CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI

FARMACIE „RAISA PACALO”

PORTOFOLIU
LA LIMBA ȘI LITERATURA
ROMÂNĂ

Zaporojan Ilinca
Grupa 21
Profesor

CHIȘINĂU 2020-2021
 CEI MAI RENUMIȚI SCRIITORI
AI LITERATURII ROM ÂNE:

VASILE ALECSANDRI MIHAI EMINESCU LUCIAN BLAGA

(1821-1890) (1850-1889 (1895-1961)

TUDOR ARGHEZI MIHAIL SADOVEANU LIVIU REBREANU

(1880-1967) (1880-1961) (1885-1944)
MODEL DE CERERE:
MODEL DE PROCURĂ:
MODEL DE CV:
MODEL DE ANUNȚ:
 COMENTARIUL LITERAR ,,ARS
POETICA” DE GRIGORE VIERU:
Grigore Vieru are două poezii intitulate „Ars poetica”. Una este o parabolă cu
sculptarea de către poet a propriei sale statui. Cioplind prin întuneric, autorul a
înlăturat din blocul supus prelucrării movilele de pietre – prisosul de cuvinte.
Trecem peste detaliul extrem de preţios ca, neoprindu-şi vreo lespede pe
dedesubt, poetul îşi pune statuia de-a dreptul pe pământ (ca într-un alt
„Reazem”). Ideea poetică este sugerată în final: „În zori, să-mi vadă lucrul, /
domol vin câte unii. / Cu ochii la pietroaie / aleargă şi nebunii”. Nu
pietroaiele, nu prisosul de cuvinte, pe care poetul le aruncă din statuie,
formează principalul în creaţie. Esenţa acesteia se conţine în statuia însăşi, în
ceea ce rămâne în urma activităţii creatorului. Poezia se dovedeşte o pildă ,
altfel zis: o parabolă, despre folosirea inspirată a bogăţiei lingvistice, despre
economia necesară actului de creaţie şi, concomitent, despre necesitatea
înţelegerii juste, de către destinatar, a discernerii esenţialului de neesenţial în
activitatea creatorului.
Cealaltă „Ars poetica” este de o profunzime rar întâlnită şi a fost publicată
pentru întâia oară în cartea „Fiindcă iubesc” (1980), având atunci, la prima
publicare, un motto puţin cam neobişnuit: „De mila timpului din sânge /
Poetul nu-i decât iubire”. Ulterior, în cărţile „Văd şi mărturisesc” (Editura
Minerva, Bucureşti, 1996) şi „Acum şi în veac” (Grupul editorial Litera,
Chişinău, 1997), moto-ul lipsește.
Poezia în cauză este o dovadă concludentă a căutărilor neîncetate ale
scriitorului, a încercării lui de a ne lăsa în faţa unui text care ne pune la
încercare talentul de cititori ai operei lirice principal deosebite de acelea pe
care ni le-a propus anterior. O înţelegere clară, exhaustivă a textului ei este ca
şi exclusă. Se poate vorbi de cel puţin două semnificaţii ale textului acesta
neobişnuit în creaţia poetului. După cum considera cercetătorul pomenit mai
înainte, „spicele albe în braţe / Ale părului mamei” ar putea fi într-o posibilă
interpretare harpa poetului, în timp ce înaintarea cu iubita după sine ar
semnifica un continuu periplu existenţial. Iubita şi poezia fiind pândite de
moarte, poetul încearcă să aducă în spaţiul dimineţii iubirea şi cântecul, acela
care scoate numele de sub tirania timpului şi de sub puterea morţii. Or,
cercetătorul vorbeşte şi de o alta lectură-interpretare, conform căreia avem aici
o viziune a infernului adus pe pământ, şi atunci în rescrierea mitului orfic
eternitatea artei înseamnă eternitatea durerii creatoare.
 COMENTARIUL LITERAR
,,LEGĂMÎNT” DE GRIGORE VIERU
Poezia lui G. Vieru realizează un contact liric de mare emotivitate
cu existența omului contemporan in toată frumusețea, măreția și
dramatismul ei. Întreaga creație a poetului e străbătută de multă
lumină și omenie, de un cuceritor lirism. Toate acestea o fac să
aibă un ecou dintre cele mai viasi in inima cititorului.Una din
extraordinarele sale poezii este ”Legământ” închinată marelui poet
român din toate timpurile Mihai Eminescu. Ea a fost publicată in
1964 in revista ”Nistru”. Aparține genului liric.In poezia
”Legământ” G. Vieru ne-a amintit că nu suntem singuri. Este o
confesiune sinceră, o rugăminte cuviincioasă, un testament
spiritual propus urmașilor, o contopire totală cu zestrea spirituală.
In fiecare strofă simțim cinstire nemărginită exprimată lui
Eminescu prin versuri simple cu textul unui testament care nu
admite nici metafora, nici ambiguitatea.Poezia abordează tema
unei mărturii sincere, iar ideea este dorința lui de a lăsa deschis
cartea (testamentul) urmașilor săi. Ea se axează pe cîteva
motive: motivul mortții inevitabile (prima strofă), motivul
generațiilor ”Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe”,
motivul testametnului (a patra strofă), motivul părinți-copii ”Ca
băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe/ ce n-a reușit nici
tata”, motivul codrului ”Așezați-mi-o ca pernă/ Cu toți codrii ei in
zbucium”. Laitmotivul este ”cartea” (cărții sale; mijlocul ei; s-o
lăsați deschisă; așezați-mi-o).Poezia este alcătuită din două părți.
Prima parte este ”Știu” care exprimă atitudinea eroului liric, iar a
doua parte este restul poeziei care include valoarea testamentală;
accentul cade pe două verbe la modul indicativ, viitor (stinge-mi-
s-or, am s-ajung), pe verbe la modul conjunctiv (să nu inchideți,
să lăsați, să citească) și unul la imperativ (așezați-mi-o). Ele scot
in evidență dorința-testament a eului liric. Imaginile artistice sunt
prezente și ele: vizuale (la miez de noapte, la răsărit de Soare,
cărții Sale, codri); dinamice (am s-ajung, să nu inchideți, s-o
lăsați așa deschisă, așezați-mi-o); auditive (Iar de n-au s-auză
dînșii/ Al străvechii slove bucium). Elemetnele prozodice sunt:
strofa care este catren; este scrisă in picior metric – troheie. Din
pucnt de vedere dispozitiv rima tinde spre a fi incrucișată, iar din
punct de vedere metric rima este masculină. Din figurile de stil iși
fac aparența metonimiile ”Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra
cărții Sale”, ”Ci să nu inchideți cartea/ Ca pe recile-mi pleoape” și
metafora ”Așezați-mi-o ca pernă / Cu toții codrii ei in zbucium”.

