Unitatea de învăţare 1

Studiu introductiv în domeniul economiei sectorului

public
1.1. Definirea conceptuală a economiei sectorului public

Unitatea de învăţare 1. - Studiul introductiv în domeniul economiei sectorului public

1.1. Definirea conceptuală a economiei sectorului public

Economia sectorului public este constituită ca o ramură distinctă a ştiinţei

economice ce studiază sfera acţiunii statului în cadrul societăţii prin intermediul
instrumentarului şi metodologiei specifice ştiinţei economice. Acest fapt se reflectă în
abordările economiei sectorului public care vizează:
 pe de o parte - analiza teoretică a funcţiilor statului la nivelul societăţii
concretizate în procesul de alocare a resurselor prin intermediul acţiunii guvernului;
 pe de altă parte - analiza empirică1 a acelor domenii care ţin de sectorul
public şi cuprind educaţia, cercetarea, sănătatea, cultura etc.
Ţinând cont de aceste argumente, putem afirma că economia sectorului public
include în aria de analiză manifestarea rolului şi funcţiilor statului aşa cum se reflectă
acestea în activitatea politicienilor şi funcţionarilor, actori ai actului guvernării.
Sectorul public reprezintă acea parte a economiei în care se manifestă proprietatea
de stat şi proprietatea publică. În prezent atât economiştii cât şi juriştii realizează o
demarcaţie clară între proprietatea de stat şi proprietatea publică chiar în cadrul textelor
constituţionale. Astfel, se menţionează că proprietatea de stat de domeniul privat este
diferită de proprietatea de stat de domeniul public. Conceptul de proprietate publică într-o
interpretare unanimă ar însemna „proprietatea tuturor” – un termen foarte ambiguu.
Cetăţenii nu au dreptul să-şi vândă părţile lor din proprietatea publică, deoarece nici nu pot
decide în legătură cu această proprietate şi nici nu posedă titluri asupra acesteia.
În realitate, proprietatea publică este proprietatea statului, odată ce oficialii guvernamentali
sunt singurii care pot stabili o destinaţie pentru bunurile în cauză. În argumentarea acestor
afirmaţii stau anumite condiţii politice, de exemplu dictatura, în care proprietatea statului

1
Bazată pe experienţă, Formulă empirică = formulă obținută prin prelucrarea pur matematică a unor date
experimentale

1
se apropie de sistemul proprietăţii private, deoarece economia naţională este condusă ca o
imensă corporaţie.
Proprietatea publică sau proprietatea de stat de domeniul public reprezintă acea
formă de proprietate care semnifică apartenenţa obiectului ei fie de partea statului, fie de
cea a unităţilor administrativ teritoriale. În mod concret, conform Constituţiei României2:
 proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau
unităţilor administrativ-teritoriale;
 bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial
energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele
naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri
stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice;
 bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi
date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi
concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită
instituţiilor de utilitate publică.
Conceptul de interes public sau strategic se caracterizează prin numeroase dispute
şi chiar imposibilităţi logice. Astfel, el ar desemna ceva deosebit de important pentru
societate. Dacă ar fi aşa, statul ar trebui să se retragă din multe domenii pe care le
monopolizează, deoarece monopolul legal nu reprezintă un avantaj pentru cetăţenii cărora
li se adresează. În prezent, în numeroase economii de piaţă dezvoltate, distincţia piaţă –
stat este permanent reevaluată, prin privatizarea unor domenii tradiţionale ale statului
(sectorul energetic, transportul feroviar etc.). Cel mai elocvent exemplu din istoria
modernă fiind cazul Franţei, unde firme sau activităţi au făcut obiectul unor acte succesive
de naţionalizare şi de privatizare (în condiţiile date şi pe baza unor decizii cu caracter
naţional).

Definiţi economia sectorului public şi abordările sale.

Care sunt, conform Constituţiei României, caracteristicile
proprietăţii publice?

