Titu Maiorescu

“Junimea” reprezinta cea mai importanta grupare literara din secolul al

XIX-lea; aceasta a luat fiinta la Iasi, in anul 1863. Membri fondatori ai
societatii sunt cinci tineri de curand sositi la Iasi, din strainatate de la
studii: Titu Maiorescu, P.P.Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi si Vasile
Pogor.
   
Titu Maiorescu - Junimeaau fost: raspandirea spiritului critic care s-a
manifestata in primul rand prin respectul pe care il manifestau junimistii
pentru adevarul istoric si studierae trecutului si prin cultivarea
simplitatii. Nevoia de claritate, rigoarea, ratiunea vor fi  repere
permanente ale junimistilor. Spiritul filozofic al Junimii este
reprezentat de dorinta membrilor de a construi pe o solida baza teoretica
in care aplicatiile devin doar o urmare fireasca a
rationamentului; Gustul junimistilor pentru clasic si academic este
reprezentat de refuzul acestora de a accepat inovatiile momentullui
indiferent daca acestea se numeau simbolism sau naturalism in literatura,
impresionism in pictura sau muzica; Spiritul oratoric al
junimismului impune un model in care totul, de la vestimentatie la
distie trebuia sa dovedeasca perfecta stapanire de sine, rigoare, masura.
Iar spiritul ironic al junimistilor venea din nevoia de a sublinia caracterul
lipsit de formalitati al actiunii lor culturale, devizele glume precum
“intra cine vrea ramane cine poate” sau poreclele de care nu scapa
nimeni sunt un mod de a intelege activitatea junimista. Sub directia lui
Iacob Negruzzi, apare la 1 martie 1867 revista “Convorbiri
literare”, aici publica Titu Miaorescu, Mihai Eminescu,Ion Creanga
si multi alti junimisti.

Ideile pe care le-a promovat revista junimista au fost: introducerea

alfabetului latin in locul celui chirilic. Combaterea etimologismului,
folosirea ortografiei fonetice, respingerea calcului lingvistic si aveau
rezerve in privinta introducerii neologismelor.
  
 Titu Maiorescu (1840-1917), critic literar si estetician a fost cel mai
important membru fondator al societatii literare “Junimea”. Maiorescu
a declansat o violenta campanie impotriva “directiei vechi” in cultura si
literatura. Primul studiu va fi “O cercetare critica asupra poeziei romane
de al 1867”. El va fi urmat de “Asupra poeziei noastre populare”,
“Limba romana in jurnalele din Austria”, “In contra directiei de azi in
cultura romana”, “Directia noua in poezia si proza romana”. Studiile vor
fi renumite in anul 1874, intr-o prima editie de “Critice”.
   
In articolul sau, “O cercetare critica asupra poeziei
romane”, Maiorescu afirma ca poezia, ca toate artele de altfel, exprima
frumosul, spre deosebire de stiinta care se ocupa de adevar. Cea mai
importanta deosebire dintre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde
numai idei pe cand frumosul cuprinde idei sensibile. Prima conditie, dar
o conditie indispensabila, este conditia materiala care indiferenta daca
este poezie epica, lirica sau dramatica trebuie sa trezeasca in mintea
auditoriului imagini sensibile, concrete care sa emotioneze cititorul.

Frumosul nu este o idee teoretica, si o idee imbracata in forma sensibila

si tocmai de aceea cuvantul poetic trebuie sa reproduca aceasta forma.
Prin urmare, un sir de cuvinte care nu sunt decat notiuni reci, abstracte,
fie ele oricat de bine rimate, daca nu transmit sentimente, nu sunt poezii
ci un tip de proza rimata.

 Conditia materiala este creata de urmatoarele mijloace: primul mijloc

este alegerea cuvantului cel mai putin abstract, al doilea mijloc este
folosirea adjectivelor, adverbelor, in doua cuvinte, ale epitetelor ornante,
al treilea mijloc de a realiza aceeasi conditie sunt personificarile
obiectelor prea abstracte precum si a calitatilor si actiunilor. Al patrulea
mijloc pentru a ajunge la acelasi rezultat il reprezinta folosirea
comparatiei si metaforei.
 A doua conditie care nu trebuie sa lipseasca dintr-o poezie este conditia
ideala, aceasta conditie este reprezentata de sentimente si pasiuni. Prin
urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt
“obiectele” folosite de poeti; invatatura, principiile morale, politica sunt
“obiectele” stiintei dar niciodata ale artelor.
Poezia trebuie sa cuprinda idei cu inceput si sfarsit si sa dea astfel o
satisfactiee spiritului omenesc.
Poetul trebuie sa exprime sentimente umane, aflat el insusi sub influenta
lor. Intre deosebirirle care disting afectiunea in general de celelalte stari
ale cugetului omenesc se pot exemplifica urmatoarele: o mare
repeziciune a miscarilor ideilor, ca exemplu elocvent este spaima care 
strabate mintea cu o sumedenie de idei atunci cand o simtim si o alta
deosebire o reprezinta extragerea obiectelor sub influenta setimentelor.
Scopul celor doua conditii nu este acela de a crea poeti, ci de a ne feri de
"falsi"poeti care pretind ca stiu sa creeze. Primul scop al articolului este
acel ade a ajuta poetii inascuti sa isi perfectioneze felul de a scrie iar al
doilea scop al articolului este acela de a ajuta publicul sa isi dea seama
care sunt poezii cu adevarat pretioase. Aceasta critica urmareste sa
curete literatura de “falsi” poeti pentru a-i ajuta pe cei tineri sa
aleaga doar lucrurile bune din trecut si sa isi indrepte greselile.

    In articolul numit “Comediile d-lui

I.L.Caragiale”, Maiorescu lanseaza ideea ca valoarea unei opere nu are
nicio legatura cu calitatea umana si ca valoarea unei opere consta in
capacitatae de a ridica cititorul din lumea in care traieste si sa il purifice
prin arta. Titu Maiorescu afirma despre comediile lui I.L.Caragiale ca
sunt lucrari originale si ca pun in scena stereotipuri umane din viata
noastra sociala si le dezvolta trasaturile caracteristice, cu obiceiurile lor,
cu limbajul lor si sunt puse in situatiile alese de autor.