Opere :

1.In contra directiei de astazi in cultura română- studiu de Titu Maiorescu

In studiul În contra Direcţiei de azi în cultura română, Titu Maiorescu aprecia că epoca
modernă s-a realizat prin împrumuturile unor forme din Apus: instituţii culturale, politice,
sociale, care nu corespundeau fondului nostru naţional şi de aceea, se ridică împotriva „formelor
fără fond“:
Tema centrala a acestui studiu este drumul gresit pe care merge cultura româneasca din timpul epocii
sale, situatie în care pare sa se complaca întreaga societate.
Ca o concluzie, sfatul catre cititori al lui Titu Maiorescu este sa evite mediocritatea, si sa dea fond
formelor care în lipsa acestuia nu vor face decât sa conduca la pervertirea perceptiei a ceea ce îsi propun
sa reprezinte.

Ideea centrala a textului nu poate fi contestata, cultura româna moderna nu era una solida, ci una aflata
la începuturi, în cautare de identitati, directii, raspunsuri.

2.Comediile d-lui Caragiale-studiu de Titu Maiorescu

Acest studiu a fost publicat în revista „Convorbiri Literare” a Societăţii literare „Junimea”, în anul 1885,
ca urmare a unor critici aduse în presa vremii teatrului lui Caragiale, cu referire specială la piesa „D-ale
carnavalului”.

„Comediile d-lui I. L. Caragiale” este al doilea studiu în care sunt prezentate ideiile estetice ale lui Titu
Maiorescu, după „O cercetare critică asupra poeziei româneşti de la 1867”. Acum criticul îşi propune să
explice din punct de vedere estetic raportul dintre artă şi realitatea socială, răspunzând, în acelaşi timp,
la întrebarea dacă arta are sau nu o misiune moralizatoare.

3.Eminescu și poeziile lui – Studiu de Titu Maiorescu

Eminescu si poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat în anul 1889, anul mortii lui
Eminescu, si este prima lucrare de exegeza (analiza / interpretare) a operei eminesciene. Asadar,
Maiorescu devine primul eminescolog (cercetator si cuceritor al operei eminesciene).

Asa cum arata si titlul, studiul cuprinde doua parti: prima parte se refera la viata poetului, (vizeaza
„omul” Eminescu), în timp ce a doua cuprinde o analiza a operei acestuia („poeziile lui”).

În partea întâi, criticul fixeaza sumar câteva date din biografia lui Eminescu, aratând ca acesta s-a nascut
la Botosani, a studiat la Cernauti, Viena si Berlin, a fost inspector scolar, bibliotecar; a murit în 1889.
În partea a doua, analizează poezia de dragoste a lui Eminescu, afirmând ca poetul a vazut în femeie
doar copia imperfecta a unui prototip irealizabil. În mod gresit, arata ca erotica eminesciana are o
dimensiune pur instinctuala, refuzându-i deci platonismul.

În finalul studiului, Maiorescu se lanseaza într-o profetie care a fost confirmata mai târziu, aratând ca
„pe cât se poate omeneste prevedea”, literatura (poezia) românesca din secolul al XX-lea, va începe sub
auspiciile geniului eminescian (deci poezia eminesciana va fi germenele din care se va naste toata poezia
secolului urmator).

4.O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, studiu despre literatura-de Titu Maiorescu

Studiul „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” are un puternic caracter didactic,
urmărind să iniţieze tinerii scriitori în problemele mai generale ale artei. Obiectivul propus de Titu
Maiorescu era delimitarea raportului dintre formă şi fond în poezie, de aceea îşi împarte cercetarea în
două capitole: „Condiţiunea materială a poeziei” şi „Condiţiunea ideală a poeziei”.

In articolul sau, "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", Maiorescu afirma ca poezia, ca
toate artele de altfel, exprima frumosul, spre deosebire de stiinta care se ocupa de adevar. Cea mai
importanta deosebire dintre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai idei pe cand frumosul
cuprinde idei sensibile. Prima conditie, dar o conditie indispensabila, este conditia materiala care
indiferenta daca este poezie epica, lirica sau dramatica trebuie sa trezeasca in mintea auditoriului
imagini sensibile, concrete care sa emotioneze cititorul.

A doua conditie care nu trebuie sa lipseasca dintr-o poezie este conditia ideala, aceasta conditie este
reprezentata de sentimente si pasiuni. Prin urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania
sunt „obiectele” folosite de poeti; invatatura, principiile morale, politica sunt „obiectele” stiintei dar
niciodata ale artelor.

Poezia trebuie sa cuprinda idei cu inceput si sfarsit si sa dea astfel o satisfactiee spiritului omenesc.

Aceasta critica urmareste sa curete literatura de „falsi” poeti pentru a-i ajuta pe cei tineri sa aleaga doar
lucrurile bune din trecut si sa isi indrepte greselile.