Titu Maiorescu si criticismul junimist

Titu Maiorescu este personalitate cea mai complexa a culturii si literaturii romane
din a doua jumatate a secolului al IXI-lea.Biografia lui este revelatorie pentru exigenta si
modernitatea in gandire.Nascut in 1840 la Craiova,Titu Maiorescu ajunge,la doar
unsprezece ani,elev al Academiei Theresiane din Viena.Patru ani mai tarziu incepe sa
scrie primele pagini ale Insemnarilor zilnice ,jurnal pe care il va continua pana la
batranete.Cei sapte ani de invatatura la institutul vienez sunt dovada a disciplinii
interioare si a muncii asidue a lui Maiorescu:copilul ajuns in strainatate va termina primul
an de studiu in coada listei din clasa lui,neputandu-se adapta rigorilor studiului intr-o
limba pe care nu o stapanea,dar il vom regasi in 1858 ca sef de promotie al Academiei
Theresiane.E.Lovinescu spunea admirativ,la cativa ani dupa moartea lui Maiorescu: ”Cea
mai insemnata opera a lui e el insusi”.Dupa doctoratul in filozofie Maiorescu revine is
tara si devine rector al Universitatii din Iasi.In capitala culturala a Moldovei gaseste
climatul potrivit in care sa exercite spiritul sau intemeietor.
El este mentorul spiritual al Societatii Junimea.Societatea este fondata la Iasi in
1963 prin stradania a patru tineri boieri moldoveni:Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti,
Vasile Pogor,Petre Carp.Lor li se alatura tanarul ardelean cu studii stralucite la Viena si
un doctorat in filozofie,obtinut in strainatate la numai 20 de ani, Titu Maiorescu.Acesta
devine in scurt timp conducatorul absolut(spiritus rector) al Junimii.
Junimistii realizeaza un adevarat management cultural,avand,inca de la inceput,o
tipografie,o retea de librarii si o revista proprie,”Convorbiri literare” infiintata in 1967.
La Junimea se promoveaza pentru prima data criticismul junimist.Acesta se
caracterizeaza prin:spirit critic,filozofic,gustul pentru clasic si academic,spirit oratoric si
ironia.Spiritul critic presupune respect pentru adevar in cercetarea istoriei si a limbii,
cultivarea simplitatii,rigoare,ratiune,respingerea “formelor fara fond”.Spiritul filozofic
este calauzitor in toate domeniile abordate de junimisti,care sunt oameni de formatiune
culturala ampla,cu viziune generala,nu obligatoriu specialisti ai unei ramuri.Junimistii
cultiva gustul pentru clasic si academic,preferand canoanele si valorile clasicizate in
timp.Spiritul oratoric se refera la faptul ca junimistii cultiva un model al oratorului in care
totul dovedeste rigoare,echilibru si eleganta.”Arma” cea mai des utilizata de junimisti
este ironia,pe care o utilizeaza nu numai impotriva dusmanilor,ci si pentru sanctionarea
defectelor din interiorul miscarii.
Domeniile de manifestare ale lui Titu Maiorescu se confunda cu cele ale societatii
Junimimea:limba,literatura si cultura.
In domeniul limbii Titu Maiorescu fixeaza normele gramaticale ale limbii
romane, propune scrierea fonetica si nu cea etimologica cum propuneau latinistii,
imbogatirea vocabularului cu neologisme romanice,adopta alfabetul latin si combate betia
de cuvinte.Studiile importante din domeniul limbii sunt:Neologismele,Despre scrierea
limbei romane,Betia de cuvinte etc.
