TC 1.

FUNDAMENTE
CONCEPTUALE PRIVIND
DECIZIA PUBLICA

1.1.NOTIUNEA DE DECIZIE PUBLICA

 În sens restrâns, prin noţiunea de politic se înţelege domeniul asociat cu forma,
organizarea şi funcţionarea statului, precum şi relaţia sa cu cetăţenii. Sub aspectul decizional,
politicul trebuie apreciat în general, ca putere, respectiv acea capacitate a agenţilor şi
instituţiilor sociale de a menţine sau transforma mediul lor social sau fizic, condiţionată de
resurse şi de forţele care modelează şi determină exercitarea ei. Strategia reprezintă calea de
urmat de către un agent pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, cu resursele şi capacităţile
de care dispune, în condiţiile date de oportunităţile şi ameninţările specifice mediului
înconjurător. Atât politicul, cât şi strategia sunt legate de acţiunea socială eficientă, ce trebuie
să ţină seama de complexitatea sistemului ştiinţelor şi de caracterul exhaustiv al domeniilor de
acţiune. Tot de acţiunea socială este legată şi decizia administrativă, ce formează împreună cu
politicul şi strategia un triptic extrem de important al acesteia.

În general noţiunea de decizie vizează un act de opţiune şi de voinţă pentru un anumit

mod de acţiune, din mai multe alternative / strategii disponibile, al cărui scop este orientat în
vederea realizării unui anumit obiectiv, pe baza unui proces de evaluare a mijloacelor
necesare şi a consecinţelor realizării acestuia şi care generează o anumită modificare de
comportament al factorilor implicaţi. Din punct de vedere filozofic, decizia poate fi definită ca
act individual sau social premergător acţiunii, constând în luarea unei hotărâri determinate,
întemeiate pe cunoaşterea condiţiilor, prevederea efectelor şi pe opţiune axiologică, în raport
cu anumite scopuri sau idealuri.

Având în vedere cele menţionate anterior, putem aprecia că decizia reprezintă o hotărâre
luată, o soluţie adoptată, (dintre mai multe posibile), materializată într-un act obligatoriu,
normativ prin care un organ cu atribuţii de conducere stabileşte direcţia unei acţiuni şi modul
ei de realizare. Prin urmare, decizia reprezintă principalul atribut al actului de conducere.

1.2. OBIECTUL DECIZIEI PUBLICE

 Profesorul Alexandru Negoiţă apreciază că în procesul elaborării deciziei publice se
urmăreşte înfăptuirea politicii statului prin organizarea executării şi prin executarea legii 31.
Voinţa pe care o exprimă decizia publică se întemeiază pe lege şi este dedusă din lege. Legea
exprimând interesele generale ale cetăţenilor din ţara noastră, decizia publică nu urmăreşte
altceva decât înfăptuirea intereselor generale pe care le prevede legea.

Aşadar, scopurile urmărite prin decizia publică nu aparţin administraţiei. Acestea sunt valori
politice pe care le exprimă legea, organele administraţiei publice revenindu-le sarcina de a
găsi cele mai bune mijloace de organizare a executării şi de executare a legii. În cazurile în
care voinţa organelor administraţiei se manifestă numai în acte de executare, fără a avea
posibilitatea de a alege între mijloacele de executare, nu suntem în faţa unui act decizional, ci
pur şi simplu în faţa unui act administrativ de executare.

Profesorul Mihai Oroveanu consideră că determinarea obiectului deciziei constituie

primul moment al procesului decizional, esenţial, deoarece precizează conţinutul deciziei
care influenţează strategia ce urmează a se desfăşura în etapele destinate să ajungă la un scop
sau obiectiv. Alegerea scopului sau obiectivului este determinată de diverse cauze, sociale,
politice, economice etc.

Aceste operaţiuni nu sunt statice, ci cuprind în ele însele o schimbare în starea lucrurilor. Faţă
de această schimbare administraţia trebuie să ia atitudine: să se poată adapta la noua situaţie,
sau să stea în expectativă sau să tăgăduiască orice însemnătate faptelor noi.

