CRITICISMUL JUNIMIST

„Entre qui veut, reste qui peut”

Anghel Sebastian Clasa a 11a E

Ciontoș Mihai

Cîrjă Bianca
Rac Ana-Maria
Cuprinsul lucrării 
1. Contextul cultural în care a apărut societatea literară Junimea.
2. Fondarea societăţii. Etape şi obiective.
3. Reprezentanţii Junimii.
4. Studii maioresciene.
5. Critica maioresciana. Opinii lovinesciene.
6. Concluzii.
7. Bibliografie.
1. Contextul cultural în care a apărut
societatea literară Junimea.
    După procesul paşoptist al modernizării literaturii române, care a dus la descoperirea
prin filieră romantică a rădăcinilor specificului naţional, teoretizate de Mihail
Kogălniceanu în “Dacia literară”, literatura noastră va ajunge la un moment de
forţă, rezultat din sinteza unui spirit critic antipaşoptist şi a unei modelări estetice de
factură clasică, deşi încă deschisă spre romantism. Acest moment se cristalizează în
prefacerile de după Unirea Principatelor, în scurta domnie a lui Alexandru Ioan Cuza,
apoi sub Carol I. 

Este aşa-numita epocă a Marilor Clasici, când apar Junimea şi “Convorbiri literare”,
operele lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, criticile lui Titu Maiorescu, moment
când încă mai predomină personalitatea lui Haşdeu şi începe să se
prefigureze cea a lui Macedonski. Este epoca celor dintâi mari izbânzi ale poeziei,
teatrului, prozei, criticii şi publicisticii româneşti. 
2. Fondarea
societăţii
Societatea literară Junimea, înfiinţată la Iaşi, în
1863, este o asociaţie liberă, fondată pe
comunitatea de idei şi la iniţiativa unor tineri
întorşi de la studii din occident, dornici de a da
un alt curs culturii româneşti.   
Junimea a fost o societate culturală intemeiată de
inițiativa a 5 tineri intelectuali intorși de la studii
din Occident: Petre Carp, Vasile Pogor, Iacob
Negruzzi, Theodor Rosetti si Titu Maiorescu; cel
care a și devenit mentorul spiritual al  grupării.
 Obiective
Principalele obiective ale Junimii au fost:
1. Răspândirea spiritului critic;
2. Încurajarea progresului literaturii române;
3. Originalitatea culturii şi literaturii române;
4. Educarea publicului;
5. Neatârnarea intelectuală a poporului român;
6. Impunerea valorilor naţionale;
7. Unificarea limbii literare.
5. Obiectivele Junimii
Etapele:
Societatea Junimistă a emancipat 3 etape de dezvoltare:
Ⅰ. Prima etapă a avut loc la Iași, între anii 1863-1874, când s-au
elaborat principiile estetice și sociale, etapa fiind importantă pentru
caracterul polemic, în domeniul limbii, al literaturii și al culturii. 
Interesul pentru literatură se manifestă înca din 1865, când se
avansează ideea alcătuirii unei selecții de poezie românească pentru
școlari. Aceasta I-a determinat să citească în ședințele societății
autori mai vechi pe ale căror texte și-au spiritul critic si gustul
literar. 
În aceași etapă sunt elaborate principiile estetice ale junimismului.
Critica maioresciană este generală, negatoare, normativă și
legatoare.
Ⅱ. A doua etapă durează din 1874 până în 1885 cu desfășurarea ședințelor "Junimii"
la București, dar cu activitatea revistei ,încă, la Iași. Este o perioadă de consolidare
în sensul că se afirmă reprezentanții "Direcției noi" în poezia și proza română
precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale.

 Acum sunt elaborate studiile esențiale prin care Titu Maiorescu impune ca un
autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne, fără a neglija, însă,
preocupările din domeniul limbii literare.
Criticismul lui Maiorescu devine una aplicată, o critică de impunere a "Direcției Noi",
își pierde caracterul normativ și polemic.
Studii:  "Direcția nouă în poezia și proza română", "Comediile D-lui
Caragiale", "Eminescu și poeziile lui“.

Ⅲ. Ultima etapă, desfășurată între 1885-1944, numită etapa bucureșteană, deoarece este

mutată la București revista "Convorbiri literare" și întreaga societate junimista. 
Surprinde o diminuare a activității de cenaclu, revista captând un caracter preponderent
universitar.  
3. Reprezentanții Junimii
Lista celor promovaţi şi publicaţi în ''Convorbiri literare'' este lungă şi pe cei mai
mulţi, istoria literaturii îi reţine cu greutate. Între ei se impun însă Maiorescu,
Negruzzi, Creangă, Eminescu, Caragiale şi Slavici, cu o operă ce marchează o
evoluţie literară de excepţie, singuri explicând raţiunea de a fi, a societăţii Junimea.

