, la
Dorna, ca să cumpere nişte oi, nu se mai întoarse. Mai întârziase şi altă dată, dar niciodată aşa
de mult. Atunci ea ştiuse cauzele intârzierilor : popasul la craşmă în compania lăutarilor şi a
“ochilor negrii sau albaştrii’. După atâtea întârzieri ea se arată supărată, ostilă chiar, certurile
începeau brusc şi se sfârşeau brusc, pentru că dragostea celor doi nu se stinsese, era la fel ca
în tinereţe şi acum după mai bine de 20 de ani de convieţuire “când aveau copii mari cât
dânşii”. Din şapte copii câţi îi daruise Dumnezeu, mai trăiau doar doi: o fata Minodora
trimisă pentru educaţie la Văratic şi Gheorghiţă botezat aşa dupa al doilea nume al tatălui său.
De la o vreme încoace, Vitoria era tot mai neliniştita, căci întârzierea povestită a
soţului său nu prevestea nimic bun. Nu sunt întărite de nici o veste concretă deocamdata totul
era o bănuială, dar visul său o pune şi mai mult pe gânduri ( se făcea că Lipan trecea o apă
neagră călare pe cal dar avea faţa întoarsă de la ea). Frământările o fac să meargă la părintele
Dănila pe care îl roagă să-i facă o scrisoare către Gheorghiţă aflat cu turmele în Bălţi la
Cristeşti ca să-l cheme repede acasă. Împărtăşindu-i preotului bănuielile sale îl mai roagă să
scrie şi autorităţilor de la Dorna pentru acele lămuriri despre trecerea lui Lipan pe acolo. Din
cauza neliniştii nu s-a putut bucura nici de sărbatorile de iarnă care pentru prima oară i-au
fost “străine şi îndepărtate”. Încrezătoare în puterea credinţei, Vitoria se roagă la icoana
Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistriţa şi ţine post în mai multe zile de vineri. Superstiţioasă o
viziteaza pe baba Maranda vestită pentru descântece şi vrăji. În gând comunică cu Nechifor
ca şi când ar fi alături “să-mi răspunzi dacă eşti cu alta”. În sinea ei spune că l-a iertat pentru
orice, dar Lipan nu-i răspunde.
Sosirea fiului acasă o bucură şi cu mare grijă îi împărtăşeşte planul ei de a pleca în
căutarea lui Lipan.
Intriga romanului constă în hotărârea Vitoriei de a pleca împreună cu Gheorghiţă în
căutarea lui Nechifor Lipan. Îşi pregăteşte şi un baltag, binecuvântat de preotul Dănila.
Vitoria stabileşte de la bun început condiţiile în care va înceta călătoria sa:” N-am să mai am
hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân’ ce nu l-oi găsi pe Nechifor Lipan”.
Desfăşurarea acţiunii:
Înainte de plecare Vitoria se spovedeşte şi se împărtăşeşte la preot, iar gospodăria o
lasă în grija baciului Mitrea. În drumul său femeia alege traseul pe care bănuieşte că l-ar fi
ales şi Lipan, face popasuri, întreabă oamenii şi i se confirmă că merge pe drumul cel bun.
Astfel, după popasul de la Bicaz se opresc în Călugăreni unde şi înnoptează. La Fărcaşa se
intâlnesc cu subprefectul şi cu moş Pricop care îşi aduce aminte că în toamnă a trecut Lipan
prin acele locuri.

