Romantism

Mihai Eminescu (etape de creatie)

Teme si motive literare romantice intalnite in opera lui Mihai Eminescu: geniul, singuratatea,
visul si reverie, meditatia nocturna, somnul, extazul, melancholia, natura si iubirea, trecutul
(ruinele), viata ca vis, poezia si conditia poetului, timpul, revolta impotriva conditiei umane,
miraculosul, interesul pentru mituri si basme.
Intr-un studiu despre limbajul poeziei eminesciene, Limbajul artistic romanesc in secolul XIX
lea, Mihaela Mancas delimiteaza trei etape de creatie in opera poetica eminesciana:

Prima etapa
In poezia de tinerete, cuprinsa aproximativ intre anii 1866 1870, limbajul poetic eminescian
nu este inca precizat, iar influente ale poeziei predecesorilor pot fi usor identificabile: aspectele
clasicizante ale unora dintre versurile lui Eminescu din aceasta perioada amintesc de o parte a
creatiei lui Heliade Radulescu, Dimitrie Bolintineanu sau Vasile Alecsandri, iar factura populara a
altora este rezultatul unor influente folclorice, insuficient asimilate si nefiltrate printr-o cultura
proprie. In aceasta epoca sunt compuse odele La mormantul lui Aron Pumnul, La Heliade, La
moartea principelui Styrbei, postuma La moartea lui Neamtu, clasicizantele O calarire in zori,
Misterele noptii, Junii corupti sau postumaOndina, ca si poeziile influentate direct sau prin
intermediul lui Alecsandri, de creatia populara: De-as avea si, in parte, O calarire in
zori ori Misterele noptii. Exista o mare disproportie numerica intre poeziile aparute in aceasta
prima perioada si restul activitatii poetice a lui Eminescu ; din anii 1866 1870 dateaza
paisprezece poezii antume, la care se adauga si o parte mai numeroasa a postumelor. Acest fapt
prezinta o oarecare importanta, mai ales sub aspectul analizei lingvistice a textului: prima
perioada de creatie a lui Eminescu se opune net celorlalte doua, prin caracterul mai putin
modernizat al limbii si prin subordonarea evidenta fata de vocabularul poetic si mijloacele de
expresie cutenre in limbajul poeziei timpului. Formele lingvistice, uneori neobisnuite sau mai putin
adaptate la norma limbii literare, pe care Eminescu le-a utilizat in poeziile din prima perioada, nu
sunt, in majoritatea cazurilor, caracteristice pentru intreaga sa opera.