• Maiorescu este autorul celebrei teorii

sociologice a formelor fără fond, baza
junimismului politic și „piatra de fundament”
pe care s-au construit operele lui Mihai
Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale
și Ioan Slavici, datorita criticii sale.
• Iacob Negruzzi este cel care pune, în 1863,
bazele revistei "Convorbiri litareare", pe care o
conduce timp de 28 de ani. Apariția revistei a
făcut ca fenomenul junimism să se răspândească
la cât mai mulți oameni.

• Mihai Eminescu - Începând cu anul 1870, anul

debutului eminescian în „Convorbiri...”, revista
trece printr-o etapă de mare înflorire pe care am
putea-o numi „etapa marilor clasici”. Eminescu va
rămâne colaboratorul constant şi credincios al
revistei junimiste, trimiţând aici aproape toate
versurile pe care le considerase îndeajuns de
şlefuite pentru a fi publicate.
• I. L. Caragiale s-a aflat în cele mai complicate raporturi
cu Junimea. Nu de puține ori s-a scris mai mult despre
antijunimismul scriitorului, insistându-se asupra aspectelor
biografice dar neglijându-se dificultățile ivite în unele
cazuri și din pricina modului specific omului Caragiale de a
reacționa față de cei din jur. I. L. Caragiale a fost membru
activ al Junimii timp de treisprezece ani, incepand din
1877, si a consimțit sa fie trecut in Albumul Societatii,
trimitandu-si in acest scop si fotografia.

• Ioan Slavici n-a fost doar un frecventator ocazional al

întrunirilor literare de la Iași și București și nici nu s-a
numărat între colaboratorii sporadici ai “Convorbirilor
literare”, chiar dacă n-au lipsit ani în care a onorat revista
junimistă cu mai puține contribuții, fiind cu totul stăpânit
de simțul responsabilității pentru îndeplinirea misiunii
publicațiilor proprii : Tribuna, Vatra, Corespondența
română.
• Ion Creangă a devenit membru activ al Junimii într-o
perioadă în care societatea ieșeană reușise să-și impună
programul său literar, lingvistic și cultural, bucurându-
se de o autoritate binemeritată.

• În 1863 ia naștere la Iași societatea Junimea, al cărui

membru onorific a fost Vasile Alecsandri, până la
sfârșitul vieții sale. În anul 1867 este ales membru al
Societății literare române, devenită Academia
Română. În același an Titu Maiorescu publică în
Convorbiri literare studiul Direcția nouă în poezia și
proza românească în care spune: „În fruntea noii
mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al
poeziei noastre literare în generația trecută”
 
4. Studiile MAIORESCIENE

• Titu Maiorescu a reprezentat "saltul" prin care activitatea culturală a unui singur, a
sintetizat gândirea mai multor generații, depașind-o; în domeniul său Maiorescu a fost ceea
ce Eminescu a însemnat pentru poezie: "Nimeni nu scrisese ca Maiorescu mai înainte și
puțini l-au egalat în vigoare, concizie și proprietatea exprimării mai târziu" (T. Vianu). Titu
Maiorescu a fost conducătorul spiritual al "Junimii", lui îi datorează posteritatea, revelația
operei marilor clasici.

• Studiile maioresciene au imprimat o direcție nouă culturii noastre: în domeniul limbii,

folosirea alfabetului latin și a ortografiei fonetice și-au demonstrat valabilitatea până în
zilele noastre; în domeniul criticii literare, incisivitatea și ironia maioresciană i-au
dezarmat pe poeții superficiali care n-au mai îndrăznit să publice: “Criticismul maiorescian
a intrat el insuși, prin luciditate și forța de șoc.”
Aluatul culturii române, ca un ferment esențial (N.
Manolescu). Activitatea de îndrumător al culturii este
strâns legată de înființarea, la Iași, a grupării "Junimea"
(1863). Întemeiată din inițiativa unor tineri intelectuali
(Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor
Rosetti si Iacob Negruzzi), "Junimea" a devenit cea mai
importantă grupare literară a secolului trecut: a inaugurat
seria de "prelecțiuni populare" (conferințe publice),
contribuind la educarea publicului pentru o mai bună
înțelegere a culturii; a stabilit norme in domeniul scrierii,
valabile și astăzi; a contribuit la promovarea unei
literaturi de calitate.