In domeniu literaturii studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867
fixeaza criteriile estetice ale literaturii romane.Acest studiu il atesta pe Maiorescu drept
intemeietor al criticii literare moderne,interesat de aspectele practice,aplicative,mai mult
decat de latura teoretica.In intentia junimistilor de a alcatui o antologie de poezie
romaneasca valoroasa,s-a strecurat dificultatea de a a aprecia produsele literare,din cauza
absentei unor criterii ferme.Astfel s-a nascut acest articol menit sa disocieze beletristica
de istorie,politica si morala cu care “se confunda” uneori in anii 1860-1870.Studiul este
alcatuit din doua parti: Conditiunea materiala si Conditiunea ideala.Prima parte face
distinctie intre stiinte care exprima adevarul si arta care exprima frumosul “in materie
sensibila”.Daca toate artele isi au materia sensibila la indemana in natura,pentru literatura
situatia este diferita,ea opereaza cu imagini “desteptate” in mintea noastra de cuvinte.Ca
aceste cuvinte sa creeze cu adevarat imagini,ele trebuie sa indeplineasca cateva
conditii:alegerea cuvantului celui mai putin abstract,personificare obiectelor
nemiscatoare,preabstracte,utilizarea epitetului,cu precadere a celui ornant,utilizare justa a
personificarii,metaforei,comparatie, tropului in general.Cea de-a doua parte se refera la
continutul de idei si sentimente.Se face o noua distinctie intre stiinta,care exprima un
rationament,o judecata si arta,care exprima un simtaman,o pasiune.Conditiile impuse
sunt:o mai mare repeziciune a miscarii ideilor,o noua privire si o exagerare a
obiectelor,lucrurilor,situatiilor si o dezvoltare grabnica spre o culminare finala(punct
culminant) sau spre o catastrofa(deznodamant).
Tot in domeniul literaturii apare,in 1885,studiul Comediile domnului Caragiale ,
care trateaza teza moralitatii in arta pornind de la atacurile dure aduse operei lui Caragiale
si acuzele de imoralitate,de opera fara mesaj.In sustinerea tezei moralitatii in arta,criticul
porneste de la principiul catharsisului aristotelic.Acest principiu sustine ca arta te face sa
traiesti niste sentimente puternice si in felul acesta te purifica.Maiorescu foloseste ca
argument si opera schopenhaueriana,Lumea ca vointa si reprezentare.Schopenhauer,
filozof romantic pessimist,sustine ca samburele adevarului in lume este egoismul cu care
se naste fiecare fiinta umana.Arta are capacitatea unica de a te elibera de egoism prin
inaltarea in lumea ei impersonala.Orice opera care reuseste sa te inalte intr-o lume
impersonala este morala pentru ca si-a atins scopul fundamental.Opera care nu reuseste
acest lucru este imorala,oricate personaje morale si oricate principii de aceeasi natura ar
enunta.Astfel opera lui Caragiale este morala pentru ca isi indeplineste menirea.
Deasemenea Maiorescu combate si acuzatia potrivit careia comediile lui Caragiale ar
urmari scopuri politice.
In domeniul culturii,apare in 1868,In contra directiei de azi in cultura romana ,in
care se formuleaza celebra teorie a formelor fara fond.El analizeaza cultura romana sub
multiple aspecte incercand sa descopere lipsa de fundament a unor institutii.Ajunge la
concluzia ca,din dorinta de modernizare rapida a societatii romanesti dupa 1859,cand s-
au pus bazele statului roman modern,au fost importate institutii si forme ale civilizatiei
occeidentale fara niciun fel de discernamant.Aceste forme,neavand o traditie,sunt
improprii societatii romanesti,ba mai mult conduc spre aparitia unor neconcordante
aberante in cultura romana.El afirma ca ar fi fost mult mai just sa se creeze intai fondul si
apoi formele.Astfel civilizatia romaneasca moderna s-ar fi creeat pe niste premise viabile.
Prin urmare criticul se revolta impotriva modei epocii de a imprumuta forme ale culturii
apusene fara a le adapta la conditiile existente. Lipsa institutiilor sau a experientei in
domeniul cultural,artistic si politic pe care se aseaza aceste forme fac nula incercarea de
sincronizare a culturii romane cu cea occidentala.Singura solutie de corectare a acestei
tendinte o reprezinta descurajarea mediocritatii si a formelor fara fond.Formele si
institutiile preluate din alte culturi trebuie adaptate specificului national si anticipate de
creearea fondului.
 Exigenta si modernitatea sunt calitati definitorii pentru T.M.,personalitatea care a
gandit si a realizat drumul culturii noastre spre secolul XX.