14
 Ajunşi la Borca asistă la o cumătrie. Oamenii sunt ospitalieri şi cu chef de petrecere.
Vitoria descalecă şi respectă întocmai obiceiurile. La Cruci au dat peste o nuntă, acolo ea face
urări mirilor. În drumul lor spre Vatra Dornei scapă cu bine de un străin. Aici află că Lipan
cumpărase în luna noiembrie trie sute de oi. Au cinstit la craşma târgului şi au plecat mai
departe spre Neagra. Urmărind traseul celor trei ajung la Sabasa, unde crâşmarul şi soţia lui
îşi amintesc că aici au poposit doar doi ciobani. Cucoana Maria cunoştea şi numele acestora:
Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, despre care oamenii vorbeau că s-au îmbogăţit dintr-o dată, iar
nevestele lor fac risipă şi trăiesc în lux.
La Sabasa Vitoria îl găseşte pe Lupu, câinele de încredere a lui Lipan, pripăşit la un
gospodar. Ageră la minte, ea deduce că tragedia s-a petrecut între Suha şi Sabasa. Neobosită,
ea cercetează împrejurimile şi cu ajutorul câinelui Lupu descoperă într-o prăpastie osemintele
soţului.
Toată durerea sufletului femeii zbucni într-un strigăt grozav:”Gheorghiţă”, dar ea nu
striga numele băiatului ci a celuilalt, a lui Nechifor, numele lui adevărat care a fost schimbat
în urma unei boli, potrivit unei vechi superstiţii.
Punctul culminant: Vitoria îndeplineşte datinile creştine pentru a cinsti pe cel mort. Prin
inteligenţă, intuiţie, abilitate şi diplomaţie femeia reuşeşte să reconstruiască cele petrecute,
dându-şi seama de adevăr.
La praznic, Vitoria îi invită pe presupuşii ucigaşi, dar şi pe preot şi pe subprefect. Ea
reface punct cu punct momentele crimei, ceea ce-l uimeşte şi-l înfurie pe Calistrat Bogza
care, ieşindu-şi din fire, se repede asupra lui Gheorghiţă. Lovit de băiat cu arma şi atacat de
câinele lui Nechifor Lipan, Bogza îşi recunoaşte vina înainte de a muri. Ilie Cuţui, complicele
lui, îşi recunoaşte şi el fapta şi este arestat.
Deznodământul:Vitoria şi-a atins scopul şi se pregăteşte de plecare. În final,Vitoria este
înfăţişată făcându-şi planuri de viitor căci vrea s-o aducă pe Minodora la mormântul tatălui ei
şi să reintre în posesia turmei furate, aflată la Rarău. (vezi anexa 5)

6.Romanul istoric
“Fraţii Jderi”

15
 - epopee a domniei lui Ştefan cel Mare-

Izvoare: La crearea trilogiei „Fraţii Jderi” s-a pornit de la un material artistic şi

documentar - cronica lui Ureche şi „O samă de cuvinte” a lui Neculce, „Descrierea
Moldovei” de Cantemir, dar scriitorul a avut în atenţie şi scrierile lui Alecsandri, Eminescu,
Delavrancea, Bolintineanu, Iorga, în care era glorificat Ştefan cel Mare. În ţesătura
romanului apar şi fire din memoria folclorică: recunoaştem motive preluate din balade
populare („Toma Alimoş”, „Corbea”, „Chira Chiralina”, „Şerb sărac”, „Gruia lui Novac”) ori
din basme precum şi elemente de mitologie păgână şi creştină. La acestea se adaugă
documentele aflate în arhivele din Veneţia, şi picturile de la Voroneţ, pentru care au pozat
oamenii măriei-sale - vezi Apus de soare de Delavrancea.
Romanul istoric „Fraţii Jderi” evocă epoca domniei lui Ştefan cel Mare între anii 1469
şi 1475, fiind considerat o epopee, un amplu poem epic care povesteşte fapte eroice,
împletind datele istorice cu produsele ficţiunii şi ale legendei.
Tema:unică pentru toate romanele sale istorice este aceea a luptei pentru libertatea
naţională şi socială a poporului văzută în strânsă legătură cu evoluţia ţării Moldovei.
Trilogia „Fraţii Jderi” este alcătuită din romanele „Ucenicia lui Ionuţ
(1935), ,,Izvorul-alb” (1936) şi ,,Oamenii Măriei sale” fiind un roman epopeic simbolic
pentru că ne găsim în faţa atât a destinului individual cât şi cel colectiv, investite cu sensuri
simbolice.
Intriga complicată şi imprevizibilă, situaţiile epice limită, culoarea locală ce
contribuie în bună măsură la realizarea tonalităţii, dau, evident, impresia de roman istoric,
unde întâlnim formule ale romanului de aventuri practicate de Walter Scott şi Al. Dumas.
Arhimandritul Amfilohie şi părintele Timotei sunt dascăli vestiţi de la care Ionuţ are
multe de învăţat. „Ucenicia lui Ionuţ” este deocamdată un roman al inocenţei. Candoarea
tânărului erou este reliefată mereu de către Nechifor Căliman, care îl numeşte „mânz”.
Tânărul cunoaşte şi prima criză erotică. Dragostea pentru jupîniţa Nasta, de la Ionăşeni, îl
determină să trădeze frăţia de cruce cu Alexăndrel-Vodă - fiul domnitorului. Are prilejul să-
şi treacă examenul de oştean adevărat, prin lupta vitejească cu duşmanii lui Vodă, salvând
viaţa fiului domnesc. Ionuţ dovedeşte că este format ca oştean în timpul luptei contra
tătarilor când îl ajută pe Simion să captureze pe fiul lui Mamac Han. Apoi, cum se întâmpla
frecvent în acele vremi, are loc o ieşire în pradă a tătarilor în urma căreia cade în robie
jupâniţa Nasta - prima dragoste a lui Ionuţ.
Evadarea necugetată din cadrul familial este până la urmă pentru Ionuţ o călătorie
cognitivă - temă epopeică şi ea în roman. Aflând că jupâniţa Nasta a fost vândută unui serai,
Ionuţ de unul singur se duce s-o scoată din mâinile turcilor în chiar cetatea lor bine apărată.
Dar jupâniţa, pentru care a fost întreprinsă întreaga acţiune eroică nu se mai află printre cei
vii, deoarece preferase să se arunce în apă decât să cadă în mâna turcilor.
Romanul se încheie cu lupta de la Podul - Înalt, unde Ştefan cel Mare a obţinut o
răsunătoare victorie, cu pierderi grele însă din rândurile ”oamenilor măriei sale”. Morţi sunt
Manole Păr - Negru, Simion Jder, bătrânul Căliman şi fiul său Samoilă pe care însuşi Ştefan
cel Mare îi plânge alături de întreg nordul. Ceilalţi eroi, ca şi Ionuţ Jderi, se îndreaptă spre
împlinirea datoriilor faţă de viaţă, faţă de Ştefan cel Mare. Dar lacrimile pentru morţii dragi
nu ştirbesc munca pentru apărarea în continuare a ţării, a celor rămaşi în viaţă. Însuşi Ştefan
dictează scrisorile diplomatice în care vesteşte biruinţa şi noul pericol, mai mare, pentru care
cere ridicarea întregii creştinătăţi.
Descrierea luptei se realizează în trei momente fiind realizată de către scriitor cu o
artă regizorală perfectă; pregătirea luptei, desfăşurarea şi sfârşitul ei. În realizarea tabloului
luptei de la Podul - Înalt se recurge la procedeul amplificării epopeice obţinut prin
comparaţii şi hiperbole. Compoziţional întregul pasaj al descrierii este realizat prin

