CAPITOLUL 2

1. Explicați definiția statului din perspectiva doctrinei marxist-leniniste in comparație cu

doctrina moderna asupra statului
Definirea exactă a noțiunii este foarte greu de realizat datorită multitudinii punctelor de
vedere din care se pune problema și nu în ultimul rând, a regimurilor politice.
Astfel, până la căderea regimurilor comuniste totalitare, doctrina marxist-leninistă elaborase,
inclusiv în țara noastră, o serie de definiții precum “statul – element de suprastructură“, “statul -
organ de dominație a unei clase sociale, mașina de dominației a unei clase asupra alteia” etc.
Doctrina modernă asupra statului pleacă de la tezele contractului social, a drepturilor
naturale ale omului şi a separației puterilor. Ca urmare, definirea statului trebuie să cuprindă
neapărat referiri la demnitatea şi libertatea umană. Astfel, statul nu este o suprastructură, nu se află
deasupra societăţii, el este chiar societatea însăși.

2. Explicati definitia statului in sens larg si in sens restrans

În sens restrâns, statul este „ansamblul autorităţilor publice care asigură guvernarea, adică
aparatul prin care se realizează direcţionarea societăţii”.
În sens larg, statul este “o organizare politică a societăţii, deci a unei populaţii în limitele unui
teritoriu istoric recunoscut de comunitatea internaţională, în care puterea şi libertatea se înfruntă şi
coexistă pentru asigurarea prosperităţii fiecăruia şi a binelui comun”.

3. Explicati intervenția statului in viața economica si sociala (Luc Weber).

Luc Weber arata, la rândul său, că statul îşi manifestă aceste calităţi prin omniprezenţa sa în
viaţa economică şi socială. Astfel:
- pe de o parte, el furnizează colectivităţii nenumărate prestaţii (adesea foarte costisitoare)
în domenii foarte variate;
- pe de altă parte, statul intervine în mod continuu asupra funcţionării economiei de piaţă
cu ajutorul măsurilor de reglementare şi a celor financiare pentru a fixa regulile jocului şi
pentru a corecta deficienţele pieţei.

4. Explicati definitia statului din perspectiva organizaționala

Din perspectiva organizaţională, statul reprezintă un set de instituţii de reglementare şi
guvernare care au menirea de a produce reguli, de a controla, de a îndruma sau de a regla. Aşa cum
subliniază Caporaso şi Levine, o anumită formă a guvernării este intrinsecă oricărei societăţi umane
întrucât o societate lipsită total de control, de îndrumare şi de reglementări reprezintă o contradicţie
în termeni.
În raport cu alte instituții şi cu societatea în ansamblu, statul modern şi democrat se
caracterizează prin următoarele trăsături:
- reprezintă un set de instituții identificabile şi recunoscute ca făcând parte din sfera publică spre
deosebire de restul societăţii care face parte din sfera privată;
- reprezintă suveranitatea sau puterea supremă, luând decizii pentru întreaga ţară (pe întreg
teritoriul), având capacitatea să realizeze anumite scopuri şi fiind ultima autoritate pentru toate
legile şi consolidând susținerea regulilor prin sancțiuni şi coerciție;

5. Explicati definitia statului din perspectiva funcţională

Din perspectiva funcţională, există două moduri de abordare şi de definire a statului:
- primul, denumit abordarea ex-ante, defineşte statul ca pe un set de instituţii care are grijă să
realizeze anumite scopuri şi obiective. Această abordare consideră că nu printr-o definiţie
abstractă se poate caracteriza o instituţie ca fiind de interes public sau privat, ci dacă prin scopul
şi funcţia pe care aceasta o îndeplineşte corespunde sau nu funcţiei statului. Astfel, orice
organizaţie al cărei scop se suprapune cu funcţiile statulu devine, în mod automat, parte
componentă a statului.
- cel de al doilea mod, numit abordarea ex-post, defineşte statul prin consecinţele pe care le poate
avea dezvoltarea unor funcţii ori instituţii (de exemplu, cea de menţinere a ordinii sociale, cea de
echilibrare a funcţionării pieţei cu cea de intervenţie, cea de realizare a bunăstării sau a echităţii
sociale etc.).
În acest mod de abordare statul este identificat cu acel set de instituţii sau modele de
comportamente care produc efecte legate de libertatea individului, stabilizarea economică şi socială,
echitatea socială, echilibrul dintre performanţa economică şi echitatea socială.
În mod tradiţional , statul are anumite funcţii fundamentale, cele mai importante fiind
respectarea legii, menţinerea ordinii, a păcii , cu alte cuvinte menţinerea securităţii interne şi
externe. Statul are însă şi un rol important în protejarea drepturilor de proprietate şi în stabilirea
unui sistem pentru asigurarea justiției între cetățeni.

6. Explicati definitia sectorului public in sens tradiţional, in modelul marxist si in modelul

liberal
Într-un model tradiţional, sectorul public, aşa cum precizează Lane , servește publicului
printr-un set de structuri ierarhice sensibile faţă de politicieni. Aceştia din urmă sunt cei care au în
vedere latura normativă a lucrurilor, urmărind interesele publice deoarece ei depind de publicul
alegator, iar serviciile administrative (birocraţia) sunt cele care trebuie să asigure, în mod efectiv, ca
scopurile să fie atinse.
În modelul marxist, sectorul public face parte din suprastructură, este pus în întregime în
slujba clasei dominante şi reprezintă un sector neproductiv, parazitar. Această concepţie, în fapt,
respinge structura şi procesele democratice de tip pluralist.
Potrivit concepţiei ce stă la baza modelului liberal, sectorul public este pus în relaţie de
competiţie cu sectorul privat. Frontierele dintre cele două sectoare, deşi nu sunt bine delimitate, ele
se află în continuă mişcare, variaţia acestora fiind decisă de societatea însăşi, ca urmare a victoriei în
alegeri a diferitelor curente politice

7. Explicati criteriile de delimitare a sectorului public fata de cel privat (criteriul administrației
publice, criteriul autorității publice, criteriul proprietății publice) si deficientele acestora
Criteriile cele mai frecvente de delimitare a sectorului public precum: criteriul administraţiei
publice, criteriul autorităţii publice, criteriul proprietăţii publice sunt în opinia mea unilaterale.
Aceasta deoarece identificarea sectorului public cu administraţia publică sau cu autoritatea publică,
prin accentul pus asupra funcţiei bugetare, respectiv asupra funcţiei legislative a statului, oferă o
imagine mult prea îngustă a sectorului public faţă de dimensiunea sa actuală reală.
Criteriul proprietăţii publice este de asemenea insuficient. Cea mai sintetică contestaţie care i
se poate aduce este taxonomia acţiunilor publice propusă de Nicholas Barr.În opinia acestuia, în
funcţie de modul de finanţare şi de producere, acţiunile publice se împart în:

- acţiuni cu finanţare publică pentru bunuri şi servicii produse în organizaţii publice (apărare,
justiţie, ordine publică, etc.);
- acţiuni cu finanţare publică pentru bunuri şi servicii produse de întreprinderi private (efecte
militare, alimente pentru cantine publice);
 - acţiuni cu finanţare privată pentru bunuri şi servicii produse în întreprinderile publice
(energie, poşta, telecomunicaţii, etc.)

8. Explicati criteriul de delimitare a sectorului public bazat pe natura procesului de luare a

deciziei
Criteriul pozitiv bazat pe natura procesului de decizie arata ca sectorul public sau statul este
constituit din ansamblul organizațiilor in care prevalează modul de decizie politic sau colectiv, oricare
ar fi regimul politic din acel stat: dictatura, monarhie, democrație reprezentativa sau directa. Aceste
organizaţii sunt in principal:
- administraţiile publice, prin care înţelegem guvernele fie ele naţionale, regionale sau locale;
- organismele de securitate socială însărcinate cu organizarea sistemelor de pensii pentru
limită de vârstă, pentru invalididate, cât şi a asigurărilor de sănătate, pentru accidente şi
pentru şomaj. Faptul că acestea fie constituie adevărate servicii ale administraţiei, fie că sunt
relativ independente, nu schimbă cu nimic această definiţie, întrucât ele sunt direct supuse
controlului puterii politice

9. Explicati elementele de diferențiere ale sistemului de piaţă si ale sistemului politic

Sistemul de piaţă Sistemul politic

Proces de schimb Proces politic

Bunuri şi servicii private Bunuri şi servicii publice

Sistem de valori economic Sistem de valori pluralist

Interes privat Interes public

“Mână invizibilă” „Mână vizibilă”

Roluri economice (producător, consumator, Roluri politice (politician, cetățean, grupuri

investitor, salariat) de interes public)

Suveranitatea consumatorului Suveranitatea cetățeanului

Recompensa: profit Recompensa: putere

Instituţie majoră: afacerea Instituţie majoră: guvernarea

Principii active: eficienţa, productivitate, Principii active: justiţie, echitate, dreptate

creștere

10. Explicati diferitele accepțiuni ale termenului administrație folosite in limbaj curent
Termenul de a administra are mai multe accepțiuni:
Din punct de vedere etimologic, el provine din latină şi înseamnă a da o mână de ajutor, a
conduce, a dirija.
În limbaj curent, prin “administraţie“24 se poate înţelege:
  conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului;
 sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă;
 conducerea unui agent economic sau a unei instituţii social-culturale;
 un compartiment din unităţile productive sau din instituţiile social-culturale care nu
desfăşoară nemijlocit o activitate direct productivă.
Dintre multiplele sensuri ale acestui cuvânt cel care ne interesează este cel de
administraţie publică – ca formă de exercitare a puterii executive în stat. Administrația publică este
acea parte a activităţii statului , modurile prin care sunt realizate scopurile şi obiectivele guvernării.

11. Explicați diferitele accepțiuni ale termenului public administration.

“Dictionary of American Governement and Politics” reţine pentru sintagma “public
administration“ următoarele explicații:
 funcţia executivă în guvern;
 executarea (aplicarea) politicilor publice;
 organizarea şi conducerea poporului şi a altor resurse pentru atingerea obiectivelor
guvernării;
 arta şi ştiinţa conducerii aplicate în sectorul public. Administraţia publică reprezintă,
însă, un termen mult mai larg decât conducerea publică (managementul public),
întrucât ea nu se limitează numai la management, ci include şi împrejurările politice,
sociale, culturale şi legale care influențează conducerea treburilor publice.

12. Explicați care sunt categoriile de organe care au fost puse in evidenta in studiul
administraţiei publice
Studiul organizării administrative a pus în evidență existenţa a două mari categorii de organe
administrative:
 în primul rând, organele administraţiei publice care deservesc colectivităţi teritoriale,
având nevoi specifice şi care deţin competenţa teritorială de a organiza servicii: administraţia
centrală, administraţia teritorială de stat, administraţia local (din comune, oraşe, municipii) şi cea
judeţeană;
 în al doilea rând, instituţiile publice care trebuie să răspundă unor interese care
necesită o organizare tehnică şi autonomă.

Oricare stat reprezintă atât un aparat de comandă, cât şi o întreprindere de servicii care
trebuie să funcţioneze pentru binele comun, în mod corespunzător fiecărei etape istorice şi
condiţiilor concrete din fiecare ţară. Fiecare serviciu este el însuşi un ansamblu de agenţi (funcţionari)
care utilizează mijloace materiale, financiare, tehnice şi proceduri juridice în vederea atingerii unui
scop în domeniul interesului public

13. Explicați care este diferența dintre serviciile publice si serviciile de utilitate publica.
Autorul francez Hauriou afirma în 1897 ”ştiinţa politică este dominată de un obiectiv
fundamental : existenţa şi funcţionarea unui stat bine ordonat, a serviciilor prestate către public, din
care unele sunt prestate de către statul însuşi şi care se numesc servicii publice, iar altele sunt
prestate de către organisme private care poartă numele de servicii de utilitate publică, iar în cadrul
primei categorii distingem pe de o parte, operațiunile administrative generale, susceptibile a se
realiza în toate serviciile, destinate a alimenta elementele acestor servicii‚ operațiunile referitoare la
personal, mijloacele materiale si financiare pe care terminologia cea mai modernă le denumește
politicile de gestiune structurală şi pe de altă parte, operațiunile tehnice, foarte diferite în funcţie de
caz.
14. Explicati functiile administratiei in conceptia lui Chevalier
 Aşa cum am mai precizat, Chevallier arăta că administraţia, în calitatea sa de aparat
al statului, reprezintă un organ ce ia în responsabilitate exercitarea funcţiilor acordate
acestuia:
- funcţia simbolistică: administraţia simbolizează unitatea socială, ea încarnează interesul
general, conceput ca expresie a identităţii colective a societăţii.
- funcţia de dominare: administraţia este instituită pentru a păstra coeziunea socială şi pentru
a asigura reproducerea echilibrelor existente. Datorită acestui fapt, ea îşi asumă o funcţie
complexă, pe de o parte dominatoare, ce vizează a păstra ierarhiile sociale, pe de altă parte,
stabilizatoare, prin amortizarea tensiunilor şi tratarea conflictelor care riscă să pună în pericol
existenţa societăţii.
- funcţia de reglare: administraţia este chemată să ajusteze comportamentele şi strategiile
actorilor sociali: prin medierea sa, interesele particulare care se confruntă în câmpul social,
vor fi articulate, armonizate şi agregate

15. Explicati functiile administratiei in conceptia lui Drago Goyard.

FUNCŢIILE GENERALE
De concepție
- De previziune
- de informare a serviciilor şi a publicului
- de planificare
- De organizare a serviciilor şi de gestiune a personalului
De conducere
- De orientare a activităţiilor de realizat
- de orientare generală şi de alocare a mijloacelor, finanţele
- de orientare a intervenţiilor din agricultură, industrie şi comerţ
- De comandă
- De control a activităţiilor întreprinse

MISIUNILE SPECIALE CU CARACTER TEHNIC

De interes naţional
- De reprezentare a intereselor naţionale
- de reprezentare diplomatică
- de reprezentare internă
- De securitate
- de apărare
- de menţinere a ordinii
De execuţie şi gestiune
- Cu caracter economic
- lucrări publice,transporturi, telecomunicaţii
- prospectarea şi exploatarea resurselor energetice
- urbanismul, construcţiile şi amenajarea teritoriului
- Cu caracter social
- educaţie şi cultură
- asistenţă socială şi securitate
- acţiuni sanitare şi asistenţă medicală

