Titu Maiorescu

Rolul lui în dezvoltarea literaturii române din cea de-a doua jumătate a
secolului XIX

Junimea a fost o grupare literar-culturală care a dat naștere unui curent de idei numit
junimist. Activitatea Junimii a reprezentat un moment de maximă efervescență creatoare,
susținută de un spirit critic remarcabil, care i-a impus în viața culturală pe scriitorii care au
transformat această perioadă în ”epoca marilor clasici”.
Apariția grupării, în 1863, a fost rodul inițiativei a cinci tineri, întorși de la studii din
străinătate: Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Petre Carp.
Titu Maiorescu devine mentorul grupării, impunându-se prin exigență, prin cultura vastă și
prin corectitudinea și obiectivitatea aprecierilor critice.
Între anii 1864-1874, activitatea principală a societății a fost aceea de stabili
principiile de lucru. Deviza lor era: ”Intră cine vrea, rămâne cine poate!”. Scopul membrilor
fondatori era acela de a educa gustul publicului, iar spiritul oratoric se afirmă acum intens.
Titu Maiorescu impune un model de discurs, devenind astfel unul dintre oratorii de seamă ai
epocii.
Tot în această perioadă, încep să se manifeste preocupările pentru limbă și ortografie.
Titu Maiorescu redactează în 1866 lucrarea ”Despre scrierea limbei române” în care și-a
expus punctul de vedere privind limba română: adoptarea principiului fonetic în ortografie,
respingerea alfabetului chirilic și adoptarea alfabetului latin și respingerea scrierii
etimologice.
În 1867, apare revista ”Convorbiri literare”, dar și studiul lui Titu Maiorescu, ”O
cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, care conține o evaluare lucidă a liricii
momentului. Plecând de la premisa că știința vizează adevărul și poezia frumosul, Titu
Maiorescu stabilește că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei
manifestate în materie sensibilă. Acest studiu, bogat în exemple, a criticat sever retorismul
abstract al poeziei românești din perioada aceea, frazele greoaie, vorbăria fără sens și a
imprimat criticii junimiste o direcție polemică.
Studiul ”În contra direcției de astăzi în cultura română”, apărut în 1868, lansează
”teoria formelor fără fond”, care a avut un impact memorabil în epocă. Titu Maiorescu
analizează cu luciditate modul în care generația pașoptistă a conceput și înfăptuit
modernizarea societății și culturii române, prin imitarea formelor civilizației occidentale, fără
însă să se preocupe de o pregătire corespunzătoare a fondului autohton în vederea unei astfel
de transformări. Tot în această lucrare, autorul identifică problemele de fond și propune
soluții.
În 1872, Titu Maiorescu publică studiul ”Direcția nouă în poezia și proza română”,
impunând numele scriitorilor consacrați prin colaborarea cu societatea Junimea. Tot aici,
autorul trece de la critica normativă la cea aplicată și îl consideră ca reprezentant de frunte al
generației pașoptiste pe Vasile Alecsandri, după care îl plasează pe tânărul Mihai Eminescu,
pe care îl consideră după numai 3 poezii ”poet în toată puterea cuvântului”.
Între anii 1874-1885 se lansează operele de maturitate ale unor scriitori ca Mihai
Eminescu, Ioan Slavici sau Ion Creangă. În studiul ”Comediile d-lui Caragiale”, Titu
Maiorescu abordează problema moralității artei și subliniază ideea că orice operă literară care
determină înălțarea receptorului într-o lume a ideilor pure nu poate fi considerată imorală.
Criticul și-a continuat activitatea lingvistică prin publicarea articolului ”Neologismele”, în
care a recomandat împrumuturile de origine romanică, mai ușor de adaptat structurii fonetice
a limbii române.
Criticismul junimist este o trăsătură definitorie a mișcării, care a influențat atât de
profund destinul literaturii și al culturii române.

Profesor şi critic literar, om politic și jurnalist, autor al unui jurnal remarcabil –

„Însemnări zilnice” – Maiorescu rămâne categoric un simbol al culturii noastre moderne,
căruia, în plus, îi „datorăm” existența, în literatura națională, a lui Mihai Eminescu.

Bibliografie:
L. Paicu, M. Lupu, M, Lazăr, Eseul, Editura ART, București, 2012
Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, București, 2007
Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, Editura Minerva, București, 1972