Raţionalizarea administraţiei

Orice reflecţie asupra procesului de reformă a administraţiei publice, a necesităţii şi a

coordonatelor principale ale acesteia, trebuie să pornească de la o perspectivă mai largă,
europeană şi globală, care trebuie să ia în considerare următoarele aspecte: calitatea României de
stat membru al UE şi obligaţiile care decurg din această calitate, dinamica rolului statului în
contextul european contemporan, afectată de procesul integrării europene, şi influenţele pe care
această dinamică o exercită asupra organizării şi funcţionării administraţiilor publice naţionale,
necesitatea asimilării de către administraţia publică românească a principiilor administrative
comune acceptate la nivelul Uniunii Europene, principii formulate în principal de Către Curtea
Europeană de Justiţie şi participarea României la un proces de europenizare ce implică adaptarea
la nivel naţional a proceselor, politicilor şi instituţiilor la noile practici, norme, reguli şi proceduri
care rezultă din structura europeană de guvernare. Nu mai puţin important, acest proces de
adaptare a structurii instituţionale româneşti la procesele, normele şi regulile guvernării
europene, trebuie să aibă în vedere şi să răspundă cerinţelor şi trăsăturilor specifice societăţii
româneşti.
Elaborarea strategiei de reformă în administraţia publică impune un amplu proces de
modernizare şi vizează evaluarea obiectivă a patru aspecte importante: 1. o reflecţie generală
asupra locului şi rolului administraţiei publice în sistemul politic, economic şi social actual, ceea
ce permite definirea misiunilor specifice ale administraţiei şi a modului de îndeplinire a acestora;
2. analiza cadrului organizatoric existent al administraţiei publice; 3. analiza eficacităţii sociale a
activităţii specifice a administraţiei publice; 4. analiza nivelului de democratizare a administraţiei
publice.

În conformitate cu cerinţele impuse de reglementările europene, care privesc întărirea

capacităţii instituţionale a întregului sistem administrativ, îmbunătăţirea calităţii serviciilor
publice furnizate populaţiei şi introducerea culturii eficienţei în activitatea din sectorul public,
procesul de reformă trebuie să vizeze, pe de o parte, restructurarea instituţională concomitent cu
procesul de descentralizare, iar pe de altă parte, modernizarea administraţiei publice, prin
trecerea de la un model birocratic, bazat pe respectarea strictă a procedurilor, la un model de
management modern, axat pe rezultate şi pe cheltuirea eficientă a banului public.
Astfel, reforma administraţiei publice, în perioada imediat următoare, ar trebui să se
concentreze asupra următoarelor obiective:

1. creşterea autonomiei colectivităţilor locale prin transferul de noi responsabilităţi

decizionale, precum şi de resurse financiare şi patrimoniale necesare îndeplinirii acestora,
cu respectarea principiului subsidiarităţii
2. restructurarea administraţiei publice centrale şi locale, prin măsuri de creştere a eficienţei
instituţionale, simplificare administrativă, reducere a cheltuielilor curente şi creşterea
transparenţei în relaţie cu cetăţenii
3. creşterea calităţii şi accesului cetăţenilor la servicii publice
4. dezvoltarea unui corp de funcţionari publici stabil, profesionist şi imparţial
5. îmbunătăţirea procesului formulării politicilor publice

În ceea ce priveşte descentralizarea competenţelor către autorităţile administraţiei publice

locale, în domeniile învăţământului preuniversitar de stat, sănătăţii şi ordinii publice, culturii,
asistenţei sociale, a transporturilor sau protecţiei mediului, este absolut necesară asigurarea
optimă a instrumentelor financiare necesare îndeplinirii noilor atribuţii. În caz contrar, acest
proces de descentralizare nu va face decât să complice şi să compromită funcţionarea şi
furnizarea unor servicii publice de calitate cetăţenilor. De asemenea, va trebui creat cadrul optim
condiţiilor democraţiei participative, prin asigurarea informării şi participării cetăţenilor la
rezolvarea problemelor importante al comunităţii, asigurarea transparenţei actelor administrative.
Una dintre dimensiunile importante ale procesului de reformă administrativă o reprezintă
reorganizarea administrativ-teritorială a României, deoarece actuala organizare a rămas la stadiul
unor realităţi istorice depăşite, fiind dezavantajoasă şi cuprinzând un număr mare de judeţe.
Referitor la acest aspect, Programul de guvernare al Guvernului României pentru
perioada 2009-2012, la capitolul Reforma administraţiei publice, nu oferă detalii sau soluţii.
Programul prevede doar că „va fi eliberat un proiect privind reorganizarea administrativ-
teritorială a României şi vor fi descurajate orice iniţiative de înfiinţare de noi comune şi oraşe”. 1

