Trasaturile junimismului

A. Spiritul critic este, cu siguranță, cea mai importantă trăsătură a junimismului. El se manifestă în primul rând prin
respectul pentru adevărul istoric în studierea trecutului și prin cultivarea simplității. Este combătută astfel falsa
erudiție manifestată prin folosirea de către mulți cărturari ai timpului a unei limbi artificiale, considerate mai
potrivită pentru a evidenția diferența față de omul de rând. De asemenea, se dorește așezarea vieții politice și
culturale pe baze autentice, respingându-se “formele fără fond”. Nevoia de claritate, rigoarea, rațiunea vor fi
reperele permanente ale junimiştilor.

B. Spiritul filozofic. Membrii săi sunt, în cea mai mare parte, oameni de idei generale și mai puțin specialişti în
domenii precise ale științei. Nu gustul individual, impresia de moment îi călăuzesc, ci dorința de a construi pe o
solidă bază teoretică în care aplicațiile devin doar o urmare firească a raționamentului Aşa procedează Titu
Maiorescu, aşa vor proceda și A.D. Xenopol, P.P. Carp sau, mai târziu, Mihail Dragomirescu.

C. Gustul pentru clasic si academic aşadar, pentru valorile canonice și nu pentru inovație. Oameni cu o solidă
cultură universitară, junimiştii erau prea puțin dispuşi să accepte inovațiile momentului, indiferent dacă acestea se
numeau simbolism sau naturalism, în literatură, impresionism, în pictură sau muzică, Art Nouveau, în arhitectură

D. Spiritul oratoric se naște și din opoziția împotriva retoricii paşoptiste romantice, mesianice, lipsite de echilibru,
dar şi din res- pingerea frazeologiei politice parlamentare și a beției de cuvinte a tīmpului; impune un model in care
totul, de la vestimentație la dicție trebuia să dovedească perfectă stăpânire de sine, rigoare, măsură.

E. Ironia care venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de pedanterie și morga al acțiunii lor culturale. Totul
conduce spre acest mod de a înțelege activitatea junimistă, de la opoziția lui Vasile Pogor pentru orice fel de reguli
în funcționarea societății, până la devize glumețe, precum “intră cine vrea, rămâne cine poate”; de la plăcerea
poreclelor de care nu scăpa nimeni (“bine hrănitul Caragiani”, “pudicul Naum”, “carul de minciuni Negruzzi” sunt
doar câteva și nu dintre cele mai “tari"), la exclamații deloc academice, de genul “faul! faul!” când se spunea câte o
anecdotă fără haz. Toate acestea fac din acțiunea junimistă un moment crucial in evoluția culturii-române, despre
care E. Lovinescu va afirma cu deplină îndreptățire: “Când o mişcare culturală, în afară de mortarul câtorva
generații de oameni culți, privind unitar și serios problemele vieții românești, a dat politicei pe P.P. Carp, criticei
teoretice pe T. Maiorescu, poeziei pe M. Eminescu, prozei pe lon Creangă, teatrului pe L.L. Caragiale, istoriei pe
A.D. Xenopol, filozofiei pe Vasile Conta - acea miscare nu poate fi privită decất ca un fenomen de mare
însemnătate”.

Criticismul junimism (Junimea si Titu Maiorescu)

In 1863 un grup de tineri de curand sositi de la studii din strainatate, dornici de a da allt curs literaturii si
culturii au constituit societatea Junimea a carei deviză era „Intra cine vrea, ramane cine poate!”. Acesti tineri sunt
Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Petre P. Carp, Theodor Rosetti.

Programul Junimii cuprindea urmatoarele puncte:

-Organizarea de „prelecțiuni populare” (prelegeri, o serie de conferinte publice pe diverse teme)

-Stabilirea unei ortografii unitare a limbii romîne

-Editarea unei antologii de poezie romaneasca

 Junimea a jucat un rol important în trasarea unei noi orientari in literatura prin intemeierea spiritului
critic si prin afirmarea specificitatii esteticului in analiza textului literar

Societatea avea o tipografie proprie librarii si o revista si o revista reusind sa se impuna imediat si sa
atraga multi tineri.

Etapele in evolutia societatii. In viata gruparii se disting trei etape:

1.Etapa ieșeană ( 1863-1874) cu un pronuntat caracter polemic,

manifestată in 3 directii:Limba, literatura si cultura.

2. Etapa de consolidarea a orientarilor estetice (1874-1885) in care sunt publicate in revista

operele de maturitate ale marilior clasici ai literaturii: Eminescu, Caragiale, Creanga si Slavici.

