Tema 3.

Relatiile instutionale si sistemel economice

Instituţiile reprezintă totalitatea regulilor, normelor ce asigură şi controlează
interacţiunea agenţilor economici pe teritoriul dat, într-o perioada de timp
determinată.

Instituţiile formale – reprezintă reguli scrise care prevăd drepturile şi obligaţiile

ce reglamentează activitatea economică.

Instituţiile informale – legi nescrise, respectate de oameni fără a fi puse la

îndoială, chiar şi fără a fi deseori înţelese, transmițându-se ca ceva firesc şi
obligatoriu pentru membrii comunităţii. La ele se referă tradiţiile , obiceiurile.

Funcţiile instituţiilor formale:

Funcţia predictivă – activitatea economică are un caracter incert, astfel
instituţiile determină cadrul în care se desfăşoară activitatea economică,
introducând în ea o anumită certitudine şi previziune, pe contul limitării
libertăţii excesive a agenţilor economici.
Funcţia de stabilizare –sistemul de piaţă este stabil şi capabil de reproducere,
doar în măsura în care indivizii utilizează în comportamentul lor cotidian,
normele pe care acest sistem se bazează.
Funcţia de eficientizare – activitatea are un caracter impersonal (agenţii
economici sunt separaţi de mii de km şi nu se cunosc reciproc). Astfel
instituţiile facilitează specializarea şi schimbul dintre agenţi, deoarece le
impune drepturi de proprietate, promovează contracte demne de încredere
şi stabileşte răspunderea pentru neîndeplinirea lor.
Funcţia de sancţionare – încălcarea legilor este urmată de sancţiuni. După
părerea lui J. Buchanan, nici o sancţiune nu compensează pierderile pe
deplin. Însă ele se cer a fi aplicate , pentru a preveni infracţiunile în viitor.

Funcţiile instituţiilor informale:

Funcţia reproductivă – obiceiurile şi tradiţiile includ noile generaţii în formele

verificate ale relaţiilor economice, fiecare individ în parte cucerește, o dată în
plus, ceea ce a fost realizat deja de predecesori.
Funcţia integrativă – se exprimă unitatea economico - socială a comunităţii
naţionale, deoarece tradiţiile şi obiceiurile nu numai că „obligă”, ci şi „leagă”
oamenii de comunitatea dată.
Sistemul instituţional desemnează totalitatea organizaţiilor care, în activitatea
lor, se supun regulilor şi normelor existente pe teritoriul dat, în societatea dată,
într-o perioadă determinată de timp.
Organizaţiile , ca grup de indivizi, includ:

 grupuri politice(partide, guvern, parlament);

 economice (firme, sindicate);
 social-educaţionale (biserică, instituţii de învăţămînt, cluburi);

Funcţiile statului:

A. funcţii generale (tradiţionale):

 apărarea statului
 menţinerea ordinei în societate
 crearea bunurilor publice
 elaborarea cadrului legislativ
B. funcţii economice:
 remedierea eşecurilor pieţei
 perfecţionarea distribuirii şi redistribuirii veniturilor
 stabilitatea şi dezvoltarea economică
 reprezentarea intereselor economice ale ţării pe plan internaţional
C. funcţii sociale:
 protecţia mediului ambiant
 diminuarea sărăciei
 ocrotirea sănătăţii
 securitatea dreptului de proprietate în economia de tranziţie.

Statul asigura:

A. Eficienţa (eliminarea unor „eşecuri” ale pieţei)

Imperfecțiunile pieței se concretizează în:

a) concurenţa imperfectă, generatoare de monopoluri.

b) externalităţile reprezintă o altă categorie de „eşecuri” ale pieţei;
c) bunurile publice, definite ca produse şi servicii destinate nediferenţiat
comunităţii;
d) impozitele percepute de către stat;
B. Echitatea (atenuarea inegalităţilor)

a) cu mecanismul pieţei distribuirea bunurilor economice se realizează

conform averilor şi nu nevoilor, jocul cererii-ofertei dirijând mărfurile spre
cei care plătesc mai mult, ceea ce poate genera inegalităţi.
b) statul poate interveni în acest caz, printrun sistem de impozitare
progresivă, fie prin transferuri sau plăţi către populaţie (protective socială),
fie prin subvenţionarea consumului