In poezia „Legămînt” eroul liric întreține un adevărat cult al cărții

lui Eminescu, sub constelația spirituală a cărui iși recunoaște
statutul plenipotențiar de poet: ”Știu: cîndva, la miez de noapte, /
Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra
căriții Sale”. Sintagmele ”răsărit de Soare” și ”miez de nopate”
sugerează efortul neintrerupt al marelui peot M. Eminescu de
cugetare și trăire completă. Sintagma ” Stinge-mi-s-or ochii mie”
sugerează viața, iar ”cartea Sa” simbolizează viziune, creație
artistică, cod de legi și norme etice.

In strofa a treia poetul iși exprimă datoria sfintă de a cinsti și a

cunoaște oferta marelui poet național M. Eminescu; el dorește ca
după dispariția lui, ”cartea” să rămină deschisă pentru ca urmașii
să-i continue efortul de cunoaștere și să-l împlinească ”Ca băiatul
meu ori fata/ Să citească mai departe/ ce n-a reușit nici tata”.
Dacă urmașii nu vor reuși să ințeleagă sensurile adînci ale operei,
poetul dorește să i se așeze cartea acestuia la căpătîi, pentru a-i
simți și după moarte clocotul: ”Iar de n-au s-auză dînșii/ Al
străvechii slove bucium,/ Așezați-mi-o ca pernă/ Cu toți codrii ei
in zbucium”. Expresia ”codrii in zbucium” semnifică clocotul
național, pe care Eminescu l-a surprins excelent in opera sa.

”Legămînt” este o revărsare firească a sentimentelor sacre

născute in inima poetului contemporan de creația înaintașului,
dublată de dorința de a-i lăsa copiilor lui dragsotea sacră pentru
”poetul nepereche” M. Eminescu.
 COMENTARIU LITERAR
,,GLOSSĂ” DE MIHAI EMINESCU
   Poezia
“Glossa” a aparut in volumul de “Poezii”-editia I de Titu
Maiorescu in decembrie 1883.

          Potrivit precizarilor lui Perpessicius,poezia “Glossa” dateaza din

timpul studiilor berlineze(1873-1874) si numara 9 strofe in loc de 10
strofe,ale textului definitive.Poezia cunoaste 11 versiuni,care se
situeaza intre Iasi(1876) si Bucuresti(1882).Ultimele doua versiuni se
plaseaza in urma “Luceafarului” si capata influentele poemului..

          Pornind de la semnificatia cuvantului “glosa”,care inseamna a

explica un cuvant,un fragment,s-a ajuns..Glosa este alcatuita dintr-un
numar egal de strofe cu numarul versurilor din prima strofa.Incepand
cu a doua strofa se comenteaza se comenteaza fiecare vers
al  strofei-tema,ultima strofa reluand,ca o concluzie,prima strofa,in
ordinea inverse a versurilor.

          Poezia lui Eminescu reprezinta o culme a creatiei sale.Prin

continut,popezia are valoare filosofica,gnomica(de
cunoastere),constituindu-se intr-un adevarat cod de cunoastere,de
etica,cu valoare de generalizare maxima.Forma poetica este
lapidara,sententioasa,concentrate,clara,sobra.

          Prin motivele de inspiratie, George Calinescu semnaleaza

motivele antice si cele romantice.Tudor Vianu,referindu-se la tema
vietii ca spectacol,precizeaza ca aceasta este una dintre cele mai
vechi teme care apare in toata filosofia greaca.

          Tema lumii ca teatru l-a inspirit sip e Eminescu care a

reprodus dupa un manuscris din 1750 un fragment din “Comedia  cea
de obste”,reprezentand gandurile lui Oxenstierna,privind comparatia
intre lume si comedie.