1.3. TRASATURILE DECIZIEI PUBLICE

Aceste trăsături trebuie analizate vis-a-vis de subiecţi şi în legătură cu scopul său de a
putea asigura eficient, calitativ şi cantitativ îndeplinirea obiectivelor fixate. Din punctul de
vedere al subiecţilor, deciziei publice, îi sunt specifice următoarele trăsături:
a) privind acţiunea oamenilor administraţiei publice, decizia publică este o componentă, dar
şi o determinantă a ei, deoarece activitatea acestora constituie urmarea deciziei administrative,
în cadrul sistemului administraţiei publice;

b) referitor la persoanele care se găsesc în afara sistemului administraţiei publice şi în raport

cu care lucrează acest sistem – organizând executarea în condiţiile aplicării legii cu ajutorul
deciziei publice , decizia publică este o determinantă, dar şi o modalitate de participare la
administraţia publică ca activitate, deoarece în sistemul nostru de administraţie publică există
multiple forme de participare a cetăţenilor la elaborarea deciziei publice;

c) decizia publică asigură comportamentului uman o anumită coeziune în cadrul diferitelor

colectivităţi umane în care acţionează organele administraţiei publice pe baza organizării
executării legii şi a executării legii;

d) colegialitatea, ca operă a autorităţii pluripersonale;

e) în domeniul administraţiei publice, decizia este un act social, ea nu exprimă doar voinţa şi
intenţiile unei persoane sau ale unui grup, ci interesele şi cerinţele cu caracter social. În
legătură cu scopul său de a putea asigura eficient, calitativ şi cantitativ îndeplinirea
obiectivelor fixate, decizia publică trebuie să vizeze următoarele caracteristici: să fie
fundamentată ştiinţific; satisfăcând cerinţele sociale actuale şi constituind legătura dintre
trecut, prezent şi viitor a unei politici a cărei unitate şi continuitate o asigură administraţia; să
fie reală în timp, adoptată la timp, să aibă flexibilitate, mobilitate şi maleabilitate; să fie
formală (scrisă, datată, semnată, înregistrată şi publicată); precisă, simplă, clară, cu succesiune
logică şi concizie;

Aceste cerinţe de eficienţă dau deciziei administrative un caracter practic, excluzând

posibilitatea variantelor în aplicare, a pierderii sau denaturării sensului deciziei.

1.4. CLASIFICAREA DECIZIILOR PUBLICE

1. După condiţiile în care se adoptă, deciziile pot fi: în condiţii de incertitudine; în
condiţii de risc :

Decizia în condiţii de incertitudine – adoptată în condiţiile existenţei de variabile controlabile

şi îndeosebi necontrolabile studiate într-o măsură redusă ca urmare a faptului că decidentul nu
dispune de informaţiile necesare stabilirii pe bază de legi statistice, a probabilităţilor de
realizare a stărilor naturii, când fiecare acţiune duce la un rezultat specific dintr-un ansamblu
de rezultate posibile ;

Decizie în condiţii de risc – adoptată în condiţiile existenţei de variabile atât controlabile, cât
şi necontrolabile, unele insuficient cunoscute, când decidentul dispune de o serie de informaţii
asupra stării decizionale pe baza cărora poate determina, folosind instrumentul ştiinţifico-
matematic, stările posibile ale naturii şi probabilităţile de realizare a fiecăreia din aceste stări,
când fiecare acţiune are drept consecinţă un ansamblu de rezultate specifice.

2.După complexitatea problemelor vizate decizia poate fi: strategică, tactică și

curentă :

Decizia strategică – vizează probleme de complexitate mărită, a căror rezolvare necesită un

volum mare de resurse şi programe de lungă durată şi care se adoptă, de regulă, de organele
de conducere situate pe treptele ierarhice superioare ale structurilor organizatorice.

Decizia tactică – vizează probleme de o complexitate redusă a căror rezolvare se asigură prin
programe de scurtă durată.

Decizie curentă – vizează obiective individuale sau specifice referitoare la perioade relativ
scurte, se elaborează cel mai frecvent la eşalonul inferior al conducerii şi prin intermediul ei
se aplică deciziile strategice şi tactice.