C. Stabilitatea (reglarea jocului ciclurilor economice în vederea diminuării inflaţiei

şi a şomajului, promovarea creşterii economice)

a) promotor al eficienţei şi echităţii, statul se poate dovedi şi un promotor al

stabilităţii economice;
b) economia de piaţă este caracterizată deseori de inflaţie, de presiune şi
şomaj;
c) În ţările cu economie avansată:
d) piaţa determină preţurile şi cantităţile individuale,
e) statul orientează evoluţia economiei, în ansamblul ei, cu ajutorul
programelor de cheltuieli publice, a fiscalităţii, a instrumentarului monetar
şi al reglementărilor.
f) Atât statul, cât şi piaţa se pot constitui ca elemente esenţiale ale unei
funcţionări bine fundamentate economic

Statul reglementează activitatea economică astfel:

 percepe impozite de la firme şi menaje;

 participă efectiv în calitate de proprietar, întreprinzător, manager la
împărţirea venitului şi la redistribuirea lui;
 efectuează transferuri sociale către categoriile vulnerabile (pensii, burse,
ajutor de șomaj, etc.);
 apare în calitate de cumpărător pe piaţa bunurilor şi serviciilor, unde se
realizează achiziţii guvernamentale;
 elaborează și implementează politici economice, programe de dezvoltare
pe termen scurt, mediu şi lung;
 apără interesele agenților economici etc.
 PROPRIETATEA ŞI PLURALISMUL FORMELOR SALE.
Din punct de vedere economic, proprietatea este un fenomen social, specific
pentru fiecare societate ce sistematizează (ordonează) relaţiile dintre oameni în
domeniul însuşirii – înstrăinării bunurilor, serviciilor, veniturilor.

Obiectul proprietăţii este un bun în jurul căruia se constituie relaţii de

proprietate:

 imobilul (pământul, clădirile, instalaţiile, reţelele de transport);

 bunurile materiale (utilajul, mijloacele de transport, materia primă şi
materialele, obiectele de consum);
 active financiare (hârtiile de valoare, banii);
 forţa de muncă, talentul;
 rezultatele activităţii intelectuale, valorile nemateriale (operele de artă,
invenţiile, manuscrisele, scenariile, resursele informaţionale)

Tipuri de proprietate

 Privată (individual – particulară - bazată pe munca proprie și a membrilor

familiei sale, individuală – asociativă - angajează factori din exterior,
privată de familie - cote părți , privat-asociativă – acționară)
 Publică (proprietatea statului şi proprietatea administraţiilor locale)
 Mixtă (privat-publică naţională şi privat-publică internaţională.)

Proprietatea privată:

Avantaje:

 contribuie la dezvoltarea iniţiativei personale şi a abilităţilor

antreprenoriale,
 este fundamentul libertăţii economice şi al creşterii bunăstării,
 asigură dezvoltarea producţiei în conformitate cu necesităţile sociale;

Dezavantaje:

 presupune un anumit grad de risc şi o presiune înaltă asupra proprietarului,

 este posibilă ignorarea activităţilor cu rentabilitatea scăzută sau în care
profitul lipseşte.
Dezavantaje:

 presupune un anumit grad de risc şi o presiune înaltă asupra proprietarului,

 este posibilă ignorarea activităţilor cu rentabilitatea scăzută sau în care
profitul lipseşte.

Proprietatea publică

Avantaje:

 este justificată în cazul obiectelor ce ţin de infrastructură,

 în cazul întreprinderilor militar - strategice,
 în sectorul social,
 în cadrul prestării serviciilor sociale,
 în realizarea cercetărilor ştiinţifice fundamentale;

Dezavantaje:

 răspândirea ei de proporţii diminuează interesul şi iniţiativa lucrătorilor,

 duce la scăderea eficienţei producţiei,
 provoacă o indiferenţă socială.