16. Explicati functiile administratiei in conceptia Bancii Mondiale (în Olmeda Gomez).
 Corectarea Creşterea
disfuncţionalităţiilor pieţei echităţii
Intervenţie Furnizarea de bunuri publice pure Protejarea
Minimă Apărare sărăciilor
Ordine publică - Programe
Drepturile de proprietate de lupta
Gestiunea macroeconomica împotriva
Sănătatea publică sărăciei
- Protecție
în caz de
catastrofe
Intervenţie Externalităţi Monopolurile Asimetria Asigurări sociale
Moderată -Educația de - Reglementarea informaţiilor -Pensii
bază serviciilor - Asigurări de redistributive
-Protejarea publice sănătate, de -Alocaţii familiale
Mediului - Politicile viaţă, pensii -Asigurari de
înconjurător antimonopol Reglementarea somaj
financiară
-Protecţia
consumatorilor
Intervenţie Coordonarea activităţii private Redistribuţia
Dinamică Dirijarea pieţelor Redistribuţia
Initiative referitoare la un întreg sector activelor

17. Explicati functiile administratiei in conceptia lui Annie Gruber.

Ele constituie o regulă-tip care regrupează funcţiile fundamentale ale administraţiei publice şi
pe care autorii le admit , în general ca şi caracteristici, chiar dacă nu sunt de acord cu ordinea
priorității între acestea. Această regulă este următoarea: administraţia prevede, pregăteşte, execută
şi informează
a) Administraţia prevede
Previziunea este o funcţie pe o comportă de asemenea şi puterea politică: a guverna
înseamnă a prevedea. Dar spre deosebire de aceasta, administraţia dispune de timp pe ca puterea
politică nu-l are, ceea ce-i conferă o superioritate netă. Mandatele electorale sunt limitate în timp, şi
chiar şi posibilitatea realegerii succesive este limitată şi ea. Stabilitatea instituţiilor administrative le
asigură o stăpânire continuă a datelor economice şi sociale. Neutralitatea politică explică în parte
acest fenomen. La aceasta se adaugă faptul că, deşi alegerea, decizia publică este politică,
tehnicitatea deciziilor face ca aceste opţiuni să nu fie întotdeauna politice. Criteriul tehnic este
întotdeauna privilegiat acolo unde se cere eficacitate. Combinaţia celor două trăsături caracteristice:
permanenţa administraţiei şi tendinţa de a privilegia competenţele asigură previziunii administrative
autoritatea experienţei şi a tehnicităţii.
b) Administraţia pregăteşte
Alături de previziune, pregătirea deciziilor publice constituie o altă funcţie esenţială a
administraţiei. Puterea decizională rezervată guvernului se traduce în principal printr-o putere
reglementară, adică puterea de a lua decizii personale şi imparţiale care se impun celor administraţi.
Ori această putere constă, în principal, în puterea de a completa legislaţia şi de a facilita aplicarea ei.
Această putere reglementară a guvernului se traduce prin texte variate cu întindere generală
pregătite în birourile ministeriale. Fie că este vorba de proiecte de legi, de ordonanţe sau de hotărâri
de guvern, în toate cazurile textele care formalizează deciziile luate depind, în principal de pregătirea
asumată de către funcţionari care-şi utilizează competenţa şi experienţa, cât şi oportunitatea de
 previziunea administrativă. Este adevărat că în procesul de elaborare a documentelor de politică
publică este necesară consultarea tuturor pârților interesate şi consemnarea părerilor acestora, dar
în final, administraţia este cea care îşi asumă redactarea propunerii.
c) Administraţia execută
Aceasta reprezintă o funcţie importantă a administraţiei, ea nu este singura funcţie a
administraţiei, aceasta nerezumându-se la rolul de simplu executant al deciziilor politice. Fără
îndoială, deciziile pe care ea le pregăteşte sunt luate în mod formal de către instituţiile şi autorităţile
politice competente, Parlamentul şi guvernul, pentru legi şi hotărârile de Guvern, înainte de a fi
executate ca obligatorii de către administraţie. Însă execuţia propriu-zisă trece la rândul său prin
decizii, de data asta pur administrative care pot modifica sau atenua întinderea lor decât prin
interpretarea dată sau prin întârzierea efectelor.
Perspectiva tradiţională asupra execuţiei era următoarea:
 procesul decizional şi cel de execuţie sau lumea politică şi cea administrativă sunt foarte clar
delimitate;
 procesul de decizie, cronologic vorbind se află înaintea execuţiei;
 deciziile care se produc în procesul de implementare au o naturaleţe tehnică, iar executanţii
acţionează neutru, obiectiv şi raţional.
 executantul primeşte o sarcină de la decident pe baza unor criterii tehnice, impersonale, de
competenţă şi fidelitate;
 politica publică este comunicată şi încredinţată executantului sub formă de interacţiuni
specifice detaliate, proceduri operaţionale, programe de activitate;
 executantul pune în aplicare instrucţiunile în conformitate cu obiectivele şi indicaţiile date de
factorul de decizie.
 existenţa circuitelor de control ierarhic în cadrul administraţiei era considerată suficientă
pentru aducerea la îndeplinire a deciziilor adoptate de către factorii de decizie.
În realitate , înafara cazurilor extreme şi limitate, administraţia dispune întotdeauna de o
putere de apreciere mai mult sau mai puţin extinsă, în ceea ce priveşte modalităţile de execuţie şi
luarea deciziilor în funcţie de această putere care îi este recunoscută pentru executarea textelor.
d) Administraţia informează
Sarcina de informare inseparabilă gestiunii afacerilor publice se suprapune peste cele trei
sarcini precedente. Serviciile publice formează o adevărată reţea de informaţii referitoare la
realităţile socio-economice ale ţării, la nevoile şi resursele sale. Aceste informaţii sunt indispensabile
luării deciziilor politice, care depind direct de pregătirea şi execuţia de către aceeaşi administraţie
deţinătoare de cunoştinţe utile şi chemată să joace încă un rol important în procesul decizional.
Puterea politică va fi paralizată în lipsa unei administraţii care să-i furnizeze materialele necesare
deciziilor sale. Însă centralizarea datelor, sub formă de statistici, presupune mai mult sau mai puţin
mobilizarea ansamblului corpului funcţionarilor care depind de fiecare minister.
Ca urmare, putem să afirmăm că gestiunea afacerilor publice face corp comun cu deţinerea
de informaţii deosebit de utile în cercetarea administrativă. Trebuie însă să remarcăm că, deşi
administraţia deţine un important volum de informaţii pe care nu are tendinţa de a le furniza în mod
spontan, deoarece acestea constituie una din sursele puterii sale.
Astfel, previziunea, pregătirea ,execuţia şi informarea caracterizează funcţia administrativă şi
îi conferă acesteia diversitate şi specificitate atunci când ea se aplică gestiunii treburilor publice.

18. Explicati elementele mediului unui birou pe baza modelului sistemelor deschise, aşa cum a fost
văzut el de Meier.
Nivelul 1 al input-urilor venind din partea mediului are un impact mic asupra puterii biroului,
dar stabilește condiţiile necesare pentru ca birocraţia să existe. Cultura naţională, economia, istoria şi
tehnologia se combină pentru a favoriza dezvoltarea birocraţiei. Impactul acestui Nivel 1 de factori
asupra biroului nu trebuie luat în mod specific în considerare, deaarece el este comun pentru
aproape toate naţiunile dezvoltate
Influențele mediului din Nivelul 2 sunt mult mai directe decât cele din Nivelul 1. Analizarea
acestui al doilea nivel ne va indica de ce birocraţia câştigă influenţă politică faţă de alte
instituţii ale sistemului politic. În principiu, există patru factori de mediu care determină
modul în care birocraţia îşi asumă funcţii politice: 1- natura politicii –ce probleme sunt luate
în considerare în sfera politicii şi care sunt lăsate în sfera administraţiei sau a profesioniştilor,
2- organizarea statului –adică modul în care este distribuită puterea politică a statului între
autorităţile publice, 3- cererile privind sarcinile, adică instrumentele care sunt necesare pentru a
îndeplini efectiv sarcinile guvernamentale şi 4 - natura funcţiei birocratice, adică modul în care
implementarea politicilor publice, de care administraţia este responsabilă, generează o putere
suplimentară pentru birocraţie
Nivelul 3 al input-urilor venite din partea mediului determină dacă un anumit birou are sau
nu o anumită putere politică. Aceşti factori pot fi împărţiţi în două tipuri: mediul extern al biroului şi
caracteristicile interne ale acestuia.Cei doi factori importanţi ai mediului extern sunt suportul politic
de care beneficiază biroul şi mediul politicii publice. Suportul politic include atât suportul pe care
biroul îl primeşte din partea cetăţenilor, dar şi pe cel primit din partea oficialilor guvernamentali, care
au de a face cu acest birou şi care îi afectează într-o anumită măsură operaţiile. Mediul politici
publice a biroului are în vedere tipul de politică publică pe care o implementeză biroul: regulatorie,
distributivă, redistributivă sau alte forme.Acesta afectează atât suportul politic, cât şi sursele interne
ale puterii biroului. Sursele interne ale puterii biroului sunt reprezentate de trei elemente:
cunoştinţele – informaţia şi expertiza pe care o posedă membrii biroului, coeziunea – angajamentul
personalului biroului faţă deorganizaţie şi faţă de scopurile acesteia, şi leadership-ul – adică
eficacitatea şefului în conducerea biroului.

19. Explicati care sunt elementele de diferențiere ale administratiei publice moderne in raport cu
administraţia din epoca medievala si cea a statului absolut
Astfel, referindu-ne la factorii politici şi economici generali se poate afirma că statul a apărut
în perioada Renașterii, în epoca modernă, când a dispărut feudalismul politic şi a început o dezvoltare
incipientă a burgheziei şi a capitalului comercial şi financiar. În conformitate cu această poziţie,
originea administrațiilor publice ar trebui să se situeze în epoca monarhiilor absolute.
De altfel pe noi ne interesează studiul organizaţiilor publice ale statelor occidentale în timpul
secolelor care au urmat după Renaștere până la sfârşitul secolului XVIII. Se pare că atunci exista o
administraţie care se baza pe ierarhie, ele fiind subordonate principatelor medievale. Acest aspect ne
interesează pentru că sistemul agenţilor regelui se află la originea administraţiei actuale, dar şi
pentru că, în acest proces mai persistă date de identificare cu acele principate mai ales când acestea
aveau o limbă şi cultură proprie.
Cu toate acestea, având în vedere statul absolut, nu se poate nega faptul că se ajunge într-un
teren stabil o dată cu apariţia statului constituţional. În virtutea transformărilor care au avut loc,
administraţia devine o entitate proprie, nu mai este o prelungire a „braţului” regelui şi a agenţilor săi,
ea devenind o structură impersonală ca şi statul. Începând din acest moment, ea va fi supusă unor
norme juridice elaborate de către Parlament şi nu se mai supune unei singure persoane căreia îi
raportează activitatea sa, ci statului.

20. Explicati modificarile functionale, organice si din punct de vedere al personalului pe care le-a
suferit administratia de-a lungul timpului.
 Dacă se intenţionează să se rezume într-o formulă ansamblul schimbărilor care au avut loc în
organizarea politică, s-ar putea spune că, s-a trecut de la statul monoclasă la statul pluriclasă, ceea ce
a implicat o complexă evoluţie. Au existat modificări fundamentale care sunt legate de probleme
strict politice, cum ar fi extinderea votului universal şi apariţia partidelor politice care întruchipează şi
apără interesele diferitelor grupuri sociale. Nu se poate uita că modificările au afectat, în principal,
organizaţia administrativă care îndeplineşte scopurile statului. S-a trecut de la un stat liberal, care
urmărea întărirea structurii administrative pentru exercitarea puterii, la un stat prestator de servicii
pentru ansamblul populaţiei pentru ca apoi aceasta să evolueze mai departe într-un stat care să
programeze toată economia întro formă directă sau indirectă. Aceasta semnifică exercitarea de către
stat şi administraţia sa publică a conducerii economice a ţării şi necesitatea de a furniza în mod masiv
prestaţii sociale pentru toată populaţia astfel încât să se generalizeze ideea statului social de drept. În
consecinţă, modificarea s-a produs pentru organizaţiile administrative într-un sens triplu.
Însă şi modificările organice au fost de mare amplitudine. În toate ţările, ministerele au
crescut ca număr pe măsură ce au crescut unităţile organice, însă această schemă ministerială a fost
insuficientă. Au apărut prelungiri ale statului teoretic distincte de acesta, care îndeplinesc scopuri
diferite de cele ale organizaţiilor convenţionale (agenţii independente, organisme autonome,
corporaţii publice). S-a ajuns la concluzia că la ora actuală, statele depind de astfel de organizaţii
presupuse private, dar care sunt proprietate publică şi care continuă să facă parte din schema puterii.
În final, trebuie să ținem seama de modificările care s-au produs din punctul de vedere al
personalului. Claselor medii le lipsea potențialul demografic necesar pentru a ocupa locurile vacante
din cadrul structurii administrative a statului. Ca urmare, în administraţia publică au început să aibă
acces persoane care provin din clase sociale diferite.
Grupul conducător a obţinut o nouă importanţă pe măsură ce a crescut complexitatea
sarcinilor şi s-a subliniat necesitatea existenţei unor specialişti care să posede cunoştinţe tehnice
specifice.

21. Definiți administratia publica din punct de vedere funcțional si organizațional

Prin administraţie publică se înţelege ansamblul organelor care, pe baza legii şi în executarea
acesteia, realizează o activitate cu un anumit specific bine conturat. Concepută ca un sistem de
organizare, administraţia publică este alcătuită dintr-o serie de componente bine structurate cu
atribuţii diferite, care conlucrează între ele.
Din punct de vedere funcţional , activitatea desfăşurată de acestea are în vedere organizarea
şi asigurarea executării, precum şi executarea în mod concret a legilor. Finalitatea ei presupune
satisfacerea unor nevoi şi interese generale ale colectivităţii umane prin asigurarea unei bune
funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii către particulari, executare ce se
realizează de către autorităţile statale sau de către autorităţile autonome alese.