Proprietatea de stat de domeniul privat3 reprezintă o formă a proprietăţii de stat, al

cărui obiect este gestionat şi utilizat pe baza criteriilor de eficienţă şi raţionalitate

2
Constituţiei României (2003) - Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31/10/2003
3
Dicţionar de economie, Ediţia a II a, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p.356

2
economică, caracteristice oricărei societăţi comerciale. În funcţie de opţiunile politice,
obiectul proprietăţii de stat de domeniul privat poate fi trecut în proprietatea privată a unor
persoane fizice sau juridice, prin vânzare – cumpărare. Bunurile ce fac obiectul acestei
forme de proprietate sunt alienabile4.
Înţelegerea şi interpretarea celor două forme de proprietate se explică cel mai bine
atunci când obiectul proprietăţii îl reprezintă pământul. Proprietatea funciară este
reprezentată de domeniul public şi de cel privat în care sunt cuprinse terenuri de utilitate
publică şi de interes strategic naţional sau local. Terenurile domeniului public nu fac
obiectul circuitului civil iar dreptul de proprietate asupra lor este imprescriptibil. Domeniul
privat cuprinde toate terenurile care aparţin statului, comunelor, oraşelor, judeţelor şi sunt
supuse dispoziţiilor de drept comun.
Subiecţii celor două categorii de proprietate ale statului (de domeniu public şi
privat) sunt ministerele, organismele guvernamentale, societăţile comerciale şi
întreprinderile publice şi de stat care produc bunuri publice şi private. Altfel spus
administrarea proprietăţii statului intră sub incidenţa celor două entităţi economice, pe de-o
parte regiile autonome iar pe de altă parte administraţia publică centrală şi locală.
Regiile autonome reprezintă forma de organizare şi de funcţionare a agenţilor
economici-persoane juridice, având ca obiect folosirea şi valorificarea în scop lucrativ a
unor bunuri aflate în proprietatea statului. Ca persoană juridică ce funcţionează pe principii
economice, regia autonomă are independenţă patrimonială, întocmeşte buget de venituri şi
cheltuieli, bilanţ contabil şi cont de profit şi pierdere, poate contracta credite şi beneficia de
subvenţii de la bugetul de stat sau de la cele locale. Regiile autonome se organizează şi
funcţionează în ramurile de interes strategic naţional.
Sectorul administraţiei publice este format din administraţia centrală şi
administraţiile locale. Administraţia centrală reuneşte unităţi sub forma organelor şi
organismelor publice care produc şi oferă o mare gamă de servicii nonmarfare fără a se
limita la aceasta, termenul ca atare evidenţiază cu pregnanţă că în cadrul economiei
sectorului public au loc tranzacţii diferite de cele din cadrul pieţei5.
Aceste servicii pot fi individualizabile, cuantificabile în mod individual, cum ar fi
învăţământul, asistenţa sanitară ş.a. sau servicii colective pure care sunt prestate în
beneficiul colectivităţii în ansamblul ei cum ar fi apărarea naţională, procuratura, justiţia,
urbanismul etc. Administraţia locală cuprinde unităţi formate din organe şi organisme a

4
Jur.; despre un drept, un lucru care poate fi înstrăinat
5
Alina Profiroiu – Economia sectorului public, Ed. Economică, 2001, p.16

3
căror competenţă publică se extinde pe o parte a teritoriului naţional. În cazul ţării noastre
aceasta se manifestă în judeţe, municipii, oraşe sau comune.
Economia publică studiază impactul acţiunii statului atât în cadrul economiei
naţionale, cât şi pe plan internaţional, şi modul în care se repercutează acesta asupra
bunăstării cetăţenilor săi.
Aşadar, într-o viziune integratoare, obiectul economiei publice conţine
problematica specifică a optimului, bunăstării, alegerii sociale sau justiţiei economice,
precum şi concepte economice privind domeniul social.
Majoritatea specialiştilor consideră că economia publică examinează în mod
concret originea, forma şi consecinţele economico-sociale specifice următoarelor activităţi
publice:
 totalitatea serviciilor pe care sectorul public le pune la dispoziţia
colectivităţilor prin diverse prestaţii, fără ca acestea să fie realizate în mod
necesar de către stat;
 diversele intervenţii ale statului cu caracter financiar şi de reglementare a
unei mai eficiente justiţii sociale în vederea promovării şi ameliorării
bunăstării generale la nivel social;
 adoptarea în principal prin sistemul de fiscalitate a politicii de finanţare,
împrumuturi şi tarifări a activităţilor specifice sectorului public;
 repartiţia surselor de finanţare şi stabilirea judicioasă a responsabilităţilor
între diferitele niveluri şi structuri administrative.

Categoriile de proprietate ale statului şi subiecţii acestora:

.................................................................................................................
.................................................................................................................
.................................................................................................................