Dreptul de proprietate se realizează în următoarele atribute de bază:

1.Deţinerea dreptului de proprietate presupune posedarea exclusivă a resurselor
şi bunurilor rare;

2.Aplicarea dreptului de proprietate înseamnă limitarea accesului altor subiecţi la

resursele şi bunurile rare;

3.Diviziunea drepturilor de proprietate presupune divizarea în împuterniciri, în

„cote” de exercitare a dreptului de utilizare a resurselor.

4. Definirea drepturilor de proprietate permite determinarea exactă a

posibilităţilor proprietarului (cu cât mai clar sunt definite şi aplicate drepturile de
proprietate, cu atât mai bune sunt rezultatele activităţii economice).

5. Atenuarea drepturilor de proprietate (fenomen opus definirii) apare atunci

când drepturile de proprietate sunt definite inexact şi aplicate insuficient (în
consecinţă, apare „rivalitatea” între drepturile de proprietate, care se soldează cu
prejudicierea activităţii economice şi a intereselor persoanelor terţe).

FORMELE DEORGANIZARE A ECONOMIEI.

Forme fundamentale de organizare și functionare a economiei:

a) economie naturala
b) economia de schimb

Economia naturală reprezintă acea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii

economice în care nevoile de consum sunt satisfacute din rezultatele propriei
activităţi, fără a se apela la schimb.

Trăsăturile economiei naturale

a) Economia naturală a fost dominanta în condiţiile unui nivel scăzut de

dezvoltare economică, cu о gamă restrânsă de trebuinţe, cele elementare
(biologice) fiind preponderente;
b) Fiecare producător avea о activitate diversificată, producea о gamă largă de
bunuri (în raport cu respectivul nivel de dezvoltare şi cu sistemul de
trebuinţe);
c) El este izolat din punct de vedere economic de ceilalţi;
d) Nivelul eficientei economice foarte redus; "pentru majoritatea oamenilor,
producţia şi consumul erau îmbinate într-o singura funcţie dătătoare de
viaţă".

Economia de schimb desemnează acea formă de organizare şi desfăşurare a

activităţii economice în care agenţii economici produc bunuri în vederea vânzării,
obținând în schimbul lor altele, necesare satisfacerii trebuinţelor.(reprezintă
forma universală de organizare şi funcţionare a activităţii economice în lumea
contemporană.)

Trăsăturile economiei de schimb:

I. Specializarea agenților economici pe criteria economice.

II. Autonomia şi independenţa agenţilor economici.
III. Cea mai largă autonomie.
(Se realizează în condiţiile proprietăţii particulare cînd agentul economic
decide în mod liber şi direct (sau prin reprezentanţi) asupra modului cum să
se exercite atributele dreptului de proprietate.)
IV. Activitatea economică graviteaza în jurul pieţei.
(Piaţa - instituţia centrală în jurul căreia gravitează întreaga viaţă
economică.
Ea este instituţia care mediază între producatori și consumatori.
 Oferă informaţii necesare pentru a decide ce să se producă, cum, cît,
pentru cine să se producă, dar, şi ce, cît şi cum să se consume.
Majoritatea schimburilor se realizează prin mijlocirea monedei.)
V. Monetarizarea economiei.
(Ea se concretizează în faptul ca "banii reprezintă alături de capital şi
specializare cel de-al treilea aspect major al vieţii economice moderne.
Fluxul de bani reprezintă sângele care iriga sistemul economic ... şi etalonul
de măsura al valorii".)
VI. Fluxurile dintre agenţii economiei sunt tranzacţii bilaterale de piaţă.
Se disting tranzacții unilaterale (de transfer) reprezintă mişcări univoce de
bunuri (donaţii, subvenţii, impozite, taxe, exproprieri fără despăgubiri etc.)
Tranzacțiile bilaterale constau în mișcări reciproce, biunivoce de bunuri
între doi agenți economici:
tranzacţii bilaterale coercitive (de exemplu о naționalizare cu despăgubiri)
impuse administrative unuia dintre participanții la tranzacție.
tranzacţii bilaterale de piaţă, generate de întâlnirea cererii şi ofertei, a
interesului compărătorului de a-și maximize utilitatea și cel al vânzătorului
de a-şi maximize profitul.