22. Explicati caracteristicile instituţiilor care alcătuiesc aparatul administrativ potrivit concepției
lui Henry Oberdoff.
Aparatul administrativ sau mașina administrativă cuprinde un ansamblu complex de instituţii
care prezintă următoarele caracteristici :
- ele au o structură organizată , din punct de vedere juridic, dotată cu competenţe , mijloace şi
personal , însărcinate cu o funcţie sau o misiune. Ele sunt reprezentate fie dintr-un singur
responsabil ( preşedintele, primul-ministru , Avocatul poporului sau primarul ), fie dintr-un
responsabil colectiv cum ar fi guvernul , consiliul judeţean sau cel local. Acestea posedă fie
competenţă generală ( cum ar fi guvernul , consiliul local şi cel judeţean ), fie competenţe
specializate ( cum ar fi , ministerele ,celelalte autorităţi ale administraţiei centrale de
specialitate );
 - ele aparțin sferei publice , care se distinge prin funcţiile sale , misiunile sale şi regimul juridic,
chiar dacă o distincţie netă intre sfera publică şi cea privată este foarte greu de stabilit la ora
actuală , principalul criteriu fiind cel al satisfacerii interesului general , şi nu pe cel al
creatorilor săi. Misiunea , finalitatea sa , arată autorul , explică supunerea sa totală sau
parţială regulilor de drept public : putere normativă unilaterală , putere contractuală
specifică , banii publici, agenţii publici , utilizarea preferenţială a domeniului public sau a
bunurilor publice , caracterul insesizabil al bunurilor .Distincţia dintre public şi privat nu este
întotdeauna clară , uneori organizaţiil publice asimilând obiceiuri private , pe plan juridic ,în
timp ce finalitatea sa rămâne în continuare publică.
- în al treilea rând , atunci când ne referim la instituţiile publice ne referim atât la instanțele
politice , cât şi la cele administrative , deşi această dihotomie nu întotdeauna realitatea ,
întrucât unele dintre aceste instituţii publice au atât o funcţie politică , cât şi una
administrativă

23. Explicati înțelesurile termenului de birocraţie

Gerald A.Cole arăta că termenul de birocrație are mai multe înţelesuri , motiv pentru care s-
au creat mai multe confunzii în ceea ce priveşte adevăratul sau sens . Astfel cele mai cunoscute
înţelesuri erau:
- birocraţia înseamnă hârţoage , adică exces de hârtii şi de reglementări , care duc la
ineficienţă substanţială;
- birocraţia semnifică oficialităţi , adică întregul aparat de guvernare centrală şi locală ,acest
înteles fiind similar cu cel de hârţoage.
- birocratia este o formă de organizare cu anumite trăsături dominante , autoritatea ierarhică
şi un sistem de reguli.
Așadar, în sens strict etimologic, birocraţia se referă la puterea exercitată din birouri, iar ,în
sens teoretic, “birocraţia reprezintă un grup social care determină, rezolvă şi decide în spaţiul de
conducere al complexului organic pe care îl constituie statul contemporan.

24. Explicati caracteristicile administratiei actuale in conceptia lui Henry Puget (caracteristica de
subordonare, ierarhizare, neutralitate, laicitate, continuitate, scrisa, birocratica, remunerata,
structurare pe verticala si pe orizontala, de expansiune).
În fiecare etapă a dezvoltării, administraţiei i-au fost proprii anumite trăsături. Principalele
caracteristici ale administraţiei în etapa actuală sunt următoarele:
Administrația este subordonată, în primul rând, dreptului, legii care îi stabileşte obiectivele, îi
formează limitele, îi impune respectarea unor garanţii. În al doilea rând, este subordonată Guvernului
care-i stabileşte factorii superiori de conducere şi îi furnizează mijloacele necesare.
Administraţia este ierarhizată şi ordonată. Ea permite Guvernului să-i cunoască activităţile,
iar în cadrul propriei structuri, facilitează transmiterea ordinelor prin verigile succesive, repartizarea
responsabilităţilor şi supravegherea executării. Puterea derivată din ierarhie se manifestă asupra
funcţionarilor numiţi şi asupra actelor emise de autoritatea inferioară.
Administraţia este remunerată, civilă, laică, egalitară. Pentru munca depusă, funcţionarii
publici sunt remuneraţi cu salariu, din bugetul public. Nevoile publice, sunt satisfăcute prin
intermediul administraţiei civile. Administraţia este laică, pentru că ea foloseşte un personal care nu
intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase. Administraţia publică este egalitară, în
sensul că furnizează servicii tuturor, în mod egal, fără a face distincţie de origine, rasă, apartenenţă
politică, principiu care nu este întotdeauna şi peste tot aplicabil.
 Administraţia este formalizată, scrisă, birocratică Administraţia este formalizată, în sensul că
ea acţionează conform unor procedure dinainte stabilite, dând naştere la un anumit tradiţionalism
administrativ, care poate antrena rutina şi care-i poate încetini ritmul de lucru. Administraţia are la
bază documente, fapte, decizii consemnate în documente scrise. Formalismul şi birocraţia sunt
proprii oricărei administraţii, ceea ce diferă este numai gradul în care acestea se manifestă, trebuind
evitate exagerările care ar putea avea ca rezultat instaurarea unui regim nedemocratic.
Administraţia are un caracter de continuitate şi necesită din ce în ce mai mult cunoştinţe
specific. Pe de o parte, administraţia este realizată de către reprezentanţi aleşi ai populaţiei, dar mai
ales de către funcţionari permanenţi care formează corpuri de funcţionari şi care-i conferă
administraţiei un caracter de continuitate. Totodată, ansamblul activităţilor şi serviciilor publice pe
care administraţia le prestează trebuie realizate în mod neîntrerupt. Pe de altă parte, multitudinea şi
complexitatea sarcinilor cărora administraţia trebuie să le facă faţă au făcut necesară posedarea de
către cei care lucrează în administraţie a unor competenţe specifice şi a unor cunoştinţe tehnice
speciale.
Administraţia este structurată vertical şi orizontal. Vertical, ea este divizată în servicii şi grupe
de servicii. de exemplu, administraţia centrală este împărţită pe ministere, care au următoarele verigi
componente: departamente, direcţii, servicii şi birouri. Pe orizontală, regăsim administraţia centrală,
judeţeană şi locală, între ele neexistând relaţii de subordonare. Între diferitele diviziuni verticale şi
orizontale există relaţii de cooperare, coordonare, comunicare, ierarhizare, centralizare şi
descentralizare, concentrare şi desconcentrare.
Administraţia publică este într-o continuă expansiune. De peste o jumătate de secol, în toate
ţările lumii, administraţia se dezvoltă, se extinde: există o creştere a serviciilor publice. Lumea
întreagă a ajuns la „vârsta administrativă”. Această vârstă se caracterizează prin numărul şi volumul
mare al serviciilor publice, precum şi prin complexitatea administraţiei.

CAPITOLUL 3

1. Explicați 3 avantaje si 3 limite ale descentralizării.

Principalele avantaje ale descentralizării sunt:

1. Descentralizarea constituie un mod de fragmentare si dispersare a puterii politice.

Descentralizarea reprezintă cel mai bun mijloc pentru a realiza un echilibru care consta in faptul
ca nu numai guvernele au capacitatea de a stabili anumite reguli ci si instituțiile locale.
2. Guvernarea descentralizata creează oportunități pentru apariția grupărilor politice de opoziție si,
mai ales , resurse pentru partidele politice de opoziție. Descentralizarea asigura partidelor
politice de opoziție ocazia de a se mobiliza si de a câștiga puteri care decurg din exercițiul
responsabilităților locale.
3. Descentralizarea oferă mai multe posibilități inițiativei economice locale. Un grad ridicat de
autonomie locala, competente extinse, inclusiv in domeniul fiscal si legislativ, sunt condițiile
reușitei dezvoltării economice locale.
 Limitele descentralizării au in vedere:
1. Un domeniu vizat este cel al fiscalității. Pericolele sunt mari atunci când actorii locali nu au
responsabilitatea de a colecta propriile venituri. Acest tip de situație contribuie la
iresponsabilitate fiscala.
2. O alta problema este aceea ca instanțele locale, chiar când sunt conduse de indivizi bine
intenționați si care iau poziție, risca sa aibă o perspectiva îngusta in comparație cu cea a
guvernului in ceea ce privește politicile publice.
3. O alta dificultate reala, care devine din ce in ce mai evidenta in multe tari, pe măsura ce acestea
își ajustează politicile de descentralizare, este aceea ca o asemenea strategie poate servi, ca
fațada, pentru a permite guvernului central sa evite responsabilitatea in ceea ce privește
serviciile esențiale. Astfel, din ce in ce mai multe guverne naționale, sub presiunea financiara, au
tendința de a transfera competente autorităților locale fără, însă, a le furniza si resursele
necesare.

2. Explicati 4 principii de repartiție a competențelor intre stat si colectivitățile locale.

Repartiția competentelor intre stat si colectivitățile locale se face pe baza unor principii:

1. Transferurile de competente nu implica retragerea nici unei atribuții a colectivităților

descentralizate ci dimpotrivă, ele le conferă acestora atribuții noi.
2. Transferurile de competente nu trebuie sa permită unei colectivități teritoriale sa-si exercite
tutela asupra unei alte colectivități, orice caracter ierarhic fiind exclus in relațiile dintre
colectivitățile teritoriale.
3. Primul principiu de realizare consta in faptul ca transferurile de competente trebuie sa fie
însoțite de transferul resurselor corespondente.
4. De asemenea, transferul competentelor trebuie sa antreneze punerea la dispoziție, in
profitul colectivităților locale, a mijloacelor necesare exercitării acesteia.

3. Definiți regimul politic si arătați care este deosebirea fundamentala dintre un regim democratic
si unul totalitar
Regimul politic reprezintă ansamblul metodelor si mijloacelor de realizare a puterii, a
relațiilor existente intre elementele care alcătuiesc sistemul social politic ,relevând, mai ales, regimul
drepturilor si libertăților fundamentale ale cetățenilor .Regimul politic într-o tara influențează in mod
substanțial administrația statului respectiv. Din acest punct de vedere, apar diferențieri majore in
modul de organizare si funcționare a sistemului administrativ, dictate de cele 2 categorii de regimuri
politice si anume, regimurile democratice si regimurile autoritare sau totalitare. Deosebirea
fundamentala intre cele doua tipuri de regimuri consta in diferența sau identitatea dintre grupul
uman care exercita puterea politica si cel care administrează din punct de vedere profesional. Intr-un
regim democratic se admite existenta unei administrații profesionale .Intr-un regim totalitar sau
autoritar situația este opusa ,administrația fiind identificata cu clasa politica conducătoare, mai ales
la nivelele sale superioare. Ambele regimuri vor fi întotdeauna influențate de către împrejurările
politice ,economice si sociale.

4. Arătați 4 diferențe fundamentale dintre regimul prezidențial si cel parlamentar in viziunea lui
Ph. Shively
In cadrul regimurilor democratice , diferențe considerabile apar intre regimurile de tip
parlamentar si cele de tip prezidențial .Autorul american Phillips Shively a identificat următoarele
diferențe esențiale intre regimul prezidențial sic el parlamentar:
 In sistemele prezidențiale, președintele își poate asuma rolul de a iniția politici
publice ,întrucât are mandate din partea alegatorilor, in timp ce in regimurile parlamentare guvernul
își câștiga poziția prin membrii partidelor lor aflați in parlament.
In sistemele prezidențiale, politicile comprehensive ce prevăd schimbări radicale sunt mai
dificil de realizat datorita fragmentarii puterii
Recrutarea membrilor executivului este diferita in cele doua sisteme ,in sensul ca in sistemele
parlamentare ,recrutarea se face din rândul membrilor parlamentului, In timp ce in sistemele
prezidențiale, recrutarea se face din rândul executivului din afara lumii politice ,in general din rândul
profesioniștilor
In sistemul prezidențial, exista problem speciale in ceea ce privește ajustarea si controlul
executivului. In sistemele parlamentare membrii executivului trebuie sa dea socoteala Parlamentului,
in sistemele prezidențiale membrii executivului operează într-o relative izolare ,neexistând in fata cui
aceștia sa raporteze regulat.
Aspectele simbolice si politice ale Executivului sunt unificate in sistemul prezidențial si
divizate in cel parlamentar intre primul-ministru si Guvern.

5. Arătați care sunt caracteristicile regimului semiprezidențial in comparație cu cele ale regimului
parlamentar si ale celui prezidențial:
În practica s-a conturat un alt tip de regim si anume cel semiprezidențial care încearcă sa
elimine dezavantajele regimului prezidențial, dar si imperfecțiunile celui parlamentar. Chiar daca este
ales de popor ,implicarea directa a Președintelui in viată politica nu este posibila, deoarece ,deși ales
prin vot direct, cu sprijinul unui partid sau a mai multor partide , el nu poate desfășura o activitate
politica , trebuind sa adopte o poziție echidistanta fata de diferitele forte politice care participa la
competiția pentru guvernare.

6. Arătați cum se asigura concordanta dintre voința majorității electorilor si conduita

administrației in cadrul regimurilor democratice:
Administrația se afla sub autoritatea directa a guvernului, dar se organizează si funcționează
conform liniilor generale impuse de aleșii poporului.
Exista o concordanta intre voința majorității electorilor si conduita administrației ce se poate
asigura prin:
 modul de desemnare a șefului statului in regimul prezidențial;
 desemnarea si responsabilitatea miniștrilor in regimul parlamentar;
 autoritatea legilor care sunt emanația parlamentului si existent creditelor înscrise in bugetul
votat de parlament

7. Arătați la ce fel de controale se supune administrația publica in cazul regimurilor democratice

si cum se manifesta acestea:
In regimul democratic, administrația este supusa nu numai controlului Parlamentului, ci si
supravegherii presei, care este libera sa critice miniștrii si funcționarii. Administrația este supusa si
unor controale interne care decurg din ierarhie si tutela.
Exista si anumite pericole:
 politica risca sa se amestece in administrație si sa o facă sa-si piardă caracterul ei de
imparțialitate si de neutralitate ;
 funcționarii sunt supuși atât presiunilor alegatorilor, cat si partidelor aflate la putere ,care
tind sa confiște administrația in favoarea lor.(Control parlamentar, jurisdicțional,
administrativ)
8. Arătați cum se exercita influenta Parlamentului asupra administrației publice :
Parlamentul exercita anumite influente asupra administrației:
 in regimul parlamentar, Parlamentul formulează critici la adresa administrației, instituie anchete,
adresează interpelări miniștrilor. De asemenea, miniștrii, șefii serviciilor publice sunt de regula
numiți de camerele parlamentare.
 in regimul prezidențial sau de monarhie constituțional, controlul Parlamentului este mai puțin
energetic decât in regimul parlamentar propriu-zis, dat fiind faptul ca miniștrii nu sunt
responsabili decât in fata președintelui sau regelui. Totuși si in aceste cazuri ,Parlamentul își
menține supremația ,prin faptul ca votează legile si bugetul, de care administrația este
dependenta

9. Arătați care sunt caracteristicile regimului totalitar sau autoritar

In cadrul regimului totalitar apar următoarele caracteristici principale:
 Administrația este complet dependent de Executiv si rămâne subordonata legii.
 Administrația își pierde caracterul de imparțialitate, ea trebuind sa servească intereselor
guvernului, ale dictatorului sau ale partidului care il susține
 Formalitățile de procedura sunt simplificate sau neglijate, dreptul la greva este suspendat, au
loc epurări pe criterii politice;
 Totalitarismul antrenează in mod automat centralizarea, colectivitățile fiind administrate de
către agenți numiți sau desemnați prin alte procedee decât sufragiu universal direct;
 Controlul exterior este minor. Se intensifica controlul intern in timp ce controlul presei si al
opiniei publice slăbește, administrația fiind supusa unei puteri ierarhice si discreționare
foarte puternice .
 Partidul sau guvernul se amesteca in viată administrative, existând uneori confuzii de funcții.