A doua etapa
A doua perioada curpinsa intre 1870, anul aparitiei poeziei Venere si Madona, si aproximativ
1876 1878, epoca ieseana, marcheaza faza romantica a poeziei eminesciene.
Marilor teme romantice abordate li se asociaza acum procedee romantice in stil: structura
antitetica a poemelor (Venere si Madona, Inger si demon, Imparat si proletar, Epigonii),
acumularile retorice in toate compartimentele stilului, tendinta catre contraste in alcatuirea
figurilor, predilectia pentru caracterul concret al imaginilor spre deosebire de abstractul
caracteristic clasicismului poeziilor din prima perioada, deci o poeziei <<imagistica>>,
caracterizata printr-o deosebita densitate a figurilor: Calin, Craiasa din povesti, Lacul, Dorinta,
Fat-Frumos din tei, Floare albastra, majoritatea postumelor.
Temele romantice dau nastere, in aceasta perioada , unor ample poeme: Strigoii, Calin,
Muresanu, Povestea magului calator in stele, Memento mori. Ceea ce apropie marile constructii
de acest tip de poezii aparent diferite ca structura, cum ar fi Lacul, Dorinta sau Craiasa din
povesti, ese, dincolo de aparenta deosebire impusa de teme sau dimensiuni, asemanarea de
structura in componenta imaginii, frecventa figurilor si utilizarea unor forme comune de
versificatie, care alaturi de <<figurile de sunet>>, dau, incepand din aceasta perioada poeziei
eminesciene o sonoritate specifica.
A treia etapa
Incepand cu anul 1878, in creatia poetului se contureaza o noua etapa anuntata inca din 1876
de Melancolie, etapa <reclasicizarii>> expresiei poetice intr-o maniera proprie. Dupa cum
se poate demonstra printr-o analiza a variantelor, majoritatea poeziilor din aceasta perioada au
fost totusi concepute si aduse aproape in forma definitiva in epoca precedenta, ceea ce explica
relativa unitate a ultimelor doua perioade din creatia de maturitate a lui Eminescu. Forma finala
a acestor poezii marcheaza o renuntare la figurile de stil numeroase (in special la epitet, in
favoarea metaforei), o noua tendinta catre domeniul abstract in alcatuirea imaginilor si realizarea
acestora prin valoarea interna, prin exploatarea variatelor sensuri contextuale ale cuvantului.
Eminescu valorifica, in ultima etapa a poeziilor sale, asocieri inedite de termine, atat cronologice,
cat si semantice. Cu exceptia postumelor Sarmis si Gemenii renunta total la poemul de largi
dimensiuni si la recuzita retoric-romantica, inlocuindu-le cu poezii deosebit de <<lucrate>>, in
care valoriica, sub o forma sau alta, structura cantecului ori a romantei de provenienta culta sau
populara: Revedere, Povestea codrului (1878), O, ramai, De cate ori, iubita, Atat de
frageda (1879), Cand amintirile, Si daca, Mai am un singur dor (1883), Sara pe
deal (publicata in 1885, dar inclusa din 1872 in poemul postum Eco), De ce nu-mi vii(1887).
Este, de asemenea, perioada in care Eminescu a cultivat de predilectie poezia cu forma fixa sau
forme complexe de versificatie: primele sonete (1879), Trecut-au anii si
Venetia (1883), Glossa (1883) sau Oda (in metru antic) (1833). In sfarsit, in aceasta ultima
perioada, Eminescu substituie partial nivelul figurilor semnatice <<evidente>>, printr-o mai mare
atentie acordata nivelului figurilor de constructie si de sunet, care aparusera inca din etapa
anterioara; chiar functia specifica a anumitor figuri fecvente in perioadele precedente (repetitia,
comparatia, personificarea sau metafora) este modificata, in poeziile din ultima parte a creatiei lui
Eminescu.
S-a nascut pe 15 ianuarie 1850 la Botosani al saptelea din 11 copii
zamisliti de Gheorghe si Raluca Eminovici.Si-a petrecut copilaria de
farmec la Ipotesti alaturi de frati si surori.Dupa ce a invatat 2 clase
acasa, e dus de severul caminar Gheorghies peste hotar, in Bucovina
stapanita atunci de Imperiul austro-ungar, la Cernauti .

Frecventeaza gimnaziul cu rezultate bune in prima clasa , dar in clasa a

II - a merge ca racul si ramane repetent. Repeta clasa gimnaziala, dar
dupa Pasti (1863) nu mai e inscris in cataloage. Atras de teatru,
insoteste trupa Vladicescu-Tardini.

Mihai mai are o sansa sa-si continuie studiile liceale la Cernauti, in

particular. Are grija de biblioteca lui Aron Pumnul. Dar in ianuarie, la
varsta de 16 ani, e zguduit de moartea profesorului Aron Pumnul. In
acea zi compune prima creatie: La mormantul lui Aron Pumnul .

Din acel moment incepe sa compuna poezii si sa le publice in diferite

reviste. Trimite poezia " De- as avea revistei FAMILIA, condusa de
Iosif Vulcan, care o publica imediat (martie 1866 ), schimbandu-i numele
din Eminovici in Eminescu.

Colaboreaza la revista CONVORBIRI LITERARE din Iasi cu poezia

Venere si Madona.