Banii: esenţa şi funcţiile banilor.

Mijloc de plată general acceptat în schimbul bunurilor şi serviciilor şi pentru
achitarea datoriilor.

FUNCȚIILE BANILOR

Mijloc de circulatie Capacitatea banilor de a servi ca intermediar in procesul

schimbului de marfuri
Masura a valorii Capacitatea de a masura valoarea bunurilor si a serviilor,
activitatile economice, cheltuielile si rezultatele activitatii

Mijloc de acumulare Capacitatea de asigurare posibilitatea achizitionarii

bunurilor si serviciilor de viitor
Mijloc de plata Capacitatea de a circula relative independent atat mai
devreme,cat si mai tarziu decat marfa.
Bani mondiali Capacitatea de a asigura circulatia economica intre
diferite tari
Teoriile despre bani
Teoria banilor ca instrument tehnic de schimb susţinută de Aristotel şi dezvoltată
de Smith şi Ricardo: banii au atât valoare de schimb, cât şi valoare de
întrebuinţare. M-B-M

Teoria nominalistă - banii nu trebuie să aibă o valoare proprie, ci una

convenţională, nominală.

Teoria cantitativă a banilor a apărut în epoca marilor descoperiri geografice,

când cantităţi importante de metale preţioase au pătruns pe piaţa europeană
determinând o creştere artificială a preţurilor, în condiţiile menţinerii a ofertei de
bunuri şi servicii. M*V = P*T

*M= masa monetară aflată în circulaţie; V= viteza de circulaţie (de rotaţie) a

banilor; P= nivelul preţurilor; T= volumul tranzacţiilor (producţia totală sau
produsul naţional brut real)

Principalele forme de evoluţie a banilor

Bani-marfa Marfa ce indeplineste functia de mijloc de circulatie,

simultan cu functia sa principal – satisfacerea unei anumite
nevoi.
Bani cu valoare Monede care contin metal pretios in cantitati
deplina corespunzatoare valorii sale nominale

Bani depreciati Monede, valoarea nominal a careia depaseste valoarea

metalului ce se contine in ea si a chheltuielilor pentru
baterea monedei
Bani de hartie Semne monetare, care se emit de catre trezoreria de stat
pentru necesitatile economiei nationale si dotate fortat cu
valoare intriseca
Bani de credit Semen ale calorii aparute pe baza substituirii
angajamentelor patrimoniale ale persoanelor fizice si a
statului.

Instrumentele de circulaţie a monedei scripturale:

 document bănesc, ce conţine un ordin scris al titularului
Cecul unui cont către banca sa de a plăti persoanei care deţine
cecul o anumită sumă de bani;

constituie un transfer bancar al banilor de la un cont la

Viramentele altul, fie în cadrul aceleiaşi bănci, fie către altă instituţie
financiară;
este instrument bancar multifuncţional, emis de o
Cardul instituție financiară, scris pe numele unei persoane care
deţine cont în bancă.

*Legea circulaţiei banilor cantitatea de bani necesară pentru circulaţie este direct
proporţională cu cantitatea mărfurilor în circulaţie, cu
nivelul preţurilor mărfurilor şi invers proportional cu
nivelul dezvoltării creditului, cu nivelul plăţilor fără bani în
numerar, cu viteza de rotaţie a banilor

Sistemele economice. Modele contemporane ale sistemelor

economice.
Sistemul economic constituie ansamblul mecanismelor și instituțiilor de
organizare a activității economice, o anumită modalitate de organizare a vieţii
economice şi sociale a unei ţări. El vizează felul de utilizare a resurselor
economice, de organizare şi funcţionare a procesului de producţie şi de trecere a
bunurilor create de la producător la consumator.