          “Glossa” lui Eminescu se incadreaza intre marile creatii

universale si ale literaturii romane,avand ca tema fundamentala
timpul,iar ca motive:fugit irreparabile tempus(timpul fuge fara sa se
mai intoarca);fortuna labilis(soarta schimbatoare) si vanitos
vanitatum (desertaciunea desartaciunilor).
          O idée schopenhauriana,exprimata in “Scrisoarea I” este aceea
a prezentului etern:”Viitorul si trecutul/Sunt a filei doua fete”.Singura
clipa sigura a existentei trecutului este prezentul,fiindca trecutul nu
poate fi reconstituit,iar viitorul nu poate fi prevazut.

          Datorita abundentei de accente satirice,”Glossa” este numita

de G.Calinescu o “capodopera a satirei ideologice”.

          Satira se face simtita cu precadere in strofele sapte si

noua.Daca in partea a doua a “Scrisorii III” satira capata dimensiuni
de pamphlet,in “Glossa” aceasta este expresia indiferentei,a unui
adanc dispret:”Nu spera gand vezi miseii/La izbanda facand punte”

          Ultima strofa,care este o reiterare a celei dintai,dar in care

versurile sunt asezate intr-e ordine inverse celei initiale,codul de
reguli si sfaturi etice devine mai evident datorita versului cu valoare
emblematica “Tu ramai,la toate rece”,si care se afla la inceput,
ultimul vers realizand o simetrie cu primul vers:”Vreme trece,vreme
vine”.

          In ceea ce priveste stilul,acesta se caracterizeaza prin prin

limpezime si armonie. Claritatea reiese tocmai din simplitatea
limbajului “scuturat de podoabele stilistice”. Poetul apeleaza la
epitete,simboluri,metafore(ratiunea devine “cumpana”,viitorul si
trecutul-pagini ale aceleiasi file),numai cand intentioneaza sa releve
in mod deosebit o idée.Ritmul trohaic accentuat in versurile
sentinta,intaresc impresia de neclintire a adevarurilor filosofice.

          In final,demne de retinut sunt cuvintele lui Dumitru

Popovici,care concluzioneaza asupra poeziei:”Ea amplifica,pe de o
parte,sintetizeaza pe de alta parte si da un character aforistic
experientei umanului pe care o facea Hyperion.Poetul este “un
Hyperion condamnat sa ramana in societate si sa isi  determine
pozitia in complexul raporturilor sociale”.
 COMENTARIU LITERAR
,,RONDELUL ROZELOR CE MOR”
Date despre autor.Alexandru Macedonski apartine literaturii romane de
la sfarsitu secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.Aceasta
perioada literara are particularitatea ca se afla la interferenta curentelor
literare.
         Dumitru Micu apreciaza ca in opera lui Macedonski
"parnasianismul fuzioneaza cu
romantismul,clasicismul,naturalismul,decadentismul,simbolismul".In
timp ce Tudor Vianu il plaseaza pe Macedonski printre clasicii literaturii
romane,caracterizandu-l ca fiind "unul dintre poetii care,pornind de la
experientele fundamentale ale sufletului omenesc,au atins in cantecul lor
armonia si plentitudinea,faurind modele durabile pentru intreaga creatie
ulterioara",scriitorul este revendicat de ideologia altor curente literare.El
este teoreticianul curentului innoitor numit simbolism,publicand
articolele "Poezia viitorului"si"Simbolismul" pentru a-si arata adeziunea
la noua grupare.Poezia sa insa,desi contine elemente simboliste,denota
un limbaj mult prea explicit.Opera sa contine,de asemenea,elemente
parnasiene,dar care nu pot fi detectate in stare pura.
          Universul poeziei sale contine urmatoarele volume:"Prima
verba"(1872),"Poezii","Excelsior","Flori sacre","Poema rondelurilor".
          Poema rondelurilor.Rondelul este o poezie cu forma fixa alcatuita
din 13 versuri,3 catrene si un vers liber,iar primele doua versuri sunt
asemenatoare sau identice cu ultimele doua versuri ale strofei a
doua,versul independent fiind reluarea primului vers.
          Macedonski preia structura rondelului din literatura
franceza,compunand,intre 1916 si 1920,54 de astfel de poeme integrate
volumului publicat postum,in 1927,intitulat "Poema
rondelurilor".Volumul cuprinde cinci cicluri:"Rondelurile
pribege","Rondelul celor patru vanturi","Rondelul rozelor","Rondelurile
Senei","Rondelurile de portelan"si constituie opera sa de maturitate
deplina,ilustrativa,in special,prin perfectiunea formala.
          Aparitie.Tema."Rondelul rozelor ce mor" este cel mai cunoscut
poem incadrat in cel de-al treilea ciclu,fiind construit pe tema
perisabilitatii.
          Structura si semnificatii.Poezia respecta structura rondelului,fiind
alcatuita din trei strofe si un vers liber,imbinand rigoara parnasiana a
perfectiunii normale cu fondul de idei bazat pe corespondenta de factura
simbolista intre planul exterior si cel interior.
           Laitmotivul poeziei-rozele-simbolizeaza
puritatea,frumusetea,gingasia naturii;acestuia i se alatura,de fiecare
data,constructia atributiva "ce mor",care denota perisabilitatea
lor,manifestata atat in plan exterior,"in gradini",cat si in cel interior:"si
mor si-n mine".Prezenta pronumelui personal de persoana intai,marca
gramaticala a eului lirc,interiorieaza mesajul poeziei si
sugereaza,totodata,corespondenta dintre natura si sentimentele
umane.Destinul individului este similar cu cel al rozelor,a caror atingere
prezenta este pusa in antiteza cu trecutul lor,fapt care accentueaza starea
de tristete care domina intreaga poezie:"S-au fost atat de viata pline".Ca
si speranta efemera in eternitatea clipei,rozele mor,lasand in urma
nostalgia poetica.
           Trecerea timpului este sugerata prin repetarea cuvantului
"vremea";aceasta trecere implica moartea si jalea in momentul perceperii
"fiorului"mortii.Jalea si fiorul anticipeaza destinul tragic al florilor din
gradini.
           "Amurgu-ntristator"este un simbol al sfarsitului de
viata,completat de "valmasaguri de suspine".Moartea,numita metaforic
"marea noapte care vine",este intampinata cu resemnare de florile care
"duioase-si pleaca fruntea lor".
            In aparenta,poezia descrie ofilirea rozelor in gradini;in
esenta,insa,ea are implicatii existential-umane,referindu-se la
perisabilitatea individului in lume,la destinul sau tragic si totusi acceptat
cu resemnare,la moarte:"E vremea rozelor ce mor". 
            Starea de spleen,corespondentele,muzicalitatea versurilor
realizata prin refren,prin rima imbratisata,masura de 8-9
silabe,sinestezia(imbinarea vizualului cu olfactivul prin prezenta
"rozelor",dar si cu auditivul,prin "suspine")sunt elemente care se inscriu
in estetica literara simbolista.
            Concluzie.Rondelurile macedonskiene constituie o lirica a
originalitatii,care imbina armonios forma parnasiana cu fondul romantic
sau simbolist.
 COMENTARIU LITERAR ,,LA
STEAUA” DE MIHAI EMINESCU
Mihai Eminescu este poetul reprezentativ al literaturii romane. Prin
tot ce a creeat, el a produs un efect de modelare,profund si de
durata. A facut ca toata poezia acestui secol,sa evolueze raportat la
genul sau de poezie.