OPERA
Intr-o perioada de mai putin de 20 de ani (intre 1865 si 1883, anul
imbolnavirii, cand activitatea sa inceteaza) Eminescu a creat o opera de
proportii monumentale in versuri si proza, din care numai aproximativ o
treime au vazut lumina tiparului in timpul vietii sale. Distingem trei etape
deosebite in creatia eminesciana.

Prima etapa e a poeziilor de adolescenta (1865 - 1869). Scrie o poezie

insufletita de idealuri patriotice si umanitare, ca si de multiple intrebari
asupra existentei sau de visuri generoase de dragoste si prietenie. De-as
avea..., La Bucovina, Speranta, Misterele noptii, Ce-ti doresc eu tie,
dulce Romanie, Junii corupti, Amorul unei marmore sunt titluri care
vorbesc prin ele insele. Din aceasta faza dateaza romanul Geniu pustiu,
poemul Muresan si un proiect de drama, Mira.

A doua etapa se cuprinde intre anii 1869 si 1876 si reprezinta o prima

incercare de analiza a idealurior si problemelor intrezavute anterior.
Eminescu se revolta impotriva piedicilor pe care o lume marginita si
stramba le aseaza in calea elanurilor de afirmare a omului. Din aceasta
vreme dateaza Venere si Madona, Epigonii, Mortua est, marele poem
postum Memento mori, poemele de inspiratie populara Calin-Nebunul si
Calin (file din poveste), Strigoii, Gemenii, poemele de dragoste Noaptea,
Sara pe deal si Floare albastra, basmul in proza Fat-frumos din lacrima,
nuvela Sarmanul Dionis, un proiect de roman Aur, marire si amor.

A treia etapa (1876 1883) este faza deplinei maturitati si a desavarsirii

artistice. Scrie un numar mare de poezii (Povestea codrului, Singuratate,
Departe sunt de tine, O ramai, Pe aceeasi ulicioara, Atat de frageda,
Sonete , cele cinci Scrisori, si poemul Luceafarul. In sfarsit, editia
Maiorescu din 1884 aduce un numar de poezii inedite, precum, Glossa,
Oda (in metru antic), Mai am un singur dor (cu trei variante).
Pe data de 15 iunie 1885 este lovit cu o piatra in cap. Dar moartea e
consecinta unei endocardite vechi. Este inmormantat la Bellu, cu onoruri
nationale.

" Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour
de aur si din marea de amar.
"Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-
a ivit si-l va ivi vreodata pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si
peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va
vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate
sevele si sa le ridice din teava subtire a altui crin de taria parfumurilor
sale.
(George Calinescu)

E unul care canta mai dulce decat mine?

Cu-atat mai bine tarii, si lui cu-atat mai bine.
Apuce inainte s-ajunga cat mai sus,
La rasaritu-i falnic se-nchina-al meu apus.
(V. Alecsandri Unor critici)
FLOARE ALBASTRA

Poezia apare in revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Este printre

primele poezii publicate in revista Convorbiri literare.Inainte de aceasta poezie
era publicata 'Venere si Madona', 'Epigonii', 'Mortua est'.

Poezia are ca motiv 'floarea albastra', un motiv romantic, care apare si in

alte literaturi, in literatura germana Novalis intr-un poem romantic, unde floarea
albastra se metamorfozeaza in femeie luind chipul iubitei si tulburind inima
eroului.

Motivul 'florii albastre' mai apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea

albastra reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si a
cerului, iar floarea simbolizeaza fiinta care pastreaza dorintele, pe care le
dezvaluie cu vraja.

