1. Alexandru Macedonski (n. 14 martie 1854, Craiova, Țara Românească – d.

24 noiembrie 1920,
București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul
rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant
al simbolismului în literatura română. Inițiatorul revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea
poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios
cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu V. Alecsandri, M. Eminescu și I. L.
Caragiale.
A. Macedonski a încurajat numeroși tineri talentați, printre care G. Bacovia și T. Vianu, pe care i-a
publicat în revista sa Literatorul. Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem
al Academiei Române.
Familia poetului a emigrat în Țara Românească, având origini slave. Dimitrie, bunicul poetului, și
fratele acestuia au participat la Revoluția din 1821, au făcut parte din complotul împotriva
lui Vladimirescu. Din anul 1830 fraților Macedonski li s-a recunoscut statutul de aristocrați valahi și au
primit ranguri militare. Alexandru, tatăl poetului, devine Ministru de Război în timpul domniei lui Al.
Ioan Cuza. 
Alexandru Macedonski s-a născut la București, fiind cel de-al treilea copil al familiei. Sora sa cea mare
Ecaterina, publică versuri în limba franceză în Literatorul. Fratele mai mare Dimitrie a fost veteran
războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat, publică și el schițe și nuvele în Literatorul.
Până la vârsta de șase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având crize de o nervozitate extremă. În
anul 1862 familia îl trimite la școală în Oltenia, petrecându-și copilăria la moșia de la Amaradia. Școala
o urmează la Colegiul Național Carol I din Craiova, pe care a absolvit-o în anul 1867.
În anul 1865 scrie poezia Plânsul amantei, inclusă, mai târziu, în volumul Prima verba 
După ce i se eliberează pașaportul pentru statele Europei, Macedonski părăsește România în 1870,
vizitând Viena, apoi Elveția și posibil alte țări. Publică prima poezie Dorința poetului. Iar anul următor
vizitează Pisa, Florența, Veneția.
Se întoarce la București, unde este admis la Facultatea de Litere. Debutează cu volumul de
versuri Prima Verba în anul 1872, iar apoi vizitează, din nou, Italia.
Devenind pasionat de politică devine membru al Partidului Liberal și editează ziarul Oltul între
anii 1873 și 1875. La vârsta de 22 de ani scrie prima sa piesă de teatru Gemenii.
Între 1876, Macedonski și-a început cariera în administrație. El fost numit director și prefect interimar
al regiunii Bugeac, la Bolgrad. Funcția sa de prefect interimar a luat sfârșit la 19 septembrie 1876.
În toamna anului 1884 părăsește țara, se stabilește la Paris și începe să scrie în limba franceză. La 21
aprilie 1885 se naște Alexis, fiul poetului, viitor pictor. În 1886, scrie nuvelele naturaliste: Zi de
august, Pe drum de poștă, Din carnetul unui dezertor, Între cotețe și Nicu Dereanu, adunate, în 1902,
în volumul Cartea de aur. Se naște Nikita, cel de al doilea fiu rămas în viață, la data de 17 iunie 1888.
Se naște Pavel, fiu al poetului, în anul 1893, viitor ziarist și literat.
Al. Macedonski moare la 24 noiembrie 1920, ora 3 după amiază, cerând roze, iar fiul său Nikita
negăsind trandafiri, îi aduce să inhaleze parfum de trandafiri. Scena morții a fost povestită de fiul său
Nikita într-o scrisoare adresată lui Al. Stamatiad, în anul 1936. La 27 noiembrie 1920 este înmormântat
în cimitirul Bellu din București.

2. Acest fragment din opera lui Bacovia are ca temă natura receptată ca stare sufletească a eului liric,
evidențiindu-se condiția nefericită a acestuia într-o societate superficială. Această atmosferă este
conturată și de motivele literare pe care le utilizează marele poet în opera sa. Un exemplu bun ar fi
motivul orașului caracterizat prin monotonie și mediocricitate. Avem de asemenea și motivul toamnei,
prin intermediul căruia se evidențiază acea stare de tristețe, singurătate, gol. Bineînțeles, opera lui
Bacovia are un farmec aparte, determinat de multitudinea simbolurilor utilizate de acesta, cum ar fi
„becul” care simbolizează speranță, totuși, în acest context avem un bec care agonizează, adică
simbolizează o reiterare între moartea care domină lumea interioară a eului liric, dar care este întreruptă
 uneori de mici speranțe, ce se pierd in necunoscut. „Zidurile” sunt un alt simbol care semnifică izolare,
singurătate care distruge ființa și creiază un dezechilibru sufletesc. Sau un alt simbol „fierul”, care fiind
un metal greu, simbolizează greutatea și presiunea care îi apasă sufletul. Pe lângă acestea, și
corespondența dintre elementele naturale și stările sufletești oferă operei unicitate. În acest caz,
observăm că Bacovia descrie toamna într-un mod diferit, natura devenind un pretext pentru exprimarea
stărilor interioare și anume, prin intermediul termenilor precum „moină”, „apă”, „glod”, „umezeală”,
autorul creiază o atmosferă grea, evidențiind urâtul, plictisitul, melancolia sufletească și exprimând un
șir de astfel de sentimente grave.

3. Poezia „Plumb” este o elegie, în care sunt exprimate stările de tristeţe accentuate a eului liric, dominând
o stare melancolică, accentută de o durere profundă, mesajul operei fiind moartea, care creionează acea
atmosferă lugubră, de dezamăgire: „Stam singur lângă mort… și era frig…/Și-i atârnau aripile de
plumb”.

4. Poezia constă din două catrene, cu rimă îmbrățișată, masura versurilor de zece silabe. Ritmul este
trohaic, iar versul iambic. 

5. Poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă, respectând anumite trăsături precum: utilizarea
simbolurilor specifice, a tehnicii repetiţiilor şi prin muzicalitatea interioară a versurilor.
Poezia exprimă starea de melancolie, de tristeţe, de izolare a poetului, care se simte însingurat în
lume. Tema poeziei este moartea, sugerată prin intermediul motivului principal „plumb”, repetat de
şase ori. Plumbul este un simbol complex, fiind un metal greu, simbolizează în mare măsură greutate,
Bacovia face, în acest mod, referire la greutatea sufleteasca.
Prin intermediul culorii gri, pe care autorul o utilizează, se exprima o monotonie și melancolie
gravă, conturându-se o atmosferă apăsătoare și un spațiu al pierderii speranțelor. În poezia lui Bacovia
sunt prezente și alte motive literare, precum: moartea, dragostea, singurătatea, care de asemenea
participă la conturarea aceleesi atmosfere sinistre.
De asemea în opera respectivă sunt prezente și imagini artistice, precum imagini vizuale:
„ sicriele de plumb”, „ flori de plumb”, „ aripile de plumb”, imagini auditive „scartaiau coroanele de
plumb” sau imagini senzitive: „Stam singur în cavou… și era vânt…” care amplifica atmosfera
macabra, sugerand frica de moartea, care este inevitabilă. Accentuându-se în acest mod, un univers
rece, strain, în care eul liric este nevoit să suporte chinurile singurătății. Iar „Aripile de plumb”
sugerează o cădere spre moarte a eului liric, din care acesta nu se mai poate înălța.
În acest mod, în poezia lui Bacovia totul este trist, apăsător, monoton, fără speranţă, unde eul liric
este cuprins de o stare de disperare, nevroză și apăsare sufletească, trăind într-o lume dezolantă, în care
salvarea este doar o iluzie.