CLASICISMUL

Clasicismul este curentul literar apărut în secolul al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-
lea, ce se definește ca o mișcare artistică si literara, care promovează ideile de echilibru si
armonie a ființei umane. De aici întoarcerea la antichitatea greacă si latină.
Curentul clasicismului este definit ca atitudine estetică fundamentala de observare si
realizare a unui sistem armonios, stabil, proporțional, dominat de elementele frumosului, in
concordanta cu norme specifice (cele trei unități in dramaturgie), tinde spre un tip ideal,
echilibrat, senin, al perfecțiunii formelor. A apărut in Franța, (înaintea iluminismului),
extinzându-se in întreaga Europa. S-a manifestat in toate artele – literatura, pictura, muzica,
arhitectura.

Trăsături:

 regula celor trei unități in dramaturgie (de loc, timp, acțiune);

 puritatea genurilor si a speciilor literare;
 întâietatea rațiunii; imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevăr si natural
(in literatura), înfrumusețarea si înnobilarea naturii (in pictura);
 promovarea virtuții – propunând un tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (tip
social – excepțional, unic – un model);
 natura se subordonează idealului uman – caracter moralizator.

Reprezentanti in literatura universala: Corneille, Racine, Molliére, Boileau, La Fontaine,

Reprezentanti in literatura romana – secolul al XVIII-lea si al XIX-lea îndeosebi. Astfel:
elemente in Țiganiada de I. Budai Deleanu, creațiile lui V. Alecsandri, Al. Odobescu,
Caracterurile de B.P. Mumuleanu, operele lui M. Eminescu, I. Creanga, I.L. Caragiale, I.
Slavici – perioada marilor clasici.

Predilecție pentru speciile: oda, epigrama, idila, rondel, epistola, satira, fabula, comedie,
tragedie.
 Romantismul

Romantismul este curentul literar apărut în prima jumătate a secolul al XIX-lea cu

ecouri și în a doua jumătate a secolului, având drept predominantă promovarea
individualității umane, unde omul este important pentru valoarea sa individuală și personală.
Pentru prima dată romantismul a apărut în Germania şi în Anglia, ţări în care tradiţia clasică
era mai puţin puternică, şi s-a extins apoi treptat în Franţa şi în restul Europei, precum şi
dincolo de ocean.  Privind în ansamblu, romantismul se constituie ca o reacţie împotriva
excesului de încredere în raţiune, promovat de clasicism, acţionând în numele creaţiei şi a
imaginaţiei..

În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor. Influențele

curentului persistă mult timp după declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul
culminant în opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.

Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:  preromantismul (cunoscut

și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de tip Bidermaier)  romantismul propriu-zis
(eminescian sau romantism înalt)  romantismul posteminescian.

Trasaturi

• introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul, macabrul, fantasticul, feericul;

• cultivă sensibilitatea, imaginaţia, originalitatea, fantezia creatoare, misterul;
• evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric) într-un cadru nocturn
sau exotic (spre deosebire de perioada anterioară marcată de clasicism care maximiza
încrederea în raţiune şi luciditate);
• promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul istoric al neamului, ceea ce
imprimă curentului un caracter naţional-patriotic;
• acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile
interioare fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare şi participative;
• afirmă personajul ca individualitate excepţională, construieşte eroi excepţionali în
situaţii excepţionale, dar portretizează şi omul de geniu şi condiţia nefericită a
acestuia în lume. Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie
şi trăiri intense;
• defineşte timpul şi spaţiul ca fiind nemărginite, ca proiectare subiectivă a spiritului
uman; utilizează procedee artistice variate, dintre care se remarcă antiteza..

Personajul romantic: - erou excepţional în împrejurări excepţionale - antiteza (înger-

demon); titanul, geniul - provine din toate mediile sociale - exprimă victoria pasiunii asupra
raţiunii - defineşte particularul, unicul, individualul

Stilul - stilul metaforic - fuziunea genurilor şi a speciilor - îmbogăţirea limbii literare: limbaj
popular, arhaic.
În Romantism temele fundamentale sunt: istoria, natura, iubirea, cosmogonia, visul, geniul,
căutarea absolutului

Reprezentanți

LITERATURA UNIVERSALĂ: Novalis, Victor Hugo, E.T.A. Hoffmann, Alphonse de

Lamartine.

LITERATURA ROMÂNĂ:  În perioada paşoptistă: - I.H. Rădulescu - Costache Negruzzi -

Alecu Russo - Vasile Alecsandri - Gh. Asachi  În perioada romantismului înalt: Mihai
Eminescu

Realismul

Este un curent literar care se manifestă către finele secolul XIX și începutul secolului al XX-
lea, începând din Franța și având ca principiu de bază reflectarea credibilă, verosimilă a
realității în datele ei esențiale, obiective.

Caracteristici:

 teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singurătatea

 perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent

 ton impersonal, neutru

 personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate (țăranul,

aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală de
caracter (lacomul, avarul etc.)

 se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului

 se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj

 prezentarea moravurilor unei epoci

 prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii prezentate

 romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale

 elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)

Dacă în romantism personajele erau eroi excepționali aflați în situații extraordinare, în
realism personajele sunt tipologice. Un personaj tipologic este un tip de persoana care se
caracterizează printr-o singură trăsătură dominantă.

Pentru a se crea iluzia verosimilității, noțiunile de timp și spațiu sunt reale.

Reprezentanți

 în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski,

Dickens, Lampedusa, Thomas Mann.

 în literatura română: Nicolae Filimon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu,
G. Călinescu, Marin Preda

Modernismul

În literatura română, modernismul a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind

prefigurat de creatorii afiliați simbolismului și naturalismului, între primii interesați de
experiența subiectivă și de studiul psihologiei personajelor.

Modernismul în literatura română a durat până la încheierea perioadei interbelice și a cuprins

tendințe și concepții noi, între care: expresionismul (astfel de tendințe pot fi recunoscute în
scrierile de Lucian Blaga), ermetismul (Ion Barbu), experimentele avangardiste (dadaismul
lui Tristan Tzara, suprarealismul) ș.a. Acestora se adaugă estetica urâtului, inițiată de poetul
Tudor Arghezi.

Trăsături:

1. Cultivarea simbolurilor, sugestiilor, sinesteziilor

2. Lirismul subiectiv – reflexivitate
3. Expresivitatea limbajului
4. Adoptarea versului liber
5. Muzicalitatea versurilor – tehnica ingambamentului
6. Împletirea liricii cu filozofia, religia, matematica
7. Preferința pentru anumite specii literare: artă poetică, meditație, elegie, pastel
psihologic
8. Organizarea discursului liric în secvențe inegale
9. Teme și motive specifice:
- Condiția eului liric creator în univers
- Tema mediului citadin decadent
- Tema vieții și a morții
- Tema cunoașterii, atitudinea eului creator în univers
- Tema iubirii
- Tema trecerii ireversibile a timpului
- Tema tristeții metafizice
- Tema desacralizării universului înconjurător