3. După numărul persoanelor participante la fundamentarea deciziei, aceasta poate

fi colectivă sau individuală :

Decizia colectivă – delimitată în funcţie de sfera de cuprindere a decidentului, caracterizată

prin faptul că se adoptă în planul organelor de conducere colectivă.

Decizia individuală – delimitată în funcţie de sfera de cuprindere a decidentului, care se

adoptă autonom de către un cadru de conducere investit cu autoritatea decizională implicată.

Mai pot fi :

Decizii spontane si decizii pregatite - deciziile spontane se realizează pe baza intuiției,

pe inspirația de moment și pe pregătire profesională și experiența celui care le concepe,
sunt justificate în cazurile de urgență. Ele, însa, trebuie evitate și înlocuite cu decizii bine
documentate și temeinic elaborate și pregătite;

Decizii programate si neprogramate - este clasificarea facută de H. Simon.

Deciziile programate sunt repetitive și rutiniere, ele au o procedură de emitere care se aplică în
mod permanent.

Deciziile neprogramate sunt originale, nepregatite dinainte, nu au un precedent care poate fi

utilizat.

1.5 . ABORDARI ALE PROCESULUI

DECIZIONAL
Procesul decizional prezintă anumite caracteristici în funcție de modul cum este abordat.
Privit ca o activitate practică desfașurată pe diferite compartimente ale firmei, procesul
decizional este tratat într-o manieră descriptivă, limitată. Pentru a se evidenția o serie de
elemente caracteristice, se accentuează rolul factorului uman.

Cand procesul decizional este privit în ansamblul său, iar deciziile se iau pe baza de model
sistemic, care este într-un fel structurat pe etape si fundamentat pe baza de metode si tehnici
moderne de calcul, se afirmă ca abordarea este de tip normativ.

Derularea procesului decizional în cadrul celor doua abordări prezintă asemănări din punct de
vedere conceptual și rațional, urmând același traseu logic: sesizarea unei probleme, definirea
corectă a acesteia, găsirea mai multor soluții de rezolvare și alegerea celei mai bune variante,
aplicarea soluției și în sfarsit, control-evaluare a rezultatelor.

Deosebirile dinte abordarea descriptivă si cea normativă apar în etapa de fundamentare a

deciziei, cand se apelează la metode și tehnici de analiză și evaluare precum cercetarile
operaționale sau managementul științific.

1.6. PARTICIPANTII LA PROCESUL

DECIZIONAL
Participarea cetăţenilor la luarea deciziilor este un proces democratic de bază. Trăim
într-o societate deschisă, în care avem posibilitatea de a participa la procesul luării deciziei, de
a fi implicați în bunul mers al cetății.

În calitate de cetățeni, ne putem organiza în ONG-uri care au misiunea de a influenţa

modul în care se gândesc şi se implementează politicile publice. Vorbim despre participarea
cetăţenilor la procesul de luare a deciziei și al formulării politicilor publice atunci când toţi
factorii interesaţi, afectați de deciziile ce se iau în numele lor și pentru ei, cooperează pentru a
implementa schimbări în plan real. Deşi procesul este de durată, participarea societăţii civile
consolidează sistemul democratic, întrucât componenta cheie a unei democrații este
participarea publică.

Democrația fără participarea cetățenilor nu are sens. Participarea publică creşte

transparenţa procesului de luare a deciziilor și eficiența actului de guvernare. Implicarea
noastră, a societății civile, în acest proces face ca guvernanţii şi personalul administraţiei
publice să fie mai răspunzători şi mai responsabili față de rezultatele politicilor pe care le
inițiem deopotrivă.

1.7. ELABORAREA DECIZIILOR PUBLICE

Elaborarea deciziei publice, constituie prima etapă a procesului decizional. În această
etapă nu există o decizie sau un act juridic, ci un proiect de decizie sau o decizie potenţială.
Etapa pregătitoare cuprinde următoarele faze: apariţia necesităţii elaborării deciziei;
documentarea decizională; fundamentarea deciziei potenţiale, întreaga etapă fiind dublată de
formalităţile procedurale prealabile adoptării actelor juridice.