Elementele fundamentale ale sistemului economic, care diferă de la un sistem la

altul sînt:

 forma proprietăţii asupra resurselor şi rezultatelor activităţii economice.

 formele de organizare şi de reglementare a activităţii economice.
 scopul nemijlocit urmărit de către agenţii economici, atunci cînd se
lansează într-o oarecare afacere.
 sistemul de stimulente şi de motivaţii în activitatea economică.

CLASIFICAREA SISTEMELOR ECONOMICE

 Sistemul Economic de piaţă

 Sistemul Economic centralizat-planificat
 Sistemul Economic mixt
Condiţiile care au generat apariţia şi dezvoltarea economiei de piaţă sunt:

 Diviziunea socială a muncii, adică specializarea unităţilor economice în

confecţionarea anumitor bunuri, numite marfă şi destinate schimbului.
 Libertatea economică a producătorilor, bazată pe proprietatea privată, deci
dreptul de a poseda şi a folosi după bunul plac atât mijloacele de producţie,
cât şi rezultatele muncii.
 Apariţia monedei, ca instrument de intermediere a schimburilor
economice.

Trăsăturile economiei de piaţă:

 Proprietatea privată asupra resurselor;

 Utilizarea sistemelor de pieţe şi preţuri pentru coordonarea şi dirijarea
activităţii economice;
 Utilizarea pieţei în calitate de sursă principală de stimulare a activităţii
economice;
 Independenţa şi responsabilitatea deplină a subiecţilor economici;
 Formarea liberă a preţurilor
 Banii sunt numitorul comun în activitatea subiecţilor economici;
 Intrarea şi ieşirea fără obstacole pe piaţă;
 Libera circulaţie a capitalului;
 Statul se implică în activitatea economică doar în mod indirect şi în linii
generale;
 Statul doar orientează economia;
 Statul protejează şi perfecţionează piaţa.

SISTEMUL ECONOMIC CENTRALIZAT-PLANIFICAT

Tipul de economie în care în condiţiile diviziunii sociale a muncii, a specializării producătorilor şi
a diversităţii structurilor economice, se realizează reglementarea conştientă a gospodăriei
publice ca un tot întreg.

 Majoritatea mijloacelor de producţie se află în proprietatea statului;

 Toate activităţile economice se reglementează conform planurilor şi
ordinelor statului;
 Statul determină:
 sarcinile economice;
 termenele de realizare a sarcinilor;
  resursele pentru realizarea sarcinilor economice;
 Repartizarea bunurilor de importanţă vitală se reglementează de către stat.
 Existenţa formală a pieţelor;
 Piaţa este o componentă paşnică şi se rezumă doar la relaţiile de vânzarea-
cumpărare;
 Statul stabileşte pentru fiecare unitate tehnică de producţie volumul
fabricării şi îi oferă cantitatea necesară de factori, pentru obţinerea
volumului respectiv de producţie;
 Preţurile sunt stabilite centralizat de către stat;
 Planurile şi deciziile administraţiei publice se orientează preponderent spre
dimensiunea cantitativă.

SISTEMUL ECONOMIC MIXT

Trăsăturile economiei mixte

 interacţiunea dintre proprietatea de stat şi cea privată;

 varietatea formelor de proprietate;
 subordonarea tuturor relaţiilor în baza formei de proprietate privată;
 crearea unui sistem integru de pieţe şi apariţia formelor de organizare a
acestor pieţe, care neutralizează liberal joc al mecanismului de piaţă;
 dezvoltarea infrastructurii de piaţă;
 reglementarea de către stat a proceselor economice sub forma:
 limitării activităţii monopolului,
 crearea condiţiilor pentru antreprenoriat,
 reglementarea: veniturilor, ocupării, preţurilor, activităţii economice
externe;
 stabilirea de către stat a priorităţilor principale în dezvoltare;
 asigurarea de către stat a stabilităţii sociale.