Cuprins

Cuprins____________________________________1
1. Junimea si "Convorbiri literare"______________2
2.Titu Maiorescu. Principii estetice._____________4
3. Titu Maiorescu, Junimea si "Convorbiri
literare"____________________________________7
4. Tudor Vianu despre Titu Maiorescu___________8
5. Titu Maiorescu si marii scriitori clasici________8
6. Titu Maiorescu si posteritatea________________9
Bibliografie________________________________9

-1-
 1. Junimea si ”Convorbiri literare”””””

Societatea culturala ”Junimea”, s-a constituitla Iasi in

anul 1863, fondatorii ei fiind: Titu Maiorescu, Petre Carp,
Vasile Pogor, Teodor Rosetti si Iacob Negruzzi. Mentorul ei
spiritual va fi Titu Maiorescu. Societatea a avut o tipografie
proprie, o librarie si o revista.

In viata gruparii se disting cateva etape:

a) Prima etapa, intre anii 1863-1874, are caracter polemic si se

ma-nifesta in trei domenii:
- limba:
- literatura;
- cultura.

Obiectivele urmarite erau;

1) Educarea publicului prin ”prelectiuni
populare”(conferinte), pe teme diverse, tinute intr-o
forma academica;
2) Lupta pentru unificarea limbii romane literare, prin
inlo-cuirea alfabetului chirilic si impunerea scrierii
fonetice;
3) Intocmirea unei antologii de poezie romaneasca pentru
scolari; aceasta i-a determinat pe junimisti sa citeasca
-2-
 in sedintele societatii, autori mai vechi si sa-si exerseze
spiritul critic pe textele lor.

b) A doua etapa, intre anii 1874-1885, este consolidarea a unei

”directii noi” in literatura, de aparitii in paginile revistei
”Con-vorbiri literare””(aparuta la 1 martie 1867) a
operelor de matu-ritate ale lui Eminescu, Creanga,
Caragiale etc., de diminuare a spiritului critic.

c) A treia etapa incepe dupa 1885, cand societatea se muta la

Bucuresti. Va deveni preponderent stiintifica, revista
”Convor-biri literare””devine o revista de cercetari
istorice si filozofice, iar la conducerea revistei vin pe rand
oameni de cultura im-portanti, pana in 1944, cand isi
inceteaza aparitia

Tudor Vianu considera ca reperele esentiale ale spiritului

junimist sunt:
- spiritul filozofic;
- spiritul oratoric;
- gustul clasic si academic;
- ironia;
- spiritul critic.

Junimistii au ridiculizat mediocritatile literare si au

combatut pericolele unei culturi neasimilate, sustinand teoria
”formelor fara fond”, formulata de Titu Maiorescu, au
sustinut ideea de valoare estetica in literatura, instaurand o
atmosfera de emulatie intelectuala, de exigenta fata de
intelectualul roman, au realizat si impus o directie noua in
cultura roman, caracterizata de un spirit critic ascutit si de un
sentiment puternic al valorii.

-3-
 Noua directie in literatura s-a concretizat in evolutia spre
un clasicism de esenta, relevant prin operele lui Eminescu,
Creanga, Caragiale, Slavici.
2.Titu Maiorescu. Principii estetice.

Titu Maioreescu, este creatorul criticii literare estetice

roma-nesti. In 1867 el publica primul studiu de estetica din
cultura noastra, cu titlul ”O cercetare critica asupra poeziei
romane de la 1867”, cunoscut si sub titlul ”Poezia romana”.

Studiul cuprinde doua parti:

a) Conditiunea materiala a poeziei;
b) Conditiunea ideala a poeziei;

In prima parte a studiului, Titi Maiorescu defineste

poezia prin comparatie cu stiinta. Poezia exprima frumosul,
iar stiinta adevarul; adevarul cuprinde idei, iar frumosul
cuprinde idei manifestate in imagini sensibile.

Spre deosebire de celelate arte, care au un material de

constructie in natura (culorile, sunetele, piatra, lemnul, etc.),
poezia nu are cuvantul, asa cum s-ar crede, pentru ca acesta
este doar un mijloc de comunicare. Ca sa devina material al
poeziei, cuvantul trebuie sa trezeasca in fantezia auditorului o
imagine sensibila. Pentru a creea aceasta imagine prin cuvinte,
poetii trebuie sa foloseasca cuvinte cu sens concret, sa
concretizeze cuvintele cu ajutorul figurilor de stil.

