Tema 3.

RELAŢIILE DE PROPRIETATE ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1. Obiectul, subiectul şi atributele proprietăţii.

2. Tipurile de proprietate şi caracteristica lor.
3. Particularităţile privatizării în Republica Moldova.

1.Obiectul, subiectul şi atributele proprietăţii

Proprietatea, în general, reprezintă totalitatea relaţiilor dintre oameni în legătură cu
însuşirea bunurilor, relaţii guvernate de norme sociale specifice diferitelor perioade istorice.
În sens economic, proprietatea exprimă relaţiile între indivizi şi grupuri sociale în
legătură cu însuşirea bunurilor existente în societate.
Proprietatea exprimă:
a) relaţiile social-efective de exercitare a atributelor de proprietar asupra unor bunuri
identificabile şi măsurabile în mod direct şi nemijlocit;
b) manifestarea concretă a personalităţii umane în actul social;
c) cauzele reale ale statornicirii unui anumit tip de proprietate (tradiţii, mecanisme
speciale de impunere).
Conţinutul proprietăţii, în esenţă, redă unitatea dintre subiectul şi obiectul ei.
Subiectul proprietăţii îl formează agenţii economici. Astfel, ca subiecţi ai proprietăţii
se manifestă indivizii, ca persoane fizice, familiile, sociogrupurile, organizaţiile.
a) Indivizii sînt subiecţi ai proprietăţii în toate formele acesteia. Ei pot fi indivizi
producători, care îşi valorifică forţa de muncă de care dispun, şi indivizii neproducători, care
pot dispune utilizarea bunurilor de care dispun de către alţi oameni, angajaţi.
b) Sociogrupurile reunesc mai mulţi indivizi, care au cel puţin o trăsătură comună
obiectivă, generatoare a unor interese şi comportamente similare.
c) Organizaţiile naţionale şi internaţionale pot fi subiect al proprietăţii cu condiţia
respectării unor criterii riguroase, clar precizate, privitoare la formarea şi atribuţiile lor.
Organizaţiile naţionale există ca uniuni de întreprinderi, constituite pe ramuri, sectoare, zone
şi unităţi teritorial-administrative. Organizaţiile internaţionale se constituie prin asocierea
agenţilor economici sau a organizaţiilor din două sau mai multe ţări.
Obiectul proprietăţii îl constituie bunurile, care se prezintă sub forma unor entităţi
identificabile şi măsurabile economic. În economia de schimb au importanţă bunurile
economice, respectiv acelea, care intră în circuitul mărfar sau, cel puţin, sînt măsurabile în
expresie bănească.
Ca raport social-economic proprietatea exprimă:
a) o apropiere, o însuşire a unui bun sau serviciu;
b) subiectul, titularul proprietăţii îşi exercită atributele prin puterea proprie,
supunîndu-se doar legii;
c) subiectul sau titularul proprietăţii îşi realizează atributele în interesul său.
Din totdeauna, în societate au existat şi vor exista reguli de proprietate, de organizare
a raporturilor dintre oameni, în vederea utilizării bunurilor.
În prezent structura internă a raportului economic de proprietate cuprinde:
a) Apropierea ca drept de dispoziţie al proprietarului asupra bunului aflat în
proprietatea sa.
b) Dreptul de posesiune a persoanei asupra unui bun dat.
c) Utilizarea obiectului proprietăţii pe care îl are în posesiune.
d) Însuşirea roadelor date de bunurile aflate în proprietate, manifestarea raporturilor
de proprietate asupra rezultatelor economice.
e) Apropierea ca drept de gospodărire, administrare şi gestionare a obiectului
proprietăţii.
Exercitarea acestor atribute, în condiţiile respectării legii, constituie monopolul
proprietarului, iar înstrăinarea lor este o funcţie exclusivă a acestuia.

