Universitatea Ștefan cel Mare

Facultatea de Ştiințe Economice și Administrație Publică

Specializarea: Administraţie Publică

Referat la disciplina: Descentralizarea administraţiei

publice locale.

Reforma administraţiei publice din România pe baza

principiului descentralizării
 Introducere
Reforma administraţiei publice în domeniul descentralizării
şi deconcentrării include trei elemente majore: continuarea
descentralizării prin transferul de competenţe şi responsabilităţi
administrative şi financiare, de la nivelul autorităţilor administraţiei
publice centrale la nivelul autorităţilor locale; continuarea
procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilităţi în
teritoriu în funcţie de necesităţile pe plan local, în cadrul aceleiaşi
structuri administrative (serviciile deconcentrate funcţionează în
subordinea ministerului care le-a delegat responsabilitatea);
transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu, în funcţie de
necesităţile cetăţenilor şi pentru eficientizarea acestora, în servicii
descentralizate în responsabilitatea autorităţilor locale.
 Reforma administraţiei publice
din România pe baza
principiului descentralizării

În România reforma administrativă a fost percepută de

factorul politic ca semnificând exclusiv adoptarea unor legi şi
reglementări. Legea a devenit astfel unicul instrument de
schimbare administrativă, iar condiţiile de aplicare ale legii au fost
tratate cu indiferenţă, ceea ce a stimulat păstrarea şi întărirea unor
structuri birocratice conturate în vechiul regim, nepregătite să
funcţioneze în condiţii de eficienţă ale unei pieţe deschise. Aceste
structuri sunt cel mai adesea dezinteresate şi chiar incapabile să
opereze o schimbare în modul lor de funcţionare.
 Politica de descentralizare a început prin elaborarea şi
aprobarea unor legi care să stea la baza unei bune funcţionări a
sistemului de transferare a resurselor, dar şi a responsabilităţilor
clare, de la nivelul central la autorităţile locale.
Important este, aşa după cum se arată în Programul de
Guvernare ca urmare a iniţierii unor acţiuni de perfecţionare a
reglementărilor juridice să se asigure coerenţa şi stabilitatea pe
termen lung a cadrului legislativ şi pe cale de consecinţă
stabilitatea raporturilor juridice, a relaţiilor sociale şi astfel intrarea
în normalitate a societăţii româneşti. Aceasta ar semnifica
încetarea crizei administraţiei sau cel puţin ţinerea sub control a
procesului de transformare a aparatului administrativ.
 Descentralizarea, ce implică delegarea de noi competenţe
şi responsabilităţi la nivelul administraţiei publice locale,
reprezintă un proces început din momentul adoptării Constituţiei
României din 1991. Alături de principiul autonomiei locale,
principiul descentralizării serviciilor publice a fost consacrat în
art. 119 din Constituţia României din 1991.
Constituţia adoptată în 1991 a fost primul act legislativ al
României post comuniste care a recunoscut „autorităţile comunale
şi orăşeneşti” „pe baza principiului descentralizării”. Aceasta
prevedea în art. 119 că ,,Administraţia publică în unităţile
administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei
locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice”, iar articolul
122 alin. (2) statua că prefectul conduce „serviciile publice
descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din
unităţile administrativ-teritoriale”.
 Noile reglementări apărute ulterior în cadrul efortului de
reformare a sistemului administrativ românesc sunt acte ce au adus
un aport pozitiv procesului de descentralizare:

