Criticismul junimist

,,Junimea’’, ,,Convorbiri literare’’, Titu Maiorescu

Reveniți de la studii din străinătate, câțiva tineri (P.P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi
și Titu Maiorescu) au hotărât înființarea la Iași, în 1863, a societății Junimea, o asociație menită să aducă
un suflu nou în cultura română. Asociația este bine organizată, având o tipografie proprie, o librărie și o
revistă, înființată în 1867 ,,Convorbiri literare,, unde vor fi publicate pentru întâia oară operele de
valoare ale marilor clasici ai literaturii române, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale și Ioan Slavici.

Activitatea societății Junimea se desfășoară în trei etape.

Etapa ieșeană (1863-1874) are un pronunțat caracter polemic și se manifestă în trei direcții – limbă,
literatură și cultură. În această perioadă se elaborează principiile sociale și estetice ale junimismului. Tot
acum se impune necesitatea educării publicului pri așa-numitele ,,prelecțiuni populare’’. Ele au avut
drept scop educarea publicului larg, care să înțeleagă cultura ca factor de progres și moralitate. Interesul
pentru literatură se manifestă din 1865, când se avansează ideea alcătuirii unei antologii de poezie
românească pentru școlari.

În cea de-a doua etapă (1874-1885), ședințele Junimii se vor desfășura la București, dar activitatea
revistei rămâne la Iași. Este o perioadă de consolidare, în sensul că în această etapă se afirmă
reprezentanții de seamă ai ,,direcției noi,, în poezia și proza română – Eminescu, Creangă, Caragiale,
Slavici. Acum sunt elaborate studiile esențiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic
întemeietor al criticii noastre literare moderne, fără a neglija preocupările din domeniul limbii literare,
necesare și pentru că în 1860 se făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.

Etapa a treia (bucureșteană) începe din 1885, când revista ,,Convorbiri literare,, este mutată la
București, ca de altfel întreaga societate Junimea. Această etapă are un caracter preponderent
universitar, prin cercetările istorice și filozofice pe care le întreprind unii dintre membrii societății.
Apariția revistei se prelungește până în anul 1944.

În lucrarea ,,Istoria literaturii române moderne,, Tudor Vianu identifică trăsăturile definitorii ale
junimismului.

Spiritul critic constă în respectarea adevărului istoric în studierea trecutului și în cultivarea simplității.

Spiritul filozofic scoate în evidență faptul că toți membrii Junimii au fost intelectuali reflexivi, cu formație
culturală amplă. Discursurile lor aveau ca model disertația filozofică.

Gustul pentru clasic și academic, adică pentru valorile clasice, este promovat în detrimentul inovației.

Spiritul oratoric se naște din opoziția împotriva retoricii pașoptiste romantice, mesianice, lipsite de
echilibru.

Ironia este folosită împotriva adversarilor Junimii, dar și pentru sancționarea defectelor din interiorul
mișcării. Ironia junimistă reprezintă și o formă a libertății spirituale.

Titu Maiorescu a avut un rol definitoriu în cadrul societății Junimea, impunându-se ca adevăratul ei
conducător, iar în cadrul epocii, drept îndrumătorul cultural și literar.
Domeniile de manifestare a spiritului critic maiorescian sunt numeroase – limba română, literatura,
cultura, estetica, filozofia.

Studiile sale de o importanță majoră pentru literatura română sunt ,,O cercetare critică asupra poeziei
de la 1867’’, structurat în două capitole ,,Condițiunea materială a poeziei’’ și ,,Condițiunea ideală a
poeziei’’. ,,În contra direcției de astăzi în cultura română,, (1868), în care este formulată teoria
,,formelor fără fond,, , în studiul ,,Asupra poeziei noastre populare’’(1868), Maiorescu susține culegerea
de folclor a lui Alecsandri din 1852, ,,Direcția nouă în poezia și proza românească’’,(1872) îi aduce în
discuție pe reprezentanții de frunte ai ,,direcției noi,, în poezie (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu), dar și
în proză (Alexandru Odobescu, Ioan Slavici, Costache Negruzzi), ,,Comediile d-lui Caragiale’’(1885)
tratează tema moralității în artă. Studiul ,,Eminescu și poeziile lui’’,(1889) definește totodată profilul
geniului.

Cu raportare la limba română, ,,teoria formelor fără fond,, are proiecții în studii precum ,,Despre
scrierea limbei române’’(1866), ,,Beția de cuvinte’’(1873), ,,Neologismele’’(1881), Maiorescu se arată
astfel preocupat de problema ortografiei limbii române, militează pentru impunerea normelor limbii
literare moderne.

Unul din studiile reprezentative pentru spiritul critic junimist este ,,În contra direcției de astăzi în
cultura română’’, apărut inițial în revista ,,Convorbiri literare’’,(1868) și apoi în volumul care reunește
cele mai importante studii maioresciene, ,,Critice’’.

Maiorescu demonstrează , cu exemple extrase în special din opera reprezentanților Școlii Ardelene,
că ,,neadevărul,, are rădăcini adânci în cultura noastră, întemeiată la începutul secolului al XIX-lea pe
falsificarea istoriei, a etimologieiși a gramaticii. În aparență, românii aveau la acea epocă toate formele
civilizației occidentale, fără a avea însă fondul necesar adaptăriiacestor forme. Maiorescu nu este
împotrivăa preluării formelor culturale din exterior. Acestea trebuie însă adaptate la specificul național.

În concluzie, teoria ,,formelor fără fond,, definește sintetic starea culturii române din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea. Criticismul junimist obliga la rigurozitate, spirit științific, echilibru și eleganță, factori
care au contribuit decisiv la schimbarea înfățișării culturii române.