Poezia "La steaua" explica printr-un mecanism cosmic,elucidat de

stiinta moderna,disparitia iubirii, avand ca tema de baza "filozofia
vietii",iar ca idee,"valoarea existentiala a omului in raport cu
dimensiunea temporala". Comparatia alegorica a sentimentului de
dragoste cu un fenomen ale mecanicii cosmice, produce nostalgia
contemplarii spatiilor astrale.

"La steaua care a rasarit 

E-o cale atit de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit,
Luminii, sa ne-ajunga".

Poetul figureaza marile translatii din spatiu cosmic, in contaratimp

cu perceptia umana limitata. Care poate intelege numai
consecintele vizibile, nu cauzalitatea deplina a fenomenelor,
inclusiv ale trairilor umane. 

"Poate de mult s-a stins in drum

In departari albastre,
Dar raza ei abia acum 
Lucii vederii noastre". 

Maretia unei iubiri trecute,neantelese aduce durerea tulburatoare al

unui spectacol cosmic asezat sub semnul paradoxului.

Icoana stelei ce-a murit 

Incet pe cer se suie: 
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem si nu e".
Amorul, ca steaua ce intre timp s-a stins,imaginea primita fiind
numai a unui spatiu mort, ce se supune acelorasi legi
transcendentale. Iubirea sentiment de origine divina, emanatie a
unui eros extins. In scara cosmica, poate trimite in lumea de jos,
numai reflectarea tarzie a unui amintiri.

"Tot astfel cand al nostru dor

Pierii in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca". 

Starea de spirit al eului liric este cuprinsa de sentimente profunde

de cugetare,asupra problemelor existentiale, intr-o motivare a
sensului existentei. Sugestia universului identic,se bazeaza in
primul rand pe motivul"stelei"si al"luminii",care semnifica acel corp
ceresc supus la meditatie in pofida problemelor existentiale.

Poezia "La steaua" include deasemenea o gama variata de figuri de

stil,care o alcatuiesc intr-un limbaj poetic mai universal. Metafora
"Icoana stelei"reprezinta in imaginatia poetului fata sfanta si divina
a stelei ce invaluie un sir de ghinduri lumesti. Simbolizeaza ceva
Dumnezeesc,unde icoana este semnul paradoxal,facandu-si loc in
durerea tulburatoare a spatiului cosmic.Iubirea fiind un sentiment
de origine sacra,care daca se stinge lasa intunerec,un spatiu mort.
Datorita acestor elemente in totalitate a sentimentelor meditative,
poezia"La steaua" se inscrie in genul liric deoarece este construita
in straturi profunde ale sufletului eului liric si al ghandirii umane,
unde se dau explicatii a unor experiente intelectuale
fundamentale,in legatura cu temele universului si al vietii.

