Sunteți pe pagina 1din 2

- CRITICISMUL JUNIMIST - ROLUL LUI TITU MAIORESCU IN IMPUNEREA UNEI NOI DIRECTII IN LITERATURA ROMANA DIN A DOUA JUMATATE

A SECOLULUI AL XIX- LEA


Unirea principatelor romane venea sa incununeze perioada progresista pasoptista, dar era si un imbold ca eforturile pasoptistilor sa fie continuate. La initiativa a patru tineri moldoveni, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti si Iacob Negruzzi, carora li se adauga tanarul licentiat in filozofie, ardeleanul Titu Maiorescu, ia fiinta, la finele lui 1863, Societatea Culturala Junimea. Din 1864 Titu Maiorescu este considerat, unanim, spiritus rector, prin activitatea sa trasand premisele criticismului junimist. Spiritul junimist al celor cinci tineri este mai intai de natura filosofica. Scoliti in Occident, au avut o gandire profund filosofica, bazata pe principii sistematice, dupa modelul german (Carp, la o universitate nemteasca, Maiorescu obtine doctoratul cu o teza in filozofie la Viena, dar licenta o avea la Paris) sau francez (Pogor si Rosetii). In aparenta, este o gandire abstracta, dar, in fond, ea este foarte bine aplicata la obiect, atunci cand criticismul este directionat concret pe o tema. Principalul argument il constituie articolele teoretice ale lui Titu Maiorescu, devenite puncte de reper pentru literatura din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Grupate pe domenii distincte, literatura, cultura si limba, aceste puncte de vedere sistematice au fost insusite de toti junimistii, chiar daca au existat si diferente de nuanta. In studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, publicat in revista Convorbiri literare, Titu Maiorescu este primul critic literar care incearca sa defineasca unele norme de intelegere a poeziei. In cele doua parti, Conditiunea materiala a poeziei si Conditiunea ideala a poeziei, diferentiaza arta poeziei de stiinta. Arta poeziei se caracterizeaza printr-o conditiune materiala, care are ca scop sa destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia auditoriului. Daca la alte arte, in sculptura sau pictura, pateria bruta este palpabila si vizibila, poezia nu afla in lumea fizica un material pentru scopurile ei. Acest material se afla la nivelul intelegerii noastre, in constiinta noastra si se refera la cuvant, la imaginile reproduse ce ni le desteapta auzirea cuvintelor poetice. La nivelul conditiunii ideale, crede Titu Maiorescu, ideea sau obiectul continut in poezie ar trebuii sa fie un simtamant sau o pasiune, asadar devin obiecte poetice sentimentele general umane, dragostea, ura, tristetea, devotamentul, respectul, etc Pe de alta parte, daca arta se ocupa numai de categoria frumosului, stiinta se bazeaza pe adevar. Acest studiu s-a vrut a fi asezat ca nota introductiva la o antalogie a poeziei romane, insa, la un examen valoric, putine nume rezistau: Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu din vechea garda, dar niciunul dintre poetii tineri. Astfel ideea antologiei nu s-a materializat, desi criticismul junimist, prin vocea lui Titu Maiorescu, facuse primul studiu sistematic. Un alt argument il reprezinta, cinci ani mai tarziu, in 1872, articolul Directia noua in poezia si proza romana, care marcheaza inceputul criticii afirmative. Aici este reactualizat Alecsandri, prin ciclul sau Pasteluri, iar despre Eminescu, dupa numai trei poezii publicate in Convorbiri Literare (Epigonii, Venere si Madona, Mortua est), Maiorescu crede ca este un om al timpului modern, poet in toata puterea cuvantului si-l situeaza alaturi de clasicul Alecsandri. In proza sunt admise nuvelele istorice ale lui Odobescu, Negruzzi ori Nicu Gane, dar este nominalizat si Slavici ca un potential nuvelist pe teme psihologice. In final se apreciaza ca exista o noua directie viabila in cultura romaneasca si acest fapt se datoreaza si criticismului junimist, activitati fundamentale de la Junimea, prin organizarea prelectiunilor populare, prin dezideratul realizarii unei antologii de poezie de la origini si pana la vremea aceea, respectiv prin stabilirea unei ortografii unitare. De altfel, cu minime exceptii, normele gramaticale si ortografice stabilite de junimisti sunt in vigoare si astazi, datorita viziunii pragmatice si functionalitatii lor. Criticismul junimist a inlaturat atunci influenta exagerata a latinistilor, etimologismul lui Timotei Cipariu si fonetismul lui Aron Pumnul, in studii precum Despre scrierea limbii romane, Observari polemice sau Betia de cuvinte.

In domeniul literaturii, alte articole celebre sunt Comediile d-lui Caragiale, 1885 (unde Titu Maiorescu ia apararea dramaturgului acuzat de imoralitate in arta) si Eminescu si poeziile lui, 1889, primul studiu care face o analiza sistematica a poeziilor eminesciene, prin referiri la forma versului, la noutatea si splendoarea rimelor, intrezarind geniul poetic in chiar anul mortii poetului. Un argument aparte poate fi considerata viziunea criticismului maiorescian din articolul din domeniul culturii In contra directiei de azi in cultura romana din 1868. Aici argumentatia se extinde asupra vietii intelectuale si culturale a vremii. Argumentul forte se constituie in celebra teorie a formelor fara fond. Se considera ca Romania nu atinsese un stadiu de evolutie corespunzator pentru a adopta fara discernamant, forme europene din tarile avansate si civilizate. Criticismul junimist acuza dezvoltarea din ultimele decenii ca avand o baza axata pe premise false, vitiul radical fiind neadevarat la toate nivelurile: cultural, gramatical sau politic. Intr-o analiza exacta, sunt aduse argumente care vor sa demonstreze ca procesul constituirii nationale inceput la 1848 fusese prematur si chiar nefiresc prin introducerea fortata a ideilor si formelor civilizatiei apusene, de aceea revolutia fusese practic sortita esecului. Se considera necesara aprobarea acelor forme culturale lipsite de continut, forme fara fond, comparate cu niste stafii fara trup, adica a tot ceea ce era fals si slaba imitatie, pentru a se putea crea adevaratul fond. Asadar, criticismul junimist, prin a sa portavoce, Titu Maiorescu, are doua directii majore: o critica negativa pana in 1872, cu scopul de a limpezii sistemul valoric si a descuraja mediocritatea, resprectiv critica afirmativa, care traseaza mai departe jaloanele unui sistem valoric autentic si promoveaza talentele veritabile. Titu Maiorescu ramane ca o piatra de temelie pentru critica literare, putand fi considerat primul critic de factura stiintifica de la noi. Imaginea globala, rolul important al criticismului junimist este surprins de criticul Tudor Vianu, care considera ca Junimea a fost un curent al renasterii noastre literare.