Sunteți pe pagina 1din 3

Junimismul este un curent literar si cultural dina a doua jumatate a secolului al XIXlend o intreaga pleiada de scriitori, istorici si filozofi

care schimba radical evolutia literaturii si culturii romane. Este intemeiata, ca asociatie literara, culturala si stiintifica, in 1863 , la Iasi de cinci tineri veniti de la studii din strainatate, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti , Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu. Pogor si Carp se foremaaza la scolile din Franta, ceilalti la universitatile germane, in timp ce conducatorul de drept al gruparii, Titu Maiorescu, de origine ardelean, studiaza atat in Franta, cat si in Germania. Titu Maiorescu se dovedeste un spirit de formatie clasica, receptiv la valorile stiintei, critic lucid al fenomeneului cultural anterior din Roamnia, proaspat regasit prin Unirea de la 1859, dar si din celellate tinuturi roamnesti. Prima etapa de activitate a tinerilor junimisti se inscrie in perioada ieseana, ilustrata mai ales prin actiuni de culturalizare, prin prelegeri populare cu o tematica diversa. Astfel, pana in 1864, Titu Maiorescu tine zece prelegeri populare, in timp ce Carp si Pogor cate doua, moda aceasta raspandindu-se si dobandind subiecte unitare, incepand mai ales cu anul 1866. Din anii 1874-1875, ciclurile se axeaza pe problemele nationale ale limbii si literaturii noastre. Un moment remarcabilil reprezinta anul 1867, cand se infiinteaza , sub conducerea lui Iacob Ne gruzzi, Convorbiri literare, una dintre cele mai importante reviste din literatura romana, cu apartie neintrerupta pana in martie 1844. Spiritul critic este trasatura cea mai importanta a Junimi, constand intr-o evaluare de ansamblu a societatii romanesti si a noilor institutii ale statului roman, cuprinsa in celebra teorie a formelor fara fond, care stipuleaza ca intreaga evolutie de dupa 1848, poate chira mai devreme, de pe la 1820, sta sub semnul unei inautenticitati care a falsificat intregul spirit public romanesc.formele neutentice, imprumutate fara spirit critic, nepotrivite realitatilor romanesti, sunt repudiate, respectul adevarului fiind una dintre calitatiel extreme impuse de mentorul Junimii, Titu Maiorescu. Aceste idei fundamentale ii sunt supuse, prin analiza critica, toate compartimentele manifestarilor sociale, politica, stiinta, invatamantul, tatrul, artele, care, in lipsa unui corespondent profund in realitatile autohtone, sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar. In studiulIn contra directie de astazi in cultura romana:(1868), Titu Maiorescu semnaleaza fara echivoc eroarea in care se afla societatea romaneasca a timpului, pregatind demersul junimistic ameliorator: Inainte de a avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiintanoi am fondat jurnale politice si reviste literare Titu Maiorescu deschide astfel calea directie noi in cultura romana, supunand unei radiografii critice uneori necrutatoare grafia in limba romana, eruditia imprastiata, betia de cuvinte, stilul bombastic, retorica haotica si confuza, aplecandu-se cu mare atentie asupra literaturii, careia ii dedica studii esentiale pentru evolutia literelor romanesti, incepand cu Directia noua in poezia si proza romana(1872), prima lucrare care il mentioneaza pe Mihai Eminescu, in fine poet in toata puterea cuvantului, imediat dupa Vasile Alecsandri.