Avand 4 strofe a cate 4 versuri cu un ritm iambic si o rima

incrucisata este bazata pe comparatia intre personalitatea iubirii
umane si evolutia stelara. 

Cuvinte: La steaua, Mihai Eminescu, comentariu literar, referat,

rezumat, versuri, poezia La steaua, comentarii.
 COMENTARIU LITERAR ,,PE
LÎNGĂ PLOPII FĂRĂ SOȚ” DE
MIHAI EMINESCU
Aparuta la apusul procesului creatiei sale,in 1883,in revista
“Familia”,poezia “Pe langa plopii fara sot” este dominata de
simbolism si de puterea emotionala a scriitorului.Plopii prezentati
in titlu sunt asociati tristetii,deceptiei si lacrimilor,insusirea lor de
“fara sot” fiind o posibila analogie la eul liric unic in genialitatea si
caracterul sau elevat,spiritual si mental,prezentat ca laitmotiv in
poezia lui Eminescu nu o singura data,titlul fiind un garant pentru
gesturile si introspectiile singuratatii.Fiind scrisa in a doua etapa a
evolutiei literare a lui Eminescu,opera prezinta puternice amprente
melancolice,de elegie,regret profund si transpunere intr-un ideal
universal valabil al iubirii,sentimente ce evolueaza
gradat,crescendo-ul dragostei si al daruirii infinite fiind un element
de recurenta in cazul de fata.George Calinescu spune despre plop
ca “da amintirilor o miscare lenta”,miscarea aceasta fiind insotita
de sublimul prin care poezia si sentimentele cresc in amplitudine
si efect asupra cititorului.
Inca de la inceput se face cunoscuta ideea,aproape simbolica la
autor a iubirii puternice,caracteristica indragostilor mitici,la care
eul liric viseaza neincetat,capabila de fapte
marete,nemaintalnite,ce nu primeste raspuns: “Ma cunosteau
vecinii toti-/Tu nu m-ai cunoscut”,“O lume toata-ntelegea-/Tu nu
m-ai inteles”.Aceasta dragoste portretizata cu accente de
perfectiune devine imposibila din pricina naturii celor doi
protagonisti,reprezentanti ale unor categorii diametral opuse;fata,o
reverberatie a mediocritatii in plan sentimental,este o oglinda
funesta a iubitei dorite de eul liric,acesta fiind un caracter
supraomenesc,in privinta iubirii,si intensitatii pe care o confera
acestui sentiment,dovada stand mostenirea ancestrala a ochilor cu
care vede iubirea,ce o poarta asupra sa,ca un element neutru
imperios necesar: “Ce mi-i lasara din batrani/Parintii din
parinti”.Sperantele eului liric se spulbera din cauza unei
neintelegeri frustrante,cauzate de neintelegerea din partea singurei
fiinte pentru care avea pregatita viata vesnica,stare atinsa prin
iubirea idealizata de el.Se dezvolta un parallelism pe care se
construieste in continuare poezia,bazat pe amplificarea gradata
doua sentimente,de iubire si regret etern.Cadrul in care se
desfasoara aceasta idila este nepotrivit,unor astfel de povesti;daca
pana in acest punct al evolutiei lirice,dragostea era acompaniata
de un cadru natural,protector,intrat in simbioza si deplina
comuniune cu indragostii,acum,imprejurarile sunt
fatidice,translucide:”La geamul tau ce stralucea”,nerecomandate
consumarii relatiei dominate de povara ancestrala si transpunere
in decoruri utopice,ce transforma iubirea in cel mai dezirabil lucru
existent pentru eul liric,pentru a carui infaptuire este dispus la
sacrificii: “O oara sa fi fost amici […] o oara si sa mor” prin care se
evidentiaza intensitatea si importanta infaptuirii idealului.Peisajul
conventional nu este in concordant cu planul iubirii,una ideala se
exprima intr-o intimitate cu accente de pastel,plina de imagini
artistice,pe cand aici,martori la iubirea purtata de eul liric iubitei
sunt tertii,vecinii,care toti ii cunosc si ii inteleg sentimentele.
Universul figurilor de stil confera operei o metamorfoza dinspre un
posibil mediocru,simpla insuruire de versuri,spre un conglomerat
sublim de versuri,dominate de profunzime si acaparate de
sentimentul omniprezent de-a lungul creatiei,dorul si
regretul,dezvaluite in forme superioare,geniale,desi complicate si
echivoce.Figurile de stil precum “bratele reci”,”chipul de-a pururi
adorat”,”ochii senini”,epitete si hiperbola,cuprind infatisarea
fetei,intr-o nota pur eminesciana de descriere a frumusetii
feminine-prototip.Pe tipul de relatie,intre fata apartinand lumii
mediocre,a subzistentei spiritual,si eul liric,in ipostaza geniului
neinteles,uneori cosmic,mai mult chiar si decat superior,ce ajunge
intr-un punct terminus al regretului si blestemarii metaforice a
iubirii se intemeiaza multe dintre poeziile cu subiect comun ale
autorului.
Construita pe mai multe faze,poezia capata,dupa primele doua
strofe un caracter pregnant meditativ,se produce o schimbare intre
cadre,aparand unul ce sustine meditatia si calatoria,episodica,in
trecutul presarat cu dezamagiri al eului liric,ajungand in punctual
unde iubire devine un subiect central,nu doar al existentei eului,ci
al intregii lumii,fiind alaturata unor sintagme temporal,ce ii
sporesc “pretul” atat de mic si tuturor accesibil,ce este stabilit,o
singura ora,o singura intalnire ce ar fi putut dainui,incastrata
concomitant in etern si eter.
 COMENTARIU LITERAR
,,CHIPUL TĂU,MAMĂ” DE
GRIGORE VIERU
,,Mama,tu esti patria mea”.Iata asa afirma marele
poet Grigorie Vieru despre mama-sa,cui i-a
dedicat majoritatea poeziilor sale,printre care se
numara si poezia ,,Chipul tau,mama’’.Titlul poeziei
este o cheie de intelegere a textului.Tema poeziei
este dragostea poetului fata de mama.Ideia
principala a textului este ca mama este acea fiinta
sfinta care a vazut si stie de toate.Motivele
dominante in poeziea sunt :motivul mamei care
semnifica primul cuvint,semnifica nasterea,o fiinta
mareata fara de pacat ;motivul privighetorii care
semnifica libertatea si melncolia ;motivul lacrimii
care semnifica durerea,tristetea ;motivul ochilor-
ochiul este asociat cu lumina si capacitatea de
perceptie spirituala.Este o poezie polimorfa,scrisa
in versuri libere.Mama pentru Grigorie Vieru era
totul,si cum afirma el : ,,Pierzind pe mama,iti
ramine Patria.Dar nu mai esti copil ‘’.
 GENURILE LITERARE :
Genuri literare

Termenul de gen literar provine din latinescul genus (neam, rasa, fel,
mod) si, in literatura, numeste o clasa de opere literare. Genul literar a fost
definit având ca elemente de referinta relatia ce se stabileste intre cretor si
lumea inconjuratoare, precum si felul in care acesta comunica in opera
respectiva idei, sentimente, atitudini.

1. Genul LIRIC cuprinde acele opere literare in care scriitorul (cel mai

adesea, poet) comunica direct impresiile, gândurile, sentimentele, ideile si
atitudinile sale. Cel care le exprima este insusi poetul. Uneori,
sentimentele autorului intra in rezonanta cu simtamintele cititorului,
intâmplare fericita, ce da valoarea operei si, uneori, viata lunga a acesteia.

Specii ale genului liric:

# cult:

- imnul -- Poezie sau cântec solemn compus pentru preamarirea unei idei,
a unui eveniment, a unui erou legendar etc. Imnurile religioase premaresc
divinitatea. Odata cu formarea statelor nationale, imnul devine si un
cântec solemn adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale a statului. Este
inrudit si cu oda.

- oda -- specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu

aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau
admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri, fata de patrie. Oda
opate fi eroica, personala, religioasa sau sacra.

- pastelul -- specie a poeziei lirice, in care autorul descrie un tablou din

natura (priveliste, moment al unei zile sau anotimp, aspecte din fauna si
flora), prin intermediul caruia isi exprima direct anumite sentimente.
- elegia -- Poezie lirica in care se exprima sentimente de tristete,
melancolie, regret mai mult sau mai putin dureros, de disperare, provocate
de motive intime sau sociale. Elegiile pot fi filozofice, patriotice,
religioase, erotice etc.

- satira -- Poezie lirica n care sunt ridiculizate aspecte negative sociale,

moravuri, caractere. satira poate fi literara, morala, sociala, politica.

- meditatia -- specie a liricii filozofice in care poetul isi exprima

sentimentele, cugetând asupra rosturilor existentei umane si asupra unor
experiente intelectuale fundamentale in legatura cu temele majore ale
unversului.

- sonetul -- Poezie cu forma prozodica fixa, alcatuita din 14 versuri,

repartizate in doua catrene, cu rima imbratisata si doua tertine cu rima
libera. Intregul cuprins al poeziei este enuntat in ultimul vers, care are
forma unei maxime.

- rondelul -- A aparut in literatura medievala franceza si desemneaza, la

origine, un cântec si un dans. In acceptia lui moderna, rondelul este o
poezie cu forma fixa, având numai doua rime si un refren, care deschide
poezia si in care este reluat, partial si inetgral, la mijlocul si la sfârsitul ei.

- gazelul -- desemneaza o poezie lrica erotica. Originar din literatura

indiana, persana, araba, preluat de poetii europeni, gazelul este format
dintr-un numar variabil de distihuri, fiecare al doilea vers având aceeasi
rima cu cele doua versuri ale distihului initial.

# popular

- doina -- specie a liricii populare si a folclorului muzical românesc, care

exprima un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc.

- cântecul -- specie lirica semifolclorica, având un caracter nostalgic,

erotic, sau care celebreaza haiducia.

