Ideile promovate de criticismul junimist

Societatea Junimea polarizeaza cele mai ample manifestari

culturale romanesti din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea,
programul sau continuand initiativele Daciei literare. Se constituie ca
reflex al nevoii de modernizare a limbii si literaturii romane, dar mai
ales ca necesitate a emanciparii publicului cititor, aflat intr-un veritabil
impas al valorilor
Initiativa fondarii unei astfel de miscari culturale revine unor tineri
intelectuali care iau contact cu marile valori europene pe durata studiilor
in Franta si Germania: P.P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti,
Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu. Ei infiinteaza Junimea in anul
1836, la Iasi, sub indrumarea lui Titu Maiorescu. De la 1 martie 1867,
gruparea va beneficia de propria revista,”Convorbiri literare”,
coordonata de Titu Maiorescu si redactata de Iacob Negruzzi. In paginile
sale se vor regasi articole de promovare a ideilor junimiste si opere ale
scriitorilor implicati in acest proiect. Printre colaboratorii sai se numara
scriitori (Vasile Alecsandri, Duliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuta),
istorici (A.D Xenopol), filosofi (Vasile Conta) si filologi (Alexandru
Philippide, Alexandru Lambrior). De asemenea, revista va asigura
debutul unor scriiori importanti ai literaturii romane precum Eminescu,
Creanga, Slavici. Influenta gruparii Junimea si a revistei “Convorbiri
literare” va fi sporita odata cu deschiderea unei tipografii, a unei edituri
si a unor librarii proprii, care vor facilita contactul direct cu publicul
cititor.
Obiectivele propuse de junimisti sunt numeroase. Astfel, acestia au
fost preocupati de cultivarea gustului estetic al cititorilor prin
intermediul prelectiunilor populare, conferinte lunare organizate pe teme
din domenii cat mai variate: literatura, istorie, filosofie, psihologie,
logica, etc. De asemenea, au impus publicarea unor opere originale care
sa contracareze imitatia operelor straine, lipsite de valoarea estetica si
proliferarea unor autori fara talent. Prin actiunile sale, Titu Maiorescu
contribuie la dezvoltarea spiritului critic, atat in planul teoretizarii, cat si
al evaluarii operelor literare, promovand o critica obiectiva si estetica.
Valorile nationale sunt puse in prim-plan prin atentia acordata traditiei si
repudierea formelor fara fond. La nivelul limbii, junimistii au combatut
orice forma de exces lingvistic – latinizarea limbii sau a neologizarea
exagerata.
Rolul lui Titu Maiorescu in promovarea obiectivelor societatii
Junimea
Primul din marii critici romani, unul din cititorii Romaniei
moderne (Al. Piru), Titu Maiorescu este un indrumator al culturii si
literaturii romane care semnaleaza sciziunea produsa intre cultura
traditionala si cea moderna si ale carui actiuni vor incerca sa umple golul
cultural survenit.
 Din punctul de vedere al evolutiei istorice, prima etapa a creatiei
lui Titu Maiorescu este o critica generala negativa prin care sunt
sanctionate nonvalorile si erorile de directie culturala, cu scopul de a
pregati terenul pentru aparitia unei literaturi autentice. Pentru ca
initiativele se indreapta catre toate compartimentele culturii, acest tip de
critica este denumit critica culturala. Dupa 1885, negatia devine
accidentala, odata cu afirmarea unei noi generatii de scriitori, cunoscuta
sub numele de “Epoca marilor clasici”. Din acest moment, Titu
Maiorescu practica o critica afirmativa, literara, tehnica literara, idei,
imagini artistice etc.: In proportia cresterii acestei miscari, scade
trebuinta unei critice generale.
Articolul “In contra directiei de astazi in cultura romana” (1868)
sustine teza formei fara fond si are in vedere introducerea in cultura
romana, in mod artificial, a unor instrumente ale culturii occidentale si
moderne, fara ca in Romania sa existe o necesitate reala si un fundament
social concret: Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica
originala, am facut Societatea academica romana, cu sectiunea
filologica, cu sectiunea istorico-arheologica si cu sectiunea stiintelor
naturale si am falsificat ideea academiei. Vitiul radical care alimenteaza
aceste excese este neadevarul (...) In toate formele de manifestare a
spiritului public. Atrasi de lustrul societatii occidentale, tinerii
imprumuta fara discernamant orice forma exterioara, inconjurand
mediocritatea sub lozinca orice decat nimic. Maiorescu denunta vidul
cultural instaurat de formele fara fond, a caror proliferare duce la
nimicirea artei. Ferm convins ca un popor nu poate supravietui fara
cultura, cu speranta ca ea se va constitui in mod natural intr-o etapa
ulterior a dezvoltarii sale, respunge cu vehementa oo cultura falsa,
distrugatoare a valorilor nationale: este mai bine sa nu facem o scoala
deloc, decat sa facem o scoala rea.
Studiul “O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”
reoretizeaza raportul forma-continut, aceasta constituind sistemul estetic
maiorescian, axat pe stabilirea unui set de principii care sa-i ghideze pe
poeti si pe critici. Considerat actul de nastere a criticii romanesti,
articolul nu intentioneaza sa furnizeze reguli de oncepere a poeziei, ci
sugestii in maniera de a o intelege si interpreta. Este structurat in doua
capitole, “Conditia materiala a poeziei”, care analizeaza forma
discursului liric si “Conditiunea ideala a poeziei”, care analizeaza
continutul ideatic. Cercetarea debuteaza cu distinctia intre valorile
stiintifice, care au ca scop adevarul si valorile estetice, care au ca
finalitate frumosul. Adevarul cuprinde idei, produse ale ratiunii, in timp
ce frumosul contine idei manifestate in materie sensibila, ideile ce fac
obiectul poeziei fiind sentimente, nu cugetari sau precepte morale. De
aceea, poezia trebuie sa abordeze idei, stari, sentimente general-umane si
nu evenimante politice sau concepte stiintifice, perisabila prin natura lor.
Daca pictura are ca material artistic culorile, muzica, sunetele, sculptura,
lemnul sau piatra, materialul poetic e reprezentat de imaginile artistice
care stabilesc corespondente intre cuvant si suflet, inducand stari de
emotie, bucurie, tristete etc. Poetul trebuie sa fie original in exprimare si
interpretare, pentru a evita folosirea unor figuri de stil uzate. Reusita
poetica este asigurata de crearea unei asteptari, a unei tensiuni, rezultat
al gradarii actiunii spre culminarea finala.
Junimismul a avut un impact major asupra literaturii si culturii
noastre, acesta gasind in Titu Maiorescu un sustinator ardent. Pentru ca
actiunile sale vizeaza reformarea si formarea societatii romanesti insesi,
Ion Negoitescu plaseaza opera acestuia in sfera criticii sociale, puternic
impregnate de pedagogie, operand cu medele si contramodele.