10. Realizați analiza comparativa dintre statele cu structura unitara si cele federale
Statele unitare sunt acelea care nu posedă decât un centru de putere politică și
guvernamentală :un parlament și un guvern , în timp ce statele federale sunt constituite din statele
membre care si-au păstrat unele prerogative ale suveranității interne si ,mai ales puterea legislativa,
reprezentând-se împreuna in relațiile internaționale. Repartiția competentelor in statele unitare se
face de sus in jos ,prin legi organice ,nu prin constituție, in statele federale se face de jos in sus: de la
statul federat la statul federal.
Reprezentarea internaționala a subdiviziunilor teritoriale: comunitățile locale descentralizate
ale statelor unitare se reprezintă împreuna in relațiile internaționale, in timp ce in statele
federale ,acestea se reprezintă împreuna, nu au personalitate juridica internaționala .
State unitare, de ex. Franța; State federale: Germania, Austria si Belgia

11. Ce structura de stat s-ar potrivi unui stat de mari dimensiuni cu populație eterogena?
Argumentați.
Unui stat de mari dimensiuni cu populație eterogena s-ar potrivi federalismul, deoarece
federalismul reprezintă soluția pentru rezolvarea unei probleme politice, el reprezentând o măsura
de prezentare si de autonomie politica pentru grupurile etnice si cultural din cadrul unui stat.
Federalismul prezinta avantaje evidente pentru formarea unor mari state-națiune, precum Canada,
Australia, SUA, Federația Rusa sau fosta Uniune Sovietica.

12. Ce structura de stat s-ar potrivi unui stat de mici dimensiuni cu populație omogena?
Argumentați.
Unui stat de mici dimensiuni cu populație omogena i s-ar potrivi structura statului
unitar ,deoarece toți locuitorii acestui stat se vor supune unei singuri autorități, au aceleași nevoi.
Sunt de aceeași etnie si au aceleași interese in mare parte

13. Realizați analiza comparativa dintre statele cu structura unitara si cele regionale
Structura de stat reprezintă organizarea puterii de stat in raport cu teritoriul si populația,
raporturi ce se constituie intre elementele sistemului statal, formațiunile statale sau unitățile
administrativ-teritoriale.
Statele unitare sunt acelea care nu posedă decât un centru de putere politică și
guvernamentală :un parlament și un guvern, în statele regionale există parlament și guvern pentru
fiecare regiune. Statele unitare au o singura constituție și același regim legal, în schimb statele
regionale au o singură constituție a statului central, dar legislația diferă de la o regiune la alta.
Repartiția competentelor in statele unitare se face de sus in jos ,prin legi organice ,nu prin
constituție, in statele regionale însă repartiția competentelor se face la fel de sus in jos ,dar prin
constituție. Reprezentarea internaționala a subdiviziunilor teritoriale: comunitățile locale
descentralizate ale statelor unitare se reprezintă împreuna in relațiile internaționale, in timp ce in
statele regionale nu are loc reprezentarea in relațiile internaționale, pot exista doar reprezentanți ai
comunităților autonome la Bruxelles.
State unitare, de ex. Franța; state regionale , de ex. Spania si Italia

14. Realizați analiza comparativă dintre statele cu structură federală și confederații:

Statele federale sunt constituite din statele membre care si-au păstrat unele prerogative ale
suveranității interne si, mai ales, puterea legislativa si care se reprezintă împreuna, ca un tot in
relațiile internaționale ,adică nu au personalitate juridica internaționala distincta.
Confederațiile ,însă, nu formează un stat central distinct de membrii săi, care sunt independenți si
care au personalitate juridica internaționala. Statele membre ale confederației au Constituții si
parlamente proprii.
Repartiția competentelor atât in statele federale cat si in confederații se face de jos in sus: de
la statul federat la statul federal si de la statul membru la confederație. Reprezentarea internaționala
in cazul statelor federale ,acestea se reprezintă împreuna, nu au personalitate juridica internaționala,
in cazul confederației fiecare se reprezintă singur in relațiile internaționale.
State federale: Germania, Austria si Belgia; confederații: Common Wealth si Fosta CSI.

15. Realizați analiza comparativa dintre statele cu structura federala si cele regionale:
Statele regionale reprezintă o forma intermediara intre statul unitar si statul federal. Astfel,
in statul regional nu exista decât o singura ordine constituționala, aceea a statului central originar, iar
Constituția acestuia determina statutele si atribuțiile organelor regionale, repartiția competentelor
făcând-se de sus in jos. Statele federale sunt constituite din statele membre care si-au păstrat unele
prerogative ale suveranității interne si ,mai ales puterea legislativa, reprezentând-se împreuna in
relațiile internaționale.
Repartiția competentelor in statele federale se face de jos in sus, in cadrul statelor regionale
se face de sus in jos.
State federale: Germania, Austria ,Belgia; state regionale: Italia, Spania
16. Realizați analiza comparativa dintre centralizarea administrativa si descentralizare
Centralizarea administrativa reprezintă acel regim administrativ al unui stat in care
autorităţile administratiei locale si cele ale administratiei specializate sunt numite de administratia
centrala si sunt dependente direct de aceasta. Spre deosebire de centralizare, descentralizarea
urmăreşte să ofere colectivităţilor teritoriale de bază o anumită autonomie permiţându-le să-şi
definească singure normele de acţiune şi să-şi aleagă modalităţile de intervenţie. O activitate este
descentralizată atunci când regulile după care se conduce sunt edictate de către autorităţile ce
emană de la colectivitatea care realizează această activitate. Ca urmare, o grupare descentralizată
oricare ar fi natura ei: teritorială, corporativă etc. se caracterizează prin libertate de acţiune faţă de
puterea centrală.

17. Realizați analiza comparativa dintre centralizarea administrativa si deconcentrare

Centralizarea administrativa reprezintă acel regim administrativ al unui stat in care
autorităţile administratiei locale si cele ale administratiei specializate sunt numite de administratia
centrala si sunt dependente direct de aceasta. Spre deosebire de regimul centralizat, in care organele
de la nivel teritorial erau simpli agenţi ai statului, fără putere de decizie, in regimul deconcentrat ,
deşi aceste organe rămân ierarhic subordonate autorităților centrale , ele dobândesc competenta
proprie de decizie. A deconcentra înseamnă a repartiza mai bine acțiunile îndeplinite de către
administrațiile statului intre nivelul naţional de concepere a acestor acţiuni si nivelul teritorial de
execuţie a acelorași acţiuni. Prin deconcentrare, statul nu-si împarte puterea sa, ci se apropie de
cetăţeni, instalând la fata locului servicii specializate dotate cu o anumita autonomie.

18. Realizați analiza comparativa dintre deconcentrare si descentralizare

Aceşti doi termeni nu trebuie niciodată confundați, deoarece ei sunt antonimici. Astfel,
descentralizarea presupune o împărțire a puterilor intre stat si colectivitățile locale, conform unor
modalități variabile ce depind de tradițiile istorice ale fiecărei tari, in timp ce, prin deconcentrare
statul nu-si împarte puterea sa, ci se apropie de cetăţeni, instalând la fata locului servicii specializate
dotate cu o anumita autonomie.

19. Arătați care sunt deosebirile care apar intre administrațiile publice ale statelor federale si cele
ale statelor unitare
În statele federale apare o eterogenitate a administratiei, care contrastează cu uniformitatea
existenta in statele unitare. Se creează o dedublare a administratiei, prin suprapunerea celor doua
nivele administrative (cel al statului federal central si cel al statelor membre Apar probleme specifice
legate de funcţia publica, in special cele care ţin de recrutarea funcţionarilor la nivel federal. Aceasta
problema se pune si la nivelul statelor unitare, in care coexista mai multe comunități etnice,
lingvistice sau religioase.

20. Definiți descentralizarea administrativă si arătați care sunt consecințele acesteia

Descentralizarea administrativa este acel regim in care administratia intereselor locale este
data in grija organelor alese pe plan local de către colectivitățile locale. Ea presupune: delegarea
responsabilităților si resurselor unor autorităţi infranationale relativ independente si autonome care
răspund in fata cetăţenilor regiunii sau comunității si nu in fata puterii centrale ,dar totodată
presupune si diminuarea competentelor care aparțin autorităților centrale. Astfel, statul poate
acorda județelor si comunelor anumite competente cum ar fi: organizarea politiei, dreptul de a stabili
impozite, de a recurge la măsura exproprierii, de a deţine bunuri si domeniul public. Spre deosebire
de centralizare, descentralizarea urmăreşte sa ofere colectivităţilor teritoriale de baza o anumita
autonomie permiţându-le, sa-si definească singure normele de acţiune si sa-si aleagă modalităţile de
intervenţie.
Din acest principiu decurg 2 consecințe:
- absenta stării de dependenta fata de autorităţile centrale;
- diversitatea situațiilor locale

21. Explicati in ce consta autonomia locala si care sunt formele acesteia

Autonomia locala sau descentralizarea politica reprezintă dreptul diviziunilor teritoriale ale
statului de a-si edicta normele generale si obiectivele de conducere, statutele autonome care sa
indice felul in care se va desfășura activitatea proprie a localităților. Putem face o distincţie intre 2
forme de autonomie , in functie de sursa drepturilor de putere publica:
- autonomia imperfecta sau relativa ce se manifesta atunci când dreptul de decizie al
autorităților locale emana, printr-o concesiune din partea statului, in favoarea colectivităţilor
locale, ceea ce echivalează cu descentralizarea administrativa;
- autonomie perfecta care apare atunci când dreptul de a edicta norme generale de către
autoritatea locala emana de la însăși colectivitatea locala. Este sinonima cu guvernarea directa.

22. Explicati conceptul de descentralizare politica

Descentralizarea politica implica conferirea, către cetăţeni, a unei puteri mai mari in procesul
de luare a deciziilor, in particular acest lucru realizandu-se prin derularea unor procese democratice.
Acest concept implica faptul ca, alegerea reprezentanților, prin vot pe circumscripții electorale,
permite cetăţenilor sa-i cunoască mai bine pe cei care ii reprezintă politic si in același timp, permite
aleșilor sa cunoască mai bine nevoile si aspirațiile celor care i-au ales. De obicei, descentralizarea
politica determina baza apariției si dezvoltării a numeroase sarcini administrative la nivelul sectorului
public

23. Explicati in ce consta controlul asupra existentei organelor controlate

Acest tip de control cunoaște mai multe forme:

- o forma dura in care organul de control are dreptul sa dispună demiterea sau dizolvarea
organului controlat;
- o forma liberala in care organul de control nu dispune decât de o acţiune disciplinara, adică
de dreptul de a sesiza o jurisdicție in vederea demiterii sau a dizolvării organului controlat,
decizia revenind judecătorului independent, imparțial si inamovibil.
- o a treia forma consta in instituirea suspendării organului împotriva căruia se exercita
acțiunea disciplinara

24. Explicati in ce consta controlul asupra activităţii organelor controlate

Acest tip de control priveşte, in principiu, actele in regim de putere publica ale autorităților
autonome si anume:
- actele administrative
- contractele administrative.
Se exclud actele in regim de drept privat, fără utilizarea prerogativelor de putere
publica ,pentru care acest control administrativ nu s-ar justifica, ar apărea acest drept excesiv

25. Arătați ce fel de tip de control se recomanda atunci când gradul de descentralizare este redus.
Argumentați
 Atunci când gradul de descentralizare este redus si nu se acorda colectivităţilor locale decât
competente limitate este necesar ca statul sa-si întărească supravegherea asupra gestiunii acestora
pentru a evita orice derapaj care ii poate știrbi autoritatea. Acest control care poate cunoaște grade
foarte variate poarta numele de control de tutela si include atât controlul de oportunitate, cat si pe
cel de legalitate, atât un control a prori, cat si unul a posteriori.

26. Arătați ce fel de tip de control se recomanda atunci când gradul de descentralizare este
puternic. Argumentați
Atunci când gradul de descentralizare este puternic si când se acorda colectivităţilor locale
mijloace suficiente pentru a le asigura o reala autonomie, este indispensabil ca statul sa renunțe la
acest tip de supraveghere, limitând-o la minimum necesar pentru a-si asigura propria sa unitate,
adică la un control de legalitate. Aceste controale trebuie deci simplificate, apropiindu-se pe cat
posibil de controalele de drept comun la care este supusa administratia in cadrul unui stat de drept.

27. Arătați care sunt dimensiunile autonomiei financiare si de cine sunt influențate acestea:
Autonomia financiara a colectivităților locale are o dubla dimensiune:
Dimensiunea juridica, care consta in recunoașterea unei libere puteri de decizie a
autorităților locale, putere care nu trebuie sa fie împiedicata de un control foarte strict din partea
statului;
Dimensiunea materiala, care consta in posibilitatea colectivităților locale de a-si
asigura acoperirea cheltuielilor prin resurse proprii, fără sa fie obligate sa apeleze la transferuri din
partea statului, pentru a-si echilibra bugetele. O serie întreaga de condiții de natura diversa
condiționează situația independentei materiale a unei colectivități locale, ca de exemplu: nivelul
resurselor proprii poate fi influențat de jocul garanțiilor constituționale sau de caracteristicile
fizice si economice ale bazei de impozitare; volumul cheltuielilor este puternic condiționat de
transferurile de competente decise de către stat , fără acordarea unor compensații financiare
echivalente din partea acestuia. Gradul de autonomie locala(implicit financiara) a unei
colectivități locale este , in strânsă legătura cu ponderea veniturilor proprii in totalul veniturilor
bugetelor locale.