- bocetul -- Lamentatie improvizata, de obicei, versificata, cântata pe o

anumita melodie, in cadrul obiceiurilor legate de inmormântare.
2. Genul EPIC cuprinde acele opere literare in care ideile si sentimentele
autorului nu sunt transmise direct, ca in cazul genului liric, ci indirect, prin
intermediul actiunii si al personajelor. Genului epic ii corespunde, ca mod
de expunere, naratiunea. De aceea, intr-o opera epica exista trei elemente
defibitorii: actiunea (intâmplarile prezentate, frecvent, in ordinea
desfasurarii lor), personajele si autorul.

Specii ale genului epic:

# cult

- schita -- specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune limitata

la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a mai multor
personaje.

- nuvela -- Opera epica in proza, care are o actiune complexa ce cuprinde

o inlantuire de fapte, la care participa mai multe personaje, surprinse in
evolutie si prezentate in mediul lor de viata. Ca dimensiune, se situeaza
intre schita si roman. Nuvela poate fi romantica, naturalista, realista,
psihologica, umoristica, istorica.

- romanul -- specie a genului epic, in proza, cu actiune mai complicata si

de mai mare intindere decât a celorlalte specii epice in proza, desfasurata
pe mai multe planuri , cu personaje numeroase, bine conturizate.

- fabula -- Povestire scurta, in versuri sau in proza, in care scriitorul critica

anumite trasaturi morale sau comportarea unor oameni, prin intermediul
personajelor - animale, plante, obiecte - si care are valoare educativa.
Fabula este construita pe baza alegoriei, dezvaluita prin morala (partea
finala), uneori, cu valoare de sentinta a fabulei.

- balada -- A fost cultivata de literatura medievala franceza. Are subiecte

diverse, valorifica eroicul, fantasticul, legendarul, care a fost adesea
valorificata in literatura culta. Are o forma fixa (trei strofe a câte opt
versuri si un catren final.
- poemul eroic -- specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari
decât balada, dar mai mici decât epopeea. Poemul eroic evoca fapte
istorice sau legendare, din trecutul unui popor, punând in centrul atentiei
figura unui erou exceptional, in imprejurari exceptionale, care se
detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le
domina.

- epopeea -- Creatie epica in versuri, de intindere mai mare decât poemul,

in care se povestesc fapte eroice, legendare, de mare insemnatate pentru
viata unui popor si la care participa, pe lânga eroii numerosi, si forte
supranaturale. Epopeea poate fi istorica, eroica, eroi-comica, filozofico-
religioasa.

- basmul -- specie in proza a epicii (populare), a carei naratiune si ale carei

personaje, fabuloase, transfigureaza realitati ale naturii si ale vietii sociale

- legenda -- specie a genului epic (popular), in versuri sau proza, prin care
se explica, apelându-se, de obicei, la fantastic, geneza unui lucru (fiinte,
fenomen,) al unui eveniment istoric ori se evoca ispravi neobisnuite ale
unor eroi atestati sau nu de catre documente.

# popular

- basmul (povestea) -- ***

- legenda -- ***

- balada -- ***

- snoava -- scurta povestire folclorica cu continut anecdotic, inspirata din

viata de toate zilele, având o larga circulatie orala.

3. Genul DRAMATIC cuprinde acele opere literare in care continutul de

idei, sensul operei sunt evidentiate prin jocul unor actori, care
intruchipeaza personajele pe o scena, in fata spectatorilor. Intre spectatori
si scriitor (dramaturgul) apare o conventie, spectatorul admitând ideea ca
pe scena apar adevaratii eroi. Principalul mod de expunere intr-o opera
dramatica este dialogul (si monologul). Opera dramatica nu este scrisa
pentru a fi citita, ci pentru a fi reprezentata pe scena.

Specii ale genului dramatic:

# cult

- comedia -- Este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care

evoca personaje, intâmplari, moravuri sociale, care sunt caracterizate intr-
un mod ce stârneste râsul, având un sfârsit vesel (happy end) si, deseori,
un rol moralizator.

- drama -- specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu continut

si deznodamânt grav. Fiindca imbina episoadele vesele cu cele triste,
drama exprima mai aproape de adevar complexitatea vietii reale. Tinzând
sa exprime aceasta complexitate, este mai putin supusa conventiilor decât
tragedia, si de aici, diversitatea formelor si dificultatea de a o defini.
Contine tipuri diferite de personaje, sentimente, tonalitati, iar partea
componenta esentiala o constituie conflictul.

-tragedia -- specie a genului dramatic, in versuri sau proza, cu subiect

grav, patetic, cu personaje puternice, aflatde intr-un conflict violent,
ireconciliabil, cu deznodamânt nefericit, infiorator.