Primul mare critic literar modern, cu o formatie teoretica solida, o conceptie estetica intemeiata pe filozofia clasica germana, dar cu filiatii pana in Antichitatea greaca, avand o ideologie culturala explicita si militanta este Titu Maiorescu, mentorul soc Junimea sia la Convorbirilor literare. Fire meticuloasa si tenace, inclinata spre acumulari temeinice de informatii din multiple domenii, in intervale lungi de timp, prelucrate mai tarziu in Studii de estetica si critica literara, spiritus rector intr-o epoca de aafirmare a marilor valori in domeniul poeziei, prozei si dramaturgiei, perioada marilor clasici, junimistul Titu Maiorescu este una dinntre personalitatile remarcabile ale culturii romane de la sfarsitul sec al XIX-lea si inceputul sec XX. Prima etapa a activitatii literare se situeaza intre anii 1866 si 1873; este vremea marilor clarificari estetice si de ideologie culturala si literar, a marilor lupte pentru scrierea corecta a limbii romane, a eforturilor de cristalizare a unei conceptii estetice viabile, care sa se regaseasca in operele literare de valoare ale timpului.Preocuparile sale pentru ortografia limbii romane sunt de durata , incep in 1865-1866, prin elaborarea studiului despre scrierea limbii romane si se prelungesc inca patruzeci de ani. Maiorescu a militat pentru simplitatea regulilor ortografice si pentru echilibru, a combatut cu vehementa si cu argumente lingvistice exagerarile etimologismului latinizant, a criticat haosul erorilor in folosirea limbii de catre jurnalisti, s-a aratat uneori rezervat fata de introducerea neologismelor in limba romana. Proiectul cel mai ambitios este insa de a supune unei analize critice severe inaintasilor, demers intreprins si de Eminescu in maniera poetica insa, in Epigonii, si de a schimba, cu argumente indiscutabile, reperele receptarii estetice si mentalitatile invechite ale spiritului public.. etapele acestui demers sunt riguros repartizate in timp, marcate de publicarea a trei studii de referinta: O cercetare critica asupra poeziei de la 1867, In contra directiei de astazi in cultura romana, Directia noua in poezia si in proza romana, triptic, de logica si de analiza critica dupa modelul triadei hegeliene,teza, antiteza si sinteza. Primul studiu este o prelegere de estetica de sorginte kantiana si hegeliana, aplicata poeziei romanesti anterioare, un adevarat tratat de creatie literar, un indrumator estetic pentru tanara generatie de poeti si prozatori. Studiul In contra directiei de astazi in cultura romana contine delimitarile necesare fata de o epoca anterioara revoluta, incepand de pe la 1820, dar devenita definitorie dupa 1848, aflata sub semnul anihilant al imitarii modelelor straine, in materie de poltica, democratie, invatamant, arta. Prin formele fara fond, Titu Maiorescu supune unei critici acerbe institutiile existente fara infrastructura necesara, nesustinute , in esenta, de prezenta oamenilor valorosi: vitiul radical este neadevarul. Teoria formelor fara fond contingenta intrucatva cu ideea lui Kogalniceanu, ca imitatiile omoara duhul national, a avut un mare ecou in cultura romana, prelungita pana in primele decenii din secolul douazeci, prin confruntarea dintre

teoria sincronismului a lui Eugen Lovinescu si aceea a necesitatii unei evolutii naturale, firesti, promovate de N. Iorga. Directia noua in poezia si proza romana analizeaza primele roade ale noii directii culturale si literare imprimate societatii romanesti. Desi trecusera numai cativa ani de la vehementul studiu anterior, ce avea sa creeze o teorie si ample polemici in evolutionismul romanesc, criticul poate face primele ierarhii si primele judecati critice, motivate pe valoarea certa a scriitorilor mentionati in fruntea valorilor literare: Vasile Alecsandri si Mihai Eminescu. A doua perioada in creatia lui Maiorecsu este aceea dupa 1873, in general una de sinteza, de asezare in lucruri stabile. Acum Maiorescu va practica si critica de intampinare, de afirmare a unor succese artistice, facnd aprecieri asupra unor scriitori deja afirmati, ca in Comediile d-lui I.L. Caragiale, Eminescu si poeziile lui. Atitudinea fata de comediile lui Caragiale, acuzat in epoca de imoralitate, este favorabila, judecata critica facandu-se pe teoria reflectarii faptelor reale in arta si mai ales prin ideile lui Hegel despre inaltarea prin arta si despre emotia impersonala, care il scot pe omul obisnuit din cotidian si il ridica in sfera inalta a trairii estetice autentice. Prin urmare, comediile si personajele lui Caragiale nu sunt imorale , ele servesc unui scop ianaltator estetic, la fel cum operele de arta acelasi amoralism aparent. Personalitate marcanta a aculturii si literaturii romane, Titu Maiorescu s-a identificat cu imaginea reformatorului, a celui ce da sentinte si delimiteaza vechiul de nou. Previziunile sale critice provoaca si astazi admiratie prin exactitate si mai ales prin aria lor vasta de cuprindere. Titu Maiorescu a avut privilegiul de a formula, dintr-o perspectiva imediata, a cunoasterii directe, in chiar anul mortii lui Eminescu pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica roaman va incepe sec al XX-lea sub auspiciile geniului lui si forma limbei nationaleva fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti.