Lucian Blaga

Lucian Blaga se dovedește, asemenea lui Arghezi, un autor liric greu de fixat într-o mișcare
literară, întrucât opera lirică dezvoltă idei tradiționaliste, include teme specifice moderniste și
desfășoară influențe expresioniste.
Expresionismul este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica
poetică la relația poet-lume și poet-creație. Relația dintre viziunea autorului asupra poeziei și
expresionism se concentrează în jurul unor aspecte relevante în textul poetic: exacerbarea eului
creator ca factor decisiv în raportul interrelațional stabilit cu cosmosul, sentimentul absolutului,
interiorizarea si spiritualizarea peisajului.
Poet și filozof, Lucian Blaga transpune în lirică sa cele două concepte filozofice originale,
cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă. Cunoaștere paradisiacă de top logic, rațional, se
revarsă asupra obiectului cunoașterii și nu-l depășește, vrând să lumineze misterul. Cunoașterea
luciferică nu are drept scop lămurirea misterului, ci sporirea lui.
Expresivitatea poeziei lui Blaga se realizează prin capacitatea de plasticizare a ideilor, universul se
construiește în jurul unei imagini realizată prin comparația elementului abstract cu un aspect al
lumii materiale, cultivarea cu predilecție a metaforei revelatorii, care caută să reveleze un mister și
metafora plasticizantă care dă concretețe faptului.
Poezia Eu nu strivesc colora de minuni a lumii face parte din seria artelor poetice moderne
ale literaturii române din perioada interbelică , fiind atașată în fruntea primului volum Poemele
lumii. Este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă crezul liric și viziunea asupra lumii, iar prin
mijloacele artistice, sunt redate propriile idei despre poezie și despre rolul poetului. Este o artă
poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relația poet –
lume și poet – creație.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului:
cunoașterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire.
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice. Pronumele
personal eu este așezat orgolios în fruntea primei poezii din primul volum, adică în fruntea operei.
Verbul la forma negativă nu strivesc exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru
cunoașterea luciferică. Metafora revelatorie corola de minuni a lumii este imagine a perfecțiunii, a
absolutului, prin ideea de cerc, de întreg, ce semnifică misterele universale.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în
mode direct și la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității.
Compozițional poezia este structurată în trei secvențe lirice, marcate de obicei prin scriere cu
inițială majusculă a versurilor, care se organizează în jurul conceptului de mister.
Incipitul poeziei reprezintă o reluare a titlului și subliniază opțiunea poetului pentru
cunoașterea luciferică de ordin afectiv.
Prima secvență exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativă, nu strivesc, nu
ucid, atitudinea poetică față de tainele lumii, refuzul cunoașterii logice.
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție, eu – alții,
lumina mea – lumina altora. Metafora luminii, emblematică pentru opera poetică a lui Blaga,
inclusa în titlul volumului de debut, sugerează cunoașterea. Dedublarea luminii este redată prin
opoziția dintre metafora lumina altora și lumina mea. Verbele la timpul prezent, dispuse în serii
antonimice, cu formă afirmativă și negativă, plasează eul poetic într-o relație definită cu lumea, care
stă sub semnul misterului. Conjuncția adversativă dar, reluarea pronumelui eu, verbul la persoana I
singular, forma afirmativă sporesc, afirm opțiunea poetică pentru un mod de cunoaștere.
 Finalul poeziei constituie o a treia secvență, cu rol conclusiv, deși exprimată prin raportul de
cauzalitate. Cunoașterea poetică este un act de contemplație și de iubire.
Discursul liric se conturează în jurul misterului și motivul luminii, care implică principiul contrar,
întunericul.
Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La
nivelul morfosintactică, plasarea pronumelui personal eu în poziție inițială și repetarea acestuia de 6
ori, susține caracterul confesiv și definirea relației om - lume, conjuncția și prezentă în zece poziții,
conferă cursivitate discursului liric și accentuează ideile.
La nivelul lexico – semantic se observă că terminologia abstractă, lexicul împrumutat din sfera
cosmicului și a naturii este organizat ca forme sensibile ale cunoașterii. În poezia lui Blaga, limbajul
artistic și imaginile artistice sunt puse în relație cu un plan filozofic secundar.
Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere, al căror ritm interior redă fluxul ideilor și frenezia
sentimentelor. Eufonia versurilor sugerează amplificarea misterului.

Poezia modernă de factură expresionistă Dați-mi un trup voi munților face parte din volumul
Pașii profetului, având ca trăsături, sentimentul absolutului, expansivitatea gestică, elenul dionisiac,
caracterul vizionar manifestarea euforică și tensiunea lirică.
Tema poeziei relevă nevoia de adecvare a formei la conținut, pornind de la contradicția între
fragilitatea ființei umane și dezlănțuirea frenetică a pornirilor vitale.
Titlul poeziei este șocant, dar relevant pentru estetica expresionistă. Marin Mincu afirm
faptul că apelul liric blagian devine o cerință majoră, de marcă expresionistă, deoarece trupul este
mijlocul de încorporare a patosului ieșit din comun, ca realitatea interioară.
Versul incipit Numai pe tine te am trecătorul meu trup, reluat și ca vers final, este o mărturie
dureroasă a limitării umane în timp, prin raportarea la motivul plurivalent al trupului.
Compozițional poezia este structurată în patru secvențe lirice, marcate prin scrierea cu
inițială majusculă a primului vers.
Prima secvență este un autoportret liric care evidențiază opoziția dintre trup și suflet, iar
adverbele numai, și totuși susțin opoziția semnalată.
A doua secvență lirică aduce invocația elementelor eternității, munților, mărilor, pământule.
Retorismul aparte este susținut de invocații și exclamații retorice, de repetiția verbului la imperativ
dați-mi, de personificare și de segmentarea prin cezură a versului liber. Metaforele asociate în
invocația pământului plasticizează gradat, prin imagini poetice, noțiunea modernă de formă a
conținutului adecvat a formei la conținut. Se observă rolul epitetelor calificative, de a releva esența
sufletului nelimitat.
A treia secvență lirică surprinde saltul în imaginar, sugerat de verbele la condițional –
optativ, nevoia de absolut în trăirea sentimentului de iubire. Hiperbola și antiteza aș iubi – aș urî
înfățișează eul stihial înzestrat cu forță, intensitate, asemenea unui personaj mitologic.
Versul final redă revenirea în contingent, acceptată cu resemnare și tristețe, sugerată de
conjuncția adversativă dar.
Poezia este alcătuită din cinci stofe inegale cu versuri libere, al căror ritm interior redă flux
ideilor și frenezia sentimentelor. Prozodia modernă este o eliberare de rigorile clasice, o cale directă
de transmitere a ideii și a sentimentului poetic.