2.Tipurile de proprietate şi caracteristica lor

Coexistenţa mai multor forme de proprietate în economie, cu numeroase variante de

organizare, de conducere şi de funcţionare reprezintă o cerinţă obiectivă demonstrată de
întreaga evoluţie a societăţii omeneşti. Experienţa ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă a
dovedit că, în prezent, coexistenţa mai multor tipuri de proprietate este pe deplin compatibilă
cu spiritul de întreprinzător al celor trei agenţi economic: firma, întreprinzătorii individuali şi
statul.
Condiţiile social-economice diferite de-a lungul istoriei, au impus în mod clar două
forme fundamentale de proprietate:
1) proprietatea privat-particulară;
2) proprietatea publică (de stat).
Proprietatea particulară deţine locul central în sistemul proprietăţii din ţările cu
economie de piaţă. Această formă prezintă mai multe modalităţi de însuşire, de posesiune şi
utilizare a bunurilor:
a) proprietate individuală în cadrul căruia cel ce stăpîneşte factorii de producţie îi şi
foloseşte direct;
b) proprietate privat-individuală în cadrul căreia proprietarul deţine factori de
producţie pe care îi utilizează cu lucrători salarizaţi nonproprietari;
c) proprietatea privat-asociativă, forma principală actuală de proprietate particulară,
se prezintă, la rîndul ei, ca:
- asociaţii ale proprietarilor individuali;
- societăţi de capitaluri, în care proprietarii fie că utilizează salariaţi nonproprietari,
fie că ei însuşi sînt participanţi la procesul de producţie.
Proprietatea publică (de stat) prezentă în toate ţările lumii, în proporţii diferite, se
caracterizează prin aceea că bunurile, îndeosebi cele investiţionale, se află în proprietatea
organizaţiilor statale privite ca subiect de proprietate. Ea este cadrul favorabil pentru
asigurarea existenţei şi dezvoltării unor sectoare de largă utilitate publică: electricitate,
distribuţia de gaz metan, apă şi canalizare, transport aerian şi feroviar ş.a. gestionarea
obiectului acestei proprietăţi revine în sarcina administraţiilor publice centrale sau locale.
Din combinarea formelor fundamentale de proprietate, în proporţii diferite a rezultat
proprietatea mixtă, prezentă în toate ţările lumii.
Capitalul unităţilor ce fac parte din proprietatea mixtă are ca sursă de provenienţă
participările unor persoane fizice (proprietate individuală sau privată) şi ale unor persoane
juridice (cooperative, societăţi de capital) inclusiv ale diferitor întreprinderi şi organizaţii
publice. Dacă au loc participări din mai multe ţări, se formează proprietatea mixtă,
multinaţională.
Realitatea economică poate atesta existenţa şi altor forme de proprietate, care însă
reprezintă, de fapt, modalităţi diferite de asociere a formelor menţionate.
Totalitatea formelor de proprietate apărute în concordanţă cu legile obiective, sînt
compatibile. Criteriul esenţial al compatibilităţii şi al modificării raporturilor dintre ele
constă în sporirea eficienţei economice şi în perfecţionarea aparatului tehnic de producţie al
societăţii. În acelaşi timp, pluralismul formelor de proprietate generează competiţia dintre
ele. Aceasta în sensul că fiecare unitate economică, indiferent de forma de proprietate, ia
parte la procesul concurenţial general.
3.Particularităţile privatizării în Republica Moldova

În Republica Moldova a demarat procesul de privatizare propriu-zis, cînd în virtutea

legii “Cu privire la privatizare” sînt distribuite şi puse în aplicare conform destinaţiei lor
bonurile patrimoniale. Însăşi esenţa privatizării ca proces de înstrăinare a bunurilor statului în
proprietatea cetăţenilor şi asociaţiilor lor, efectuat de către organele puterii de stat. Au fost
adoptate trei programe de privatizare:
1) 1994 – privatizarea contra bonurilor patrimoniale;
2) 1995-1996 – privatizarea mixtă contra bonurilor patrimoniale şi mijloacelor
băneşti;
3) 1997 – privatizarea contra bani.
Iniţiativa şi rolul decisiv în efectuarea procesului de privatizare îi aparţine statului.
Privatizarea patrimoniului economic al ţării la iniţiativa statului ne vorbeşte de faptul că
statul îşi schimbă programul de activitate economică fiind îndreptată spre căutarea noilor căi
de avansare a eficacităţii economice în cadrul economiei de piaţă.