• Legea administraţiei publice locale nr. 69 din 1991, republicată

în 1996 şi modificată prin Legea 215 din 2001, cu modificările
ulterioare;
• Legea privind salarizarea personalului bugetar şi a demnitarilor;
• Legea 189 din 1998 privind finanţele publice locale, care a
însemnat un pas înainte din punct de vedere al iniţierii
autonomiei financiare a colectivităţilor locale. Legea 337 din
2001 care operează anumite modificări, Legea 774 din 2001,
precum şi o serie de ordonanţe care vin să modifice diferite
prevederi din Legea privind finanţele publice locale;
• Statutul funcţionarului public.
 Constituţia din 2003, revizuită prin Legea nr. 429 din 2003, prin
articolul 120 a înlocuit sintagma „descentralizarea serviciilor publice” cu
„deconcentrarea serviciilor publice”. Articolul 120 prevede că cele trei
principii pe baza cărora funcţionează administraţia publică locală sunt
descentralizarea, autonomia locală şi deconcentrarea serviciilor publice.
Fără a determina în detaliu conţinutul principiului autonomiei
locale, prin art. 121-123, Constituţia României face câteva precizări:

- recunoaşterea constituţională a dublei accepţiuni a unităţilor

administrativ-teritoriale, pe de o parte comuna, oraşul şi judeţul, potrivit
art. 3, alin. (3) sunt unităţi teritoriale ale statului, delimitate prin lege, în
care sunt implantate serviciile deconcentrate ale administraţiei de stat,
iar, pe de altă parte, recunoaşterea ca entităţi teritoriale distincte a
comunelor, oraşelor, municipiilor, care reprezintă primul nivel al
realizării autonomiei locale şi a judeţelor (art. 121 şi 122), înţelese ca
ca grupări teritoriale ale colectivităţilor locale de bază, care se află la
cel de-al doilea nivel al administraţiei publice locale;
- nominalizează autorităţile administraţiei publice locale prin care se
realizează autonomia locală în comune şi oraşe - art. 121 (1);
- precizează natura juridică a autorităţilor (consilii comunale,
orăşeneşti, municipale şi a primarilor), menţionând că ele dispun de
autonomie funcţională în soluţionarea problemelor de interes local - art.
121(2);
- stabileşte natura juridică a consiliului judeţean - de autoritate a
administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor
comunale şi orăşeneşti, în scopul realizării serviciilor publice de interes
judeţean - art. 122(1);
- stabileşte caracterul eligibil al consiliilor comunale, orăşeneşti,
municipale, a celor judeţene, precum şi a primarilor - art. 121 (1) şi 122
- reglementează regimul juridic al numirii, atribuţiile principale şi
dreptul de control al legalităţii exercitat de prefect asupra actelor
autorităţilor administraţiei publice locale - art. 123.
 Legea numărul 215 din 2001 precizează că autorităţile
centrale nu pot delega responsabilităţi la nivel local fără a exista şi
sursele de finanţare corespunzătoare pentru noile programe sau
responsabilităţi. Legea afirmă că activitatea autorităţilor publice
locale se bazează pe principiul descentralizării şi autonomiei locale.
Autonomia priveşte atât organizarea, cât şi gestionarea, sub propria
responsabilitate, a intereselor colectivităţilor pe care le reprezintă.
Această lege are meritul de a fi actul normativ care
statuează regimul general al autonomiei locale.
Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 rezultă că
autonomia locală reprezintă nu numai un drept, ci şi o obligaţie,
pentru autorităţile publice locale, reprezentante ale colectivităţilor
locale;
 Următoarele acte normative care reglementează aspecte ale
procesului de descentralizare au fost:
• HG 699/2004 privind Strategia actualizată a Guvernului
României privind accelerarea reformei în administraţia publică,
2004-2006;
• OUG 45/2003 privind finanţele publice locale, având
prevederi corelate cu cele ale Legii Finanţelor Publice nr. 500/2002
(armonizată cu prevederile Reglementărilor Consiliului Europei
(CEE) nr. 1605/2002) • Legea cadru privind
descentralizarea – 339/2004 (în prezent abrogată);
• HG 2201/2004 privind funcţionarea şi atribuţiile
Comitetului tehnic interministerial şi a grupurilor de lucru
organizate în conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru a
descentralizării nr. 339/2004;
• Legea 340/2004 privind instituţia prefectului.
 În acord cu cerinţele impuse de procesul de modernizare al
administraţiei publice şi al integrării europene se au în vedere
următoarele priorităţi pentru reforma administraţiei publice:
- reforma administraţiei publice locale prin continuarea procesului
de descentralizare/deconcentrare a serviciilor publice prin care
trebuie sa se asigure îmbunătăţirea managementului serviciilor
publice la nivel local si creşterea calităţii acestora. alocarea
coerentă a responsabilităţilor, resurselor financiare şi drepturilor
legate de serviciile oferite.
Deoarece articolele legii anterioare nu confereau o definire
precisă a termenilor, precum şi necesitatea punerii de acord a
textelor sale cu reglementările anterioare, a fost însă necesară
apariţia unei noi legi a descentralizării.
 Cadrul instituţional al procesului de
descentralizare
În ceea ce priveşte cadrul instituţional al procesului de
descentralizare Ministerul Administraţiei Publice Locale este
responsabil de formularea şi implementarea politicii de
descentralizare administrativă, având atribuţii în vederea:

a) elaborării strategiei şi politicilor generale de descentralizare

administrativă, financiară şi patrimonială;
b) coordonării tehnice şi monitorizării procesului de
descentralizare, în colaborare cu organele de specialitate ale
Guvernului, Parlamentul, şi structurile asociative ale autorităţilor
publice locale;
c) elaborarea politicii de descentralizare financiară şi fiscală, în
colaborare cu Ministerul Finanţelor;

d) furnizarea de expertiză şi asistenţă tehnică de specialitate

ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale în vederea elaborării şi implementării strategiilor
de descentralizare sectorială;

e) colectarea şi gestionarea, în colaborare cu Ministerul Finanţelor,

ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi
alte autorităţi şi instituţii publice a datelor statistice necesare
fundamentării şi estimării impactului politicilor de descentralizare;
f) elaborarea, analizarea şi actualizarea, în colaborare cu
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale şi structurile asociative ale autorităţilor
administraţiei publice locale, a standardelor minime de cost şi de
calitate corespunzătoare anumitor servicii publice şi de utilitate
publică descentralizate;

g) monitorizarea îndeplinirii de către autorităţile administraţiei

publice locale a standardelor minime de calitate în furnizarea
serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate.

Comitetul pentru finanţe publice locale, constituit în

condiţiile legii finanţelor publice locale, structură de tip
partenerial, fără personalitate juridică, are rol consultativ în
elaborarea şi implementarea politicilor de descentralizare
financiară şi fiscală.
 Pentru coordonarea generală a procesului de
descentralizare se înfiinţează Comitetul tehnic interministerial
pentru descentralizare, condus de ministrul administraţiei şi
internelor, în calitate de coordonator al reformei administraţiei
publice.
La nivelul ministerelor şi al celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale se constituie grupuri
de lucru pentru descentralizarea competenţelor.
În afara cadrului legislativ intern privind descentralizarea
se impune să menţionăm şi prevederile juridice internaţionale la
care România este parte.
 Concluzie

Conceptul de descentralizare este formulat în Constituţia

României ca principiu de bază, ce presupune existenţa unor
personalităţi publice locale, cu atribuţii proprii, care intervin direct
în problema gestionării şi administrării tuturor treburilor
colectivităţilor.
Reforma administrativă a fost percepută de factorul politic
ca semnificând exclusiv adoptarea unor legi şi reglementări.
 Bibliografie
 Legea - Cadru nr. 195 din 22 mai 2006 a descentralizării;

 Tudorel Andrei, Marius Profiroiu, Mihai Turturean - Reforma

administraţiei publice locale. Cazul României, Ed. Academia de
Studii Economice, Bucureşti, 2007;

 Bilouseac, Irina - Servicii publice locale , Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2013;

 http://gov.ro;

 http://www.apubb.ro.