16
alternarea imaginilor de la o tabără la alta. Sadoveanu depăşeşte dimensiunile evenimentului
istoric, proiectându-l în fantastic, ceea ce justifică substituarea urdiei prin imaginea unui
balaur cu multe capete. Scena confruntării cu balaurul se repetă canonic, de-alungul
întregului text căpătând astfel o funcţie compoziţională de relaţie între cele trei părţi ale
acesteia. Mesajul patriotic, dimensiunea romantică localizarea temporală stau toate sub
imperiul persoanlităţii lui Ştefan, care mişcă direct şi indirect forţele angajate în luptă.
Mijloacele limbii folosite de Sadoveanu
Remarcăm în special arhaicitatea textului care rezultă din construcţii sintactice
cronicăreşti şi din muzica domoală a cuvântului ales cu grijă, pentru funcţia lui evocatoare.
Lexicul arhaic are funcţia unui element de sugestie, la care putem adăuga cuvinte din
universul caracteristic armatei moldoveneşti sau turceşti. Întâlnim construcţii perifrastice
cronicăreşti, construcţii metaforice, construcţii arhaice şi lexic folosite cu sens figurat,
folosirea perfectului compus care exprimă acţiuni de scurtă durată şi de mare frecvenţă dar
care dinamizează acţiunea. Întâlnim de asemenea schimbarea frecventă a diatezelor,
alternarea perfectului simplu cu prezentul indicativ şi punctarea naraţiunii cu formă
reflexivă. Procedeele sintaxei poetice, concretizate în enumerări îl ajută pe Sadoveanu să
detalieze bătălia în momentele ei fundamentale. (vezi anexa 6)

Anexe
Anexa1 Anexa 4
17
Anexa 2 Anexa 5

Anexa 3 Anexa 6

BIBLIOGRAFIE

18
Carte: Studiul de caz și dezbaterea- Repere teoretice și aplicații la manualele pentru clasele
a XI a și a XII a

Editura: Corint

An: 2013

Pagini: 120

www.pdfslide.tips (Ziua: 18.09.2022, Ora: 13:22)

www.scribd.com (Ziua: 17.09.2022, Ora: 23:44)

19