Introducere Poezie a maturitatii depline, " ODA IN METRU ANTIC , apare in anul 1883, in editi a princeps a "Poeziilor" lui

M. Eminescu. Initial, textul a fost o oda dedicata lui Napoleon (prima versiune din 1873-1874). A suferit apoi numeroase metamorfoz ari; de la 13 strofe ale variantei din 1879 au ramas cinci strofe in forma defin itiva (1881-1882). In varianta finala, textul a devenit o oda a singuratatii, a n strainarii ireversibile a omului de geniu. In studiul "Eminescu si clasicismul greco-latin", D.Murarasu se referea la "ucen icia la scoala antica" pe care poetul o face prin traduceri si exercitii de vers ificatie peste care suprapune propria experienta sufleteasca, devenind astfel "u n desavrsit asimilator al tehnicii maestrului si o data cu originalitatea spiritu ala a lui Eminescu triumfa n limba noastra si arta antica n una din formele cele m ai pure." Tema Poezia exprima atitudinea lirica a creatorului romantic. Continutul Poezia evoca starea de suferinta si invoca nepasarea, in formula consfintita a o dei clasice. Eul liric, aflat intr-o ipostaza de nefericire existentiala, isi de fineste starea si isi exprima cu patos dorinta de a o depasi.Oda (n metru antic) , ca mai toate poeziile eminesciene, a cunoscut un proces ndelungat de elaborare, c are cuprinde sapte variante naintea formei finale. Punctul de plecare l-a costitu it Oda pentru Napoleon , avnd initial unsprezece strofe, care ulterior, n urma unui pr oces de subiectivare si concentrare (Perpessicius), are cinci catrene, cu element e de elegie erotica, meditatie si ruga de mntuire. n succesiunea de variante se mo difica tema, tonalitatea lirica si dimensiunea poemului: de la titanism la geniu , de la erou la poet si apoi la om, de la imaginea vanitatii Cezarului la imagin ea poetului suferind din iubire si apoi la ruga de mntuire a omului, de la adresa rea directa (discurs liric la pers. a II-a) la monolog (confesiunea la pers. I), de la tonalitatea de oda la aceea elegiaca. Poemul pastreaza nsa titlul, metrul antic si cteva motive centrale: singurateatea, indiferenta, nemurirea, visul. Titlul este sugestiv o creatie n sine (Paul Cornea) concentrnd toate semnificatiile simbolice si filosofice ale textului, oda fiind un poem dedicat zeilor, eroilor, personalitatilor avnd tonul trimfal, retoric. Structural, datorita dispunerii ti mpurilor verbale, poezia nfatiseaza un ciclu existential complet, n patru secvente poetice: atitudinea contemplativa din trecut (strofa I), ntlnirea cu experienta f undamentala (strofa a II-a), prezentul trairii (strofele III-IV), proiectia n vii tor si ruga (strofa a V-a). Strofa I, primul vers, Nu credeam sa-nvat a muri vreodata , sintetizeaza atitudinea fundamentala a poemului prin structura si semnificatie. Poetul simte aparteneta la ordinea cosmica prin atitudinea contemplativa cnd moartea, departe de om fiin d, pare inexistenta. Aceasta atitudine contemplativa, Ochii mei naltam visator la steaua singuratatii , fiind de natura romantica, regimul verbal de imperfect, tim p al evocarii proiectnd naratiunea n illo tempore . Strofa a II-a este marcata de perfectul simplu care dinamizeaza actiunea, poetul aflndu-se sub semnul unei emotii puternice datorata de ntlnirea neasteptata cu iub irea, Cnd deodata tu rasarisi n cale-mi , care produce un dezechilibru sufletesc. Pie rderea echilibrului nseamna si pierderea de sine, de unde si aparitia suferintei d ureros de dulce care distruge sentimentul de aparteneta la Marele Tot, astfel poe tul se lasa cuprins de iubire si de voluptatea mortii. Strofa a III-a exprima patima devoratoare a eului poetic pentru femeie, desi mit ologia antica ofera exemple de chinuri fizice la care sunt supusi eroii mitici N essus si Hercul, din pricina intrigii unei femei. (Hercules - incitat de sotia s a, Deianira, mpotriva centaurului Nessus - l ucide. Cu ultimele puteri, Nessus o s fatuieste pe Deianira sa-si mbrace sotul ntr-o camasa muiata n sngele lui, care se d ovedeste nveninat si inflamabil, astfel ca Hercule moare n chinuri cumplite. ncercnd sa-si scoata camasa de pe trup, o smulge odata cu carnea, suferinta mortii fiin d astfel ngrozitoare). Tot astfel, sufletul poetului este mistuit de patima eroti ca, pe care o simte chinuitoare pna n strafundurile eului liric, focul ce-1 arde n u poate fi stins "cu toate/ Apele marii".

