CRITICISMUL JUNIMIST

TITU MAIORESCU

Junimea este un curent cultural și literar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
cuprinzând o întreagă pleiadă de scriitori, istorici și filosofi care schimbă radical evoluția
literaturii și a culturii române.
Începuturile le face la Iași, în octombrie 1863, Titu Maiorescu prin prelecțiunile ținute
la Banca Moldovei. Ulterior, prin februarie 1863, cinci tineri veniți de la studii din străinătate:
Titu Maiorescu, spiritus rector al Junimii, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, N.
Burghele și Iacob Negruzzi au pus bazele unei societăți literare numită, la sugestia lui Th.
Rosetti, Junimea.
Curentul cultural promovat de societatea ieșeană se manifestă ca o mișcare conștientă
de modernizare profundă și de aplicare a spiritului critic. Junimea reprezintă fondarea
spiritului critic modern în literatura și cultura română, dar și o critică adusă lipsei de echilibru
între formele instituționale ale reformei și mentalitatea poporului.
Programul Junimii includea: desfășurarea regulată a ședințelor de cenaclu, susținerea
prelecțiunilor populare, alcătuirea unor antologii de poezie românească pentru școlari,
editarea de manuale școlare, realizarea unei ediții complete cu note explicative și index din
cronicarii români, editarea unei reviste. Acest deziderat se împlinește la 1 martie 1867,
când se editează revista Convorbiri literare, în paginile căreia vor fi publicate articolele lui
Maiorescu, poeziile lui Eminescu, proza lui Creangă sau Slavici, comediile lui Caragiale.
Tudor Vianu a delimitat activitatea Junimii în trei etape, cu
orientări și activități diferite. Prima etapă ( 1863-1874), perioada ieșeană, când ședințele se
țineau în casa lui Vasile Pogor, are un pronunțat caracter polemic, ce se manifestă în trei
direcții: limbă, literatură și cultură. Acum se impune necesitatea educării publicului prin
prelecțiunile populare, prelegeri publice pe teme variate organizate cu scopul de a culturaliza
mesele și de a propaga cultura ca factor de progres.
A doua etapă ( 1874-1885) începe când Titu Maiorescu,
numit ministru al Instrucțiunilor Publice, se mută la București, ședințele ținându-se alternativ,
la Iași și la București. Această etapă este una de consolidare, în sensul că acum se afirmă
reprezentanți de seamă ai direcției noi în poezia și proza română: Eminescu, Creangă,
Caragiale, Slavici și crește prestigiul revistei Convorbiri literare.
Cea de-a treia etapă, bucureșteană, începe în 1885, când Iacob
Negruzzi se mută la București, luând cu el și revista al cărei director este singur până în 1893,
ulterior asociindu-și un comitet de redacție până în 1903. Această etapă are un caracter
preponderent universitar, prin studiile de specialitate din domenii precum istoria, filozofia,
filologia, geografia. Criticismul junimist este legat în primul rând de activitatea lui
Titu Maiorescu, mentorul societății Junimea, dar și îndrumătorul cultural și literar al epocii.
Maiorescu a fost preocupat de problemele legate de
ortografia limbii române încă din 1865 și până la 1904. În 1866, acesta publică articolul
Despre scrierea limbii române prin care declanșează, practic, lupta împotriva curentului
latinist și afirmă principii precum: impunerea alfabetului latin, unificarea ortografiei,
elaborarea unor lucrări normative. De asemenea, el a fost preocupat
de dezvoltarea culturii. În 1868, apare studiul În contra direcției de astăzi în cultura română,
în care este formulată teoria formelor fără fond. Teoria exprimă viziunea lui Titu Maiorescu
asupra culturii. Prin fond, el înțelege activitățile materiale, sociale și culturale, dar și tradițiile
și mentalitățile. Prin formă, sunt desemnate structurile instituționale ale societății, sistemul de
educație, instituțiile culturale, prin care se realizează circulația valorilor în cadrul societății.
Maiorescu critică vițiul radical
identificat în epocă, lipsa de orice fundament solid pentru formele din afară ce le tot primim,
adică de a împrumuta forme ale culturii apusene fără a le corecta adecvat cu realitatea de la
noi. O cercetare critică asupra poeziei
de la 1867 este articolul pe care îl scrie Maiorescu în momentul în care junimiștii își propun
realizarea unei antologii de poezie românească pentru școlari, dar constată lipsa criteriilor de
disociere între poeziile valoroase și cele lipsite de valoare. Acest articol este divizat în două
părți: Condițiunea materială a poeziei și Condițiunea ideală a poeziei. O condiție
materială este ca poezia să deștepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia
auditorului. Pentru îndeplinirea acestei condiții, poetul trebuie să aleagă cuvântul cel mai
puțin abstract, care nu și-a pierdut nota de sensibilitate și să selecteze mijloace artistice
precum comparații originale și juste, metafore, hiperbole. Condiția ideală corespunde
fondului, conținutului poeziei ce cuprinde sentimente și pasiuni. O poezie este valoroasă dacă
trece cu rapiditate de la o stare sufletească la alta, dacă produce o exagerare a emoției, dându-i
proporții neobișnuite și conduce sentimentele spre un punct culminant. În plus,
trebuie remarcată concepția estetică a lui Titu Maiorescu. Articolul Comediile d-lui
Caragiale, din 1885, este o polemică indirectă cu detractorii lui Caragiale, care respinseseră
comediile sale pe motiv că ar fi imorale. El face diferența dintre arta pe teme morale, predica
moralizatoare și arta în scopuri morale. În articolul
Eminescu și poeziile lui, prima analiză a poeziei lui Eminescu, criticul apreciază just
importanța și efectele operei asupra limbii și a literaturii române ulterioare, încheind articolul
cu o frază devenită celebră, ce dovedește intuiția cristicului: Pe cât se poate omenește
prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui și
forma limbii naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până
astăzi, va fi punctul de plecare pe toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării
românești. Titu
Maiorescu este o personalitate reprezentativă a culturii române, deoarece a încercat să impună
un sistem de valori și ierarhii, ridicându-se împotriva falsificării tuturor instituțiilor publice.