Poezia este conceputa din doua parti corespunzatore a doua tipuri de idei,
de cunoastere: in primele trei strofe cunoasterea filosofica absoluta, iar in partea
a doua (5-13) cunoasterea terestra prin intermediul dragostei. Cele doua parti ale
poeziei sunt legate de o strofa, cea de a patra, care contine reflectiile poetului si
contine in ea inceputul ideii din ultima strofa. Poezia este alcatuita sub forma de
monolog intrerupt de dialog.In primele trei strofe poetul contureaza domeniul
cunoasterii filosofice. De la elementele genezei 'intunecata mare' pina la un
intreg unvers de cultura reprezentat de 'cimpiile Asire', 'piramidele invechite'. In
aceste trei strofe iubita defapt aduce un repros iubitului care ni se sugeraza ca sa
izolat in universul fericit dar strimt al lumii pamintesti.Este o ipostaza a poetului
in care se repeta ideea sugerata de prezenta chiar in primul vers adverbului 'iar'.

De aici si indemnul din ultimele vesuri ale strofei a treia:

'Nu cauta in departare

Fericirea ta, iubite!'

Strofa a patra e strofa de tranzitie, de legatura intre cele doua ipostaze ale
cunoasterii. Strofa aduce consimtamintul de moment al poetului la dulcea
chemare a iubitei. Sint surprinse inca din aceasta strofa gesturi tandre, calde,
ocrotitoare: 'Dulce netezindu-mi parul', gestul care se presupune ca vor fi urmate
si altele daca poetul va cobori din cerurile nalte.

Adjectivul devenit substantiv diminutivat 'mititica' sugereaza pe de o parte

dragostea fata de fiinta iubita, dar si distanta enorma intre gindurile si
preocuparile inalte ale poetului, in comparatie cu lumea terestra.La reprosul
iubitei, poetul raspunde cu o tacere, care deschide drum meditatiei din ultima
strofa, mai ales din versul: 'Totusi este trist in lume'.

In partea a doua a poeziei avem celalta cunoastere, cea terestra cunoastere

prin intermediul iubitei dragoste la care este chemat iubitul de catre iubita.Daca
in 'Dorinta' si in 'Sara pe deal' intregul ritual al dragostei era din perspectiva
barbatului, in 'Floare albastra' iubita este vicleana, ademenitoare promitindu-i
iubitului o lume de bucurii si de farmec.

Cadrul natural, unde este chemat iubitul este cadrul cu verdeata, cu

izvoare ce pling in vale sau stinci inalte si prapastii marete.La aceste se mai
adauga si ochiul de padure inconjurat de trestie si incarcat de foi de
mure. Gesturile iubitei sint sagalnice, in timp ce iubitul ii va spune 'povesti si
minciuni', ea, iubita va incerca pe un fir de romanita dragostea lui.

Chemarea este tentanta, pentru ca iubita este ca in 'Dorinta' frumoasa; de

'soarelui caldura' fata va fi 'rosie ca marul' in timp ce cu parul ei de aur ii va
astupa gura.

Aceasta invitatie sigur ca este urmata de sarutari date sub palarie pentru ca
sa nu fie vazuti de nimeni.

La ivirea lunii printre crengi inlantuiti in git cei doi indragostiti vor porni
in sat spre vale, intrerupindu-si pe sarutari pe cale. Ajungerea la al portii prag va
fi urmata de vorbe in intunecime, dupa care urmeaza inevitabila despartire.
Dupa ce ea dispare in timp ce iubitul coplesit de navala sentimentului ramine ca
un stilp in luna. Cele trei epitete 'ce frumoasa, ce nebuna, dulce floare' cuprinse
in versuri exclamative exprima intensitatea sentimentului, defapt epitetul 'dulce'
apare in mai multe situatii: 'dulce floare, dulce minune'.Isi schimba sensul si
valoarea grmaticala 'Dulce netezindu-mi parul' apropie pe iubite prin gest; 'Dulci
ca florile ascunse' sugereaza puritatea. Pentru ca in final sa apara in 'dulce
minune' epitet cu valoare de simbol de data aceasta care sugereaza ca apropierea
de fiinta iubita este egala cu miracolul, astfel incit epitetul devine metafora.

Ultima strofa aduce ideea despartirii, a stingerii dragostei, iar repetitia

'floare albastra' subliniaza intensitatea trairii generata de contrastul dintre iluzie
si realitate accentuata de acel 'totusi'.