1
http://www.gov.ro/capitolul-19-reforma-administratiei-publice__l1a2072.html
Considerăm că o viitoare reorganizare administrativă a României nu va putea fi viabilă decât
atunci când va întruni consensul majorităţii cetăţenilor. De asemenea, problema reorganizării
administrativ-teritoriale, trebuie adusă în dezbaterea publică, iar la identificarea unor soluţii
posibile trebuie să-şi aducă contribuţia societatea civilă, clasa politică, practicienii şi specialiştii
din domeniul administraţiei şi, nu în ultimul rând, intelectualii din spaţiul academic. O condiţie
sine qua non pentru succesul unei astfel de dezbateri este delimitarea acesteia de orice interese şi
patimi politice.
Au fost identificate mai multe soluţii în ceea ce priveşte reforma administrativ-teritorială,
dintre care le amintim pe următoarele:
1. Redimensionarea actualelor regiuni de dezvoltare pe baza unor criterii diferite, prin
utilizarea indicatorilor economici, demografici şi de infrastructură, cu accentuarea
potenţialului judeţelor componente de a dezvolta politici comune şi unitare prin
impunerea principiului complementarităţii şi funcţionalităţii.
2. Retrasarea graniţelor actualelor judeţe, ţinându-se cont de trăsăturile comune ale
acestora ce pot uni şi favoriza colaborarea, de exemplu pe zone industriale sau
profiluri economice similare.
3. Crearea unor regiuni care să aibă la bază criteriile de identitate culturală.
Nu vom discuta aici criticile aduse celei din urmă soluţii şi nici nu dorim să intrăm în
dezbaterea referitoare la natura autorităţii regiunii (descentralizare prin delegare de autoritate sau
descentralizare prin delegare de atribute).2 Dorim doar să atragem atenţia că această dezbatere
trebuie să se plaseze într-un context general european şi să aibă în vedere noile teorii ştiinţifice
care privesc regiunea (dincolo de criteriile constitutive ale acesteia) ca fundament al vieţii
economice şi sociale, ca scară de bază a dezvoltării economice şi ca entitate care îşi poate
organiza singură propria traiectorie de dezvoltare.
În acest context, credem că şi în România problematica regionalismului trebuie să
depăşească cele două poziţii extreme, care privesc regiunea fie ca un pericol la adresa integrităţii
teritoriului naţional, fie ca un instrument de aspirare a fondurilor europene, devenite disponibile
în baza programelor de dezvoltare ale Uniunii Europene, şi să ia în considerare analizele şi

2
Vezi şi Ioan Alexandru (coord.), Drept administrativ, Ediţia a III-a, Universul Juridic, Bucureşti, 2009, pp. 173-
174.
abordările care consideră regionalizarea administrativă un mod benefic de reorganizare a vieţii
statale democratice şi de restructurare a economiei între determinanţii ei globali şi locali.3
Bineînţeles, în ciuda tuturor evoluţiilor favorabile regiunilor, dezvoltarea regională şi
locală viitoare va depinde de evenimentele care vor acea loc la nivel naţional sau internaţional.
Acesta este însă un obiectiv pe termen lung, importantă fiind momentan încurajarea cooperării
intercomunitare, în scopul realizării unor proiecte comune ale comunităţilor locale în diferite
domenii: economic, protecţia mediului, transporturi.
Modernizarea administraţiei printr-o abordare complementară celei birocratice, şi anume
organizarea activităţilor după principiile eficienţei şi orientării către obiective, prin aplicarea
principiului managerial, reprezintă o altă dimensiune esenţială a reformei administraţiei publice.
Deşi recunoaşterea eficienţei (definită ca raportul dintre rezultatele obţinute şi mijloacele
utilizate) ca o valoare importantă pentru serviciul public este de dată relativ recentă, astăzi,
datorită constrângerilor fiscale, performanţa administraţiei publice în a asigura servicii publice
societăţii este şi trebuie să fie foarte atent monitorizată. Deşi la prima vedere principiul ierarhiei
administrative şi principiul managerial par a fi ireconciliabile, într-un sistem birocratic modern
aceste două principii se completează reciproc, iar cele două tipuri de activităţi sunt
interdependente. România va trebui pe viitor să depună eforturi pentru a găsi soluţia potrivită
îmbinării funcţiilor manageriale şi a ierarhiei administrative.
România trebuie să continue dezvoltarea unui corp de funcţionari publici profesionist,
stabil şi imparţial, proces ce cuprinde, pe de o parte, eficientizarea procesului de management al
funcţiei publice şi al funcţionarilor publici la nivel strategic, instituţional şi legislativ, iar pe de
altă parte, dezvoltarea unor programe de formare specializată şi de perfecţionare, care să
răspundă cerinţelor de reformă dinamică ale administraţiei publice româneşti. Eforturile depuse
de autorităţile româneşti în acest domeniu, va trebui să aibă în vedere noile tendinţe şi evoluţii
ale funcţiei publice la nivel european şi adaptarea acestora la realităţile şi nevoile societăţii
româneşti. În secolul XXI, mai mulţi factori, dintre care amintim evoluţia demografică,
aşteptările tot mai mari ale cetăţenilor, apariţia unor noi tehnologii, delegarea şi descentralizarea,
presiunile financiare şi tendinţele de internaţionalizare, determină schimbări importante în
managementul funcţiei publice. În multe ţări măsurile de reformă promovează deconstrucţia şi
descentralizarea funcţiei publice, introducerea schemelor de performanţă individuală,