1.8. EXECUTAREA DECIZIILOR PUBLICE

După adoptare, decizia publică trebuie executată ( trebuie pusă în aplicare). Dacă o decizie
publică nu este executată sau este defectuos executată, munca prestată anterior pentru
elaborarea ei se iroseşte. După adoptarea ei de către organul emitent, decizia publică devine
obligatorie, iar în caz de neexecutare, pot fi aplicate sancţiunile prevăzute de lege celor care se
fac vinovaţi de aceasta. Pentru executarea deciziei publice, organele administraţiei publice
adoptă măsuri organizatorice, vizând mobilizarea şi utilizarea mijloacelor necesare executării.
Organizarea executării corespunzătoare a deciziei publice duce la îndeplinirea scopului
acesteia. În executarea deciziei publice un element esenţial îl reprezintă oportunitatea. Orice
întârziere în executare poate avea consecinţe grave, ajungându-se chiar la imposibilitatea
executării deciziei.

Decizia publică, poate fi executată direct de către: organul administraţiei publice;

organizaţii nestatale; cetăţeni( în mod individual). În procesul de executare a deciziei publice
trebuie să se ţină cont strict de competenţa fiecărui organ în parte, în aşa fel încât să se evite
suprapunerile şi paralelismele, care ar putea avea efecte negative. Modul de executare a unei
decizii publice influenţează efectele acesteia, deoarece se ridică problema organizării raţionale
şi eficiente a resurselor.

Pentru executarea corespunzătoare a deciziilor publice trebuie avute în vedere următoarele

recomandări: separarea îndeplinirii unei decizii, de celelalte acţiuni ale administraţiei;
integrarea oricărei executări în structura de ansamblu a administraţiei; dependenţa bunei
executări de experienţa şi cunoştinţele specifice ale funcţionarilor publici; executarea
operativă a deciziei, întrucât întârzierea sau graba pot aduce prejudicii, executarea devine mai
facilă atunci când decizia se integrează în cadrul tradiţional al activităţilor administrative;
executarea poate fi mai dificilă atunci când impune inovaţii în cadrul său.

1.9. EFECTELE DECIZIILOR PUBLICE

Efectele deciziei publice, reprezintă consecinţele pe care aceasta le generează prin

însăşi adoptarea sa. Ca urmare a adoptării, decizia devine obligatorie pentru toţi stabiliţi să-şi
desfăşoare activitatea profesională, în conformitate cu aceasta. Asupra celor care nu se
conformează prevederilor sale, decizia poate atrage sancţiuni. De asemenea, decizia
beneficiază de executarea ei din oficiu. Ca urmare, ea poate fi executată de administraţia
publică prin proprii agenţi (servicii publice, forţă publică), folosind, dacă este necesar,
mijloace de constrângere (materială), pentru a anihila rezistenţa celor interesaţi. În situaţia în
care decizia se dovedeşte ilegală sau inoportună, administraţia poate s-o anuleze sau retracteze
tot printr-o decizie unilaterală fără să fie necesar consimţământul părţilor.
 Efectele deciziei publice pot fi anihilate, suspendate, încetinite sau accelerate prin:
politica statului, modificarea cadrului legal, modificarea activităţii şi structurii administraţiei.
Un factor care induce blocarea dinamicii deciziei administrative îl reprezintă rutina. Din
această perspectivă, lipsa iniţiativei şi absenţa operativităţii pot paraliza o decizie publică.
Sunt elementele care la prima vedere par minore (lipsa echipamentelor moderne de calcul sau
a personalului de execuţie) dar care pot prejudicia eficienţa şi dinamica deciziei. Eficienţa
unei de dccizii publice are la bază prevederea şi calcularea efectelor pe care le generează.
Aceste efecte pot fi: directe şi indirecte. Efectele directe vizează faptul că din momentul în
care a fost adoptată decizia, dreptul administrativ pune capăt deliberărilor şi clarifică
problemele prin rezolvarea lor în practică. Pentru anumiţi specialişti decizia adoptată
reprezintă confirmarea punctului lor de vedere, iar pentru alţii aceasta înlătură anumite
incertitudini şi îndoieli. Indiferent de situaţie, decizia este obligatorie, chiar şi pentru cei care
o consideră greşită. Nu este suficientă unirea celor două elemente, înţelegerea şi voinţa,
pentru ca decizia să producă efecte, ci mai este necesar ca cei ce adoptă decizia să fie convinşi
că aceasta corespunde şi satisface cerinţele vieţii sociale. Deciziile eronat concepute au efecte
slabe şi nu par aplicabile. Este de preferat să se atingă un obiectiv mai modest, decât să se
eşueze spre unul irealizabil. În alte cazuri, deciziile nu se aplică, pentru că între timp, ele nu
mai corespund realităţilor sociale, devenind inutile. Efectele indirecte privesc pe: funcţionarii
care decid, autorităţile publice, administraţiile. Aceste efecte reflectă răspunderea asumată de
cei care au luat o anumită decizie. În calitate de autori, ei vor apăra decizia respectivă, căutând
să-i asigure eficienţa pentru ca aceasta să producă toate efectele. Efectul indirect asupra
instituţiilor publice constă în consolidarea, modificarea sau chiar desfiinţarea unora dintre ele.