28. Arătați care sunt tipurile de finanțare a colectivităților locale si care sunt sistemele
de finanțare ale colectivităților locale puse in practica de către statele europene:
În practica europeana exista 2 sisteme de finanțare a colectivităților locale :Finanțare
descentralizata bazata in principal pe veniturile proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor, in
virtutea dreptului colectivităților locale de a percepe taxe si impozite locale si dea exploata domeniul
public si privat aparținând unităților administrativ-teritoriale;
Finanțare centralizata de la bugetul central bazata in principal pe transferuri financiare din
partea statului. In prezent ,colectivitățile locale dispun de surse financiare neadaptate sarcinilor
cărora trebuie sa le facă fata, in condițiile unei conjuncturi de rigoare bugetara si ale unei presiuni
fiscale globale care a atins un nivel considerat excesiv de către contribuabili din toate tarile. De
aceea, guvernele centrale trebuie sa acorde colectivităților locale o autonomie si o responsabilitate
financiara mai mare.

29. Explicati care sunt tendințele divergente cu care se confrunta statele membre ale Consiliului
Europei in ceea ce privește finanțarea colectivităților locale:
Problematica referitoare la finanțele publice locale se afla in centrul dezbaterilor
politice actuale, deoarece toate statele membre ale Consiliului Europei se confrunta cu
problema armonizări a doua tendințe divergente:
 Controlul si reducerea cheltuielilor publice; Acordarea unei cat mai mari autonomii financiare
colectivităților locale. In toate aceste state se caută soluții de asigurare a unei repartizări cat
mai echilibrate a resurselor financiare intre diferitele niveluri de organizare administrativa,
ținând cont de rigoarea bugetara care se impune la toate nivelurile administrației publice.
Obiectivul oricărui sistem de finanțare a colectivităților locale este de a le ajuta sa se achite de
obligațiile ce le revin ca puteri publice. Nici un sistem al finanțelor publice locale nu este
perfect. De altfel, la nivel local, nici un impozit , nici un sistem de tarifare sau de transferuri
financiare nu este perfect. Mai mult decât atât, un sistem care este eficace într-o tara nu este, in
mod necesar, adaptat si in alta tara.

30. Explicati principiile autonomiei financiare enunțate in Carta Europeana a autonomiei

locale:
Deși nu exista un sistem universal sau ideal de finanțare a colectivităților locale, exista la nivel
european, anumite principii de care responsabilii politici trebuie sa tina cont in deciziile pe carele iau.
Aceste principii sunt enunțate in articolul 9 al Cartei Europene a Autonomiei Locale, care prevede
următoarele: Colectivitățile locale au dreptul, in cadrul politicii economice naționale, la
resurse proprii suficiente de care ele pot dispune, in mod liber, in exercitarea competentelor lor;
Resursele financiare ale colectivităților locale trebuie sa fie proporționale cu
competentele prevăzute de Constituție sau de lege; Cel puțin o parte din resursele financiare ale
colectivităților locale trebuie sa provină din taxele și impozitele locale pentru care acestea au puterea
de a fixa rata de impozitare, in limitele legii; Resursele financiare de care dispun colectivitățile locale
trebuie sa fie de natura suficient de diversificata si evolutiva pentru a le permite sa urmărească, pe
cat posibil, evoluția reala a cheltuielilor bugetare aflate in competenta lor; Sprijinirea colectivităților
locale mai sărace din punct de vedere financiar necesita punerea in funcțiune a unor mecanisme
de redistribuire financiare sau a unor masuri echivalente, destinate a corecta echitabil
efectele repartiției ilegale a resurselor potențiale de finanțare, cat si a sarcinilor ce le revin;
Colectivitățile locale trebuie sa fie consultate asupra modalităților de atribuire a resurselor cele revin
prin redistribuire; Pe cat posibil, subvențiile acordate colectivităților locale nu trebuie sa fie destinate
finanțării unor proiecte punctuale. Atribuirea de subvenții nu trebuie sa aducă prejudiciu
libertății fundamentale a politicii colectivităților locale in propriul lor domeniu de competenta; In
scopul finanțării cheltuielilor de investiții, colectivitățile locale trebuie sa aibă acces , in conformitate
cu legea , la piața naționala de capitaluri.

31. Explicati modelul european de clasificare a veniturilor colectivităților locale:

Conform unor analize recente in Europa, in ceea ce privește finanțele publice locale au
condus la un model de clasificare a surselor de venituri ale bugetelor locale, conform căruia exista
5surse principale de venituri ale bugetelor locale:
Impozite si taxe locale:
- impozitul pe proprietatea privata;
- impozitul pe venitul personal;(nu in RO)
- impozitul asupra societăților comerciale, cum ar fi: impozitul pe cifra de afaceri; pe beneficii;
pe fondul total de salarii.-impozitul pentru rezidenta(taxa de locuit);
- impozitul pe profesie(in Franța);
- alte impozite si taxe locale exclusive, care nu se încadrează in cat. enumerate mai sus. Taxe si
tarife pentru serviciile furnizate de către administrația publica locala:
- servicii administrative(eliberarea de certificate ,permise ,autorizații)-efectuarea unor servicii
de gospodărie comunala;
 - participarea la diverse manifestări cultural-sportive organizate de către administrația publica
locala, bilete de intrare la muzee, utilizarea bazelor sportive;
- diverse alte servicii ale administrației publice locale. Transferuri financiare de la alte niveluri
de autoritate, pe care le putem clasifica in:-impozite partajate: cote-părți din impozitele
centrale si cote-adiționale la unele impozite centrale;
- subvenții cu scop precizat;-alocații(fără scop precizat);-transferuri speciale, pentru acoperirea
unor cheltuieli ocazionale ale autorităților locale.

Împrumuturi:

- interne si externe;
- pe termen scurt si pe termen mediu si lung;
- din credite bancare sau din obligațiuni municipale. Alte surse de venituri:-veniturile obținute
din exploatarea bunurilor care formează patrimoniul colectivităților
locale(concesionari, închirieri, locații)
- veniturile obținute din vânzarea unor bunuri din proprietatea privata a colectivităților locale;
- veniturile provenite din operațiuni financiare;
- veniturile provenite din amenzi, contravenții, recuperări, majorări pentru întârzierea la plata
unor taxe si impozite;
- veniturile care provin de la instituții aflate sub autoritatea administrației publice locale;
- venituri din fondul de amortizare;
- donații, contribuții de la persoane fizice sau juridice

32. Arătați cum se măsoară autonomia financiara si cum trebuie asigurat echilibrul dintre
sursele de venituri ale bugetelor locale:
Echilibrul dintre sursele de venituri ale bugetelor locale diferă in funcție de natura serviciilor
publice furnizate de către administrația publica locala, care pot fi:-servicii publice de interes strict
local;-servicii publice delegate de către stat.

A. Finanțarea serviciilor publice de interes local: In mod normal, cheltuielile efectuate pentru
furnizarea serviciilor publice de interes local ar trebui sa fie acoperite, in totalitate, din veniturile
proprii: impozite si taxe locale; taxe, tarife si redevente; alte surse de venituri de la nivel local;
deoarece:
- aceste venituri permit autorităților locale sa-si coreleze volumul si calitatea
serviciilor furnizate cu necesitățile si dorințele cetățenilor;
- utilizarea transferurilor financiare poate duce la cheltuirea ineficienta a banilor publici pentru
ca apoi aleșii locali sa justifice calitatea slaba a serviciilor, invocând insuficienta resurselor
financiare primite;
- aleșii locali si funcționarii publici vor avea mai multe grija de banii prelevați, pe plan local,
decât cei primiți de la guvern sau de la alt nivel de autoritate publica, deoarece răspund direct
in fata cetățenilor;
- daca Guvernul acorda un transfer financiar, atunci el va dori sa controleze modul in care sunt
cheltuiți banii de către colectivitatea locala respectiva, deoarece Guvernul este responsabil
fata de contribuabilii de la nivel național. Din aceasta cauza, nu este corect sa se finanțeze
servicii de interes local prin mijloace care permit instituirea unui control din partea
unei autorități centrale

B.Finanțarea serviciilor publice delegate de către stat In cazul serviciilor publice delegate de
stat, cea mai mare parte a finanțării trebuie sa provină din transferuri financiare, deoarece:
 -Guvernul va fi mai atent in ceea ce privește modul de cheltuire a banilor publici, dat fiind
faptul ca el va fi cel care va trebui sa găsească sursele de finanțare;
-cetățenii vor fi nemulțumiți daca vor trebui sa plătească impozite si taxe locale
a căror utilizare nu poate fi decisa de către aleșii locali din colectivitatea respectiva

CAPITOLUL 4
12. Ce sunt grupurile de interese? Explicați care sunt câteva dintre obstacolele care le împiedicase
aibă o bună funcționare în aria pe care și-o doresc. Motivați de ce.
Grupurile de interese sunt ,probabil, principalul vehicul in aproape toate statele
pentru reprezentarea opiniei publice și pentru prezentarea problemelor acesteia într-o maniera
organizată in fata autorităților publice. Partidele politice nu pot face foarte bine acest lucru atunci
când sunt implicate in încercarea de a obține putere guvernamentala pentru ele însele. Aceasta le
determina pe partidele politice sa accepte multe compromisuri, in ceea ce privește programele
guvernamentale pe care le susțin cu scopul de a obține un cat mai mare suport, fie din partea
votanților in cazul societăților democratice, fie din partea bisericii, armatei in cazul societăților
nedemocratice. Oricare ar fi cazul, un partid politic, nu poate contribui la articularea si reprezentarea
dorințelor poporului. In general vorbind, grupurile de interese fac acest lucru mult mai bine. Cu toate
acestea , exista câteva obstacole importante care împiedica grupurile de interese sa aibă o bună
funcționare in aria în care doresc:
În primul rând , nu toate grupurile de interese sunt la fel de bine organizate: unele sunt
capabile sa înroleze mai mult din clientela lor potențiala decât altele, unele dispun mult mai ușor de
resurse financiare.Ca rezultat, unele grupuri își pot face mai bine auzita vocea si sunt ascultate cu
mai mult respect;
În al doilea rând, unele grupuri comanda cu o voce disproporționata in cadrul
sistemului ,deoarece ele au avantaje speciale. Spre exemplu, in tarile cu o democrație
dezvoltata, grupurile de afaceri au o influenta mai mare decât ne-am aștepta sa aibă ca urmare a
numărului de membrii pe care ii au. Ele câștiga mai multa influenta datorita banilor pe care-
cheltuiesc in politica, iar bunăstarea unei tari este considerata a fi strâns legata de propria lor
bunăstare;
În al treilea rând, cele mai multe grupuri de interese nu sunt organizate foarte democratic,
conducătorii lor nefiind foarte sensibili la dorințele membrilor. Liderii anumitor grupuri de interese
sunt, de obicei, capabili sa-si construiască o baza de suport in cadrul structurii administrative a
grupului si printre membrii săi, ceea ce face dificila înlocuirea lor. Chiar daca membrii grupului își aleg
liderul in fiecare an- așa cum se întâmpla in cadrul sindicatelor- de obicei aleg an de an aceeași
persoana.Ca urmare a acestor obstacole, grupurile pot fi mai puțin reprezentative pentru ansamblul
populației, ținându-se cont si de faptul ca anumiți oameni participa mai mult in grupuri decât alții si
ca anumite grupuri, datorita avantajului lor strategic, sunt capabile sa aibă un mai mare impact

13. Explicati care sunt caracteristicile principalelor categorii de grupuri de interese si

exemplificați-le:
Grupurile de interese pot fi de mai multe categorii:
Grupurile anomice- sunt acele grupuri care nu au o structura organizaționala formala si
evident, liderii lor se întâlnesc doar temporar sa-si coordoneze eforturile. In general, ele sunt
turbulente si adesea violente. Tipice pentru aceasta categorie sunt, de exemplu, atacurile
mișcărilor studențești împotriva guvernului din Franța cu ocazia încercării de a modifica Codul
muncii;
 Grupurile non asociative- acest tip contrazice chiar definiția grupurilor de interese, ca si grup
organizat de cetățeni, in sensul ca ele nu sunt organizate de o maniera formala. Instanțele moderne,
este greu sa întâlnim astfel de exemple, însă in tarile mai puțin dezvoltate, guvernul, deseori,
încearcă sa afle opinia bătrânilor satului cu privire la anumite probleme care ar trebui rezolvate
pentru acea comunitate. Evident, bătrânii nu sunt organizați in niciun grup, dar guvernul tratează cu
ei ca si când ar fi;
Grupurile instituționale –sunt acele grupuri care se constituie pentru alte scopuri decât
activitatea politica si ar exista chiar daca nu au de a face cu politica deloc. Ele devin active politic doar
cu scopul de a-si apăra propriile interese în cadrul deciziilor de politică publica ale statului. In aceasta
categorie intra armata, universitățile care încearcă sa obțină mai mult suport financiar din partea
guvernului;
Grupurile asociaționale- sunt grupuri care privesc activitatea politica ca pe principalul lor
scop, dar care pot avea la fel de bine si alte scopuri. Aceasta este categoria tipica de grup de interes.
O distincție majora in cadrul acestei categorii este cea dintre grupurile de interes economic si
grupurile de interes non-economic. Grupurile economice se formează in jurul unui interes economic
împărtășit, in timp ce cele non-economice in jurul unei idei.