Strofa a IV-a. Pierznd singuratatea, s-a pierdut pe sine, confesiunea atinge mome ntul culminant al suferintei, combustia erotica fiind la apogeul chinurilor n car e poetul agonizeaza: "De-al meu propriu vis mistuit ma vaiet/ Pe-al meu propriu rug, ma topesc n flacari...". Simbolul pasarii Phoenix presupune speranta recstiga rii unei vieti purificatoare prin ardere, adica prin iubire, ntrebndu-se daca ar f i posibila o renastere a sinelui, asemanatoare cu aceea a miticei pasari: "Pot s a mai re-nviu luminos din el ca/ Pasarea Phoenix?". Ultima strofa depaseste forma elegiei, accentele filozofice ale rugaciunii de re integrare a fiintei, "Vino iar n sn, nepasare trista;" aduc aminte omului de trece rea-n nefiinta, cu conditia regasirii propriei identitati, att de zdruncinata prin ivirea iubirii: "Ca sa pot muri linistit, pe mine/ Mie reda-ma!". Viata e o cal e pentru cunoasterea de sine si o permanenta nvatare a mortii, existenta umana fi ind conditionata de ideea ca "Moare numai cel ce se stie pe sine", cum scrie Nic hita Stanescu n poezia "A unsprezecea elegie". Poezia "Oda (n metrii antic)" sintetizeaza filozofic marile probleme ale existent ei umane: cunoasterea, dragostea, moartea, relatia cu universul, ciclul vietii f iind incomplet fara trairea mistuitoare a iubirii, ca unica si inevitabila cale de cunoastere si mai ales de autocunoastere. Procedee artistice. Minai Eminescu creeaza, n poezia "Oda (n metru antic)", un lim baj artistic expresiv nu prin podoabe stilistice, ci prin valorificarea metafori ca a limbii la nivel morfologic si sintactic. Verbele din prima strofa, aliate l a imperfect ("nu credeam", "'naltam"), proiecteaza actiunea conjunctivului "sa-n vat" ntr-un trecut relativ n care poetul se simtea contopit cu Cosmosul, stare ntre rupta cu brutalitate de infinitivul "a muri" cu valoare atemporala, definind un fenomen continuu, ce pndeste omul. Trairea clocotitoare si mistuitoare a sentimentului de iubire este de data recen ta, brusca, surprinzatoare, fapt sugerat de perfectul simplu al verbelor "rasari si", "baui" si de repetarea pronumelui personal de persoana a II-a singular, "tu , care sugereaza' aparitia femeii n viata barbatului ("Cnd deodata tu rasarisi n cal e-mi,/ Suferinta tu, dureros de dulce"). Expresivitatea stilistica a strofei spo reste emotia artistica a poeziei prin cele doua constructii oximoronice "dureros de dulce" si "voluptatea mortii". In Ultima strofa verbele se afla la imperativ ("vino", "reda-ma"), sugernd aspiratia omului de geniu spre redobndirea identitat ii sinelui, spre o posibila refacere a unitatii ntregului pierdut n tinerete prin aparitia tulburatoare a iubirii si pentru care este necesara o "nepasare trista" . "Oda" eminesciana este nrudita cu poezia lui Horatiu prin metrica si cu marile te xte literare ale culturii universale prin absenta rimei si prin maxima concentra re a profundelor idei filozofice exprimate. Referinte critice Aceeasi otrava curge prin versurile celor doi poeti, cu toate ca Lenau e mai dir ect si mai simplu, iar Eminescu, mai plin de umbra sa augusta, statuar, sorbind voluptatea rece a eternitatii (si constient, totodata, dincolo de sensul estetic al personalitatii sale si de valoarea sa morala, de divinitatea actului poemati zarii, cum spune in alta parte: Pe cand inima ta bate ritmul sfant al unei ode.. . Scrisoarea V). El se consuma in erosul ideal, in visul nebun al mortii eterne, nazuind la indiferenta care trebuie inteleasa ca finalitate tragica a genialita tii. (Ion Negoitescu Poezia lui Eminescu, in Scriitori moderni, Ed. Eminescu, 19 96,) Poezia greceasca a optat, in genere, pentru un ritm care se deosebea de cel al graiului de toate zilele prin regularitate si masura, prin organizarea metri ca a maselor sonore, prin dislocari de accent, prin deformari de rostire. Graiul aparea astfel inscaunat intr-o speciala demnitate. O data cu ivirea popoarelor postantice, dispare tendinta spre plasticizare nobila, tipica si masurata si apa re inclinarea spre interiorizare, spre vibratia sufleteasca muzicala, pe de o pa rte, spre accentuarea unei viguroase si individualizate barbatii, pe de alta par te. Concomitent, graiul poetic ia o infatisare mai demonstrativ muzicala. Se inf iripa rima la popoarele romanice si versul aliterativ la cele germanice, iar alt erarile metrice si dislocarile de accent ale poeziei antice pier tot mai mult. Ritmul, metrul, rima nu sunt valori absolute ale graiului poetic. Sa atragem in examenul comparativ si graiul poetic al atator poeti moderni, un grai miscat in

ritm foarte liber si adesea lipsit de rima. Modul se preteaza din calea-afara la revelarea misterelor in coordonatele unui anume stil. Aritmia si lipsa de rima isi au aici rostul lor, iar golul pe care il aduc e compensat prin belsugul inve rsiunilor sintactice si mai ales prin abundenta metaforei propriu-zise, a unei m etafore de un relief si de o indrazneala careia graiul poetic de metru antic sau cel rimat nu sunt obligate sa-i puna alaturi ceva asemanator. Graiul poetic mod ern se incheaga dintr-o substanta vizionara mult mai vartoasa decat graiul poeti c grec sau graiul strabatut de ecouri rimate. ( Lucian Blaga - Arta si valoare)