1.10. CONTROLUL EXECUTARII

DECIZIILOR PUBLICE

Desfăşurarea procesului decizional şi rezultatele obţinute sunt supuse

controlului. Controlul constituie un atribut al managementului care furnizează
informaţiile necesare elaborării deciziilor viitoare. Practic, controlul executării
deciziei administrative trece în revistă dinamica acesteia şi reprezintă condiţia
esenţială a bunei funcţionări a administraţiei publice.

Cu alte cuvinte, un management eficace al procesului decizional implică

măsurarea periodică a rezultatelor, în sensul de comparare a rezultatelor obţinute
cu cele planificate (obiectivele). În situaţia în care se constată o deviere, trebuie
făcute anumite schimbări în varianta aleasă, în implementarea ei sau în
obiectivul iniţial, dacă este considerat imposibil de atins.

În această ultimă situaţie, întregul proces de luare a deciziei trebuie reluat.

În general, raţiunea existenţei controlului o reprezintă în primul rând, prezenţa
sa activă în desfăşurarea evenimentelor şi corectarea la timp a abaterilor ce pot
apărea. În sens restrâns, pasiv, formulat de majoritatea teoreticienilor dreptului,
controlul vizează numai respectarea condiţiilor de legalitate şi oportunitate,
determinante doar ale cadrului adecvat, necesar rezolvării unei situaţii,
necuprinzând aspectul eficienţei. În sens larg, activ, controlul trebuie să includă
şi aspectul eficienţei conţinutului muncii administrative – faptul administrativ.

BIBLIOGRAFIE
1.Prof. Dr. Scutariu Petronela ,, Suport de curs ”

2.Anton P. Parlagi ,,Tehnici și metode ale adoptarii deciziei publice ” , ed.Pro Universitaria ;

3.Stănciulescu Sorin ,,Tehnici si metode ale adoptarii deciziei publice” – Suport de curs ;

4.Ioan Santai ,, Drept administrativ si stiinta administrației ”, ed. Risoprint, Cluj-Napoca,2003 ;

5.Ioan Alexandru ,, Drept administrativ. Teorii, relaii, perspective” , ed. Lumina Lex, Bucuresti
1999 ;

6.https://sjea-dj.spiruharet.ro/images/secretariat/sjdea-
2016/3_SINTEZE_TEHNICI_SI_METODE_ALE_ADOPTARII_DECIZIEI__ADMINISTRATIVE_-_AP_AN_3.pdf

Raportează pro

Te-ar putea

Procesul Deci
1.Procesul dec

Procesul Deci
Cunoasterea m

Procesul Deci
Pentru a putea

Controlul Adm
PROCESUL DE

Rolul grupurilo
Lucrearea de

Contul me

 Autentifica

 Înregistrare
Informaţii

 Despre coo

 Termeni şi
 Politica de

 ANPC | SO
Let's grad




Despre no

 Contactează