14. Explicati tacticile la care pot apela grupurile de interese, exemplificați-le.

Grupurile de interese apelează la diverse tactici pentru a-si apară interesele lor:
Controlul informației si al expertizei: uneori, membrii unui grup de interese(de
exemplu medicii, oamenii de știința, companiile petroliere, care își cunosc foarte bine domeniul in
care reacționează) controlează informația specializata care este importanta pentru guvern.
Activitatea electorala: aceasta tactica este de dorit pentru grupurile cu un număr mare de
membrii, care sunt implicați in mod moderat. Asemenea grupuri pot strânge bani printre membrii lor
pentru anumiți candidați, pot furniza personal in campaniile electorale si voturile propriilor
membrii. Grupurile care pot utiliza cu succes aceasta tactica sunt sindicatele, marile
organizații religioase, grupurile etnice sau cultivatorii de vita de vie.
Utilizarea puterii economice: un grup de interes economic important poate influenta
guvernul amenințând-l cu întreruperea contribuției sale economice. Spre exemplu sindicatele
lucrătorilor din posta, metrou, cai ferate pot amenința cu greva generala care ar perturba foarte mult
activitatea statului, in timp ce patronatele sau chiar o mare corporație, luată individual, pot amenința
cu defocalizarea activităților lor in alte tari in cazul in care nu obțin anumite avantaje. Pentru a aplica
aceasta tactica, grupul trebuie ca prin activitatea sa, sa poată afecta o parte importanta a economiei.
Campanii de informare publica: un grup care nu are, in mod necesar, ca baza o masa mare de
oameni, dar care are un acces substanțial la media, poate încerca sa schimbe o politica, dar in mod
indirect, prin schimbarea opiniei întregii populații, in speranța ca aceasta va reacționa pozitiv,
influențând guvernul. Grupurile de interes instituționale frecvent utilizează aceasta practica , in cazul
in care alte tactici le sunt blocate. Aceasta tactica este utila si grupurilor ce dețin suficienți bani sa
cumpere spatii publicitare sau celor care protestează foarte vehement.
Violenta si distrugerea: un grup de interes poate, de asemenea, dramatiza cazul sau printr-o
activitate violenta sau distructiva, încercând sa convingă liderii statului, ei vor fi plătiți la un preț mare
in cazul in care cedează cererilor grupului. Chiar si proteste neviolente pot constitui un mijloc de
atragere a atenției. Terorismul este adesea si el o tehnica eficienta pentru grupurile mici dar
foarte implicate sau pentru regiunile care doresc sa-si capete autonomia in raport cu guvernul
central.

15. Explicati ce este pluralismul pornind de la cele doua dimensiuni ale unui sistem de grupuri de
interese:
 Sistemele grupurilor de interese variază cel puțin in funcție de doua aspecte:
- gradul de organizare: in unele tari, oamenii se organizează cu greu in grupuri, in altele din
contra. In statele slab organizate, grupurile de interes instituționale, precum biserica si
armata, acționează mai mult in politica pentru simplu motiv ca celelalte grupuri sunt slab
organizate. Intre tarile industrializate gradul de organizare variază de la o tara la alta, tarile
scandinave fiind cele mai organizate;
- gradul de implicare directa a grupurilor de interese in guvern si administrație :modul in care
guvernul consulta aceste grupuri variază de la aranjamente obișnuite in care guvernanții
cheamă grupurile de interese reprezentative sau caută sa figureze in publicațiile grupului, pana
la aranjamente formale prin care grupurile de interese reprezentative pot fi membrii de drept ,
ai unor comitete guvernamentale. Acest ultim tip de aranjament se întâlnește in tarile Europei
de Nord, unde este foarte greu sa se traseze o linie de demarcație intre guvern si aceste
grupuri. In funcție de variația acestor doua dimensiuni pot fi identificate doua tipuri de sisteme
de grupuri de interese si anume :
Pluralismul: reprezintă sistemul in care toate interesele se organizează si se afla
in competiție libera si nici un grup nu este capabil sa domine lucrurile. In termenii celor
dimensiuni, pluralismul se afla sus pe scala organizării si jos pe scala gradului de implicare directa a
grupurilor de interese in guvern. Nu exista nici un stat perfect pluralist, termenul fiind o abstracție.
SUA este cea mai apropiata de acest tip

16. Explicati ce este neocorporatismul pornind de la cele doua dimensiuni ale unui sistem de
grupuri de interese:
Sistemele grupurilor de interese variază cel puțin in funcție de doua aspecte:
- gradul de organizare: in unele tari, oamenii se organizează cu greu in grupuri, in altele din
contra. In statele slab organizate, grupurile de interes instituționale, precum biserica si
armata, acționează mai mult in politica pentru simplu motiv ca celelalte grupuri sunt slab
organizate. Intre tarile industrializate gradul de organizare variază de la o tara la alta, tarile
scandinave fiind cele mai organizate;
- gradul de implicare directa a grupurilor de interese in guvern si administrație: modul in care
guvernul consulta aceste grupuri variază de la aranjamente obișnuite in care guvernanții
cheamă grupurile de interese reprezentative sau caută sa figureze in publicațiile grupului,
pana la aranjamente formale prin care grupurile de interese reprezentative pot fi membrii de
drept , ai unor comitete guvernamentale. Acest ultim tip de aranjament se întâlnește in tarile
Europei de Nord, unde este foarte greu sa se traseze o linie de marcație intre guvern si aceste
grupuri. In funcție de variația acestor doua dimensiuni pot fi identificate doua tipuri de
sisteme de grupuri de interese si anume:
Neocorporatismul: este sistemul in care toate interesele sunt organizate si in care guvernul
negociază cu toate interesele afectate in toate stadiile din procesul elaborării si implementării
politicilor publice. Spre deosebire de pluralism, sub neocorporatism, guvernul nu răspunde
întotdeauna grupurilor de interese, dar le implica activ in treburile guvernării .In termenii celor doua
dimensiuni prezentate anterior, neocorporatismul se afla sus atât pe scala organizării, cat si
pe cea a gradului de implicare directa a grupurilor de interese.

17. Explicati cele doua modele teoretice de luare a deciziilor publice:

De-a lungul timpului un număr de autori au elaborat o serie de modele teoretice pentru a
explica modul in care se iau deciziile publice. Astfel:
Modelul triunghiului de fier- este un model care încearcă sa explice modul in care se adopta
deciziile politice in Statele Unite. Conform acestei teorii, deciziile politice sunt adoptate de către un
triumvirat format din liderii politici, funcționarii de rang înalt si liderii grupurilor depresiune, care
încearcă sa-si atingă fiecare propriul interes. Acest model a fost elaborat, după cum am mai spus, in
Statele Unite, însă el poate fi valabil si in cazul unor tari europene;
Modelul rețelelor de influenta- in studiul sau privind mecanismele de formulare a deciziilor in
SUA, autorul american Hugh Heclo considera ca teoria „triunghiului de fier” nu este greșita, dar este
incompleta. Potrivit opiniei lui Heclo sunt mult mai mulți decât cei trei actori menționați
de teoria „triunghiului de fier” care influențează ,într-un fel sau altul, procesul de adoptare a
deciziilor politice. Acești actori formează ceea ce Heclo a denumit „issuenetworks” , ceea
ce in traducere ar însemna ”rețele care încearcă sa influențeze rezolvarea unei probleme”. Aceste
rețele nu sunt organizate de către cineva anume, ci se formează o data cu apariția respectivei
probleme. De regula, membrii acestor rețele nu se cunosc intre ei, de multe ori nu ajung in contact
si nu comunica intre ei. Singurul lucru care ii unește este problema in cauza. Membrii acestor
rețele pot fi politicieni, funcționari de cariera, lideri sau simpli componenți ai grupurilor de presiune,
ziariști, specialiști in domeniu sau chiar simpli cetățeni. Fiecare dintre acești actori influențează
decizia, in funcție de propriile posibilități. Politicienii vor încerca sa-si impună punctul de
vedere de pe poziția de conducători, funcționarii se vor folosi de expertiza pe care o dețin si de
alte posibilități de influențare, grupurile de presiune pot organiza acțiuni
specifice(demonstrații ,liste de semnături), in timp ce ziariștii sau specialiștii in domeniul
respectiv pot sa-si prezinte propriile păreri in legătura cu problema in cauza. Aceste rețele dispar
odată ce problema in cauza a fost rezolvata sau si-a pierdut intr-un alt fel actualitatea.

18. Arătați care sunt cele trei mai importante grupuri de interese si dați cate un exemplu privind
relația acestora cu administrația publica:
Trebuie sa ne concentram atenția asupra relațiilor cu grupurile cele mai importante, care
îndeplinesc un rol remarcabil in sistemul politic si economic.
A. Organizațiile profesionale
Corporațiile publice, dintre care cele mai remarcabile sunt Colegiile profesionale si
Camerele. Este vorba despre entități care pot fi considerate, pe deplin, administrații publice, in cazul
regimurilor totalitare. Ele nu numai ca au puteri publice fata de proprii lor
membri(fixarea cotelor, regimul disciplinar, tarifele, onorariile), dar derulează si o ampla colaborare
cu administrația publica. Accesul la administrație este amplu asigurat, iar capacitatea de
presiune a acestor grupuri este considerabila atunci când este vorba de reglementarea
profesiei sau, pur si simplu, de condițiile de exercitare a activității
B.Sindicatele si Patronatele
Grupurile cele mai importante care trebuie luate in considerare sunt, însă, cele
care întruchipează interesele economice ale muncii si capitalului, adică sindicatele si asociațiile de
întreprinzători denumite si patronate. Daca se are in vedere caracterul material al
colaborării, constatam ca relația cu sindicatele este deosebit de complexa: In regimurile totalitare sau
autoritare, sindicatele sunt numai o piesa in plus a aparatului de stat, statutul lor fiind formal si
asemănător cu cel al corporațiilor publice ;In regimurile democratice, administrația inițiază un dialog
cu sindicatele privind condițiile concrete din toate entitățile care intr-un anumit mod au caracter
public.

19. Explicati căile de participare ale societăţii civile in formularea politicilor publice potrivit OECD:
La nivelul Organizaţiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare(OECD) s-au elaborat
numeroase studii privind căile de implicare a cetăţenilor in procesul de elaborare a politicilor publice,
făcandu-se distincția intre diferitele grade de implicare a societăţii civile: informarea-consultarea-
participarea activa.
 Informarea- reprezintă o relație cu sens unic in care guvernul produce si furnizează informaţii
pentru uzul cetatenilor.Ea are in vedere atât accesul pasiv la informație pe baza cererii cetăţenilor,
cat si masuri active ale guvernului de a disemina informaţia către cetăţeni.
Consultarea –reprezintă o relație in dublu sens, in care cetățenii furnizează un feedback către
guvern. Ea se bazează pe definirea prioritara de către guvern a problemei asupra căreia li se va cere
opinia cetăţenilor.
Participarea activa-este o relație bazata pe un parteneriat cu guvernul, in care, cetățenii sunt
angajați activ in procesul de elaborare a politicilor publice.

20. Explicati care sunt cazurile in care se fac consultări restrânse cu societatea civila si care sunt
riscurile unor astfel de consultări:
Atunci când este consultat un grup restrâns de interese, ministrul caută sa afle opinia unui
grup restrâns de oameni sau organizaţii care ar putea fi afectat de o anumita problema sau
propunere. Aceasta se poate realiza fie in scris, fie chemându-i la o întâlnire reprezintă o forma
ușoara si rapida de consultare, care necesita resurse puţine.
O întâlnire permite un schimb onest de idei care-i oferă grupul ui posibilitatea de a modela
dezvoltarea unei politici publice. In schimb, nu consultările scrise permit astfel de discuții intre
guvern si tinde sa rămână in cadrul stabilit de gândirea inițiala a guvernului. Mai general, conducerea
discuțiilor intre guvern, de obicei prin miniștrii de resort si grupurile societăţii civile de-a lungul unei
perioade mari de timp pot da naștere unei relaţii intre acestia:societatea civila capătă informaţii
interne in ceea ce priveşte nevoile guvernului, prioritățile, termenele, si astfel poate mai ușor sa
identifice modul in care poate influenta activitatea viitoare a guvernului.
Exista si riscuri in cazul acestor consultări restrânse:
- riscul ca guvernul sa fie capturat de anumite interese, ca un anumit interes particular sa aibă o
influenta disproporționata asupra deciziilor guvernamentale, prin persuasiune sau coruptie.Acest
risc poate fi înlăturat prin păstrarea unor înregistrări ale discuțiilor purtate;
- riscul ca aceste consultări sa nu fie reprezentative pentru publicul larg, si, pentru acest motiv,
este de preferat ca aceste consultări sa aibă loc doar in ceea ce priveşte problemele tehnice care
nu suscita interesul marelui public.

21. Explicati care sunt cazurile in care se fac consultări cu publicul larg
Cea de-a doua forma de consultări, cea cu publicul in general, tinde sa intervină intr-un stadiu
mai târziu, de obicei atunci când guvernul a făcut o parte din munca si a selectat opțiunea preferata.
Motivul este ca principalul instrument pentru consultarea publicului este, întotdeauna, consultarea
documentului care schițează propunerea de politica publica, atât in forma scrisa, dar si electronica.
Ar fi ideal ca aceasta ar trebui sa fie dublata de alte metode, cum ar fi mesele rotunde ,dar acest
lucru se întâmpla foarte rar. Este motivul pentru care aceste consultări cu publicul larg sunt folosite
mai mult pentru următoarele scopuri:
- sa identifice efectele neintenționate si problemele;
- sa stimuleze dezbaterea publica, care poate mari înțelegerea publica si acceptarea
propunerii;
- sa permită guvernului sa preîntâmpine reacția publicului fata de propunere;
- sa ajute guvernul sa medieze interesele opuse

22. Explicati care sunt cazurile in care ar trebui sa aibă loc implicarea societăţii civile la nivel local:
La nivel local, implicarea cetăţenilor are in vedere:
 A. Implicarea cetăţenilor in dezvoltarea economica. Este necesar, sa se tina cont de varietatea de
grupuri de interese in procesul de dezvoltare economica, dar si de motivul pentru care aceștia
sunt interesati.Aceste grupuri pot include, comercianți, întreprinzători, bancheri, investitori,
agenţi imobiliari, proprietari, reprezentanți ai forței de munca. Trebuie făcute eforturi
speciale pentru implicarea membrilor acestor grupuri atât in faza de brainstorming, cat si
atunci când opţiunile specifice sunt făcute ca si cum toți sunt implicați in procesul de
strategie, planificare si implementare a dezvoltării economice locale(DEL).
B. Participarea cetăţenilor la elaborarea bugetului: Din moment ce bugetul este instrumentul
prin care se comunica si se planifica acțiunile administratiei locale, conducătorii acesteia
trebuie sa facă un efort deliberat pentru a afla ce cred cetățenii despre programele si politicile
curente, precum si despre serviciile prestate in acest context. Procesul de întocmire a
bugetului necesita, in prealabil, o buna înțelegere a comunității si a nevoilor sale specifice.
Acest lucru poate fi realizat prin discuția directa cu locuitorii si prin strângerea datelor si
informaţiilor de la nivelul întregii comunități.
C. Participarea cetăţenilor in procesul decizional al contractării imprumuturilor:Participarea
publica in adoptarea deciziilor privind solicitarea de credite, de către o administraţie locala,
este importanta pentru ca cei care acorda creditul sunt interesați de a obține garanții ca
acesta va fi returnat. Desigur ca proiectul, pentru a fi aprobat, trebuie sa fie bine fundamentat
tehnic si financiar. Dar cei care vor plăti, in ultima instanța, sunt cetățenii orașului fie direct,
fie prin renunțarea la alte servicii.