Titu Maiorescu da exemple de comparatii, epitete,

metafore potrivite sau nu, atat din literatura romana cat si din
literatura straina. Modele gasesti intotdeauna in poezia
populara.
-4-
 In a doua parte a studiului intitulata ”Conditiunea ideala
a poeziei”, Titu Maiorescu discuta continutul poeziei,
afirmand ca trebuie sa exprime intotdeauna ”un simtamant
sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala,
sau care sa tina de taramul stiintific”.

In studiul ”In contra directiei de astazi in cultura

romana”, 1868, Titu Maiorescu a formulat celebra teorie a
”formelor fara fond”, sustianand ca, in Romania, institutiile
democratice sunt forme imprumutate din Occident, in contrast
cu un fond patrialhal.

Analizand ”noua directie” generata in literatura romana

de societatea ”Junimea”, in studiul ”Directia noua in poezia
si proza romana”, 1872, Titu Maiorescu stabileste o
adevarata scara de va-lori a operelor scriitorilor romani pana la
1870.

In poezia romana considera ca in fruntea noii directii

trebuie siyuat Vasile Alecsandri. Dupa Vasile Alecsandri il
situeaza pe Mihai Eminescu (acesta publicase numai trei
poezii in ”Convorbiri literare”: ”Epigonii”, ”Mortua est”
si ”Venera si madona”) despre care a afirmat ca este ”poet,
poet in toata puterea cuvantului”.

In 1889, Titu Maiorescu publica studiul ”Eminescu si

poeziile lui”, in care discuta personalitatea marelui poet din
perspectiva teo-riei schopenhaueriene despre geniu. Ca om de
geniu, Eminescu ar fi trait exclusiv inlumea ideilor si ar fi fost
indiferent la latura materiala a existentei sale sau la
recunoasterea publica.

-5-
 Titu Maiorescu fixeaza cateva din trasaturile
personalitatii lui Eminescu: ”inteligenta ascutita”, ”memoria
prodigioasa”, ”curio-zitatea intelectuala” ceea ce explica
vasta sa cultura, enciclopedismul sau. Combate apoi ideea ca
poetul a fost nefericit, afirmand ca I-a fost caracteristica
”seninatatea abstracta”, suferinta sa fiind provo-cata nu de
cauze personale, ci de motive filozofice. El deplange soarta
omului pe pamant in general, nu propriu-i destin.

In a doua parte a studiului, Titu Maiorescu face aprecieri

asupra poeziei eminesciene, sesizand bogatia tematica,
expresie a vastei culturi a poetului, cat si manuirea perfecta a
limbii romane.

In anul 1885, Titu Maiorescu publica studiul ”Comediile

d-ului Caragiale”, ca raspuns la criticiile celor care invinuiau
comediile lui I. L. Caragiale de imoralitate.

Titu Maiorescu discuta de fapt, o problema de estetica si

anume moralitatea in arta, pornind de la o teorie filozofica a
lui Schopenhauer.

Aceasta teorie sustine ca sursa tuturor relelor de pe

pamant este egoismul uman, ca expresie a ”vointei oarbe de a
fi”, principiu etern, care guverneaza universul.

Una dintre solutiile preconizate de filozoful german

pentru evi-tarea suferintei provocate de aceasta vointa (vointa
duce la dorinta, deci la efort si suferinta) era contemplatia
artistica. Arta are darul de a-l smulge pe om din sfera
egoismului si de a-l inalta in sfera contemplatiei impersonale.
Este de fapt rolul de ”Katarsis” (liniste, inaltare) al artei,
formulat de Aristotel.
-6-
 Aplicand aceasta teorie asupra comediilor lui Caragiale,
Titu Maiorescu afirma ca acestea indeplinesc acest rol, prin
hazul starnit, deci au un rol moralizator.

Moralitatea in arta este data de capacitatea ei de a-l

smulge pe om din sfera egoismului, de a-l inalta sufleteste.

3. Titu Maiorescu, Junimea si “Convorbiri

literare””

Autoritatea incontestabila, bazata pe cultura, pe

inteligenta si pe caracter, exercitata de Titu Maiorescu toata
viata, s-a manifestat inca de timpuriu, recunoscuta fiind de
colegii de generatie precum P. P. Carp, V. Pogor, I. Negruzzi,
T. Rosetti, care se strang in jurul lui, la putin timp dupa
intoarcerea din strainatate, de la studii, spre a crea acea
societate literara al carei spirit si a carei actiune aveau sa-si
lase amprenta asupra uneia dintre cele mai stralucite perioade
din literatura noastra.

