CLASICISMUL

Termenul comporta sensuri largi, exprimand o atitudine estetica fundamentala ce se

caracterizeaza prin tendinta de a observa fenomenele in contextul universului si de a le
inchega intr-un sistem proportional si armonios, corespunzator frumosului si concordant cu
norme rationale care impun tipuri model, perfectiunea, idealul.

Curentul se defineste ca o miscare artistica si literara care promoveaza ideile de echilibru si

armonie a fiintei umane, constituite in modele durabile si care se pot regasi in timp. De aici
intoarcerea la antichitatea greaca si latina. Sunt relevante sculpturile lui Fidias (care a condus
si lucrarile de pe Acropola Atenei), arhitectura cladirilor de pe Acropole, tragediile lui Eschil,
Sofocle, Euripide, Artele poetice ale lui Aristotel si Horatiu etc.

Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetica fundamentala de observare si realizare a

unui sistem armonios, stabil, proportional, dominat de elementele frumosului, in concordanta
cu norme specifice (cele trei unitati in dramaturgie), tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin,
al perfectiunii formelor. A aparut in Franta, in secolul al XVII-lea (inaintea iluminismului),
extinzan-du-se in intreaga Europa. S-a manifestat in toate artele – literatura, pictura, muzica,
arhitectura.

Trasaturi:-

 regula celor trei unitati in dramaturgie (de loc, timp, actiune);

 puritatea genurilor si a speciilor literare;
 intaietatea ratiunii; imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevar si natural
(in literatura), infrumusetarea si innobilarea naturii (in pictura);
 promovarea virtutii – propunand un tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (tip
social – exceptional, unic – un model);
 natura se subordoneaza idealului uman – caracter moralizator.

Reprezentanti in literatura universala: Corneille, Racine, Molliére, Boileau, La Fontaine,

La Bruyere.
Reprezentanti in literatura romana – secolul al XVIII-lea si al XIX-lea indeosebi. Astfel:
elemente in Tiganiada de I. Budai Deleanu, creatiile lui V. Alecsandri, Al. Odobescu,
Caracterurile de B.P. Mumuleanu, operele lui M. Eminescu, I. Creanga, I.L. Cragiale, I.
Slavici – perioada marilor clasici.

Predilectie pentru speciile: oda, epigrama, idila, rondel, epistola, satira, fabula, comedie,
tragedie.
Romantismul

Pentru prima dată romantismul a apărut în Germania şi în Anglia, ţări în care tradiţia clasică
era mai puţin puternică, şi s-a extins apoi treptat în Franţa şi în restul Europei, precum şi
dincolo de ocean.  Privind în ansamblu, romantismul se constituie ca o reacţie împotriva
excesului de încredere în raţiune, promovat de clasicism, acţionând în numele creaţiei şi a
imaginaţiei. Dacă scriitorii clasici tindeau spre obiectivitate, ignorând particularul în favoarea
generalului, prin conturarea unor tipuri umane precum avarul, mincinosul, ipocritul etc.,
romanticii nu acceptau decât individualitatea.

În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor pașoptiști (Ion
Heliade Rădulescu Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele
curentului persistă mult timp după declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul
culminant în opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.

Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:  preromantismul (cunoscut

și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de tip Bidermaier)  romantismul propriu-zis
(eminescian sau romantism înalt)  romantismul posteminescian.

Reprezentanti

LITERATURA UNIVERSALĂ: Novalis, Victor Hugo, E.T.A. Hoffmann, Alphonse de

Lamartine. LITERATURA ROMÂNĂ:  În perioada paşoptistă: - I.H. Rădulescu - Costache
Negruzzi - Alecu Russo - Vasile Alecsandri - Gh. Asachi  În perioada romantismului înalt:
Mihai Eminescu

Trasaturi

• introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul, macabrul, fantasticul, feericul;

• cultivă sensibilitatea, imaginaţia, originalitatea, fantezia creatoare, misterul;

• evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric) într-un cadru nocturn sau
exotic (spre deosebire de perioada anterioară marcată de clasicism care maximiza încrederea
în raţiune şi luciditate);

• promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul istoric al neamului, ceea ce imprimă
curentului un caracter naţional-patriotic;

 acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile

interioare fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare şi participative;

 afirmă personajul ca individualitate excepţională, construieşte eroi excepţionali în situaţii

excepţionale, dar portretizează şi omul de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume.
Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi trăiri intense;

 defineşte timpul şi spaţiul ca fiind nemărginite, ca proiectare subiectivă a spiritului uman;

 utilizează procedee artistice variate, dintre care se remarcă antiteza..
Personajul romantic: - erou excepţional în imprejurări excepţionale - antiteza (înger-
demon); titanul, geniul - provine din toate mediile sociale - exprimă victoria pasiunii asupra
raţiunii - defineşte particularul, unicul, individualul

Stilul - stilul metaforic - fuziunea genurilor şi a speciilor - îmbogăţirea limbii literare: limbaj
popular, arhaic

Realismul

Este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începând din Franța și având ca
principiu de bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale,
obiective.

Reprezentanți

 în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski,

Dickens, Lampedusa, Thomas Mann.

 în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G.
Călinescu, Marin Preda

Caracteristici:

 teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.

 perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent

 ton impersonal, neutru

 personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate (țăranul,

aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală de
caracter (lacomul, avarul etc.)

 se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului

 se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj

 prezentarea moravurilor unei epoci

 prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii prezentate

 romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale

 elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)