3
Vezi pe larg Miklós Bakk, József Benedek (coordonatori), Politicile regionale în România, Polirom, 2010.
descentralizarea responsabilităţilor Managementului Resurselor Umane, îndepărtarea formelor de
organizare ierarhică şi a sistemelor de carieră (acestea sunt considerate a fi prea rigide) aspecte
care transformă serviciul public într-o entitate eterogenă şi fragmentată. Decidenţii români vor
trebui să înţeleagă şi să ofere o definiţie clară a principalelor concepte vehiculate în legătură cu
reforma funcţiei publice, şi anume europenizare, flexibilitate, inovaţie, schimbare, performanţă şi
mai puţină birocraţie, deoarece acestea sunt generale şi, aşa cum atrag atenţia unele studii de
specialitate, sunt lipsite de cunoaşterea specifică a naturii ocupării funcţiilor în sectorul public şi
structurilor funcţiei publice.4
Îmbunătăţirea managementului ciclului de politici publice reprezintă o altă dimensiune
importantă a procesului de reformă a administraţiei publice. Acest efort trebuie să vizeze atât
dimensiunile orizontale cât şi pe cele verticale ale sistemului de formulare a politicilor publice.
Dimensiunea verticală se referă în primul rând la structura ierarhică a sistemului administraţiei
publice prin care este asigurată coordonarea politicilor publice. Coordonarea verticală a
politicilor publice este esenţială mai ales în etapa implementării acestora. Dimensiunea
orizontală a coordonării politicilor publice corespunde asigurări unui cadru de dezbatere şi
negociere interinstituţională sau interdepartamentală, care permite formularea coerentă a
politicilor publice, astfel încât acestea să reflecte cât mai fidel poziţiile diferiţilor actori implicaţi.
Prin acest tip de coordonare se urmăreşte crearea la nivel naţional a unor reţele de coordonare, în
special în contextul implementării politicilor europene, între actorii implicaţi în acest proces.
Implicaţiile acestei abordări pot fi utile şi pentru creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor
europene.5
De asemenea, este importantă realizarea obiectivului creşterii calităţii deciziilor în
administraţia publică prin dezvoltarea mecanismelor de fundamentare a iniţiativelor de politici
publice, creşterea eficacităţii structurilor organizaţionale printr-o mai bună planificare şi
consolidarea cadrului de responsabilizare.
Reforma administraţiei publice româneşti a demarat, în parte, ca un răspuns la
recomandările formulate în rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene cu privire la
administraţia publică, reformă care îşi propunea ca principal obiectiv îndeplinirea cerinţelor
impuse de statutul de membru al Uniunii Europene. Dificultatea pentru România rezidă în faptul

4
Christoph Demmke, Funcţia publică europeană, între tradiţie şi reformă, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
5
Florin Bondar, „Reforma formulării politicilor publice între schimbarea premiselor şi schimbarea presupoziţiilor”,
în Florin Bondar (coord.), Politici publice şi administraţie publică, Polirom, Iaşi, 2007, p. 108.
că la nivelul statelor membre ale UE nu există, în ceea ce priveşte administraţia publică, un
model unic de organizare şi funcţionare. Astfel, fără un model de administraţie impus la nivel
european, România, în afara surselor de influenţă pe care le pot reprezenta modelele
administrative ale statelor mai dezvoltate ale Uniunii, va trebui să găsească singură, pe baza
propriei experienţei şi a contextului social românesc, cele mai potrivite mijloace pentru a realiza
dezideratul creării unei administraţii publice moderne, eficiente, şi democratice.

Bibliografie:

Alexandru, Ioan (coord.), Drept administrativ, Ediţia a III-a, Universul Juridic, Bucureşti, 2009.
Bakk, Miklós, Benedek, József (coordonatori), Politicile regionale în România, Polirom, 2010.
Bondar, Florin, „Reforma formulării politicilor publice între schimbarea premiselor şi
schimbarea presupoziţiilor”, în Florin Bondar (coord.), Politici publice şi administraţie
publică, Polirom, Iaşi, 2007.
Demmke, Christoph, Funcţia publică europeană, între tradiţie şi reformă, Editura Economică,
Bucureşti, 2004.

http://www.mai.gov.ro/Documente/Strategii/Plan%20strategic%20MAI%202010-2013%20-
13122010.pdf
http://www.gov.ro/capitolul-19-reforma-administratiei-publice__l1a2072.html