Un oraș funcționează cel mai bine daca cetățenii si administratia colaborează si împărtășesc obiective
comune. Este absolut necesar pentru autoritatea locala sa poată arata unui potențial creditor ca
proiectul propus se încadrează in planul de dezvoltare pe termen lung si pe termen scurt al orașului.
Toți acești factori cresc șansele de reuşita ale proiectului, deci si șansele de acordare a creditului si, in
ultima instanta,sansele de returnare.

23. Explicati ce rol are o Comisie consultativa cetățeneasca si care sunt instrumentele de lucru pe
care aceasta le poate folosi:
Odată adoptata decizia pregătirii unei solicitări de credit trebuie organizata o Comisie
cetățeneasca având ca sarcini de baza asigurarea participării cetățenești in formularea proiectului, in
procesul solicitării de credite si in menţinerea legăturii cu alte grupuri implicate in proiect. Comisia
Consultativa Cetățeneasca este responsabila de dezvoltarea unui plan privind participarea publica in
proiectul respectiv. Acest plan va urmări asigurarea unui flux de informaţii constant, in ambele
sensuri, intre administratia publica locala si public, inclusiv opiniile si temerile cetăţenilor privind
proiectul. Pentru aceasta, vom prezenta in continuare câteva instrumente de lucru:
Analiza factorilor interesați este folosita pentru a determina cine este interesat, implicat,
afectat sau are influenta asupra unui proiect;
Sondajele de opinie sunt utilizate pentru a afla opiniile si atitudinile cetatenilor.Ea sondaj
bine condus va măsurând asemenea, nivelul de cunoştinţe al cetăţenilor pentru a aprecia si pe ce se
bazează opiniile si atitudinile rezultate;
Focus grupurile sunt utilizate pentru cercetarea calitativa , pentru a determina ce cred
oamenii despre una numit subiect;
Întâlniri si audieri publice. Cele doua instrumente sunt asemănătoare, dar diferă in scop si
grad de formalitate: o întâlnire publica este o întâlnire oarecum informala intre responsabilii
administratiei publice locale pentru un anume proiect si reprezentanți ai comunității ;o audiere
publica este similara cu o întâlnire ,dar mult mai formala, este de obicei organizata ca ultima ocazie
pentru ca publicul sa-si prezinte pozițiile înainte de adoptarea deciziei finale asupra proiectului sau
înainte de semnarea contractului de creditare.
 Toate instrumentele prezentate trebuie sa fie adecvate scopului si momentului propus
pentru solicitarea opiniei cetatenilor.Ele pot fi folosite nu numai la solicitarea unui împrumut, dar si
in elaborarea politicii financiare sau a proiectului de buget, ca si in planificarea proiectelor de
investiţii sau stabilirea criteriilor de performanta ale serviciilor publice
24. Arătați care sunt cele 5 niveluri ale participării comunității:
1.Control cetățenesc
2.Planificare in comun
3.Consultari publice
4.Receptarea opiniilor publicului
5.Informare

25. Explicati in ce consta dihotomia clasica politica-administraţie a lui Wilson:

Conceptul dihotomiei politica-administraţie reprezintă una dintre cele mai controversate
noțiuni ale teoriei administratiei publice. Originile acestui concept, existenta sa practica si acceptarea
sa generala, au fost discutate, de-a lungul timpului, in nenumărate rânduri. Dihotomia lui Wilson,
care încearcă sa delimiteze teritorii distincte pentru politica si administraţie, este văzută ca o
extindere a încercării de a trasa o linie de demarcație intre decizia de politica publica si
implementare. Dihotomia lui Wilson a fost adesea atacata, nu atât pentru aspirațiile sale prescriptive,
cat pentru impactul sau asupra modului in care a fost descris procesul politicii publice. Este important
sa observam cum adesea politicienii sau birocrații sunt implicați in procesul politicii publice de partea
„proasta” a graniței stabilite prin dihotomia lui Wilson. In realitate, birocrații sunt aproape
întotdeauna implicate in pregătirea politicilor publice, in timp ce politicienii, fiind responsabili de
rezolvarea problemelor in fata cetăţenilor, trebuie sa acorde adesea un interes deosebit procesului
de implementare al politicii.

26. Explicati modelele lui Peters privind relaţiile administratiei publice cu puterea politica:
Un alt autor care s-a ocupat de formularea unor modele teoretice privind relaţiile politico-
administrative este Guy B. Peters. Clasificarea sa include cinci modalități in care se pot stabili sau
derula aceste relaţii:
Modelul formal-legal intitulat si „Yes ,Minister”, conform căruia relaţiile dintre funcţionarii
de cariera si politicienii aleși sunt conforme cu cele prevăzute de legislaţia statului. Prin urmare, cei
care au rolul principal in adoptarea deciziilor sunt politicienii, funcţionarii fiind reduși la rolul de
simplii executanti.Acest model se apropie cel mai mult de modelul weberian, iar din punct de vedere
practic este cel mai apropiat de cel britanic;
Modelul comunitar, conform căruia politicienii si funcţionarii de cariera colaborează in
procesul de formulare a deciziilor. Ei au interese comune sau opinii similare in legătura cu
guvernarea. Un alt aspect care favorizează instaurarea unui astfel de model este complexitatea
crescânda a guvernării in societățile moderne. Din acest motiv politicienii sunt obligați sa apeleze la
colaborarea birocraților si sa le accepte punctele de vedere. Acest model, ca si teoria „triunghiului de
fier” este in mare măsura conform cu teoriile elitiste, care afirma ca orice forma de organizare umana
conduce la formarea unei oligarhii care reușește sa acapareze conducerea comunității. In cazul
nostru aceasta elita este formata din politicienii si funcţionarii de rang înalt, la care se adaugă, in
cazul ”triunghiului de fier”, liderii grupurilor de presiune;
Modelul comunitar-funcțional este asemănător cu precedentul, deosebirea consta in faptul
ca , in acest caz, colaborarea intre funcţionari si politicieni se realizează sectorial, pe domenii sau
departamente. Caracteristic pentru acest caz este faptul ca intre sectoare pot apărea competiții sau
chiar conflicte cu privire la alocarea resurselor. Modelul comunitar-funcțional poate fi asimilat teoriei
pluraliste, care susține ca fiecare societate este condusa de către elite corespunzătoare fiecărui
domeniu important din viaţă sociala;
Modelul adversial este dominat de competiție si conflicte intre politicienii aleși si funcţionarii
de cariera. Astfel de situații apar, cu precădere, la schimbării radicale de guvern, schimbării care
implica modificări substanțiale de politica. In acest mod interesele birocraţiei pot fi afectate. In orice
caz putem afirma ca acest model este unul tranzițional, deoarece orice conflict trebuie, in cele din
urma, sa aibă un câștigător;
Modelul statului administrativ , in aceasta situaţie rolul predominant in procesul de
formulare a deciziilor politice il are birocratia. Un astfel de model apare, in special, in sistemele
politice caracterizate de o mare instabilitate. In aceasta situaţie, administratiei publice ii revine rolul
de a asigura continuitatea guvernării asumându-si prin urmare rolul decizional.

27. Explicati care sunt mijloacele prin care administratia poate influenta puterea politica:
Politica reprezintă arta sau procesul prin care se ating scopuri colective. Din aceasta
perspectiva putem afirma ca orice activitate administrativa este politica. Administratia funcționează
intr-un mediu, prin excelenta, politic, iar o separație clara a activităților politice de cele nepolitice
este aproape imposibil de făcut. Administratia este subordonata puterii politice , dar puterea ei
proprie este variabila si se exercita prin diverse mijloace:
- cel mai important atu aflat la dispoziția funcţionarilor este expertiza. In cele mai multe situații,
pentru a putea ocupa o functie in administratia publica este nevoie de o pregătire de
specialitate, in vreme ce politicienii nu trebuie sa satisfacă nici un fel de cerința privind
educația pentru a candida in alegeri.
- prin activitatea de fiecare zi, funcţionarii de cariera au acces la un volum mai mare de
informaţii care, uneori, sunt inaccesibile politicienilor;
- un alt avantaj aflat la dispoziția administratiei publice consta in capacitatea superioara a
birocraţiei de a adopta decizii;
- in lupta sa cu puterea politica, birocratia poate sa se bazeze, de asemenea si pe sprijinul
grupurilor de presiune, mai ales atunci când puterea politica intenţionează sa promoveze
politici de austeritate bugetara, care presupun resurse mai puţine pentru instituţiile publice
si ,implicit, pentru grupurile de presiune.

28. Explicati care sunt mijloacele prin care puterea politica poate influenta administratia:
Mediul politic are o mare influenta asupra administratiei, deoarece ea reprezintă cel mai
important dintre instrumentele de care dispune puterea politica pentru servirea societăţii si
menţinerea ordinii publice. Puterea politica, la rândul sau, dispune de o serie de avantaje pentru a-si
exercita aceasta influenta :
-pentru indeplinirea misiunii sale, administratia se sprijina pe puterea politica, carei
legitimitate fata de cetateni constituie sursa autoritatii sale;
-in orice situatie conflictuala, ultimul cuvant apartine politicienilor care dispun de legitimitate
care isi are sursa in vointa poporului.
-numirea unor politicieni de cariera in fruntea administratiei reprezinta un mijloc prin care
puterea politica poate sa-si exercite controlul
-un alt mijloc de control eficient este bugetul, care este aprobat de catre puterea politica.
-puterea politica are, de asemenea, posibilitatea de a interveni in structura interna a
institutiilor publice, atunci cand numeste si revoca pe conducatorii acestora, cand le aproba statul de
functii, organigrama si numarul de personal;
-de asemenea, puterea politica poate institui anchete in cadrul institutiilor publice, poate
formula intrebari si interpelari la adresa administratiei.
 -campaniile electorale sunt alte ocazii care pot fi folosite de catre politicieni pentru a emite
amenintari la adresa administratiei, pentru a o determina sa-si modifice comportamentul in sensul
dorit;
-politicienii au, însă, la indemana si constituirea de aliante cu grupurile de interes.

29. Explicati prin ce se caracterizează administratia politizata in cazul partidului unic si in

regimurile pluraliste:
Existenta unui partid unic are drept consecinta faptul ca programul acestui partid sau
obiectivele urmarite de catre grupul care il conduce sunt aceleasi cu cele ale statului.Ca urmare,
administratia trebuie sa aplice linia politica urmata de guvern, deci de partidul unic respectiv.
Influenta politicului, in acest caz, asupra administratiei se poate face in doua moduri:
- din interior :pentru a intra in administratie nu este suficient sa ai cunostinte sau aptitudini
practice certe, ci trebuie sa dovedesti apartenenta la partidul unic;
- din exterior:se exercita prin dreptul de supraveghere care apartine unei instante nationale,
regionale si locale ale partidului si care se manifesta asupra serviciilor administrativesituate la
nivelurile respective.
Politizarea interna si externa trebuie sa asigure subordonarea totala a administratiei fata de
partid si schimbul permanent de idei si oameni in ambele sensuri. In regimurile pluraliste,fizionomia
administratiei, este fundamental diferita.Vorbind de administratie si de gradul sau de independenta
fata de partidele care detin puterea se evidentiaza doua conceptii si anume:
Una care admite existenta unui anumit grad de politizare pe care ei il considera de dorit si ca
fiind inevitabil;
Alta care aspira catre depolitizare totala a serviciilor publice

30. Explicati care erau argumentele in favoarea administratiei politizate si care au fost efectele
aplicării acestui sistem in SUA:
Regimul politic in care politizarea administratiei a fost practicata in mod masiv si, oficial, este
cel al SUA de la mijlocul sec. al XIX-lea. Printre argumentele in favoarea acestui sistem putem aminti:
- Rotația funcţionarilor, care este o practica conforma cu regulile democraţiei si care permite
unui mare număr de cetăţeni sa poată ocupa functiile oficiale in administraţie;
- Evitarea constituirii unui corp de funcţionari permanenți, legați de privilegiile lor, indiferenți
fata de cetăţeni;
- Existenta acestui sistem este absolut necesara funcţionarii unui sistem politic clădit pe
rivalitatea dintre partide. El permite partidelor politice sa-si sporească numărul militanților,
oferind acestora perspectiva de a obține, in caz de victorie, funcţii de stat. El rezolva, cel puţin
parțial, si problema finanțării partidelor.
Aplicarea acestui sistem in SUA intre anii 1865-1869, a avut o serie de efecte negative:
 Un declin considerabil al eticii, eficientei si performantei administrative;
 Creştere a imixtiunii politicului in treburile administratiei;
 Un grad înalt de competiție politica;
 Depreciere a statutului funcţionarilor federali.
Aceste disfuncționalități au determinat pe responsabilii politici nord americani sa înlocuiască
acest sistem cu un sistem bazat pe merit, ce presupunea introducerea unei evaluări competitive in
recrutarea funcţionarilor publici.

31. Explicati argumentele in favoarea unei administraţii neutre fata de puterea politica si care sunt
principalele mijloace prin care se poate asigura neutralitatea funcţiei publice:
Susținătorii acestei concepții apolitice a administratiei invoca o serie de argumente, precum:
  Într-o administraţie compusa din funcţionari subordonați unui partid poate apărea tendinţa de
nerespectare a libertăților publice;
 Administraţie politizata constituie, prin ea însăși, o încălcare a principiului democratic al
admisibilității cetăţenilor in funcţii publice, după alte criterii decât cel al valorii profesionale;
 Se considera ca numai o administraţie compusa din funcţionari recrutați pe criteriul valoric
poate rezista la diferitele influente ale unor grupuri de presiune;
 Administratorii numiți in functie pe criterii politice nu sunt, întotdeauna, mai competenți din
punct de vedere profesional decât cei recrutați pe baze obiective;
 Continuitatea acțiunii administrative risca sa sufere datorita schimbărilor de personal, care se
produc atunci când un nou partid vine la putere.

Asigurarea neutralității funcţiei publice se poate realiza prin mai multe mijloace:
Un prim mijloc este elaborarea unui statut al funcţiei publice destinat protejării
funcţionarului împotriva arbitrariului puterii politice si care sa interzică desfășurarea de activități
incompatibile cu obligația lor de neutralitate;
Un alt mijloc de garantare a neutralității administratiei consta in existenta unor comisii
consultative compuse din reprezentanții tuturor parților politice interesate, care sa fie in măsura sa ia
si decizii. Pentru a se pune la adăpost de presiunile guvernamentale sau ale partizanilor unor servicii,
instituţiile administrative se pot ridica la rangul de instituţii autonome ale căror organe conducătoare
vor fi independente de guvern si dotate cu puteri largi de decizie; aceste instituţii vor trebui sa
posede resurse financiare proprii, corespunzătoare necesitaților;
Neutralitatea administratiei poate fi mai bine apărata daca toate deciziile guvernamentale
vor putea sa facă obiectul unui recurs in fata unui judecător independent fata de putere.

