Eminescu si poeziile sale

De Titu Maiorescu

Critica literară este studiul, discuția, evaluarea și interpretarea formală a textelor literare, ce le
comentează sub un unghi estetic. Critica elucidează sensul și semnificațiile operei literare.
Critici literari:
Titu Maiorescu născut 1840 și moare 1917. A fost critic literat și estetician. Întemeiază societatea
Junimea, care din 1867 va dispune și de o revistă Convorbiri literare. În același an devine membru
al Academiei Române. Studiile sale sunt reunite într-o primă ediție a volumului Critice. În anul
1874 ajunge ministru al Cultelor și Instituțiilor publice și alcătuiește un proiect de reorganizare a
învățământului rural. La moartea lui Eminescu publică studiul Eminescu și poeziile sale. A mai fost
ministru de justiție, rector al Universității București, ministru de externe, iar în 1912 prim-ministru.
Nicolae Iorga
Eugen Lovinescu
Tudor Vianu
George Călinescu
Istoria literară este disciplina care se ocupă cu studiul istoriei literare. Nu poate cuprinde toate
operele literare, iar în mod necesar ea este selectivă și devine o istorie de valori.
Teoria literară este disciplina care studiază principiile și criteriile proprii creațiilor literare
definește genurile și speciile, curentele literare și stilului.

Eminescu si poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat în anul 1889, anul morții
lui Eminescu, si este prima lucrare de exegeza (analiza / interpretare) a operei eminesciene. Așadar,
Maiorescu devine primul eminescolog (cercetător si cuceritor al operei eminesciene).
Așa cum arata si titlul, studiul cuprinde doua părți: prima parte se refera la viața poetului, (vizează
"omul" Eminescu), în timp ce a doua cuprinde o analiza a operei acestuia ("poeziile lui").
În partea întâi, criticul fixează sumar câteva date din biografia sa, încearcă sa dezlege misterul
bolii lui Eminescu, face un portret spiritual al lui Eminescu, evidențiindu-i ca trăsături definitorii
inteligenta, memoria extraordinara (capacitatea de a retine un volum imens de cunoștințe), cultura
excepționala (cunoscător al filosofiei, al credințelor religioase; pasionat de marile scrieri ale lumii),
setea de cunoaștere (interesul constant pentru nou, pentru teoriile științifice, economice, filosofice
etc.), modestia (refuzul premiilor si al gloriei; simplitatea pe care o dovedește în discuția cu regina
României, Carmen Sylva).
În cea dea doua parte criticul supune analizei câteva dintre poeziile eminesciene reprezentative
care-i pun în valoare genialitatea, comentându-le sub aspectul limbajului si al conținutului de idei,
socotit novator în literatura româna a momentului. Maiorescu afirma ca ceea ce individualizează
opera lui Eminescu în raport cu opera scriitorilor dinaintea sa si o face inconfundabila este bogata
ideilor filosofice si frumusețea limbajului.
Analizează poezia de dragoste a lui Eminescu, afirmând ca poetul a văzut în femeie doar copia
imperfecta a unui prototip irealizabil. În mod greșit, arata ca erotica eminesciana are o dimensiune
pur instinctuala, refuzându-i deci platonismul.