# popular

- Irozii

- oratia de nunta
 COMENTARIU LITERAR
,,LUCEAFĂRUL,, DE MIHAI
EMINESCU
Poemul "Luceafarul" a aparut in 1883 in Almanahul Societatii Social-literare
"Romania Juna" din Viena,fiind apoi reprodus in revista "Convorbiri literare".
Incipitul poemului se afla sub semnul basmului, timpul fiind mitic "A fost o data
ca-n povesti/Afost ca niciodata".
Primele sapte strofe constituie uvertura poemului,partea intai fiind o splendida
poveste iubire.Atmosfera este in concordanta cu mitologia romana,iar imaginarul
e de factura poetica.Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare,in
cadru nocturn,realizat prin motive romantice: luceafrul,marea castelul, fereastra,
oglinda.Fata contempla Luceafrul de la fereastra dinspre mare a castelului. La
randu-i,Luceafarul, privind spre "umbra negrului codru", o indrageste pe fata si
se lasa
coplesit de dor. Semnificatia alegoriei este ca fata pamanteana aspira spre
absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitatii.
La chemarea fetei "O, dulce-al noptii mele domn/De ce nu vii tu?Vina!",
Luceafarul se smulge din sfera sa pt a se intrupa prima oara din cer si mare ca un
"tanar voievod", totodata "un mort frumos cu ochii vii". Stralucirea ochilor care
ilustreaza viata interioara, este interpretata de fata ca semn al mortii "Lucesti fara
de viata/Si ochiul tau ma-ngheata". Ea intelege incandescenta din ochii
Luceafarului ca semn al glacialitatii si refuza sa-l urmeze.Urmand repetatei
chemari-descantec "Cobori in jos, luceafar bland", cea de-a doua chemare va fi
din soare si noapte. In antiteza cu imaginea angelica a primei intruchipari,
aceasta este circumscrisa demonicului dupa cum o percepe fata "O, esti frumos,
cum numa-n vis un demon se arata".
Pt a doua oara, paloarea si lucirea fetei, semne de dorinta de absolut, sunt
intelese de fata ca atribute ale mortii. Desi unica intre pamanteni, fata refuza din
nou sa-l urmeze, recunoscand ca nu poate raspunde cu aceeasi intensitate pasiunii
lui si ca nu-l poate intelege. Daca fata (omul comun) nu se poate ridica la
conditia nemuritoare, Luceafarul (geniul), este capabil, din iubire si din dorinta
de cunoastere absoluta, sa coboare la conditia de muritor "Da, ma voi naste din
pacat/ Primind o alta lege;/Cu vecinicia sunt legat,/Ci voi sa ma dezlege".
Partea a doua care are in centru idila dintre fata de imparat, numita acum
Catalina, si pajul Catalin, infatiseaza repeziciunea cu care se stabileste legatura
sentimentala intre exponentii lumii terestre. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa
celei ideale. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie a
omului comun. Chiar daca accepta iubirea pamanteana, Catalina inca aspira la
iubirea ideala pt Luceafar "O, de luceafarul din cer/ M'a prins un dor de moarte".
Partea a treia ilustreaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului.
Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva temporal, in cursul careia el
traieste in sens invers istoria creatiei universului.Zborul cosmic ilustreaza actul
cunoasterii absolute prin puterea sentimentelor, lirismul, setea de iubire. Punctul
in care ajunge este spatiul demiurgic atemporal, momenul dinaintea nasterii
lumilor "Caci unde ajunge nu-i hotar/ Nici ochi spre a cunoaste/ Si vremea
incearca in zadar/ Din goluri a se naste". In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul,
insetat de repaos, adica de viata finita, destingere, este numit Hyperion. Acesta ii
cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pt a descifra taina iubirii absolute, in
numele careia este gata de sacrificiu: “Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din
privire,/ Si pentru toate da-mi in schmb/ O ora de iubire…” Demiurgul refuza
cererea lui Hyperion. El pastreaza pentru final argumentul infidelitatii fetei,
dovedindu-I inca o data Luceafarului superioritatea sa si in iubire fata de
nemuritoarea Catalina: “Si pentru cine vrei sa mori?/ Intoace-te, te-dreapta/ Spre-
acel pamant ratacitor/ Si vezi ce te asteapta.”
Partea a patra este constituita simetric fata de prima, prin interferenta celor
doua planuri: terestru si cosmic.
Idila Catalin-Catalina are loc intr-un cadru romantic, creat prin prezenta
simbolurilor specifice. Peisajul este umanizat, tipic eminescian, scenele de iubire
se petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in singuratate si liniste, in
pacea codrului, sub lumina blanda a lunii. Declaratia de dragoste a lui Catalin,
patimasa lui sete de iubire exprimata prin metaforele “noaptea mea de patimi”,
“durerea mea”, “visul meu din urma” il proiecteaza pe acesta intr-o alta lumina
decat cea din partea a doua a poemului. Profunzimea pasiunii si unicitatea iubirii,
constituirea cuplului adamic, il scot pe Catalin din ipostaza terestra.
“Imbatata de amor”, Catalina are inca nostalgia astrului iubirii si-I adreseaza
pentru a treia oara chemarea, de data aceasta modificata, Luceafarul semnificand
acum steaua norocului: “Cobori in jos, luceafar bland,/ Alunecand pe-o raza,/
Patrunde-n codru si in gand,/ Norocu-mi lumineaza!”
Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii care se naste din constatarea
ca relatia om-geniu este incompatibila. Atitudinea geniului este una de
interiorizare a sinelui, de asumare a eternitatii si ,odata cu ea, a indiferentei.
Omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele, iar geniu manifesta un
profund dispret fata de aceasta incapacitate: “Ce-ti pasa tie, chip de lut,/ Dac-oi fi
eu sau altul?”. Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omului urmeaza o
miscare circulara, orientata spre accidental si intamplator: “Traind in cercul
vostru stramt/ Norocul va petrece,/ Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si
rece.”