Activitatea de îndrumător al literaturii române s-a

concentrat în articole ca: -Directia nouă- în poezia și
proza română, asupra poeziei noastre populare, Eminescu
și poeziile lui.
5. Critica maioresciană
Direcții de activitate:
- Obținerea colaborării scriitorilor cunoscuți din generațiile mai vechi și
descoperirea tinerilor reprezentanți ai noii generații
- Combaterea superficialității, a mediocrității, a imitației în literatura și limba
literară
- Educarea publicului prin conferințe
- Unificarea limbii române literare
- Combaterea -formelor fară fond-, adică a acelor instituții sociale, politice,
culturale preluate după modelul occidental, dar cărora nu le corespunde o
activitate creatoare capabilă să le dea un conținut
1. Un prim nivel la care poate fi urmărită unitatea în critica maioresciană este cel ideologic. Privită în
totalitatea ei, concepția lui Titu Maiorescu este unitară, idei filosofice, estetice sau politice aflându-și locul
în articolele pe diverse teme, întrepătrunzându-se și completându-se, astfel încât se poate afirma
că: ,,lucrările lui Titu Maiorescu pot constitui o operă completă”. (Maria Bârliba, 1992)

2. Teoria formelor fără fond, inițiată și dezvoltată în studiul ,,În contra direcției de astăzi în cultura română”,
este ,,axul central al întregii sale critici culturale” . (Maria Bârliba, 1992)

3. La Maiorescu, critica literară nu e strict delimitată de cea culturală, căci literatura e parte a culturii, iar
fenomenul literar reprezintă oglindirea celui social. Nu puține sunt studiile în care criticul demonstrează
cum simbioza dintre procesul literar și cel politic stă la baza construirii unei societăți autentice, nealterată de
formele de imitație ce tind să se infiltreze subtil în aceasta.
 Opinii lovinesciene
Eugen Lovinescu propune în monumentala sa
lucrare, „Istoria civilizaţiei române moderne” o
teorie specială, al cărei scop declarat este să
faciliteze evoluţia spiritului românesc, „Teoria
sincronismului”. Ea presupune împrumutul
elementelor de originalitate de la alte culturi, mai
evoluate, care dau tonul „spiritului timpului”.
Această imitaţie, care nu se doreşte servilă, trebuie
să fie urmată de crearea unui specific naţional, în
tonul atmosferei culturale europene.
Astfel, culturile mici se sincronizează cu cele mari
şi prin efortul creatorilor autohtoni, acumulează în
formele asimilate fonduri proprii. Această teorie se
opune tradiţionalismului, fără a refuza valorile
naţionale.
Eugen Lovinescu se opune
sămănătoriştilor sau
poporaniştilor.
El doreşte următoarele:
- trecerea de la o literatură cu
tematică preponderent rurală
la o literatură de inspiraţie
urbană
- cultivarea prozei obiective -
evoluţia poeziei de la epic la liric
- intelectualizarea prozei şi a
poeziei - dezvoltarea romanului
analitic.
6. Concluzii

Deschizătoare de drumuri în cultură, Junimea opunea,

prin Convorbiri literare, o direcţie nouă. Prin aceasta ea a
provocat reacţii. Cele mai răsunătoare polemici le-a purtat
cu revista Contemporanul. De pe urma încrucişărilor de
săbii au rezultat clarificări teoretice şi delimitări menite să
afirme valorile reale şi să le discrediteze pe cele false.
Creaţia autentică, durabilă, s-a impus cu vigoare eclipsând
mediocritatea. Prin acţiunea îndeosebi a spiritului Junimii,
litaratura română a parcurs o perioadă istorică de înflorire
nemaicunoscută, o vârstă de aur.
Bibliografie

https://cuvintecelebre.ro/citate/autori/titu-maiorescu/

https://www.bibnat.ro/Evenimente-culturale-s108-ev469-
ro.htm

https://www.autorii.com/scriitori/titu-maiorescu/titu-maio
rescu-contributia-la-dezvoltarea-criticii-si-a-esteticii-liter
are-romanesti.php

https://destepti.ro/junimea-si-membrii-ei-intra-cine-vrea-r
amane-cine-poate

https://revistasocietatispiritisteromane.wordpress.com/20
19/04/06/junimea/