UNIVERSITATEA DE STAT „B.P.

HASDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA ȘTIINȚE UMANISTE ȘI PEDAGOGICE
DEPARTAMENTUL LIMBI ȘI LITERATURI

TEMA: GARABET IBRĂILEANU

– CRITICUL CARE A SCHIMBAT CURSUL
LITERAR

REALIZAT DE SINIGUR MARIANNA, GRUPA MELL 2001

VERIFICAT: GROSU L., DR. CONF. UNIV. INTER.
Garabet IBRĂILEANU - biografie - opera
n. 23 mai 1871, Târgu Frumos, jud. Iași - m. 10 martie 1936, București.

Critic, istoric literar, pedagog, redactor literar, eseist și

romancier român
Studii: Facultatea de litere și filozofie a Universității din Iași
Redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub
pseudonimul Cezar Vraja.

Doctrinar al poporanismului literar (până în 1916) și teoretician al

specificului național.
Opera:
Spiritul critic în cultura românească (1909), Scriitori și curente (1909),
Note și impresii (1920), După război -Cultura și literatura (1921), Scriitori
români și străini (1926), Studii literare (1930) - apărute înti in rev. -, voi. de
cugetari Privind viata (1930) si romanul Adela (1933).
Casa Ibrăileanu din Focșani 
Garabet Ibraileanu - Spiritul
critic in cultura romana.pdf
 Activitatea de critică literară

Opera critică a lui Garabet Ibrăileanu, al treilea moment important în critica românească, poate
fi privită ca o sinteză a direcțiilor anterioare ilustrate de Titu Maiorescu și C. Dobrogeanu-Gherea. Întâia
lucrare importanta a lui Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească (1908) este un eseu sociologic.
Autorul analizează geneza formelor culturii în România, luând ca documente operele scriitorilor mai
însemnați din perioada 1840-1880.
Această operă a lui Ibrăileanu conține observații pătrunzătoare asupra atitudinii principalilor
scriitori români față de formele de civilizație și cultură dintr-un proces de patru decenii de dezvoltare,
trecând prin revoluția burghezo-democrată de la 1848, Unirea Principatelor și dobândirea independenței
naționale.
Următoarele volume de critică conțin observații mereu valoroase despre clasici (Cârlova,
Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale) sau despre contemporani la impunerea cărora Ibrăileanu a
contribuit (Sadoveanu, I.Al. Brătescu-Voinești, Gala Galaction, G. Topârceanu, Demostene Botez,
Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Henriette Ivonne Stahl).
 În activitatea de critic și istoric literar a lui IBRĂILEANU distingem
trei perioade mai importante.

Prima, desfășurată între 1889 și 1905, este perioada de formație, de orientare socialistă și
poporanistă, folosind metodologie sociologică și psihologică în chip exclusiv. Asupra principalelor
articole din aceasta perioadă autorul a revenit radical, retinând foarte puține lucruri.

A doua perioadă, dintre 1906 si 1920, corespunde curentului poporanist de la Viața Românească și
se aplica în primul rând la promovarea scriitorilor de această orientare, ca și la descoperirea
tradițiilor poporanismului românesc sub raport ideologic și literar.

A treia perioadă, în fine, din 1920 până în 1933, e faza eclectică, în care IBRăILEANU nu mai
reclama scriitorilor decât specific național, adică originalitate, ferirea de imitații și, pe cât posibil,
realism, adică luciditate și transfigurarea realului în conformitate cu adevărul vieții, intuit sub specia
universalității.
TRĂSĂTURI PRINCIPALE
1. Se concentrează asupra operei, pe care o îmbrățișează sub toate aspectele.
2. Atent asupra conținutului social, psihologic, moral și în egală măsură din punct de vedere tehnic
(estetic).
3. Metoda e adaptată obiectului, critica sociologică, psihologică sau estetică fiind determinată de
ponderea esențială a operei.
4. Critic de solidă formație filosofică, la începuturile activității pozitivistă, IBRĂILEANU pune
accentul în opera sa pe observația psihologică, interesat în primul rând de viața sufletească.
5. Calitățile dominante ale scrisului lui Ibrăileanu sunt probitatea și finețea. Prin scrisul său, conștiința
estetică românească dobândește o dimensiune nouă.
6. Va accentua astfel ideea crearii unui sistem de norme si de principii de functionare a unui domeniu
ce nu avea o traditie destul de substantiala in literatura romana, care va duce la ceea ce s-a numit
stiintifizarea criticii".
7. Un alt concept teoretizat de Ibraileanu pentru prima data la noi este cel al criticii complete". Aceasta
include mai multe criterii si directii de dezvoltare a analizei: critica psihologica, estetica, stiintifica,
impresionista, biografica etc
APRECIERI CRITICE
”Originalitatea criticii lui G. Ibraileanu provine din faptul că este lipsită de vanitate, de dorința de satisfacere a
amorului propriu". El nu caută să epateze prin paradoxuri și stil caligrafic.
(Mihai Dragan)

