Junimea 

a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în

anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu.
O prima manifestare a societății a fost Cenaclul literar, puse de la început sub conducerea lui
Iacob Negruzzi. În cadrul întâlnirilor, invitații discutau pe marginea unor lucrări, fie ele artistice sau
științifice, încercând să stabilească valoarea lor estetică și științifică. Ulterior, din 1867, tipografia
Junimii începe să publice revista Convorbiri Literare, ce va servi drept mijloc de promovare a
ideilor junimiste, dar și a operelor scriitorilor români.
Evoluția Junimii a cunoscut trei etape:prima, între anii 1867 și 1874, stă sub semnul elaborării
principiilor;a doua – între anii 1874 și 1885, apogeul – în care se consolidează ”direcția nouă”, și a
treia etapă, până în 1944, în care se dezvoltă principiile estetice.

Concepții și principii generale

Junimiștii se opun bazelor pe care societatea românească începuse să-și clădească cultura.
Această bază, cred ei, este fragilă și nu poate reprezenta o adevărată structură fondatoare a
culturii naționale.
Generația pașoptistă, al cărui rol important în procesul de modernizare a culturii este recunoscut
de junimiști, este totuși criticată pentru graba cu care încercase să facă totul.
Principiile pe care pașoptiștii le luaseră cu împrumut din arsenalul ideologic al Occidentului
trebuiau prefăcute în instituții durabile, în cadrul unui proces de mai lungă durată, dar mai
fecund.
Mediocritate, impostură, formalism, improvizație, grandilocvență – acestea sunt doar câteva
dintre trăsăturile caracteristice ”culturii” românești de până atunci împotriva cărăra Junimea se ridică
extrem de critic. Toate acestea confereau ansamblului cultural românesc o anumită falsitate, un
caracter efemer, și nu puteau în niciun caz clădi o cultură națională demnă de admirație și respect.
În schimbul acestor false principii, junimiștii propun o schimbare fundamentală. Ei aduc
în prim plan rolul esențial al atitudinii critice, al selecției drastice care trebuie să stea la baza
dezvoltării culturale. Nu trebuie, așa cum îndemnau pașoptiștii cu ceva timp în urmă, să se scrie
orice, ”doar ca să se scrie”. Toate operele, literare sau științifice, trebuie să treacă printr-un filtru
critic, să  îndeplinească o serie de principii pentru a putea fi calificate drept valoroase.
Junimea vine cu o critică dură la adresa lipsei originalității punctelor de vedere existente în
mediul cultural românesc. În schimb, adepții junimismului încep să prelucreze și să adapteze puncte
de vedere de circulație europeană la realitățile românești.
Aş dori să mai menţionez şi faptul că referirile constante ale Junimii la modelul culturii,
spațiului german. Cei cinci membri fondatori sunt educați în spațiul german, iar prin
orientarea lor cu precădere către acesta aduc o schimbare în societatea autohtonă care, până
atunci, privea mai degrabă către spațiul francez.
Istoricul Alexandru Zub consideră că Junimea reprezintă nu doar un complex structural
ideologic, estetic sau literar, ci și o stare de spirit caracterizată prin trăsături precum rigoare,
adevăr, lucididate, specificiate și elan creator original, pe care Junimea dorea sa îl impună.
Critica pașoptismului. Junimiștii critică aproape total opera pașoptiștilor, pentru lipsa de
originalitate, pentru dorința de a clădi o literatură națională cât mai repede, doar de dragul de a o
avea.
 Teza centrală ale concepții junimiste, așa cum a fost ea definitivată de Titu Maiorescu: evoluția
organică a culturii și a societății. Ideea centrală a acestei gândiri este că ansamblul cultural
reprezintă un organism care are propriile legi de dezvoltare, astfel că acesta se dezvoltă treptat, are o
evoluție conformă cu nivelul de dezvoltare al societății. Acest evoluționism reprezintă ”cheia
concepțiie lor filozofice, politice și culturale”.
Maiorescu promovează această teză într-un studiu publicat în 1868, pe care îl începe printr-o
serie de afirmații ironice la adresa revistei Transilvania, iar apoi generalizează pentru a spune că
”atâtea alte foi literare și politice ale românilor sunt așa de slab redactate, așa de stricăcioase prin
forma şi cuprinsul lor [...] Viciul radical în ele, şi, prin urmare, în toată directia de astăzi a
culturii noastre, este neadevărul, pentru a nu întrebuinţa un cuvânt mai colorat, neadevăr în
aspirări, neadevăr în politică, neadevăr în poezie, neadevăr pănă în gramatică, neadevăr în
toate formele de manifestare a spiritului public.”

Rolul Junimii în evoluția studiilor istoriografice

Principiile Junimii au jucat un rol la fel de important în alinierea istoriografiei românești la

direcția europeană. Deși niciunul dintre cei cinci membri fondatori nu erau de profesie istorici, toți
au manifestat un real interes pentru acest domeniu.

….

Concluzii
Concluzia oricărui studiu dedicat Junimii este o adevărată moștenire culturală junimistă.
Principiile impuse de această mișcare au avut un impact masiv nu doar asupra culturii, dar și asupra
întregii societăți românești. Contestând modalitatea de înfăptuire a procesului de civilizare în spațiul
românesc, junimiștii, prin spiritul critic și constructiv, au pus bazele restructurării modernității
românești. Până la mijlocul secolului XX, conceptele Junimii au stat la baza dezvoltării ansamblului
cultural românesc.
Ulterior, junimiștii au militat pentru dezvoltarea culturii în sensul spiritului critic și al
adevărului.
Însă în cele din urmă, tot efortul depus de Maiorescu, Carp, Negruzzi și ceilalți s-a năruit
aproape într-o clipită odată cu instaurarea regimului comunist care, ca orice regim totalitar, nu
tolerează spiritul critic. Până în 1989, și chiar și după, societatea românească s-a redefinit pornind de
la alte principii, cele junimiste fiind complet devalorizate și discreditate.