“Junimea”, o data constituita, criticul avea sa fie

mentorul ei, imprimandu-i un spirit de seriozitate in discutarea
problemelor li-terare, lingvistice, filozofice sau istorice si un
discernamant in ju-decarea estetica aplicata creatiilor literare
ce aveau sa directioneze una din orientarile cele mai
importante si mai statornice ale culturii romane din ultimele
decenii ale secolului trecut.

Simpla lui prezenta la sedintele “Junimii”, impune

respect si moderatie in comportamentul membrilor societati,
altfel mari amatori de farse si anecdote, iar articolele lui
-7-
Maiorescu reprezinta formularea cea mai clara si mai profunda
a ideilor junimiste. Spiritul teoretic a lui Maiorescu si marele
lui talent de expresie a dominat intreaga societate de doctori,
militari, matematicieni, filologi, istorici, profesori, avocati si
economisti.

Titu Maiorescu a fost cel care a propus infiintarea unei

reviste a “Junimii” si care a fost de acord cu titlul propus de
Iacob Negru-zzi: “Convorbiri literare”. Primul numar a
aparut la 1 martie 1867, Titu Maiorescu a scris introducerea,
semnata si de I. Negruzzi, in calitate de “redactor
raspunzator”.”””
4.Tudor Vianu despre Titu Maiorescu

“…”.... unul dintre cei mai luminati oameni ai intregului

secol in care se plamadise Romania moderna. Bucurandu-se
din anii tineretii de un mare prestigiu personal, facut din
masura, consecventa si demnitate, din bun gust in aprecierea
literara a altora si, in proprii productie, dintr-un talent care
mentine inca tinere pagini scrise cu sase sau sapte decenii in
urma, dintr-o arta aristocratica a vietii cu atat mai uimitoare
cu cat, in armonia ei, se ridica peste primejdiile unei
organizatii expuse depresiunii morale si chiar deselor
incercari ale sanatatii fizice, Titu Maiorescu a sporit
necontenit prestigiul sau prin devotamentul daruit cauzelor
bune si pasiunii dezinteresate de a sluji ”.

5. Titu Maiorescu si marii scriitori clasici

-8-
 Printre meritele remarcabile care fac din Titu Maiorescu
o personalitate de prim rang a literaturii romane se numara si
acela de a fi intuit valoarea celor mai importanti scriitori ai
nostri de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului
XX , de a-i fi incurajat si sustinut moral si chiar material.

A fost primul critic care a intuit in adevarata sa esenta

geniul eminescian, ingrijindu-se de prima editie a poeziilor lui
Eminescu in 1883, si apoi de urmatoarele. Pe Slavici l-a ajutat
sa se stabileasca la Bucuresti. L-a apreciat pe Caragiale si i-a
luat apararea in 1885 impotriva acuzatilor de imoralitate.
Si alti scriitori au fost remarcati de el: George Cosbuc, pe
care l-a chemat la Bucuresti dupa ce a citit in „Tribuna”,
„Nunta Zamfirei”, Duiliu Zamfirescu, Octavian Goga,
Sadoveanu si I. Al. Bratescu-Voinesti.

6. Titu Maiorescu si posteritatea

Afirmat si combatut (de Gherea sau Hasdeu, spre

exemplu) in partea a doua a secolului trecut, venerat si din nou
demistificat mai apoi, Titu Maiorescu nu poate fi omis din
istoria noastra literara pentru ca a condus o scoala de literatura
(Junimea), a pornit „directia noua” in scrisul nostru, a
fundamentat critica literara nationala, a impus apararea
valorilor contra nonvalorilor. Indiferent de optiunile urmasilor
sai din cercetarea literaturii, aceasta ultima consideratie nu
poate si nu va putea niciodata fi anulata.

Titu Maiorescu a fost, este si va fi un contemporan.

-9-
 BIBLIOGRAFIE

1. Marin Iancu, Gheorghe Lazarescu:

Antologie de texte comentate
(Editura Recif - Bucuresti- 1996)

2. Nicolae I. Nicolae, Ioan Dumitru, Radu Scorojitu,

Aurelia Iordache, Cecilia Condei, Viorica Iovita:
Literatura romana, sinteza si comentarii
(Editura Sarmis - Craiova - 1997)

- 10 -