”Doctrinar al poporanismului literar (până în 1916) şi teoretician al specificului naţional, Ibrăileanu este un
critic sociolog şi psiholog în formula Taine-Bourget, partizan în estetică al energetismului sub influenţa lui
Oswald-William James şi, după Hennequin, teoretician al ideii de selecţie literară'‘. ''Dicţionarul scriitorilor
români''.
''Teoretician literar cu sclipitoare intuiţii, Garabet Ibrăileanu nu elaborează un sistem propriu. Dispune însă de
o concepţie care, în evoluţia ei, reflectă sinteza în devenire dintre social şi estetic în critica românească''
(''Dicţionarul general al literaturii române'' apărut, sub egida Academiei Române, la Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
Concluzii:

Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al
XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor
de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească
 între anii 1906 și 1930. 
Cele mai multe pagini de interpretare critica le inchina I., cum era de asteptat, lui Eminescu. inca din
1919, el era preocupat de inefabilul poeziei lui Eminescu, pe care incearca sa-1 explice prin farmecul
muzical al versului sau, printr-un limbaj de esente, echivalent aceluia al muzicii, in care Schopen-hauer
vedea arta suprema, revelatoare a vointei de a fi.

Un volum de aforisme privitoare la conduita înțeleptului privind viața (1930) și un roman de analiză a
sentimentului iubirii Adela (1933), clasic în literatura noastră, încheie activitatea lui Garabet Ibrăileanu.
Pentru multilaterala sa activitate, Academia Română l-a ales membru postmortem. Garabet Ibrăileanu a
rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un profesor impecabil, impunător șef de
cenaclu, om de o rară distincție sufletească, prieten de neuitat, intelectual de o elevată ținută, a cărui
operă se constituie într-un moment remarcabil în istoria criticii românești.
 Pe lângă cunoștințe suplimentare de sociologie, istorie, geografie,
filosofie, psihologie etc, criticul trebuie să aiba un ideal", care este
totuna cu atitudinea" scriitorului și îl ajutaă pe critic să vibreze la
idealurile acestuia. Critic adevărat este acela care dovedește gust,
sensibilitate, comprehensiune, cultură, sinceritate, precum și o mare
simpatie pentru valori. Toate acestea sunt necesare, deoarece a face
critică literară este a face anatomia, fiziologia și etiologia operei de
artă sau, ceea ce este același lucru, a spiritului unui scriitor". Criticul
nu trebuie să-și altereze niciodată impresiile, deoarece salvarea lui stă
în tăria de a deveni cititor".
 Bibliografie
1. G.CĂLINESCU, ISTORIA LITERATURII ROMÂNE. COMPENDIU. EDITURA
PENTRU LITERATURĂ, BUCUREȘTI, 1968, P. 241
2. ANTONIO PATRAȘ, IBRĂILEANU: CĂTRE O TEORIE A PERSONALITĂȚII,
CARTEA ROMÂNEASCĂ, 2007  / HTTPS://
WWW.ZF.RO/ZIARUL-DE-DUMINICA/MODELUL-IBRAILEANU-6778194
3. HTTPS://WWW.TITITUDORANCEA.COM/Z/BIOGRAFIE_GARABET_IBRA
ILEANU.HTM
4. HTTPS://WWW.AUTORII.COM/SCRIITORI/
5. HTTPS://EDITIADEDIMINEATA.RO/
6. HTTPS://RO.WIKIPEDIA.ORG/WIKI/GARABET_IBR%C4%83ILEANU
Mulțumesc pentru atenție!