CAPITOLUL 5

1. Prezentați modelul neoliberal

Elementul de noutate al modelului neoliberal constă în conştientizarea transformărilor care
au avut loc în societatea secolului XX. Ca urmare , administraţia concepută de liberali a devenit total
neadaptată funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească şi la noul mediu în care aceasta acţionează.
Neoliberalii , practicieni sau teoreticieni , sunt promotori ai eficienţei şi managementului în
administraţie.
2. Detaliați de ce sunt contestate de către neoliberali cele patru caracteristici fundamentale ale
administrației liberale.
Neoliberalii, teoreticieni sau practicieni, promovează eficiența și managementul în
administrație, criticând cele patru caracteristici ale administrației liberale:

- Centralizarea. Economia, deși subdezvoltată, a trecut de la stadiul autoconsumului la

producția de masă cu o mână de lucru numeroasă și puțin specializată. Ca urmare, acest tip de
organizare numai corespundea, din cauza necunoașterii suficiente a ceea ce se întâmplă la baza
piramidei, a extremei rigidități și a imposibilității administrației de a se adapta schimbării. O încercare
de a limita efectele centralizării este deconcentrarea, ce presupune transferul de responsabilități de
la autoritățile centrale la cele regionale sau departamentale, județene, care au o anumită putere de
decizie, dar sunt subordonate puterii centrale.
 - Ierarhizarea (existența unui singur șef ierarhic de care ascultă toți subordonații) este o
consecință a centralizării care provoacă segregarea (separarea) între decidenți şi executanți.
Ierarhizarea duce la segmentarea administrației, în ciuda preocupărilor guvernanților și funcționarilor
pentru coordonare care este mai greu de realizat din cauza relațiilor rigide dintre administrați, servicii
sau funcționari, a fricii de conflict și de relațiile față de stat.

- Birocratizarea presupune supunerea tuturor funcționarilor publici, diferiți și eterogeni,

indiferent de sarcinile lor, la aceleași reguli și obligații.

- Sectorializararea (segmentarea) administrației publice, ca rezultat al proceselor de

diferențiere , neoliberalii având drept preocupare permanenta asigurarea coordonării.

3. Explicați motivele pentru care anumiți neoliberali susțin că este imposibil ca metodele
managementului privat să fie transpuse întocmai în organizațiile publice.
În ceea ce privește reflecțiile doctrinare referitoare la organizațiile publice și private, modelul
neoliberal se află între cele două. Unii neoliberali susțin că organizațiile publice se confruntă cu
probleme asemănătoare ca si cele private (aceeași dimensiune și rapiditate de reacție la evenimente,
organizare asemănătoare). Alți neoliberali, precum Michel Massenet susțin că aceste asemănări nu
pot fi duse la absurd, și ca urmare este imposibil să se transpună tehnicile de gestiune din privat în
organizațiile publice. Motivele sunt următoarele:
- de ordin cultural (susține Crozier): organizația privată trebuie să fie suplă, adaptabilă, să dea
dovadă de inițiativă; administrația este impersonală, rigidă, stereotipă, impermeabilă la
reforme.
- primatul politicului: cele două organizații au logici diferite (cea privată caută cel mai mare
avantaj posibil de gestiune - profitul; cea publică interesul general, determinat de grija de a
obține adeziunea, adică votul cetățenilor la alegeri).
- sistemul diferit de obținere a resurselor: organizațiile publice nu depind de piață, pe când cele
private își iau resursele din cadrul pieței.

4. Explicați principiile de organizare şi de gestiune (în domeniul resurselor umane) propuse de

modelul neoliberal.
Neoliberalii mai propun și o nouă politică a resurselor umane în organizațiile publice ce
presupune:
- o politică de formare care să ducă la apariția unui nou tip de angajat, managerul public, precum
și la înlocuirea sistemului de formare inițială cu formarea continuă, pe tot parcursul carierei
pentru a face față mai bine schimbărilor cu care se confruntă administrația.
- regândirea regulilor care stabilesc situația funcționarilor publici. Dispozițiile privind relația șef
subordonat ar trebui să fie mai puțin formalizate, iar modul de evaluare a subordonatului de
șeful ierarhic să fie realizat prin discutarea cu acesta pentru a-l convinge despre necesitatea
unor eventuale modificări pentru a remedia punctele slabe.
Modelul neoliberal presupune noi principii de gestiune, prin introducerea managementului
participativ prin obiective, ce presupune repartizarea de către manager către colaboratorii săi nu a
sarcinilor de executat, ci a obiectivelor de atins, lăsându-le inițiativa și libertatea de alegere a
mijloacelor.
Modelul neoliberal tinde să facă o sinteză între două tipuri de gestiune diferite: o mai mare
participare şi un grad mai înalt de programare. Pe de o parte, programarea spre deosebire de
improvizație presupune recurgerea la tehnici precum gestiunea previzională, planificarea,
raționalizarea alegerilor bugetare, în timp ce participarea, pe de altă parte tinde să obțină consensul
tuturor celor interesați în luarea deciziei.
5. Realizați o prezentare generală a modelului lui Weber.
Celălalt mare aport teoretic referitor la birocraţie este reprezentat de către modelul lui Max
Weber, prezentat în opera sa “Economie şi societate“, publicată pentru prima oară în 1918. Teoria
weberiană privind birocrația face parte din filozofia istoriei elaborată de către autor şi, ca urmare, nu
poate fi separată de aceasta. Difuzarea şi popularizarea acesteia s-a datorat traducerii sale în engleză
şi comentariilor făcute de către sociologii nord-americani, putându-se vorbi chiar despre o
reexportare a lui Weber din Statele Unite ale Americii în Europa
Teoria weberiană privind birocrația face parte din filozofia istoriei elaborată de către autor şi,
ca urmare, nu poate fi separată de aceasta. Puterea(macht) reprezintă, conform lui Weber < orice
şansă de a face să triumfe în cadrul unei relaţii sociale, propria sa voinţă, chiar împotriva
rezistenţelor>Dominarea (Herschaft) – desemnează în schimb < şansa de a găsi persoane
determinabile, gata să se supună unui ordin cu un conţinut determinat >

6. Explicati care sunt tipurile de dominare (autoritate) legitima descrise de Weber si care sunt
mijloacele de care dispune statul in modelul Weberian.
Cele trei tipuri de autoritate sau dominare legitimă descrise de Weber se pot rezuma în felul
următor:
 dominarea tradițională -acceptarea celor cu autoritate își are originea în tradiție sau
obiceiuri (monarhii, ierarhii tribale). Spre exemplu, dominarea exercitată altădată de
patriarh sau de senior.
 dominarea carismatică - acceptarea autorității se face în baza loialității şi încrederii în
calitățile conducătorului, ea nu poate fi transmisă, întrucât ține mai mult de calitățile
personale ale individului, de personalitatea sa;
 dominarea rațional -legală – care se impune <în virtutea legalității, în virtutea credinței
în validitatea statutului legal şi a unei competențe pozitive bazate pe reguli stabilite în
mod rațional, în alți termeni, autoritatea bazată pe supunere care se achită de obligații
conform statutului stabilit >
Pentru a exista şi a-şi îndeplini funcţiile, Statul modern are nevoie de nişte mijloace, a căror
natură este determinată de exigenţa continuităţii administrative care caracterizează orice grup
politic, şi în special statul. Statul se naște odată cu apariţia acestor mijloace, care sunt de două tipuri:
umane şi materiale.
Mijloacele umane constau în existenţa unor persoane special instituite pentru a asigura
menţinerea ordinii in interiorul grupului politic: individul izolat (Leiter) sau conducerea administrativă
(Verwaltungstab), sau <statul – major administrativ> este legat de deţinătorul puterii şi obligat să-i se
supună atât prin legitimitatea puterii deţinute, cât şi prin retribuiţiile materiale care le sunt acordate
sau satisfacţia prestigiului pe care-l obține de pe urma solidarităţii sale cu deţinătorul puterii. Înafara
mijloacelor umane, mijloacele materiale sunt indispensabile, ele fiind numite de Weber <mijloace de
gestiune>, precum: mijloace financiare, clădiri, material de război, etc. Din acest punct de vedere se
pot distinge două categorii de administrații, <statul-major administrativ> şi ceilalți funcționari, care
pot fi sau nu proprietarii acestor mijloace.

7. Explicați trăsăturile modelului Weberian in ceea ce privește organizarea interna a birocrației

Modelul lui Weber este o formulare care permite, într-un moment dat al istoriei, atunci când
se ajunge la o anumită dezvoltare economică şi socială şi când sarcinile puterilor publice sunt
numeroase şi complexe, construirea unei organizaţii care să corespundă unui dublu criteriu: cel al
raţionalităţii şi cel al legalităţii sau, altfel spus, această organizaţie trebuie să corespundă unei
raţionalităţi stabilite de către legi şi regulamente.
 Pornind de la această definire oficială a sarcinilor care prezintă zona centrală a modelului
weberian, au fost explicate o serie de trăsături ale acestuia, şi anume:
În primul rând, trebuie evidenţiată diviziunea sistematică a muncii, ce presupune definirea
competenţelor, drepturilor şi obligaţiilor fiecăriua
În al doilea rând, se evidenţiază noţiunea de ierarhie funcţională. Nu este vorba doar de
faptul că există puterea de conducere, ci şi de faptul că repartizarea sarcinilor superiorilor corespund
unei ierarhii a funcţiilor astfel încât cele cu caracter mai elevat sunt îndeplinite de către agenţii aflaţi
în vârful ierarhiei. Aceasta presupune că agenţii inferiori sunt controlaţi de cei superiori cu privire la
conţinutul sarcinilor lor.
În al treilea rând, raţionalitatea organizată de către lege, care presupune rezolvarea în scris a
unor serii de dosare şi documente. Funcţionarii publici lucrează, în principal, pentru studierea şi
elaborarea respectivelor documente şi pentru a da curs unor proceduri oportune pentru a se ajunge
la o soluţionare a subiectelor la care se referă aceste dosare.
Se remarcă specializarea funcţionarilor. Weber insista că birocraţia presupune o învăţare
profesională. Activitatea birocratică este specializată pentru că funcţionarii trebuie să posede
cunoştinţe specifice care sunt indispensabile organizaţiei.

8. Explicati criticile aduse modelului lui Weber (Alvin Gouldner).

Un cunoscut continuator al teoriilor lui Weber a fost sociologul american Alvin Gouldner. El a
studiat efectele introducerii unui sistem birocratic într-o organizaţie care fusese anterior
nestructurată, cu un stil managerial foarte lax. Noua sa abordare a condus la înlocuirea metodelor
informale de lucru cu proceduri formalizate, precum studiul muncii şi controlul producţiei. În final,
Gouldner a susţinut ideea că nu poate exista un model unic al birocraţiei aşa cum şi l-a imaginat
Weber. Studiind această situaţie,el a identificat trei tipare de birocraţie care au funcţionat în
organizaţie, şi anume:
- birocraţie aparentă, reprezentând, în opinia lui Gouldner, situațiile în care regulile şi procedurile
au fost impuse de către o autoritate externă (de exemplu Consiliul Director) şi unde au fost
ignorate, fie doar acceptate în mod aparent de către angajații vizați.
- birocraţie reprezentativă -caz în care regulile au fost respectate în practică, deoarece atât
managementul, cât şi angajații le-au recunoscut valoarea.
- birocraţie punitivă, orientată spre pedeapsă - această descriere referindu-se la situațiile în care
managementul sau angajații își impuneau regulile unii asupra altora. Nerespectarea lor era
considerată motiv pentru aplicarea de sancțiuni. Fiecare parte considera că regulile sale sunt
legitime, însă nu exista o poziţie comună.
Perspectiva lui Weber era dominată de ideea de raționalitate, Gouldner, dimpotrivă, a arătat
că opiniile şi sentimentele sunt ingredientele importante pentru succesul unei forme birocratice de
organizare. Dacă Weber a pus accentul pe aspectele structurale ale organizaţiei, Gouldner a studiat
comportamentul. El a considerat că, regulile nu generează numai reacţii anticipate(comportament
obedient), dar şi reacţii neprevăzute (comportament minim acceptabil). Astfel, în orice organizaţie,
există tendinţa de a reacţiona într-unul din cele trei moduri descrise mai sus, în funcţie de modul în
care au fost introduse regulile.

9. Prezentați modelul neoweberian.

Reactualizarea modelului European Weberian cu elemente de performanță și de participare
a cetăţenilor poate duce la formarea unui nou model, Neo-Weberian (Pollitt si Bouckaert, 2004;
Pollitt, 2009), cu scopul protejării modelului social european de invazia pieţelor globale şi a idelogiei
neo-liberale.
 Modelul statului neo-weberian, în viziunea lui Pollitt si Bouckaert, trebuie să integreze atât
elemente caracteristice ale administraţiei weberiene, precum:
- reafirmarea rolului statului ca principal facilitator al soluţiilor pentru noile problemele
globalizării, schimbărilor tehnologice, demografice şi ameninţărilor legate de mediu;
- reafirmarea rolului democraţiei reprezentative, la nivel central, regional sau local ca element de
legitimare a aparatului statului;
- reafirmarea rolului dreptului administrativ – desigur modernizat, cu păstrarea însă a principiilor
de bază care reglementează relaţiile stat-cetăţean, inclusiv egalitatea în faţa legii, securitatea
legală;
- păstrarea ideii de serviciu public cu un statut distinct, cu o cultură, termeni şi condiţii diferite,
- cât şi noi elemente, precum:
- trecerea de la o orientare internă către regulile birocratice spre o orientare externă către
cererile şi nevoile cetăţenilor, nu prin utilizarea mecanismelor bazate pe piaţă, ci mai curând
prin crearea unei culturi profesionale a calităţii şi a serviciului;
- suplimentarea (nu înlocuirea) rolului democraţiei reprezentative prin intermediul consultărilor
şi a unei directe reprezentări a opiniilor cetăţenilor (acest aspect fiind mult mai vizibil în ţările
nordice şi la nivel local, decât în Belgia, Franţa sau Italia);