Ion Barbu

Alături de Arghezi și de Blaga, Ion Barbu dă conceptului modern de poezie noi valori,
impunând o viziunea poetică originală. Este un poet modernist, reprezentant al ermetismului poetic,
care respinge formula poeziei descriptive și optează pentru o expresie a abstracțiunilor.
Lirica lui Ion Barbu se diferențiază de creațiile perioadei sale prin inserarea conceptelor matematice
și prin încifrarea înțelesului, elemente care configurează o lirică intelectualizată. Lirica poetului
cunoaște trei perioade de evoluție: etapa parnasiană, unde sunt descrise peisaje mineralizate,
zeități, iar poezia are o formă fixă, etapa baladică – orientală, unde majoritatea poeziilor au un
caracter narativ și descriptiv asemenea baladelor, unde sunt ilustrate lumi pitorești și etapa ermetică,
cea din urmă fiind definitorie pentru creația sa. Ermetismul este expresia unei tendințe de
ascundere, de încifrare a sensului poeziei printr-o exprimare ce presupune o pregătire prealabilă.
Barbu creează un tip original de hermetism, numit barbism.
Poemul Riga Crypto și lapona Enigel reprezintă perioada baladică – orientală, dezvoltă
specia literară a baladei și face parte din ciclul Uvedenrode, din volumul Joc secund, publicat în
1930.
Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de dragoste din lumea
vegetală, o baladă fantastică, în care întâlnirea are loc în plan oniric.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală Romeo
și Julieta, însă la Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici, personaje romantice cu calități
excepționale, dar negative.
Structura narativă implică interferența genurilor, scenariul epic este dublat de caracterul
dramatic și de lirismul de măști, personajele având semnificație simbolică.
La nivel formal poezia este alcătuită din două părți, fiecare dintre ele prezentând o nuntă, una
consumată, împlinită, cadru al celelalte nunți, povestită, inițiatică. Formula compozițională este
aceea a povestirii în ramă, a poveștii în poveste.
Prologul alcătuit din primele patru strofe constituie rama nunții povestite și reprezintă
dialogul menestrelului. Menestrelul e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi protagoniști
inegali, reprezentați a două regnuri distincte, Enigel și riga Crypto. Portretul menestrelului este
alcătuit din trei epitete, pe care poetul este fixat, trist, mai aburit ca vinul vechi, mult îndărătnic, iar
invocația este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană.
Partea a doua, nunta povestită este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul și
împărăția rigăi Crypto, portretul, locurile natale și oprirea din drum a laponei Enigel, întâlnirea
dintre cei doi, cele trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri ale laponei, răspunsul laponei și
refuzul categoric cu relevarea relației dintre simbolul solar și propria condiție, încheierea întâlnirii,
pedepsirea rigăi în finalul baladei.
În debutul părți a doua, sunt realizate prin antiteză portretele membrilor cuplului, deosebirea
dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto, sugerează apartenența la familia
ciupercilor și postura de rege al făpturilor inferioare din rangul vegetal. Numele Enigel are
sonoritate nordică și susține originea ei, de la pol și trimite probabil la semnificația din limba
suedeză înger, lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal, ea reprezintă
ipostaza umană. Riga Crypto, inimă ascunsă, este craiul bureților, căruia dragostea pentru Enigel,
laponă, mică, liniștită, îi este fatală. Spațiul definitoriu al existenței pentru Crypto, este umezeala,
spațiul impur al amestecului elementelor primordiale, apa și pământ, în timp ce lapona vine din țări
de gheață urgisită, spațiu rece, ceea ce explică aspirația ei spre soare și lumină.
 În prima chemare – descântec, cu rezonanțe de incantație magică, Crypto își îmbie aleasa cu
dulceață și cu fragi, elemente ale existenței sale vegetative, dar care aici capătă conotații erotice.
Darul este refuzat categoric de Enigel, iar acest refuz îl pune într-o situație dilematică, dar opțiunea
lui e fermă și merge până la sacrificiu de sine, în a doua chemare.
Primul refuz sugerează tentația solară, prin indicele spațial, mai la vale, adică spre sud. Al doilea
refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto, blând, plăpând, necopt. Opoziția copt –
necopt este reluată în al treilea refuz prin antiteza soare – umbră, ce pune în evidență relația
individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece
fără să se piardă pe sine.
Pentru a-și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi, ce se
întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și-l distruge. Făptura firavă e distrusă de propriul
vis, cade victimă neputinței și îndrăznelii de a-și depăși limitele, de a încerca să intre într-o lume
care îi este inaccesibilă.
Finalul este trist, Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească
cu ipostaze degradate ale propriului regn. În cercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele este
pedepsită cu nebunia.
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului: al soarelui, al
nunții și al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are un rol inițiatic, iar popasul în ținutul rigăi este o
probă, trecută prin respingerea nunții pe o treaptă inițiatică.
Sub aspect stilistic, prezența inversiunilor și a vocativelor în prima parte a baladei
evidențiază oralitatea textului. În portretizarea celor două personaje ale baladei este utilizat epitetul,
sterp și nărăvaș, rigă spân, și se observă superlativele absolute expresive realizate prin adverbele
mult și prea. Dialogul dintre cei doi se desfășoară în regim liric și este constituit pe baza unor
asonanțe interioare și repetiții.

Volumul Joc secund, publicat în anul 1930, se deschide cu poezia Din ceas, dedus, al cărui
titlu este înlocuit de editori în 1964, cu titlul volumului. Poezia are caracter de artă poetică și
aparține modernismului barbian. Poezia lui Barbu se înscrie în lirica ermetică, termen ce presupune,
un efort de interpretare și de creație din parte cititorului. Aderența poetului matematician la
modernismul de tip ermetic este explicată de criticul literar Tudor Vianu prin reunirea unor
elemente unice, în lirica barbiană: stilul concis, utilizarea conceptelor matematice, preferința pentru
o poezie a abstracțiunilor.
Cuvântul joc din titlu sugerează o combinație a fanteziei, liberă de orice tendință practică, iar
asocierea adjectivului secund, plasează jocul în zona superioară a esențelor ideale.
La nivel formal poezia este alcătuită din două catrene. Poezia este pentru el negația lumii,
sublimarea ei în idee, un joc desfășurat pe un plan izolat de viața. Substantivul ceas de la începutul
poeziei aparține câmpului lexical al timpului, dar este un timp neclintit, fără scurgere.
Primul vers al strofei întâi conține epitetul metaforic situat într-o inversiune calmă creastă,
figură de stil ce desemnează, lumea ideilor în sensul pe care Platon îl dădea acestui concept. Prin
urmare, arta este pentru Barbu un zbor invers, întors spre profunzimea elementelor lumii, spre
esențele nevăzute ale lucrurilor.
În strofa a doua, Barbu reia muzica de sferă eminesciană, permutând marea de stele în
oceanul lichid ce-și plimbă aștrii scufundați. Finalul îl aduce p poet în ipostaza intelectuală a lui
Hermes, în aceea lirică a lui Orfeu.
 Organizarea metrică a poemului este de o mare simplitate, poetul evitând efectele muzicale
și urmărind o cadență liniștită, mereu egală cu sine. Versurile sunt de 13-14 silabe, iambul fiind
singura unitate metrică a poemului, iar rima este încrucișată.
Poezia Joc secund este o artă poetică aparținând modernismului/ ermetismului barbian, prin
concepție și limbaj încifrat, accesibilă cititorilor inițiați.