3. Etapa bucuresteana (1885-1944) caracterizata printr-o diminuare a criticismului și avand un

caracter preponderent universitar

Spiritul Junimist

Spiritul Junimii se face cunoscut prin intermediul prelegerilor populare, al sedintelor periodice(sedinte de
cenaclu) si mai ales prin revista ”Convorbiri Literare” infiintata la 1 Martie 1867. Majoritatea creatiilor de valoare
din literatura vremii vor aparea in paginile ei.

Junimisul ajunge sa defineasca o miscare ideologica si culturala formata in jurul societatii junimea al carei
mentor este titu maiorescu. Ideile sale dezvoltate in studiile pe care le publica vor fi asociate cu numele junimii.

Obiectivele societatii iesene au fost orientate spre unificarea limbii romane,raspandirea spiritului critic,
incurajarea progresului literaturii nationale, lupta impotriva formelor fara font, sustinerea autonomiei esteticului.

Trasaturile junimismului

A. Spiritul critic este, cu siguranță, cea mai importantă trăsătură a junimismului. El se manifestă în primul rând prin
respectul pentru adevărul istoric în studierea trecutului și prin cultivarea simplității. Este combătută astfel falsa
erudiție manifestată prin folosirea de către mulți cărturari ai timpului a unei limbi artificiale, considerate mai
potrivită pentru a evidenția diferența față de omul de rând. De asemenea, se dorește așezarea vieții politice și
culturale pe baze autentice, respingându-se “formele fără fond”. Nevoia de claritate, rigoarea, rațiunea vor fi
reperele permanente ale junimiştilor.

B. Spiritul filozofic. Membrii săi sunt, în cea mai mare parte, oameni de idei generale și mai puțin specialişti în
domenii precise ale științei. Nu gustul individual, impresia de moment îi călăuzesc, ci dorința de a construi pe o
solidă bază teoretică în care aplicațiile devin doar o urmare firească a raționamentului Aşa procedează Titu
Maiorescu, aşa vor proceda și A.D. Xenopol, P.P. Carp sau, mai târziu, Mihail Dragomirescu.

C. Gustul pentru clasic si academic aşadar, pentru valorile canonice și nu pentru inovație. Oameni cu o solidă
cultură universitară, junimiştii erau prea puțin dispuşi să accepte inovațiile momentului, indiferent dacă acestea se
numeau simbolism sau naturalism, în literatură, impresionism, în pictură sau muzică, Art Nouveau, în arhitectură
D. Spiritul oratoric se naște și din opoziția împotriva retoricii paşoptiste romantice, mesianice, lipsite de echilibru,
dar şi din res- pingerea frazeologiei politice parlamentare și a beției de cuvinte a tīmpului; impune un model in care
totul, de la vestimentație la dicție trebuia să dovedească perfectă stăpânire de sine, rigoare, măsură.

E. Ironia care venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de pedanterie și morga al acțiunii lor culturale. Totul
conduce spre acest mod de a înțelege activitatea junimistă, de la opoziția lui Vasile Pogor pentru orice fel de reguli
în funcționarea societății, până la devize glumețe, precum “intră cine vrea, rămâne cine poate”; de la plăcerea
poreclelor de care nu scăpa nimeni (“bine hrănitul Caragiani”, “pudicul Naum”, “carul de minciuni Negruzzi” sunt
doar câteva și nu dintre cele mai “tari"), la exclamații deloc academice, de genul “faul! faul!” când se spunea câte o
anecdotă fără haz.

Toate acestea fac din acțiunea junimistă un moment crucial in evoluția culturii-române, despre care E. Lovinescu va
afirma cu deplină îndreptățire: “Când o mişcare culturală, în afară de mortarul câtorva generații de oameni culți,
privind unitar și serios problemele vieții românești, a dat politicei pe P.P. Carp, criticei teoretice pe T. Maiorescu,
poeziei pe M. Eminescu, prozei pe lon Creangă, teatrului pe L.L. Caragiale, istoriei pe A.D. Xenopol, filozofiei pe
Vasile Conta - acea miscare nu poate fi privită decất ca un fenomen de mare însemnătate”.

Maiorescu traseaza principalele directii in dezvoltarea literaturii romane moderne prin spiritul critic pe care il
impune atat in cadrul sedintelor Junimii, in paginile revistei “Convorbiri literare”, cat si in studiile “O cercetare
critica asupra poeziei romane de la 1867”, “Directia noua in poezia si proza romana” (1862).